KAABA
(Arabă: الكعبة al-Kaʿbah, IPA: [ˈkɑʕbɐ]: “Cub”) „piatra neagră“ de la Mecca, locul cel mai sfânt pentru musulmani, este un bloc de bazalt (probabil un aerolit), căci se spune că „a venit din cer“, aşezat într-un fel de templu de formă cubică. Închinarea musulmanilor la această piatră se crede că reprezintă reminiscenţe din cultul pietrei, străveche religie a arabilor din epoca politeismu-lui, cult întâlnit şi la fenicieni şi canaaneeni. Kaaba era adorată, la fel ca alte divinităţi, în religia politeistă a vechilor popoare din Arabia, înainte de apariţia islamismului. Deasupra tuturor altor divinităţi, aceste popoare adorau ca zeu suprem pe Allah (zeul). Zeii erau reprezentaţi sub forma unui cub de piatră (un mic amulet), pe care arabii îl purtau cu ei în călătorii sau îl aşezau în sanctuare; sanctuarul, un fel de templu, era tot de formă cubică. La Mecca se afla cel mai important sanctuar în care erau aşezate sute de chipuri idoleşti cioplite fie sub formă cubică fie sub o reprezentare zoomorfică. Aici veneau să se închine nomazii din toată Arabia, cu prilejul diferitelor sărbători. Cea mai de seamă sărbătoare a arabilor era aceea din preajma echinocţiului de toamnă care se celebra în apropiere de Mecca. Pelerinii adunaţi cu acest prilej la Mecca, ocoleau de şapte ori sanctuarul cubic Kaaba, sărutau piatra neagră, beau din izvorul alăturat, numit Zemzem şi apoi făceau o cursă între două localităţi din apropiere de Mecca. Cei care aveau în grija lor Kaaba şi idolii aparţineau tribului coraişiţilor (aşa cum slujitorii cuhului mozaic se numeau leviţi, aparţinând tribului lui Levi). Prin cucerirea Palestinei de către romani, mulţi evrei emigrează în Arabia (sec. I î.Hr.) formând colonii numeroase, dintre care cea mai importantă se afla la Iathreb (Medina). Treptat pătrunde în Arabia creştinismul. Răspândirea iudaismului şi creştinismului va influenţa asupra spiritelor, îndepărtându-le de vechea religie idolatră. Mahomed, întemeietorul islamului, noua religie monoteistă pe care o va impune întregii Arabii, va distruge, în anul 630, sutele de idoli de la Kaaba şi va rândui aici ritualul cultului islamic, în forma în care, zicea el, fusese rânduit de Avraam, părintele arabilor. Pelerinajul la Mecca, obligatoriu în vechea religie a triburilor nomade din Arabia, va rămâne şi în islamism ca una dintre legile morale rituale fundamentale, pe care trebuia să le respecte orice mahomedan, adică: mărturisirea credinţei, rugăciunea, milostenia rituală, postul Ramadam şi pelerinajul la Mecca. Unii teologi adaugă la acestea şi „războiul sfânt“, pentru răspândirea islamismului. Mahomed însuşi face acest pelerinaj de „adio“ la Mecca, devenit, pentru mahomedani, oraşul lor sfânt, pentru că aici, lângă Mecca, pe muntele Hira, a avut Mahomed primele sale viziuni supranaturale şi revelaţia noii învăţături, pe care va începe s-o propovăduiască chiar din acest oraş, în care face primii prozeliţi.
