Crestinii sunt acuzati de musulmani ca au schimbat Sfintele Scripturi. In loc sa priveasca la documentele istorice pentru a vedea daca acest lucru este adevarat, musulmanii afirma fara nici un temei ca acest lucru s-a intamplat. Crestinii, vazand acuzatiile aduse de musulmani, ii intreaba pe acestia: Cand am schimbat noi crestinii Sfintele Scripturi? Cine (mai exact) le-a schimbat? Cum au fost schimbate? Avand in vedere gravitatea acuzatiilor facute de musulmani, acestia trebuie sa ne ofere date exacte referitor la perioada in care a avut loc schimbarea, numele persoanelor implicate si dovezi care sa ateste in ce mod si care sunt schimbarile facute.

Cea mai usoara cale pentru musulmani, a fost sa atace Sinodul Ecumenic de la Nicea. Invatatii (apologetii) muslmani ca Ahmed Deedat, Muhammad ‘ata ur-Rahim si alti, sustin ca in timpul acestui Sinod Ecumenic, biserica Paulina de Nord, nu doar ca a distrus Evangheliile, ci intr-un mod subtil a deviat intreaga crestinatate si a inlocuit intreaga invatatura data de Iisus, invatatura care era identica cu cea islamica. Conform a ceea ce musulmanii sustin, Arius (cleric din secolul al IV-lea), a fost un fel de proto-musulman, care s-a impotrivit ‘rautatii bisericii Pauline’, tinand si proclamand invatatura lui Iisus, invatatura primita prin traditie orala. Haideti sa privim la interpretarea islamica a ceea ce a avut loc in timpul Sinodului Ecumenic Nicea:

Marele Sinod Ecumenic de la Nicea a avut loc in anul 325 A.D. Biserica Paulina a adoptat declaratia prin care era recunoscuta doctrina Trinitatii (Trinitatica) doctrina oficiala a biserici, avand ca si consecinte imediate a acestei decizii alegerea dintre cele aproape 300 de Evanghelii existente a patru Evanghelii oficial recunoscute. Evangheliile scrise in limba ebraica ramase, au fost distruse. Dupa aceasta a fost emis un decret/edict prin care orice persoana asupra careia se va gasi o copie neautorizata a Evangheliei va fi pedepsita cu moartea. Aceasta este prima incercare bine organizata prin care se intentiona distrugerea oricarui document in care se gasea invatatura originala a lui Iisus, atat in manuscrise cat si din memoria oamenilor, documente care contraziceau doctrina Trinitatii. (Muhammad ‘ata ur-Rahim, Iisus, Un Profet al Islamului, p. 40).

Cu toate ca musulmanii au tinut la acest punct de vedere, documentele istorice nu sustin aceste afirmatii. Pentru a intelege ce sa intamplat in timpul Consiliului Ecumenic de la Nicea, trebuie sa privim mai intai la persoana lui Arius.

Crezul de la Nicea

Credem într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, şi în Isus Cristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut din Tatăl, din substanţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu creat, de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, cele din cer şi cele de pe pământ, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât, s-a întrupat şi s-a făcut om şi a pătimit, a înviat a treia zi şi s-a înălţat la ceruri, de unde va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Şi în Duhul Sfânt.

Cine a fost Arius?

Arius a trait intre anii 256-336 AD si a fost preot in orasul Alexandria/Egipt. El credea ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fos creat de Dumnezeu inainte de toate, pentru a lua parte la creatia acestei lumii. Pentru el si adeptii lui, Iisus era doar semi-Dumnezeu, fara a fi Dumnezeu in intregime, nici om in intregime, considerand-ul a fi cea mai inalta creatura a lui Dumnezeu.

‘Dumnezeu nu a fost intodeauna Tatal… Cuvantul lui Dumnezeu nu a existat din totdeauna, (Cuvantul) a fost creat din nimic… caci Fiul este creat (fiinta creata) prin lucrarea (facuta de Dumnezeu).’ (Depoziţia lui Arius 2)

Unii invatati (apologeti) musulmani presupun ca Arius a tinut invatatura originala a lui Iisus, prin urmare a fost musulman, dupa cum au fost musulmani si Adam, Noe, David. Cu toate acestea Arius nu a fost un premergator al Islamului si ar fi condamnat miscarea Islamica ca si eretica. Arius a crezut despre Iisus Hristos (acest semi-Dumnezeu), ca era Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru pacatele noastre si a inviat a treia zi. Arius nu a invatat despre unitatea lui Dumnezeu in acelasi mod in care musulmanii o cred si o invata.

Invatatura lui i-a ingrijorat pe multi dintre conducatorii (contemporani lui) ai biserici. Incepand cu primii crestini pana in timpul lui Arius, crestinii au inteles ca Iisus a fost in acelasi timp si Dumnezeu (in totalitate), cat si om (in totalitate) si acest lucru era recunoscut si declarat in mod deschis cand acestia isi faceau cunoscuta credinta lor. O data cu venirea lui Constantin la putere, fiind primul imparat crestin, conducatorii biserici din lumea cunoscuta la aceea vreme, aveau acum oportunitatea sa se intalneasca si impreuna sa discute despre intrebari teologice importante, cum este si aceasta.

Ce s-a intamplat la Nicea?

Controversele dintre Arius si alti conducatori bisericesti au devenit atat de vehemente, incat imparatul Constantin a decis convocarea unui Sinod Ecumenic, Sinod la care a activat ca si mediator. Mai mult de 250 de episcopi din interiorul celor doua imperii cat si din afara s-au intrunit pentru a discuta persoana lui Iisus Hristos. Cu toate ca a mediat acest Sinod Ecumenic, Constantin nu a fost parte a acestei discutii, acesta doar a facut posibil si a permis biserici sa se intruneasca pentru dezbateri.

In analiza pe care episcopii prezenti au facut-o, acestia au fost foarte conservatori, neintentionand sa dezvolte idei sau doctrine noi. Intrebarea cea mai dezbatuta a fost urmatoarea: ‘Ce au invatat Iisus si apostoli sai?’ Dupa ce au studiat si au dezbatut Sfanta Scriptura, conducatorii bisericii au fost in unanimitate de acord ca Arius nu avea dreptate si impreuna au alcatuit un crez al bisericii, cunoscut si sub numele de Crezul de la Nicea.

In timpul intrunirii, conducatorii bisericii au fost de acord cu cateva canoane (reguli), canoane prin care urmau sa organizeze si sa mentina randuiala in biserica. Aceste lucruri au avut loc la Nicea, fara a se discuta in timpul Sinodului canonizarea Scripturii si doctrina Trinitatii.

Biserica, de la inceput pana in acel moment, a folosit cele patru Evanghelii, iar aceast lucru nu a fost facut prin vot, ci datorita faptului ca Apostolii au scris aceste Evanghelii dandu-le apoi bisericilor. Sinodul Ecumenic de la Nicea nu a avut nimic de a face cu selectarea unor Evanghelii in detrimentul altora si nici cu schimbarea textului Scripturilor.

Canoanele de la Nicea

Referitoare la…
… eunucii in randul clericilor
… noii convertiti si pacatul sexual in randul clericilor
… insotitorii (in viata) pentru clerici
… ordinarea episcopilor
… excomunicarea si sinoadele pentru ascultarea diferitelor cazuri
… jurisdictiile pentru Alexandria, Roma si Antiohia
… cinstirea provinciei Ierusalimului
… asimilarea lui Catari in Biserica
… schimbarea clerului
… schimbarea episcopilor
… cei care-si negau credinta lor in Hristos
… cei care se intorceau la serviciul militar
… comuniunea pentru cei morti
… pacatele credinciosilor ‘tineri’ in credinta
… atributiile clerului
… clerul si camata
… restrictii referitoare la diaconat
… asimilarea Paulinistilor de catre Biserica
… rugaciunea in ziua de Duminica si in ziua Cinzecimii.

O situaţie imposibilă

Felul in care invatatii (apologetii) musulmani interpreteaza Sinodul Ecumenic de la Nicea nu este acceptabil. Nu gasim niciunde o evidenta a faptului ca Evangheliile au fost arse in timpul Sinodului de la Nicea, sau in alta perioada din istoria Crestinismului. Chiar daca cineva si-ar fi dorit sa faca acest lucru, acel cineva nu ar fi avut cum sa faca aceasta. O conspiratie pentru schimbarea Injil-lului necesita cateva actiuni:

1. Stragerea tuturor copiilor existente (originalul Injil) si arderea lor. In secolul al IV-lea Injil-lul era tradus in limbile greaca, siriana, coptica, latina, gotica si etiopiana. Crestinismul avea insa o arie de acoperire dincolo de teritoriile in care aceste limbi erau folosite, in tari ca Marea Britanie, Armenia si India. In acel moment nu exista nici un cerc/grupare de oameni destul de puternici care sa poata aduna fiecare copie a Scripturilor din fiecare biserica din lume pentru a le distruge si apoi compune un nou Injil (unul fals). Spre deosebire de istoria timpurie a Islamului, timp in care comunitatea musulmana a fost stransa impreuna formand un califat, bisericile crestine erau independente si nu erau sub jurisdictia nici unui om, si multe dintre aceste biserici erau in afara teritoriului imperiului Roman. Astazi sunt manuscrise si fragmente din Injil, fragmente si manuscrise care sunt mai vechi decat anul 325 d. Hr. deci precedente Sinodului de la Nicea. Intrebarea care se pune acum este: ‘Oare conspiratorii le-au falsificat si pe acestea?’

2. Schimbarea fortata a practicilor si crezurilor crestinilor de pretutindeni. Pentru a face ca noua varianta a Injil-ului sa fie acceptata, conspiratorii trebuiau sa-i fi fortat pe credinciosi sa adopte obiceiuri si ceremonii noi, cum ar fi: comuniunea (simbol al crucificarii lui Iisus), botezul (simbol al iertarii pacatelor in Hristos), inchinarea in ziua de Duminica (in cinstea invierii lui Hristos) si crezul religios in Cruce. Cum erau vechile ritualuri si ceremonii? De ce nu avem nici o relatare despre acestea? Cum ar putea cineva sa aduca o astfel de schimbare dramatica fara ca sa vedem nici o opunere din partea credinciosilor? (Nu gasim acestea in nici un fel de documente).

3. Eliminarea oricaror copii a Injil-ului original. Nu numai ca au existat copii ale Injil-ului, dar si multi scriitori au citat deja multe pasaje din acesta in primul, al II-lea si al III-lea secol. Cunoastem astazi ca sunt peste 32.000 de citate. Pentru a-si duce la indeplinire planul, conspiratorii trebuiau sa gaseasca si sa distruga toate scrierile care citau din Injil-ul original, inlocuindu-le cu citate din Injil-ul cel nou, schimbat de ei.

Acest lucru este mai mult de cat imposibil. Felul in care musulmanii vor ca noi sa credem o astfel de conspiratie impotriva invataturilor originale ale lui Iisus, ar fi insemnat reconstituirea in totalitate a unei istorii frauduloase si sa convinga restul lumii ca aceasta este adevarata. Se pare ca aceasta schimbare a fost facuta asa de bine si de perfect, incat cei care aveau s-o descopere, au fost doar un grup de invatati musulmani din secolele al IX-lea si al X-lea. Unde sunt aceste dovezi?

Concluzie

Musulmanii pot sa nu fie de acord cu Conciliul de la Nicea; pot sa respinga crezul care reflecta invatatura apostolica originala; insa musulmanii nu pot afirma cu dovezi ca in timpul Sinodului Ecumenic de la Nicea, Scripturile au fost schimbate. Intrebarile pe care crestinii le pun musulmanilor inca au nevoie de un raspuns:
Cand au fost schimbate Scripturile?
Cine le-a schimbat?
Cum le-au schimbat?
Nici un musulman nu a fost capabil sa prezinte dovezi, si atat timp cat dovezile incontestabile din istorie raman, nu o vor putea face niciodata.

Scripturile nu au fost schimbate la Nicea. Ele au fost, asa cum din totdeauna au fost in Crestinism, onorate si pastrate cu sfintenie de credinciosi.

Parakletos sau Periklytos?

Exista profetii referitoare la Mohammed in afara Coranului? Apare descrisa venirea lui Mohammed in Scripturile evreiesti sau crestine? Unii musulmani cred ca textul din Injil (Noul Testament) din Ioan 16:7, se refera la profetia mentionata in Sura 7:157 si Sura 61:6.

În comentariul facut de Hamza, Vol. 1, pg.330, acesta ne spune: Nu putem acorda acestui verset din Sura 7:157, tot meritul cuvenit in lumina Vechiului si Noului Testament … Ioan 16:7. Toate neînţelegerile care ii separă pe evrei, creştini si musulmani se trag din modul în care fiecare pronunţă sau scrie parakletos, pe care traducătorii evanghelici au tradus-o (si o traduc), folosing urmatorul termen: “Mangaietor”. Cum trebuie să o citim acest termen: Parakletos sau Periklytos?

Musulmanii, conştienti de faptul că Noul Testament (in original) a fost scris în limba greacă, au ales cea din urmă pronuntie, si anume ‘Periklytos’, termen care se traduce sub urmatoarea forma: ‘glorios’, in timp ce Parakletos înseamnă “mangaietor”, sau “avocat”. In baza textului Coranic din Sura 61:6, musulmanii sustin ca referile facute in Ioan 14:16 si 16:7, sunt profetii despre venirea lui Mohammed, şi că termenul periklytos (glorios) se referă la Ahmad, o formă a numelui lui Muhammed, ambele insemnanad “cel laudat”.

Limba greacă, confirmă termenul Parakletos

Ceea ce musulmanii au încercat să faca cu acest cuvânt este sa-i modifice sensul, înlocuind vocalele (înlocuirea a-a-e-o în parakletos cu e-i-y-o în periklytos). În ebraică şi arabă, acolo unde autorul (scrierii) nu include vocalele în cuvinte, există loc de interpretare cu privire vocalele pe care ar fi vrut autorul sa le scrie in cuvant. Acest lucru nu este valabil si în limba greacă, intrucat toate vocalele sunt scrise în mod clar în toate textele.

Manuscrisele grecesti confirma Parakletos.

Pentru a inlatura orice indoiala cu privire la scrierea acestui cuvant, este simplu pentru oricine sa poata verifica si citi manuscrisele (mentionam doar doua dintre cele mai vachi manuscrise, care se gasesc in Londra, in British Museum, Codex Siniaticus si Codex Alexandrinus). Există mai mult de 70 de manuscrise ale Noului Testament in limba greaca, care dateaza dinainte de Mohammed si in nici unul dintre aceastea nu gasim cuvantul “Periklytos”. Toate aceste manuscrise folosesc cuvântul Parakletos. De fapt, cuvântul Periklytos nu apare niciunde în Biblie!

Prin urmare, Mohammed nu a putut fi Parakletos.

În sprijinul acestui argument, fiecare musulman cauta alte surse (in afara Coranului), care sa vorbeasca despre venirea lui Mohammed (atât în Taurat cat şi in Injil, asa cum reiese din Sura 7:157). Fără acestea, singura autoritate a lui Mohammed este Coranul, iar singura autoritate pentru Coran este Muhammad. Acest raţionament este unul de tip circular, ceea ce nu reprezinta un argument stiintific valabil. Având în vedere că nu există în Injil nicio relatare a faptului ca Iisus a profetit despre venirea lui Mohammed, musulmanii trebuie sa rezolve problema autenticitatii lui Mohammed.

Prin urmare, cine este Parakletos?

O altă problemă pentru musulmani apare odată cu studiul versetelor în cauză. Ioan 14:16 spune: “Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mangaietor (Greceste: Paraclet, aparator, ajutor.), care sa ramana cu voi in veac;” Majoritatea musulmanilor citeaza pe langa acest verset, şi versetul din Ioan 16:7 dupa care închid Biblia. Ceea ce musulmanii nu reuşesc să se înţeleagă este că, la fel ca in cazul multor texte literare, nu putem citi un verset sau o expresie în afara contextului. În cazul în care cititorul continua lectura dincolo de capitol 14:16 şi de capitolul 16:7, afla că Iisus explica identitatea lui Parakletos.

Haideti sa ne uitam la contextul in care Iisus ne vorbeste despre Parakletos in capitolul 16 din Ioan, si anume la faptul ca acesta nu este o fiinta umana:

14:16. ‘care sa ramana cu voi in veac;’ (fiinta umana nu traieste vesnic)
14:17. ‘Duhul adevarului’ (fiinta umana este diferita de duh)
14:17. ‘nu-l vede’ (omul este vizibil)
14:17. ‘nu-l cunoaste’ (omul este cunoscut de altii)
14:17. ’si va fi in voi’ (o fiinta umana nu poate fi inlauntrul altei fiinte umane)

Iisus spune despre Parakletos, si anume ca misiunea lui este sa ni-L arate pe El (Iisus)

14:26. Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-l va trimete Tatal, in Numele Meu, va va invata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu.
16:8. Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata.
16:14. El Ma va proslavi, pentruca va lua din ce este al Meu, si va va descoperi.

Iisus a spus despre Parakletos ca este un duh

14:17. ‘Duhul adevarului’
14:26 ‘Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant’ (Mangaietorul - Parakleos)

Nota: La cine se poate referi versetul (Ioan 14:16) “un alt Mangaietor care `sa ramana cu voi in veac”? Isus Hristos este acest “mangaietor” care mijloceste pentru noi in veac.

Răspunsul este Duhul Sfânt, care a sosit 50 de zile mai târziu

Contextul arat clar că termenul Parakletos nu poate fi atribuit unui profet sau unui inger: el va fi cu ei pentru totdeauna, el nu poate fi vazut, va fi în ei şi le va aminti oamenilor de ceea ce a făcut Iisus, aducand totodata glorie lui Iisus. Doar o singura faptura poate avea toate aceste calitati, Duhul Sfânt despre care ni se vorbeste in Injil (Noul Testament), pe care Iisus il identifică cu Parakletos. El singur, îndeplineşte toate cerinţele de mai sus.

În primul capitol din Faptele Apostolilor, Iisus vorbeşte despre acest “dar” înainte de a fi inaltat la cer, şi la 40 de zile după ce a promis venirea Duhului Sfânt (Ioan 14:16 şi Ioan 16: 7).

El ne spune (Faptle Apostolilor capitolul 1):

vs.4 ” Pe cand Se afla cu ei, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui, “pe care,” le-a zis El, “ati auzit-o dela Mine.”
vs.5 ” Caci Ioan a botezat cu apa, dar voi, nu dupa multe zile, veti fi botezati cu Duhul Sfant.”

Este evident ca acest Mangaietor este într-adevăr Duhul Sfânt, care a venit cu putere la 10 zile dupa inaltatrea lui Iisus, în ziua de Rusalii (tradusa si ziua Cincizecimii) şi cu 570 de ani înainte de naşterea lui Mohammed.

Ce putem spune despre profetie?

Surele 7:157 şi 61:6 ne vorbesc despre un profet, Ahmad (Mohammed), care a fost revelat dinainte în Taurat şi in Injil. Prin urmare, este necesar, ca aceste pasaje sa fie regăsite în Taurat şi in Injil . Fără ele, Mohammed nu are nicio dovadă a legitimitatii sale de profet, si implicit autoritatea convingerilor a peste un miliard de musulmani atarna de mărturia unui singur om.

In Injil, nu există pasaje care sa descrie venirea acestui profet. Musulmanii cred că pasajele din Ioan sunt cele care se referă la Ahmad. Sunt ele intr-adevar? Poate acest managietor promis să fie un om, un profet, un duh, sau mai precis Duhul Sfânt despre care vorbeste Biblia?

Citind aceste versete şi luand in considerare ceea ce s-a spus, şi tu trebuie să tragi o concluzie. Pe baza dovezilor puse inaintea ta, trebuie să decizi cine este într-adevăr persoana despre care se vorbeste in Injil in Ioan 14:16 şi Ioan 16:7.