Arabia Saudita - Şofatul duce la pierderea virginităţii și creșterea homosexualității
Abrogarea interdicţiei de a şofa impusă femeilor în Arabia Saudită ar avea ca rezultat “pierderea virginităţii femeilor”, avertizează consiliul religios din această ţară, transformând Arabia Saudită intr-o ţară fară femei virgine.
O dezbatere “ştiinţifică”, susţine că relaxarea acestei interdicţii va avea ca rezultat creşterea homosexualităţii si pornografiei în rândul populaţiei saudite, atât între bărbaţi cât şi între femei.
La aceste concluzii au ajuns învăţaţii musulmani (ulema) care formează Majlis al-Ifta’ al-A’ala, cel mai înalt consiliu religios din Arabia Saudită. Consiliul a colaborat cu Kamal Subhi, fost profesor la Universitatea Regele Fahd.
Studiul a evaluat impactul posibil al abrogării interdicţiei în Arabia Saudită, singura ţară din lume în care femeile nu au voie să conducă un autovehicul.
Studiul a fost prezentat tuturor celor 150 de membri ai Consiliului Shura, organismul legislativ al ţării.
Acest studiu avertizează că a permite femeilor să conducă autovehicule va declanşa un val de prostituţie, pornografie, homosexualitatea şi divorţuri”.
Autorii acestui studiu, susţţin că într-un interval de zece ani de la ridicare interdicţiei de a conduce pentru femei, nu ar mai exista fecioare în Regatul Islamic Saudit. De asemeni a scos în evidenţă “declinul moral” care poate fi deja observat în ţările musulmane în care femeile au voie să conducă.
Profesorului Subhi afirmă că aflându-se într-o cafenea dintr-un stat arab al cărui nume nu îl citează:
“Toate femeile se uitau la mine. Una mi-a făcut un gest prin care îmi arăta clar că este disponibilă … Aşa se întâmplă atunci când femeilor le este permis să conducă. ”
Studiul a fost facut în urma condamnării unei femei de 34 de ani din Arabia Saudită, Shaima Jastaniya, la o pedeapsă cu 10 lovituri de bici, dupa ce aceasta a fost prinsă la volanul unui autovehicul în oraşul Jeddah.
Populaţia a protestat vehement împotriva sentinţei si a legii cu privire la interzicerea sofatului pentru femei.
Cu toate acestea rezistenţa la schimbare şi reformă este puternică în rândul conservatorilor din familia regală şi a clericilor.

January 10th, 2012 at 9:14 pm
femeile in vremea profetului Muhammad (saws) calatoreau cu orice mijloc de transport, faceau comert etc. Mai precis, erau foarte active in societatea lor.
Faptul ca sauditii isi tin nevestele in casa, nu are legatura cu islamul. Asta are legatura dor cu mentalitatea lor de beduini salbatici.
Malaezia este cea mai dezvontata tara musulmana. Daca asa impune islamul (ca femeile sa sta in casa), atunci de ce nu se intampla asta in Malaezia???
Nu mai asociati islamul cu obiceiurile arabilor, ca nici in Romania obiceiurile nu au intotdeauna legatura cu, crestinismul. Dupa aproape 2000 de ani de crestinism, inca mai exist obiceiuri si mentalitati pre-crestine pe care biserica ortodoxa nu le accepta.
January 17th, 2012 at 2:00 pm
Kalid, de cand este Malaezia etalon pentru lumea islamica?
Dupa cum vezi nu vorbim despre obiceiuri, vorbim depsre concluzii ale ulema, ulema care formează Majlis al-Ifta’ al-A’ala, cel mai înalt consiliu religios din Arabia Saudită.
January 24th, 2012 at 5:05 pm
Khalid, aveti un singur model - Malayesia care nici ea nu este un model de libertate - si in rest numai exemple clar negative, trist dupa 1400 de ani de islam.