A avut Mohamed o memorie perfectă?
Unul dintre motivele pe care liderii musulmani îl oferă pentru perfecţiunea Coranului, este că Muhammad a avut o memorie perfectă. Se spune că Dumnezeu i-a dat lui Muhammed nu doar cuvintele pentru a putea vorbi, ci şi capacitatea de a-şi aminti perfect aceste cuvinte. Un savant islamic ne spune:
Atât timp cât a trăit profetul, comunitatea a avut în el un ghid infailibil în ceea ce priveşte recitarea corectă a Coranului. Pentru a nu uita, profetului i-a fost acordată o protecţie specială, după cum ne indică însuşi Coranul: “Noi te vom învăţa să reciţi [Coranul], astfel încât tu să nu uiţi, Decât numai ce voieşte Allah; El cunoaşte deopotrivă ceea ce se rosteşte şi ceea ce este ascuns.” (Sura 87:6-7). (Labib as-Said, The Recited Koran - A History of the First Recorded Version, p. 20)
Este această afirmaţie adevărată sau este o exagerare? În acest articol vom examina ce ne spun Coranul şi Hadis-urile despre memoria lui Mohamed şi a tovarăşilor săi.
1. Ce spune Coranul despre memoria lui Mohamed?
Versetul la care Labib as-Said face referire pentru a susţine ideea că Mohamed a avut o memorie perfectă, ne spune ceva total diferit de ideea lui Labib. Mai exact, susţine că “lui Mohamed i-a fost acordată o protecţie specială împotriva uitării”. În încercarea sa, Labib as-Said uită un cuvânt foarte important din aceste versete: “ce voieşte” (arabă: illa). Haideţi să privim din nou la aceste versete:
- “Noi te vom învăţa să reciţi [Coranul], astfel încât tu să nu uiţi, Decât numai ce voieşte Allah…” (Sura 87:6-7)
Acest verset nu afirmă despre Mohamed că nu va uita nimic din ceea ce i-a fost revelat (Coran). Versetul ne spune că Mohamed va uita doar ceea ce vrea Dumnezeu. Acum dar, versetul pare a fi o explicaţie şi o justificare pentru uitarea lui Mohamed. Această interpretare o gasim şi în hadis-uri.
2. Ce ne spun hadis-urile despre memoria lui Mohamed?
- Aisha ne relatează: Profetul a auzit un om recitând din Coran în moschee şi a zis: “Fie ca Allah să-şi reverse mila lui peste acest om, deoarece el mi-a amintit astfel de anumite versete şi de o astfel de sura.” (Bukhari: volume 6, book 61, number 556, Khan)
- Hisham ne relatează: (acelaşi hadis adăugă): pe care l-am pierdut (modificarea versetelor). (Bukhari: volumul 6, cartea 61, numărul 557, Khan)
- ‘A’isha ne relatează că Apostolul lui Allah a auzit o persoană recitând Coranul în timpul nopţi. Auzindu-l, el a spus: Allah să-şi arate îndurarea faţă de el, el mi-a amintit de anumite versete pe care le-am uitat dintr-o anumită sură. (Muslim: cartea 4, numărul 1720, Siddique)
- ‘A’isha ne relatează că Apostolul lui Allah asculta recitarea Coranului de către un bărbat în moschee. În consecinţă, el a spus: Fie ca Allah să aibă milă de el; el mi-a amintit de versetul despre care am fost făcut să-l uit. (Muslim: cartea 4, numărul 1721, Siddique)
- Mu’awiyah ibn Khudayj ne relateaază: Într-o zi Apostolul lui Allah s-a rugat şi a dat salutul în timp ce un rak’ah (mişcările şi cuvintele prescrise pe care musulmanii trebuie să le facă în timpul rugăciunii [Salah]) de rugăciune au rămas a fi oferite (făcute). Un bărbat s-a dus la el şi i-a spus: Ai uitat să faci o rak’ah de rugăciune. … (Abu Dawud: cartea 3, numărul 1018, Hasan)
- Imran ibn Husayn ne relateaază: Profetul i-a condus în rugăciune şi a uitat ceva, aşa că a făcut mătănii şi apoi a rostit tashahhud, apoi i-a salutat. (Abu Dawud: cartea 3, numarul 1034, Hasan)
- Abdullah ibn Mas’ud ne relatează: … (Mohamed a spus) Sunt doar o fiinţă umană şi uit la fel cum voi toţi uitaţi, aşa că atunci când uit ceva, amintiţi-mi, … (Abu Dawud: cartea 3, numarul 1015, Hasan)
- ‘Abdullah ne relatează: … (Mohamed a spus) Eu sunt un om ca voi şi pot sa uit la fel ca voi. Deci, dacă uit ceva, aduceti-mi aminte … (Bukhari: volumul 1, cartea 8, numărul 394, Khan)
Din hadis-urile enumerate mai sus este clar că au existat diferite ocazii când Mohamed a uitat părţi ale Coranului şi trebuia să i se aducă aminte. Vedem de asemenea că în unele împrejurări a uitat ceea ce s-a rugat şi a fost necesar să i se amintească.
3. Ce ne spun hadis-urile despre memoria tovarăşilor lui Mohamed?
- Abdullah ne relatează: Profetul a spus, “De ce oamenii spun, “am uitat anumite versete (din Coran)? ” El, de fapt, a fost făcut (de Allah) să uite. ” (Bukhari: volume 6, cartea 61, numărul 559, Khan)
- Ibn Mas’ud ne relatează că Mesagerul lui Allah spunând: Mizerabil este omul care spune: am uitat o anumită Sură, sau am uitat un anumit verset, dar el a fost făcut să uite. (Muslim: cartea 4, numărul 1726, Siddique)
- Abu Harb b. Abu al-Aswad relatează cu autoritatea tatălui său, că Abu Musa al-Ash’ari a trimis să fie aduşi recitatori din Basra . Recitatorii au venit la el şi erau trei sute la număr. Ei au recitat Coranul, acesta spunându-le: Sunteti cei mai buni dintre locuitorii din Basra , pentru că voi sunteţi recitatori (ai Coranului între ei). Deci, continuaţi să-l recitaţi. (Dar, ţineţi minte), că recitarea voastră pe o perioadă lungă de timp, nu poate întări inimile voastre aşa cum au întărit inimile celor dinaintea voastră. Obişnuiam să recităm o sură care semăna în lungime şi dificultate cu (sura) Bara’at. Totuşi, am uitat-o, cu excepţia acestui pasaj pe care încă mi-l amintesc: “Dacă ar exista două văi pline cu bogăţii, pentru fiul lui Adam, el şi-ar dori o a treia (vale), şi nimic în afara prafului nu ar umple stomacul fiului lui Adam. ” Şi obişnuiam să recităm o sură care semăna cu una dintre surele Musabbihat, dar am uitat-o, şi ne amintim (atât) din ea: “O oameni care credeţi, de ce nu trăiţi ceea ce afirmaţi” ( lxi 2,. 61:2) şi “este scris (înregistrat) pe gâturile voastre ca o (un) mărturie (împotriva voastră) şi ve-ţi fi întrebaţi despre acest lucru în Ziua Învierii” (xvii. 13, 17:13). (Muslim: cartea 5, numărul 2286, Siddique)
Avem aici pe unul dintre însoţitorii (apropiaţii lui Mohamed) mărturisind despre existenţa unor sure care nu mai sunt în Coran, deoarece acestea au fost uitate.
Concluzie
Dovezile din Coran şi hadis-uri arată că Mahomed şi însoţitorii săi au avut o memorie normală, uitând părţi ale Coranului. Liderii musulmani ar trebui să se oprească din a face afirmaţii exagerate despre Mohamed. Mohamed a fost un om obişnuit. Mohamed a spus despre el însuşi: “sunt doar o fiinţă umană şi uit la fel cum şi voi uitaţi” (Bukhari, Abu Dawud).
Referinţe
Muhammad ibn Ismail al-Bukhari, Sahih al-Bukhari (translator: Dr. Muhammad Muhsin Khan).
Sulaiman Abu Dawud, Sunan Abu-Dawud (translator: Prof. Ahmad Hasan).
Muslim ibn al-Hajjaj, Sahih Muslim (translator: Abdul Hamid Siddique).
Labib as-Said, The Recited Koran - A History of the First Recorded Version, Princeton, New Jersey: The Darwin Press, 1975.
Abdullah Yusuf Ali, The Meaning Of The Holy Quran, Maryland, U.S: Amana Publications, 2004.
Articol preluat din: www.answering-islam.org
Copyright © Samuel Green 2004.

May 4th, 2011 at 8:50 pm
Buna seara. Toate aceste hadithuri apartin traditiei sunnite, dar noi, scoala Ahlul Baiyt, le negam vehement si le consideram fabricatii. Profetul sawas a fost infailibil in cunoasterea si moralitatea sa. Mi se pare normal sa specificati ca nu toti musulmanii impartasesc aceste opinii. Nici sufitii nu sunt de acord cu aceste hadithuri. Incercati sa ne acuzati in baza unor convingeri asupra carora musulmanii sunt in consens.
May 6th, 2011 at 12:35 pm
Faptul că sunt negate de şcoala Ahlul Baiyt rezolvă problema? Nu. De ce? Aţi postat pe contul de facebook şi pe site un filmuleţ despre creştinism: ‘Rădăcinile păgâne ale creştinismului’ prin care doriţi să ne ‘luminaţi’ despre ce este creştinismul. Vreţi cumva să fiu de acord cu acest documetar? Îmi aduceţi un necreştin să ne înveţe despre creştinism? Dacă da, haideţi să luăm câţiva profesori ne musulmani să ne înveţe despre islam (pot face propuneri). Ştiu, nu sunteţi de acord cu acest lucru.
Mai întâi să lămurim un lucru referitor la Oxford Brookes University:
http://www.brookes.ac.uk/ - este site-ul oficial al acestei universităţi.
Site-ul univesităţii din Oxford este urmatorul: http://www.ox.ac.uk/
Oxford Brookes University este echivalentul Universităţii Spriu Haret din Romania.
Pe de alta parte, poate un brahman să ne înveţe despre creştinism? Nu.
http://www.answering-islam.org este un site în măsura să ne înveţe despre creştinism (şi alte surse crestine). Nu voi accepta alte surse ne creştine. Cum dvs ne cereţi sa nu acceptam anumite surse (islamice / ne-islamice), va trebui să ne întrebaţi înainte de a face afirmaţii eronate despre creştinism şi a posta pe site şi alte locuri informaţii care contravin învăţăturii creştine. Aştept propuneri pentru a putea începe un dialog constructiv.
May 21st, 2011 at 4:06 pm
Musulmanilor le place sa se laude ca nu exista multe curente ca in Crestinism, dar vad din ce in ce mai multe diferente ireconciabile dintre musulmani. Un sunit imi spunea ca shiiti nu sunt musulmani, pe cine sa cred?