Prin acest articol vreau să vă prezint 4 învăţături pe care le-a promovat Mohamed şi despre ca Mântuitorul acestei lumi, Domnul Isus Hristos nu a spus nimic sau ne-a învăţat opusul.

1. Băuturi şi mâncăruri interzise

Mohamed – Şi băuturile spirtoase şi carnea de porc sunt incompatibile cu islamul (Sura 5:90). Mohamed personal îi pedepsea pe acei care consumau vin.

Isus Hristos - nu a judecat pe nimeni niciodată referitor la ce mănâncă sau beau. “El le-a zis: „Şi voi sоnteţi aşa de nepricepuţi? Nu оnţelegeţi că nimic din ce intră оn om de afară, nu-l poate spurca?Fiindcă nu intră оn inima lui, ci оn pоntece, şi apoi este dat afară оn hazna?” A zis astfel, făcоnd toate bucatele curate. El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gоndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, оnşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.”(Marcu 4:18-23)

2. Postul

Mohamed le cerea musulmanilor să ţină postul între prima rugăciune (la ora 4 dimineaţa) şi cea de a patra rugăciune (ora 5 seara), în timpul sfintei luni de Ramadan (Sura 2:181)

Isus Hristos nu le-a cerut imperativ ucenisilor săi să ţină postul, şi foarte rar menţiona despre acest lucru. Ceea ce evident nu reduce cu nimic importanţa postului. Postul este o atitudine a inimii, dar nu o obligaţiune de dragul religiei.

3. Răzbunarea

Mohamed “Dacă aţi primit o rană , şi ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel schimbăm noi aceste zile între oameni, pentru ca Alah să îi cunoască pe cei care cred şi să-i deosebească pe cei care cred şi să îi pedepsească pe cei necredincioşi” (Sura 1:140)

Isus “Aţi auzit că s’a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă оmpotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu оntoarce spatele celui ce vrea să se оmprumute dela tine. Aţi auzit că s’a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvоntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este оn ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:38-44)

4. Armament

Mohamed “O Profetule!!, Îndeamnă-i pe dreptcredincioşi la luptă! Dacă douăzeci dintre voi sunt statornici , vor birui două sute, iar dacă între voi sunt o sută , vor birui ei o mie dintre acei care nu cred” (Sura 8:65)

Isus “ Îndată, Iuda s’a apropiat de Isus, şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s’au apropiat, au pus mâinile pe Isus, şi L-au prins. Şi unul din ceice erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi ceice scot sabia, de sabie vor pieri. (Matei 26:50-52)

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să studiem Sfintele Scripturi aşa cum au fost lăsate ele, ca să putem deosebi binele de rău.

Autor Radu Blendarencu www.blendarencu.wordpress.com

Unii musulmani afirmă despre Isus că deşi a fost trimis de Dumnezeu, misiunea Lui pe pământ a fost doar pentru israeliţi. Mesajul său era doar pentru o singură comunitate. Musulmanii afirmă că slujirea Lui nu s-a extins dincolo de copiii lui Israel” (Zafrullah Khan, Eliberare de Cruce - Deliverance from the Cross, pag. 48). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, ei fac referire la două dintre pasajele din Evanghelia lui Matei.

Odată când Isus îşi trimite ucenicii să vestească Împărăţia cerurilor, i-a sfătuit: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. (Matei 10:5-6)”. Cu o altă ocazie Isus ar fi zis unei femei Cananeence: “Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 15:24).

Dacă misiunea lui Isus ar fi fost doar pentru poporul evreu, Isus nu ar fi poruncit ucenicilor următoarele: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ucenicii au înţeles că sunt trimişi să propovăduiască altor popoare (întregii lumi). Ucenicii nu au ezitat să facă acest lucru, ştiau că Evanghelia este: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16).

Musulmanii sunt de acord că unul din principiile cele mai bune ale interpretării Coranului este să cauţi toate referinţele asupra subiectului şi apoi să formulezi concluzia finală. Atunci când musulmanii interpretează Biblia, de cele mai multe ori nu folosesc acelaşi mod de abordare. În mod intenţionat ignoră contextul specific al pasajului şi învăţătura generală a scripturii.

Un standard selectiv.
Dacă cineva doreşte să fie selectiv cu referinţele biblice ca să arate limitările misiunii de slujire a lui Isus, atunci, acel cineva trebuie să folosească în acelaşi mod, o selecţie a anumitor pasaje pentru a demonstra limitările lui Mohamed şi a mesajului pe care Coranul îl prezintă. Cineva ar putea cu uşurinţă selecta câteva pasaje din Coran, lăsând alte pasaje în afara selecţiei şi să afirme despre Coran că a fost DOAR ÎN ARABĂ ŞI PENTRU ARABI (Sura 43:3) şi că MOHAMED a fost un PROFET DOAR PENTRU ARABI (Sura 6:93; 42:7). Cu siguranţă pentru musulmani, o asemenea abordare nu este demnă de a fi luată in considerare. Cu toate astea musulmanii abordează Biblia cu o astfel de atitudine.

În alt loc Isus a zis: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc.” (Ioan 10:16). Unii musulmani afirmă că Isus s-a referit la cele 10 triburi pierdute ale lui Israel care aveau nevoie să le fie dus mesajul (lui Isus). O asemenea teorie nu are o bază scripturală. Dovada biblică nu sugerează că aceste triburi sunt “pierdute” în sensul în care musulmanii afirmă. De ex. când Ezra a facut o jertfă de vină Domnului pentru aceia care s-au întors din captivitate El a sacrificat 12 ţapi, una pentru fiecare din triburile lui Israel (Ezra 6:17, 8:35). Înainte de a fi dusă în exil, naţiunea Israelului a fost divizată în două împărăţii, dar Dumneuzeu spunea profeţilor Săi că aceste împărăţii se vor uni într-o zi şi vor trăi ca o singură naţiune (Ieremia 3:18; Osea 1:11).
Vedem împlinirea profeţiei in Vechiul Testament şi unirea Celor zece triburi (2 Cronici 11:14, 16; 15:9).

Găsim exemple în Noul Testament care ne confirmă faptul că evreii niciodată n-au considerat cele zece triburi ca fiind pierdute, cu toate ca numarul lor fusese micşorat.
Isus le-a zis ucenicilor săi că vor sta pe 12 tronuri ca să judece seminţiile lui Israel. Cum ar fi putut ucenicii să facă aceasta dacă nu au predicat Evanghelia şi celorlalte 10 seminţii? (Matei 19:28)
În mărturia sa în faţa împăratului Agrippa, Pavel a zis: “Şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!” (Fapte 26:6-7).
Scrisoarea lui Iacov este adresată creştinilor evrei din cele 12 triburi ale lui Israel. Asta arată că biserica din Ierusalim ştia de existenţa fiecărui trib.
“Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!” (Iacov 1:1)

Cuvântul “pierdut” în Evanghelie.
Ce a vrut să spună Isus când a folosit cuvântul “pierdut” referindu-se la “oaia pierdută a lui Israel”? În Matei 9:36 Isus descrie mulţimea care îl urma “hăituită şi fără ajutor, ca oaia fără păstor”.
Pierdut înseamnă a nu ştii direcţia de mers/pe ce drum s-o iei.
În Luca 19:10 Isus a zis vameşului Zacheu: “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” În Evanghelii termenul “pierdut” includea/făcea referire şi la păcătoşi, vameşi, adulteri, cei marginalizaţi, leproşii şi toţi cei care erau orbi sau surzi spiritual.
Când Isus a zis femeii Canaanite că El a fost trimis “la oile pierdute ale lui Israel” El s-a referit la poporul Israel care trăia împrejur şi nu la unele triburi pierdute prin est. Mai mult de atât, când Isus şi-a sfătuit ucenicii să se ducă la “Oile pierdute” (Matei 10:6), ei nu s-au dus în această misiune preliminară in Siria, Persia sau India ca să predice presupuselor triburi pierdute (din Est). Mai degrabă ei s-au dus în satele şi oraşele din jurul lor şi apoi s-au întors să-i spună lui Isus despre dificultăţile şi succesele pe care le-au avut.

Nu doar evreii au fost binecuvântaţi prin Isus, ci şi mulţi alţii din alte popoare. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că El va binecuvânta toate naţiunile prin el (Geneza 18:18). Aceasta a fost promisiunea la care Isus face referire în Ioan 10:16 când zice: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.”
Putem acum vedea cum într-adevăr aceste cuvinte “care nu sunt din staulul acesta” se referă la ne-evrei, adică alte neamuri.

Când Isus a zis ucenicilor săi: “Nu mergeţi printre cei dintre neamuri şi să nu intraţi în niciun oras al samaritenilor”, El ştia că aceasta ar fi fost prima lor ocazie unde ei ar fi predicat. El a vrut ca ei să se concentreze mai întâi la a predica celor din ‘casa’ lui Israel. Mai târziu, Isus i-a trimis într-un sat al samaritenilor (Luca 9:52). El a predicat unei femei din Samaria şi, ulterior, întregului oraş, stând cu ei 2 zile (Ioan 4:1-42).
Putem vedea că Isus nu şi-a considerat slujirea ca fiind restransă doar la evrei. Când a venit timpul potrivit El a ordonat ucenicilor să predice în toată lumea (Matei 28:18-20).

Cu toate că unii musulmani urmând învăţăturile comentatorilor (teologi) musulmani, gândesc că Isus a fost un mesager trimis doar Copiilor lui Israel, niciunde în Coran Isus nu este descris aşa. Mai degrabă El este descris ca “un semn pentru toate lumile”, ayatan lil-alamin, şi un “semn pentru omenire”, ayatan lin-nas (Sura 21:91; 19:21).

Scripturile creştine iţi pot spune mai mult despre cum Isus este un semn pentru toţi oamenii.

De vreme ce Invierea lui Iisus este principala dovada in sustinerea lui in legatura cu divinitatea Lui, multi au incercat sa dovedeasca contrariul prin punctarea contradictiilor aflate in acesta. De vreme ce musulmanii neaga crucificarea, cu siguranta ei trebuie sa nege si Invierea. Unul dintre cele mai favorite subiecte pe lista Bibliei de contradictii, prezentata de atei si musulmani, este de asemenea in Evanghelie conform textului din Ev. dupa Marcu capitolul 16 (de asemenea Ev. dupa Matei 28), femeile au intalnit la Mormantul lui Iisus un barbat (inger), care este citit sa insemne unul si doar un singur inger, in timp ce conform cu Ev. dupa Luca capitolul 24 (de asemenea Ev. dupa Ioan cap. 20), explicit sustine ca ele au intalnit doi ingeri. Nu sunt preocupat de ateisti aici, dar este interesant de vazut ca acesti musulmani, se pare ca nu-si cunosc propriul Coran de vreme ce ei fac atata caz despre astfel de lucruri.

Aici sunt (macar) doua pasaje in Coran in relatie cu anuntarea nasterii lui Iisus, Mariei.

[3/42]
Îngerii au spus: “O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi ţi-a dat curăţenie. El te-a ales înaintea femeilor lumilor.

[3/45]
Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu.

[19/17-18]
Ea puse un văl între ea şi ai săi şi Noi i-am trimis duhul Nostru ce i se înfăţişă ca un bărbat desăvârşit.
Ea spuse: “La Milostivul caut izbăvire de tine, dacă tu te temi!”

Cati ingeri au venit la Maria? In capitolul 3, araba foloseste forma plurala, ceea ce inseamna ca nu erau mai putin de trei ingeri, dar asta ar putea insemna de asemenea ca acolo erau de fapt patru, o mie, un milion etc.!

In Sura (19/18) vedem ca ea se adreseaza la singular, de ce atunci Maria cauta aparare/refugiu doar fata de la unul din ingeri? Nu erau si ceilalti ca niste barbati si o amenintau?

Intamplator, acesta problema in Coran este mult mai dificil de rezolvat pentru musulmani decat terrmenul Biblic “unul” pentru crestini, in timp ce in Coran Maria se adreseaza unui inger (si este clar ca ea vorbeste doar cu un inger). Ar fi fost mult mai ciudat daca in jurul ei ar fi fost trei sau mai multi. In Biblie nu gasim ca femieile se adreseaza direct ingerilor. Totusi nimic nu stabileste ca acolo ar fi fost doar un inger. Marcu si Matei au mentionat ca unul este cel cu care femeile vorbeau in timp ce Luca si Ioan spun clar ca acolo erau de doi.

Dupa intalnirea cu presedintele si vice- presedintele undeva pe o strada din oras, as fi putut spune: l -am vazut pe presedinte azi. Nimic intr-o astfel de afirmatie nu include si faptul ca l-am intalnit si pe al doilea in (ierarhic) comanda si poate de asemenea mai multi oameni.

As accepta fara probleme acesta semnificatie pentru pentru textile din Coran, dar este mai putin convingatoare decat cea a Bibliei. Unul ar trebui sa explice de ce Maria s-a adresat de doua ori unuia din ingeri si de asemenea nu face referire si la ceilalti ingeri.

Articaol de: Jochen Katz
Sursa: www.answering-islam.org

Introducere

Si [adu-ti aminte] cand Isus, fiul Mariei, a zis: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah la voi, intarind Tora de dinainte de mine si vestind un Trimis ce va veni dupa mine si al carui nume este Ahmad!” si cand el le-a adus semnele limpezi, ei au zis: “Aceasta este vrajitorie invederata!” (Traducere facuta de Liga Islamica si Culturala din Romania – 2006)

Atunci cand musulmanii citesc acest verset din Coran, privesc inapoi in timp pentru a presupune ceea ce ei cred ca Evanghelia originala ne-ar fi comunicat. Ei sustin ca ar fi facut o referire (profetie) clara la venirea lui Mohammed, si nu I sa dat (in Evanghelia originala) lui Iisus titlul de Fiu al lui Dumnezu si a negat rastignirea lui Iisus pe cruce. Unii musulmani in dorinta lor de a discredita Scripturile crestine, cauta anumite scrieri, scrieri care sa sustina argumentele de care au nevoie.
Un astfel de document este asa numita ‘Evanghelia lui Barnaba’. Textul aceasta ‘evanghelii’, dupa cum musulmanii sustin, contrazice invatatura Evangheliilor canonice si sunt in concordanta cu invatatura islamica. In dialogul cu crestinii, musulmanii sustin ca aceasta ‘evanghelie’ este Evanghelia originala, care i-a fost trimisa lui Iisus din cer, dupa care Iisus i-a dictat-o lui Barnaba. Unii musulmani se bazeaza pe acest document atunci cand vorbesc/prezinta viata si invatatura lui Iisus, lasand la o parte Coranul, Biblia sau traditiile.

Un musulman din Pakistan, pe nume Attaur Rahim, care cu foarte mare greutate a reusit sa mediatizeze Evanghelia lui Barnaba in Pakistan, a spus urmatoarele:

“Evanghelia lui Barnaba, este singura evaghelie scrisa de un ucenic al lui Iisus care a supravietuit pana astazi, si scriitorul acestei evanghelii si-a petrecut marea majoritate a timpului sau in preajma lui Iisus pe tot parcursul celor trei ani cand Iisus a adus mesajul sau oamenilor. Deci, acesta a avut contact direct cu mesajul lui Iisus, pe cand autorii celor patru Evanghelii recunoscute nu au fost in prezenta lui Iisus” [1].

Acesta ignora complet faptul ca Ioan a fost un ucenic al lui Iisus chiar de la inceput, cand Iisus a inceput sa invete, iar Matei l-a urmat pe Iisus putin dupa aceasta. Rahim nu ne ofera nici o sursa/dovada a faptului ca Barnaba a fost ucenic al lui Iisus in timp ce Iisus a vestit mesajul sau.

Un alt musulman, Ali Akbar, a spus urmatoarele:

“Crestinii nu dau credibilitate evangheliei Sfantului Barnaba, si nu include aceasta ‘evanghelie’ in Noul Testament si nu se predica din aceasta foarte des in biserici. Aceasta evanghelie a fost exclusa de crestini in timpul unui Sinod Ecumenic cu trei sute de ani inainte de profetul Muhammed, motivul fiind, fara indoiala, prezicerea facuta in cuvinte foarte clare despre profetul Muhammed referitor la venirea acestuia” [2].

Si Ali Akbar omite sa ne ofere surse/dovezi ale excluderii, si anume in timpul carui Consiliu Ecumenic a avut loc acest fapt.

Si Abdu L-Ahad Dawud face afirmatii asemanatoare in cartea sa, ‘Mohammed in Biblie’ :

“Aceasta evanghelie a fost respinsa de biserici, din motiv ca mesajul ei este mult mai contradictoriu cu Scripturile revelate, si este foarte explicita atunci cand vorbeste despre natura misiunii lui Iisus Hristos, si mai presus de toate, pentru faptul ca are in textul ei cuvintele spuse de Iisus despre Mohammed” [3].
Unde este adevarul? De ce crestinii resping aceasta evanghelie? O resping pentru ca are in textul sau referiri la profetiile despre Mohammed, sau pentru ca au argumente mult mai solide contra credibilitatii acestui document?

Cateva aspecte despre ‘evanghelia’ lui Barnaba

Musulmanii au venit pentru prima oara in contact cu aceasta ‘evanghelie’, atunci cand George Sale a mentionat-o in traducerea Coranului, in limba engleza, traducere din anul 1734. George Sale mentioneaza in prefata traducerii, o versiune spaniola scrisa de Mostafa de Aranda, Mostafa sustinand ca a tradus-o din italiana. Se banuieste ca un calugar crestin din Italia, Fra Marino, in timp ce Papa Sixtus V (1585-1590) dormea, a furat acest manuscris din biblioteca papei, si dupa ce Marino citeste aceasta ‘evanghelie’ devine musulman [4]. Aceasta traducere, nu se stie cum, s-a pierdut, pastrandu-se doar diferite fragmente din textul tradus in spaniola. Versiunea in limba italiana, ajunge in Olanda si in 1709 se gasea in posesia lui J.F. Cramer, un consilier al Regelui Prusiei (Germania). Cramer, in 1713, da manuscrisul Printului Eugene de Savoy, dupa care in urmatorii ani trece prin mai multe maini, ajungand in final in Viena, in 1738, unde a fost depozitata in Biblioteca Imperiala, biblioteca in care se gaseste si astazi [5].

Lonsdale si Laura Ragg au fost desemnati sa traduca textul in limba engleza si sa tipareasca traducerea in anul 1907, cu o introducere de 70 de pagini, in care prezentau idei ale mai multor oameni de stiinta care sustineau faptul ca aceasta ‘evanghelie’ este una falsa, scrisa in perioada Evului Mediu. In anul 1908, a fost publicata in Cairo, traducerea in araba cu o noua introducere, iar in 1916 doua editii in traducere urdu (limba vorbita in Pakistan, India si alte tari), traduceri care se bazau pe versiunea textul tradus in araba.

Intre 1960 si 1980, Evanghelia lui Barnaba a fost tradusa in multe dintre limbile unde musulmanii sunt majoritari. Reeditarea in 1973 in Pakistan a versiunii traduse de Lonsdale si Laura Ragg a fost foarte mediatizata de organizatiile misionare musulmane [6]. Presa de limba urdu si engleza (din Pakistan) a promovat foarte mult aceasta ‘evangelie’, iar liderii religiosi musulmani au prezentat-o ca fiind adevarata Evanghelie a lui Iisus [7]. In acelasi an o noua traducere a fost publicata de catre Jama’at-e-Islami (Lahore, Pakistan), introducerea fiind scrisa de fondatorul organizatiei, Maulana Abul Ala Mawdudi [8].

Ambele traduceri, engleza si urdu, au fost republicate de cateva ori, si in anul 1990 o singura editura a tiparit nu mai putin de 203000 de exemplare (Aisha Bahwany, in Pakistan). Interesant este faptul ca nici una dintre aceste editii nu au inclus si introducerea de 70 de pagini facuta de Lonsdale si Laura Ragg, aceasta pentru ca in traducerea facuta de cei doi, gasim dovezi si informatii care atesta faptul ca aceasta carte este o ‘facatura’ scrisa in Evul Mediu. Este interesant faptul ca pentru unele editii in limba engleza, prezentarea cu titlul din prima pagina, sugereaza cititorului ca este in posesia textului original in intregime, asa cum a fost publicat pentru prima oara de Lonsdale si Laura Ragg. Editia in limba engleza a fost publicata si de alte edituri musulmane in Marea Britanie si America, fara insa ca acestia sa faca nici o referire la editiile anterioare si nici chiar la cei care au facut traducerea in limba engleza, Lonsdale si Laura Ragg.

Cuprinsul si mesajul ‘evangheliei’ lui Barnaba

‘Evanghelia lui Barnaba’ poate fi impartita in cateva parti, dupa cum urmeaza:

CAPITOLELE 1-9: Nasterea lui Iisus, copilaria si ‘dezbaterile’ avute cu invatatii acelei vremi despre lege.

CAPITOLELE 10-47: Iisus a primit o carte din partea lui Dumnezeu: Injil’ul. Isi incepe lucrarea si face minuni. Mesajul predicat de El este: “Nu sunt Mesia, ci Mesia se va naste dintre Ismaeliti”.

CAPITOLELE 48-98: Soldatii romani i se inchina Lui ca si Dumnezeu, dar Iisus le spune ca nu este Fiul lui Dumnezeu. El a venit sa aduca vestea buna despre venirea lui Mahommed.

CAPITOLELE 99-126: Multimea se aduna pentru a-L proclama pe Iisus ca si rege. Iisus pleaca la Damasc de unde calatoreste in alte orase.

CAPITOLELE 127-153: Iisus ii invata pe ucenici despre pocainta, post, rugaciune, frica de Dumnezeu si o conduita morala foarte inalta.

CAPITOLELE 154-191: Iisus invata despre o lume a pacatului, natura pacatului, refacere, libertate, rai si predestinare. Este mentionat un scrib, scrib care sustine ca a vazut o carte secreta apartinand lui Moise in care scrie ca “Mesia va veni din Ismael si nu din Isaac”.

CAPITOLELE 192-222: Iisus il invie pe Lazar din morti si vesteste judecata Ierusalimului. Evreii incerca sa-L omoare cu pietre, dar El se face nevazut. Iisus este tradat de Iuda, este rapit la cer, iar fata lui Iuda este schimbata cu cea a lui Iisus, si astfel Iuda este (dintr-o greseala) rastignit in locul lui Iisus. Iisus se arata prietenilor si mamei, spunandu-le ca nu El a fost crucificat. Il insarcineaza pe Barnaba sa scrie ‘evanghelia’ (Injil’lul), dupa care se reintoarce in cer.

Mesajul ‘Evangheliei lui Barnaba’

Musulmanii pretuiesc aceasta ‘evanghelie’ datorita faptului ca este in contradictie cu doctrina prezentata in Injil. Cateva aspecte principale care se regasesc in ‘evanghelie’ care aproba credinta musulmanilor si contrazic invatatura Injil’ului:

Iisus este doar un slujitor si un mesager al lui Dumnezeu (Barnaba, cap. 55). Iisus nu este Dumnezeu, nici Fiul lui Dumnezeu si nici zeu (Barnaba, cap. 53 si 100).

Iisus prezice venirea lui Mesia in persoana lui Mahommed (Barnaba, cap. 42-44). Iisus refuza sa fie Mesia, dand acest titlul lui Mahommed. Nu a fost sacrificat Isaac, ci Ismael (Barnaba, cap. 44).

Iisus a fost inaltat la cer inainte ca procesul crucificarii sa inceapa, iar Iuda a fost facut sa semene cu Iisus (Barnaba, cap. 220). Iisus nu a murit pe cruce (Barnaba cap. 215). Iuda a fost cel rastignit murind pe cruce (Barnaba, cap. 216). Ucenicii au furat trupul lui Iuda dupa care au sustinut ca Iisus a inviat din morti. Multi ucenici, printre care si Paul, au raspandit aceasta invatatura mincinoasa.

Despre scriitor.

Este oare Barnaba cel care a scris aceasta ‘evanghelie’? Musulmanii raspund cu “da” acestei intrebari, aratand spre locul din cartea Faptele Apostolilor unde Barnaba este mentionat. Cercetand scrierile, vedem ca Barnaba din Faptele Apostolilor si Barnaba presupusul autor al acestei ‘evanghelii’, sunt doua persoane diferite care au trait la intervale de timp diferite.

Conform Noului Testament, Barnaba nu a fost prezent in timpul celor trei ani, cat Iisus si-a expus invataturile. Barnaba este mentionat pentru prima oara in Faptele Apostolilor, dupa ce biserica a luat fiinta. Ca si alti ucenici, si-a vandut proprietatile cu scopul de a strange bani pentru ajutorarea celor saraci (Fapte cap. 4). El era un evreu din Cipru, pe nume Iosif, apostolii numindu-l si Barnaba, care in traducere inseamna ‘fiul mangaierii’ (Fapte cap. 4:36).

‘Evanghelia’ lui Barnaba, il prezinta pe Barnaba ca fiind un apostol al lui Iisus, cunoscut cu/dupa acest nume in tot timpul cat Iisus si-a expus invataturile. In numeroase ocazii ni se spune ca Iisus l-a strigat pe numele de Barnaba si nu pe numele de Iosif. Acest lucru, pune la indoiala credibilitatea aceste ‘evanghelii’, deoarece conform cu lista apostolilor din celelalte Evanghelii, Barnaba nu a fost chemat nici o data sa fie un apostol al lui Iisus.

Barnaba, autorul acestei ‘evanghelii’ respinge Dumnezeirea lui Hristos. Iisus ne este prezentat ca respingand faptul ca este egal cu Dumnezeu Tatal, si fiind doar un mesager si slujitor al lui Dumnezeu. In Injil (Faptele Apostolilor), Barnaba este cel care-l prezinta pe Pavel apostolilor in Ierusalim si ii sfatuieste pe acestia sa aiba incredere in el. Primul lucru pe care Pavel l-a predicat dupa ce a inceput sa-l urmeze pe Iisus, a fost faptul ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Fapte cap. 9:20), si fara indoiala Barnaba cunostea foarte bine acest lucru. Daca Pavel ar fi predicat o alta invatatura, in loc sa lupte pentru acceptarea lui ca propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, Barnaba nu ar fi facut tot posibilul sa-l opreasca din propovaduirea lui?

Aceasta ‘evanghelie’ scrie impotriva invataturii lui Pavel despre taierea imprejur, rastignire, moartea si invierea lui Iisus. In Injil – Faptele Apostolilor, gasim ca Pavel si Barnaba au lucrat impreuna pentru un an intreg, amandoi au predicat aceleasi lucruri despre Iisus, despre rastignire si Dumnezeirea lui Iisus (Fapte cap. 13:32-52). Ei discuta in contradictoriu cu cativa oameni veniti din Iudeea (Fapte cap. 15), oameni sustinatori ai taieri imprejur. Acum deci, cum poate Barnaba, cel despre care ni se vorbeste in Injil, sa scrie un document care sa respinga invatatura pe care a proclamat-o si aparat-o?

Pentru a dovedi ca intre Barnaba si Pavel au fost neintelegeri din punct de vedere doctrinal, musulmanii fac referire la textele din Galateni 2:13 si Faptele Apostolilor 15:38-40. Conform textului din Galateni 2:13, Barnaba a fost mustrat de Pavel pentru atitudinea sa. Pentru a nu ofensa o parte din evreii crestini, Barnaba si Petru nu luau masa cu cei convertiti dintre neamuri. In Faptele Apostolilor 15:2, Petru si Barnaba au realizat unde au gresit, dupa care au fost de acord cu argumentul adus de Pavel. Acum, privind la aceste texte, musulmanii intreaba: “Nu a fost radacina problemei una de doctrina? Indreptatirea prin credinta, si nu ascultarea legii, asa cum rezulta din Galateni capitolul 2?“
Raspunsul este, cu toate ca avem de-a face cu o problema doctrinara, ca Pavel nu face o greaseala.
In Corinteni 9:6, text scris dupa despartirea lor, ne arata ca Pavel si Barnaba erau din nou in relatii bune. Trebuie sa vedem faptul ca despartirea lor (Galateni cap. 2), a fost una de scurta durata.

In capitolul 15:37-40 din Faptele Apostolilor, ni se arata cum Pavel nu a vrut sa-l ia pe Ioan Marcu cu ei in urmatoarea calatorie, din cauza faptului ca acesta i-a parasit in prima calatorie pe cand erau in Pamfilia (Faptele Apostolilor 12:12; 13:13). Pavel se temea ca Ioan Marcu sa nu faca din nou acelasi lucru si astfel sa creeze probleme. Mai tarziu il vedem pe Pavel exprimandu-si dorinta ca si Marcu sa vina pentru a lua parte in lucrare. (Coloseni 4:10; II Timotei 4:11).

Este evident faptul ca disputa dintre ei era una personala si nu una de doctrina. Nu exista dovezi care sa arata ca Pavel si Barnaba s-au despartit din motive de neitelegeri doctrinale.

Acum, care ar fi fost motivul pentru care Barnaba sa-si schimbe credinta? Explicatiile date de musulmani nu au baze solide. O teorie foarte vehiculata este cea a lui Rahim, care a incercat cat a putut de bine sa promoveze aceasta ‘evanghelie’ in Pakistan, scriind despre viata lui Iisus asa cum El ne este prezentat in ‘evanghelie’. Rahim spune:

Pavel era un cetatea Roman si ar fi trebuit sa stie (sa fi invatat limba) latina, limba vorbita la Roma. Probabil vorbea si greaca, greaca fiind limba oficiala in zona unde el s-a nascut. Epistolele scrise de Pavel catre comunitatile crestine din Grecia, au fost scrise in limba natala a acestora. Acest lucru ne arata ca Pavel putea calatori in Grecia si Italia fara probleme de comunicare. Pe de alta parte Barnaba, nu vorbea nici una din aceste limbi. Ioan Marcu, care vorbea greaca, la insotit pe acesta in prima calatorie misionara in Grecia, pentru a-i fi interpret. Daca Barnaba ar fi mers singur, nu ar fi putut sa se faca inteles. Refuzul lui Pavel de a merge cu Ioan Marcu, ar putea fi intentia indirecta pentru a se asigura ca Barnaba nu va merge cu el. [9]

Afirmatiile lui Rahim sunt facute fara dovezi, multe dintre acestea fiind usor de combatut, deci nu putem trage concluzii valide bazandu-ne pe afirmatii nefondate. De asemeni afirmatia facuta in ‘evanghelie’ despre Barnaba, ca s-ar fi nascut in Cipru, nu este adevarata. In aceasta situatie, limba natala a lui Barnaba ar fi fost greaca, deci argumentul ca nu ar fi cunoscut limba greaca este daramat chiar prin propriile afirmatii. Rahim mai spune despre Pavel si Barnaba ca au fost studenti ai lui Gamaliel, situatie in care amandoi ar fi fost persoane educate care cunosteau invatatura Vechiului Testament si traditia iudaica. Vechiul Testament a fost tradus in limba greaca in anul 250 B.C., fiind accesibil vorbitorilor de limba greaca. Daca a fost atat de importanta traducerea in limba greaca a Vechiului Testament cu trei sute de ani inainte de Barnaba si Pavel, cu cat era mai mare nevoia de teologi iudei vorbitori de greaca in perioada anilor 30-40 A.D.? In mod sigur daca Barnaba ar fi fost un evreu educat, nu ar fi avut nevoie de un interpret, si fara probleme ar fi inteles in intregime ce Pavel si ceilalti apostoli ar fi predicat. In aceasta situatie nu ar fi fost nici un conflict sau neintelegere referitor la Dumnezeirea lui Iisus, rastignirea, invierea si inaltarea la cer.

Dovezi ale autenticitatii

Crestinii sustin ca ‘evenghelia’ lui Barnaba nu a existat in timpul apostolilor, copiilor acestora, parintilor biserici si copiilor acestora. Aproape toate cartile continute in Noul Testament, sunt mentionate si citate in scrierile primilor crestini, dar nu gasim nici o referinta despre ‘evanghelia’ lui Barnaba. Cu toate acestea, musulmanii sustin ca exista o istorie lunga si cu peripetii a acestei ‘evanghelii’, mergand inapoi in istorie pana la Irineu (130-200 A.D.). Spre exemplu, Rahim spune ca Irineu “pentru a-si sustine parerile, citeaza foarte mult din ‘evanghlia’ lui Barnaba. Aceasta ne arata ca ‘evanghelia’ lui Barnaba era in circulatie in primul si al doilea secol din istoria crestinismului”[10]. Privind cu atentie la scrierile lui Irineu, putem observa ca acesta citeaza din Epistola lui Barnaba si nu din ceea ce Rahim numeste ‘evanghelia’ lui Barnaba. (Diferenta dintre o epistola si o Evanghelie, este urmatoarea: epistola este o scrisoare care de obicei contine explicatii doctrinare, iar o Evanghelia este o scriere in care gasim detalii despre viata lui Iisus).

Rahim sustine ca in timpul domniei Imparatului Zeno, in anul 478, au fost descoperite ramasitele trupului lui Barnaba impreuna cu o copie a ‘evangheliei’, scrisa chiar cu mana lui, gasita chiar in interiorul pieptului lui. Conform spuselor lui Rahim, acest fapt este inregistrat in Acta Sanctorium, Boland Junii, Tome II, paginile 422-450, publicata in Antwerp in 1698 [11]. Inregistrarea face insa referire la o copie a Evangheliei dupa Matei, scrisa chiar de Barnaba, care a fost gasita in pieptul lui. Aceasta modificare intentionata a inregistrari denota faptul ca Rahim nu este o persoana integra. El a omis cuvintele “potrivit cu Matei, copiata (scrisa) de insusi Barnaba”, si a introdus in loc “Evanghelia lui Barnaba”.

Dovezi din istoria musulmana

De multe ori dovezile din istoria crestina sunt respinse de musulmani, dar trebuie sa privim si la dovezile oferite de istoria musulmana. Studiind traditia musulmana si dovezile istorice musulmane, observam ca Mohammed, profetul islamului, a fost in relatii bune cu domnitorul crestin din Najran. In periaoda in care Mohammed s-a nascut, triburile arabe erau in contact cu crestinii din Abisinia si de asemeni cu trei ramuri importante ale bisericii din Orientul Mijlociu: biserica Bizantina, Nestoriana si Iacobiti-Monofiziti. Dintre acestea, Nestorienii au avut cea mai mare influenta printre arabi. Dupa cum Ibn Ishaq ne spune, pe unul din peretii Kabei se putea vedea picturi cu Maria si Iisus [12].

Traditia musulmana, ne vorbeste despre cateva delegatii crestine care l-au vizitat pe Mohammed pentru a discuta cu acesta. Una din aceste delegatii, formata din 60 de persoane si condus de Abd al-Masih, episcop al crestinilor Najranieni, l-au intalnit pe Mohammed in moscheea din Medina pentru a discuta despre Dumnezeirea lui Iisus. Mohammed afirma (adresandu-se delegatiei) ca Iisus nu este Dumnezeu. Acest incident este mentionat in Coran (Sura 3:40-70). Aici ar fi fost cea mai excelenta oportunitate pentru a mentiona ‘evenghelia’ dupa Barnaba, daca ar fi existat, ca evidenta impotriva afirmatiilor crestine. Nici chiar Allah nu i-a revelat lui Mohammed nici un verset care sa vorbeasca depsre ‘evanghelie’.

Ioan din Damasc, cunoscut ca si Yahia b. Mansur, fiul unui angajat in serviciul public, care a fost trezorier al Califului Muawiya si Abdul Malik,(Ioan din Damasc) a scris comentarii referitor la mai multe subiecte, unul fiind si Dumnezeirea lui Iisus. Cu siguranta, Ioan ar fi mentionat aceasta ‘evanghelie’, daca aceasta ar fi existat.

Episcopul Timotheos (d. 823), a activat ca si prelat al biserici in timpul dinastiei Abaside din Bagdad sub domnia lui Harun al-Rashid (786-809), participa la cateva dezbateri la curtea lui Khalifa Musa al-Hadi (785-786). Discutiile nu au fost doar despre islamul ortodox contra liber cugetatorilor (free thinkers) si ereticilor, ci si despre cele patru Evanghelii. In documentele scrise despre dezbateri, nu gasim nici o mentiune facuta despre ‘evanghelia’ lui Barnaba. Invatatii musulmani au cantrazis personalitatea lui Iisus cat si pe cea a lui Dumnezeu, fara insa sa faca referiri la ‘evanghelia’ lui Barnaba. Califul Jafar al-Mutawakal (847-861), a abolit drepturile religioase, a interzis construirea de noi biserici si a introdus legi noi care discriminau crestinii si evreii [13], a purtat discutii la curtea sa cu mai multi invatati printre care si Episcopul Ilie. Nici aici nu gasim nici o referire la aceasta ‘evanghelie’.

Cartea Al-Fihrist scrisa de Abu al-Faraj Muhammad ibn Ishaq al-Nadim (935-990), carte despre care musulmanii sustin ca dezbate toate aspectele culturii medievale, contine o lista detaliata cu titluri de carti si autori. Autorul enumera lista cartilor din Biblie, fara a face nici o referile la ‘evanghelia’ lui Barnaba [14].

Musulmanii au stapanit Spania pentru mai multe secole (756-1492), timp in care au avut loc mai multe dezbateri intre crestini si musulmani. Nici aici musulmanii, pentru a combate credinta crestina, nu au prezentat ca dovada ‘evanghelia’ lui Barnaba. Pe parcursul acestei perioade au trait mai multi scriitori musulmani, istorici si filozofi printre care: al-Farabi (d.950), al-Masudi (d. 956), al-Kindi (d. 961), Ibn Hazm (d. 1063), al-Ghazali (d.1111), Abu al-Abbas al-Arif (d. 1141); Ibn Rushd (d. 1198), Muhyi’l Din Ibn al-Arabi (d.1240), and Ibn Khaldun (d. 1406). Nici unul dintre acestia nu mentioneaza acest document. Nici chiar comentariile Coranice de dinainte de 1700 nu fac nicio referire la aceasta ‘evanghelie’. Acum deci, este foarte dificil de crezut ca aceasta ‘evanghelie’ ar fi putut exista inainte de secolul al XIV-lea, asa dupa cum vom discuta in continuare.

Dovezi din continutul documentului

Aspectul fizic al manuscrisului existent al ‘evangheliei’ lui Barnaba, asa cum este alcatuit, stilul scrierii si limbajul folosit, ne sugereaza ca a fost scris intre 1500 si 1590.

Primul aspect – In Tora, Dumnezeu le porunceste israelitilor sa tina un an de sarbatoare.
“Anul al cincizecilea sa fie pentru voi anul de veselie” (Levitic 25:11).
Autorul ‘epistolei’ lui Barnaba, mentioneaza acest an de sarbatoare, cu o mica diferenta – anul de sarbatoare trebuia tinut la fiecare suta de ani (Barnaba, cap. 82). De unde are autorul aceasta informatie?

In jurul anului 1300, Papa Boniface al VIII-lea a decretat un interval de o suta de ani ca sarbatoare pentru biserica. In 1343 Clemens al VI-lea a schimbat intervalul inapoi la cincizeci de ani, dupa care mai tarziu, Papa Paul al II-lea (1464-1471) a redus termenul la douzeci si cinci de ani. Se pare ca scriitorul stia despre decretul emis de Papa Boniface, dar a crezut ca a fost un decret emis de Iisus. Acest amanunt ne face sa credem ca ‘evanghelia’ nu poate fi datata mai deverme de 1300 A.D.

Gasim in ‘evanghelie’ cateva citate atribuite lui Iisus , citatea care apartin lui Dante. Pentru exemplu: ‘zei falsi si mincinosi’ (Barnaba 23; 78; 217), citat care nu se regaseste in Biblie sau Coran, ci il gasim doar in aceasta ‘evanghelie’. Modul in care iadul, purgatoriul si paradisul ne sunt prezentate in ‘evanghelie’, este in mod remarcabil foarte similar cu cel al lui Dante. In capitolul 178, ni se spune ca sunt noua ceruri, idee care apartine de asemenea lui Dante. Un lucru interesant este faptul ca Dante a fost un scriitor italian care a trait aproximativ in acelasi timp cu Papa Boniface al VIII-lea. Dante, a inceput sa scrie cartea “Divina Comedie” in 1300.

Mai gasim in ‘evanghelie’si alte elemente apartinand Evului Mediu.
In capitolul 194, ni se spune ca familia lui Lazar domnea peste doua orase, Magdala si Bethania. In acele vremuri, armatele Romane controlau majoritatea teritoriului Palestinei, si nu exista un astfel de sistem in Imperiu. Acest sistem este mai degraba unul feudal, foarte comun in Evul Mediu.

In Capitolul 152 se face referire la butoaie de vin, lucru care este cu siguranta un anacronism.
Procedurile curtii de judecata, descrise in capitolul 121, denota faptul ca autorul era familiar cu societatea Evului Mediu. In lumina dovezilor prezentate si a altora care nu sunt prezentate aici, atat externe cat si interne, putem vedea ca ‘evanghelia’ a fost scrisa de cineva care a trait multe secole dupa Barnaba, cel despre care Noul Testament ne vorbeste.

Erori si Contradictii

Ni se spune in ‘evanghelie’ ca Iisus s-a nascut in tip ce Pilat era guvernator al Palestinei. Conform surselor istorice, Pilat a devenit guvernator in anul 26 A.D. In capitolul 3, nasterea lui Iisus are loc in timpul marelui Preot Anna (6-15 A.D.) si Caiafa (18-36 A.D.), fapt care nu numai ca este in contradictie cu istoria, ci este si o contradictie interna a ‘evangheliei’. Nici unul dintre cei mentionati nu erau in putere cand Iisus s-a nascut. Evanghelia lui Barnaba greseste cu zece ani referitor la marele Preot Ana, cu douazeci si doi de ani referitor la Caiafa, si cu treizeci de ani referitor la Pilat.

Irod (Antipa) ne este prezentat ca avand putere si multi soldati sub comanda sa in Ierusalim si Iudeea (Barnaba, cap. 214). Si aici gasim o incorectitudine. Irod a domnit in Galileea, care se afla la circa o suta de kilometri distanta. Cu toate ca Irod era un iudeu practicant, aici este prezentat ca facand parte din ‘neamuri’ (Barnaba, cap. 217). Irod se afla in Ierusalim pentru a sarbatorii Pastele, si de aceea a fost consultat in timpul procesului lui Iisus.

In capitolul 80, gasim ca Daniel avea varsta de doi ani cand fost luat prizonier de Nebucadnetar. Biblia in (Daniel, cap. 2) contrazice ‘evanghelia’ lui Barnaba. Nabucadnetar pentru visul avut, l-a consultat pe Daniel in al doilea an al domniei sale. Acesta a fost atat de uimit de intelepciunea lui Daniel, asa ca i-a dat stapanire peste Babilon si l-a facut capetenie peste intelepti. Daca marturia ‘evangheliei’ lui Barnaba ar fi acceptata, atunci Daniel ar fi avut doar trei ani cand aceste evenimente ar fi avut loc.

Capitolul 91 ne prezinta trei armate uluitoare, fiecare formata din cate 200000 de barbati inarmati, luptand pentru disputa referitoare la Dumnezeirea lui Iisus. La acea vremem, in imperiul Roman, fabricarea si posesia armelor erau riguros controlate. Encicolopedia Britanica, ne spune ca in acea perioada, intreaga armata Romana numara doar 300000 de soldati, dintre care jumatate erau rezervisti. Pana la distrugerea Ierusalimului de catre Romani (68-70 A.D.), in Iudea era stationata doar o mica garnizoana.

In capitolul 127, Iisus ne este prezentat predicand de pe varful templului. Acest loc ne era tocmai potrivit pentru predicat – se afla la o inaltime de 200 m de la sol, deci nu ar fi putut fi auzit de cei de jos.

Nazaretul este prezentat ca fiind un oras aflat pe malul Marii Galileii (cap. 20 si 21). Acest oras exista si astazi, si se afla la o inaltime de 400 m fata de nivelul marii si la o departare de 20 Km. In capitolul 99, orasul Tir ne este prezentat ca fiind aproape de Iordania. Tirul este situat la 50 km. distanta de Marea Mediterana, pe teritoriul Libanului de azi. Daca scriitorul ar fi mers impreuna cu Iisus prin aceste locuri, de ce face astfel de greseli?
Zacheu il intalneste pe Iisus in Nazaret, pe cand in Evanghelia dupa Luca l-a intalnit in/sau aproape de Ierihon.

Capitoulul 169 al ‘evangheliei’ ne prezinta vara Europeana. Vara in Palestina nu este la fel cu cea Europeana, doar iarna ploua pe cand vara pamantul este uscat, textul vorbeste despre verdeata, fiind departe de realitate. Textul il prezinta pe Iisus in pustia Iodaniei, unde cu siguranta nu s-ar fi bucurat de aceeasi vreme frumoasa de vara ca in Europa.

Hagai si Osea sunt doi profeti diferiti, ale caror profetii le gasim in doua carti din Vechiul Testament. ‘Evanghelia’ ii prezinta pe cei doi, impreuna, in cartea lui Daniel (Barnaba, cap. 185). Confuzia autorului despre citatele Biblice este demonstrata si in capitolele 165 si 169 unde amesteca citatele.

Scriitorul afirma despre Iisus ca nu este Mesia, dar in acelasi timp foloseste titlul mesianic “Fiul Lui David” (Barnaba, cap. 11, 19, 21, etc.). In capitolul 19, Iisus este cel care are intaietate la ultima judecata de apoi, dupa care in capitolul 54 se contrazice afirmand ca Mohammed este cel care are intaietate.

‘Evanghelia’ este in conflict cu islamul

Coranul cere musulmanilor sa creada in Cartile lui Dumnezeu, carti date lui Moise/Musa, David/Davut, Iisus/Isa cat si altor profeti. Conform invataturii islamice, aceste carti in nici un fel nu se pot contrazice. Musulmanii cred ca daca Bibila contine diferente, este pentru ca a fost schimbata/deformata. Multi musulmani cred ca ‘evanghelia’ lui Barnaba este in armonie cu Coranul, in acelasi mod evenimentele referitoare la rastignire cat si alte aspecte. Deci, trebuie sa fie singura ‘evanghelie’ adevarata si originala.

Haideti sa privim acum la cateva puncte in care Coranul si ‘evanghelia’ nu sunt in armonie:

Musulmanii sustin ca Evanghelia originala i-a fost transmisa lui Iisus. In timp ce ‘evangheliea’ lui Barnaba afirma ca a coborat direct in inima lui Iisus (cap. 10), nu specifica faptul ca Iisus a primit Cuvantul lui Dumnezeu care sa fie identica cu copia Cartii care se afla in cer. Scriitorul nu impartaseste aceleasi vederi despre inspiratie ca si ale musulmanilor.

Iisus este prezentat recitand si crezand Shahada (crezul musulman), “Nu exista alta divinitate in afara de Allah si Muhammad este Trimisul Sau”. Acest crez, nu a fost cunoscut si nici folosit de cat dupa 600 de ani dupa Iisus. Nici chiar in Coran nu-l gasim complet in aceasta forma.

Aceasta ‘evanghelie’ il prezinta pe Iisus si misiunea Sa, identic cu Ioan Botezatorul ca si premergator al lui Mesia, Mesia care este Mohammed (Barnaba, cap. 42-44 si 220. Autorul se pare ca a uitat de Ioan Botezatorul si lucrarea lui, atat Coranul cat si Noul Testament sunt de acord cu rolul profetic al lui Ioan si ne spun ca el era un premergator al lui Iisus. De asemeni Coranul accepta ca Iisus este Mesia, pe cand ‘evanghelia’ lui Barnaba refuza acest fapt. In mai multe pasaje din ‘evanghelie’, ne este sugerat in mod deschis ca Iisus nu este Mesia (Barnaba, cap. 42, 82, 83, 97, 198, 206).

Aceasta ‘evanghelie’ o prezinta pe Maria dand nastere fara dureri lui Iisus (cap. 3), locul nasterii fiind in casa sau sopronul unui cioban. Coranul, pe de alta parte, ne relateaza despre chinurile nasterii prin care Maria a trebuit sa treaca si ca nasterea lui Iisus a avut loc sub un palmier in pustie.

Majoritatea musulmanilor cred ca Allah a trimis in lume 124000 de profeti, iar in ‘evanghelie’ numarul profetilor este de 144000 (Barnaba, cap. 17)

In capitolul 137 autorul ne spune ca Dumnezeu a trimis in iad 70000 de credinciosi, pe cand in Coran ni se spune ca Dumnezeu nu este nedrept fata de un credincios, nici chiar cat greutatea unui graunte de praf (Sura 4:40).

‘Evanghelia’ ne mai invata, ca atunci cand Tora a fost alterata, Dumnezeu a trimis alta carte, Zabur sau Psalmii. Dupa ce si aceasta carte a fost modificata, Dumnezeu a trimis Injil’ul. Aceasta teorie sustine ca atunci cand o Carte Divina este alterata sau schimbata, Dumnezeeu trimite o alta. Atunci cand Evanghelia originala a fost alterata, Dumnezeu a trimis Coranul. Daca aceasta ‘evanghelie’ este nealterata si originala, asa cum majoritatea musulmanilor cred, nu ar fi fost nevoie sa fie trimis Coranul pentru a o inlocui.

In ‘evanghelie’ ni se vorbeste de noua ceruri si zece iaduri (Barnaba, cap. 52, 57, 178). Coranul ne invata ca sunt doar sapte ceruri (Sura 2:29).

Satan / Seitan este creatorul iadului (Barnaba, cap. 35), pe cand Coranul ne invata ca Dumnezeu este Creatorul iadului (Sura 25:11).

Autorul ne spunde ca inaintea ultimei zi, va fi un calendar de 15 zile de distrugere pas cu pas (Barnaba, cap. 53). Ne mai spune ca in a treisprezecea zi, cerurile vor fi infasurate ca o carte, si orice creatura in viata va muri. Toate aceasta sunt in contradictie cu Coranul, care ne spune ca oamenii vor trai pana in ultima zi (Sura 80:33-37). Niciunde in Coran nu gasim scris ca sfintii ingeri vor muri, ci vor continua sa isi exercite sarcinile (Sura 69:15-17).

Iisus ar fi spus ca barbatul trebuie sa aiba o singura sotie, pe cand Coranul permite pana la patru sotii (Sura 4:3; Barnaba 115).

In capitolele 32, 66 si 67 din aceasta ‘evanghelie’, Iisus ar fi spus despre darnicie si sacrificii ca sunt doar traditii si nu ceva ce Dumnezeu ne cere. Cu alte cuvinte aceasta ‘evanghelie’ neaga faptul ca Dumnezeu a cerut jertfe de arderi de tot in Tora. Coranul confirma ca Dumnezeu a cerut israelitilor sa aduca jertfe (Coran, Sura 2:67-72; Biblia, Numeri 19:1-10).

Acum vedem clar ca desi aceste doua documente, si cei ce le cred, impartasesc aceeasi teologie referitor la rastignirea lui Iisus, dar nu prea mai vedem si alte aspecte in care teologia sa fie aceeasi.

Concluzii

Vedem acum ca nici din punct de vedere istoric si nici autenticitatea pe care musulmanii o atribuie ‘evangheliei’ lui Barnaba nu ne ofera nici un fel de credibilitate. Dovezile istorice cat si cele din ‘evanghelie’, ne arata ca nu putea fi scrisa mai devreme de secolul al XIV-lea, si nici scriitorul acesteia nu poate fi Barnaba, personajul despre care Noul Testament vorbeste. Este plina de erori si contradictii, si in mare parte este in contradictie cu invatatura islmica.

‘Evanghelia’ lui Barnaba este un prim exemplu pentru ce se poate intampla atunci cand ceva contrafacut este supus unei examinari critice. Atunci cand luam in considerare toate erorile, vedem ca este produsul unui ‘pseudo-Barnaba’, personaj care nu a fost sub nicio forma un ucenic al Iisus, care a trait in primul secol, si nici nu a fost in locurile in care Iisus a umblat si invatat.

Bibliografie

[1] Rahim, “Jesus, a Propet of Islam”, p.37
[2] Akbar, “Israel and the Prophecies of the Qur’an”, p.6
[3] Abdul-Ahad Dawud, “Muhammad in the Bible”, p.89
[4] Sale, George, “Preliminary Discourse to the Koran”, pp. ix-x & 58
[5] Barnabas-Evangeliums, Codex No. 2662, Handschriften-und Inkunabelsammlung, Austria National Library, Vienna
[6] Rahim, M A, “The Gospel of Barnabas” (Qur’an Council of Pakistan, Karachi, 1973)
[7] “The Gospel of Barnabas”, 3rd Edition, with introduction (Begum Aisha Bawany Wakf, 1974); “The Gospel of Barnabas”, 6th Edition, with appendix (Begum Aisha Bawany Wakf, 1977)
[8] “Barnabas ki Injil” (Islamic Publications Ltd. Lahore) Asi Zia-ai, 1974; “Barnabas ki Injil” (Islamic Publications Ltd. Lahore), 3rd. Edition. 1981
[9] Rahim, “Jesus, a Propet of Islam”, p.63
[10] “The Gospel of Barnabas”, p.xv, (Lahore, Islamic Publications, 1982)
[11] Rahim, “Jesus a Prophet of Islam”, p.37
[12] Ibn Hisham: Sira (trans.), Gulliam, “Life of Mahammad”, p.522
[13] H.U. Rahman, “A Chronology of Islamic History, p.188
[14] “The First of alNadim”, Vol. 1, pp.40-46

Crestinii sunt acuzati de musulmani ca au schimbat Sfintele Scripturi. In loc sa priveasca la documentele istorice pentru a vedea daca acest lucru este adevarat, musulmanii afirma fara nici un temei ca acest lucru s-a intamplat. Crestinii, vazand acuzatiile aduse de musulmani, ii intreaba pe acestia: Cand am schimbat noi crestinii Sfintele Scripturi? Cine (mai exact) le-a schimbat? Cum au fost schimbate? Avand in vedere gravitatea acuzatiilor facute de musulmani, acestia trebuie sa ne ofere date exacte referitor la perioada in care a avut loc schimbarea, numele persoanelor implicate si dovezi care sa ateste in ce mod si care sunt schimbarile facute.

Cea mai usoara cale pentru musulmani, a fost sa atace Sinodul Ecumenic de la Nicea. Invatatii (apologetii) muslmani ca Ahmed Deedat, Muhammad ‘ata ur-Rahim si alti, sustin ca in timpul acestui Sinod Ecumenic, biserica Paulina de Nord, nu doar ca a distrus Evangheliile, ci intr-un mod subtil a deviat intreaga crestinatate si a inlocuit intreaga invatatura data de Iisus, invatatura care era identica cu cea islamica. Conform a ceea ce musulmanii sustin, Arius (cleric din secolul al IV-lea), a fost un fel de proto-musulman, care s-a impotrivit ‘rautatii bisericii Pauline’, tinand si proclamand invatatura lui Iisus, invatatura primita prin traditie orala. Haideti sa privim la interpretarea islamica a ceea ce a avut loc in timpul Sinodului Ecumenic Nicea:

Marele Sinod Ecumenic de la Nicea a avut loc in anul 325 A.D. Biserica Paulina a adoptat declaratia prin care era recunoscuta doctrina Trinitatii (Trinitatica) doctrina oficiala a biserici, avand ca si consecinte imediate a acestei decizii alegerea dintre cele aproape 300 de Evanghelii existente a patru Evanghelii oficial recunoscute. Evangheliile scrise in limba ebraica ramase, au fost distruse. Dupa aceasta a fost emis un decret/edict prin care orice persoana asupra careia se va gasi o copie neautorizata a Evangheliei va fi pedepsita cu moartea. Aceasta este prima incercare bine organizata prin care se intentiona distrugerea oricarui document in care se gasea invatatura originala a lui Iisus, atat in manuscrise cat si din memoria oamenilor, documente care contraziceau doctrina Trinitatii. (Muhammad ‘ata ur-Rahim, Iisus, Un Profet al Islamului, p. 40).

Cu toate ca musulmanii au tinut la acest punct de vedere, documentele istorice nu sustin aceste afirmatii. Pentru a intelege ce sa intamplat in timpul Consiliului Ecumenic de la Nicea, trebuie sa privim mai intai la persoana lui Arius.

Crezul de la Nicea

Credem într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, şi în Isus Cristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut din Tatăl, din substanţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu creat, de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, cele din cer şi cele de pe pământ, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât, s-a întrupat şi s-a făcut om şi a pătimit, a înviat a treia zi şi s-a înălţat la ceruri, de unde va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Şi în Duhul Sfânt.

Cine a fost Arius?

Arius a trait intre anii 256-336 AD si a fost preot in orasul Alexandria/Egipt. El credea ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fos creat de Dumnezeu inainte de toate, pentru a lua parte la creatia acestei lumii. Pentru el si adeptii lui, Iisus era doar semi-Dumnezeu, fara a fi Dumnezeu in intregime, nici om in intregime, considerand-ul a fi cea mai inalta creatura a lui Dumnezeu.

‘Dumnezeu nu a fost intodeauna Tatal… Cuvantul lui Dumnezeu nu a existat din totdeauna, (Cuvantul) a fost creat din nimic… caci Fiul este creat (fiinta creata) prin lucrarea (facuta de Dumnezeu).’ (Depoziţia lui Arius 2)

Unii invatati (apologeti) musulmani presupun ca Arius a tinut invatatura originala a lui Iisus, prin urmare a fost musulman, dupa cum au fost musulmani si Adam, Noe, David. Cu toate acestea Arius nu a fost un premergator al Islamului si ar fi condamnat miscarea Islamica ca si eretica. Arius a crezut despre Iisus Hristos (acest semi-Dumnezeu), ca era Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru pacatele noastre si a inviat a treia zi. Arius nu a invatat despre unitatea lui Dumnezeu in acelasi mod in care musulmanii o cred si o invata.

Invatatura lui i-a ingrijorat pe multi dintre conducatorii (contemporani lui) ai biserici. Incepand cu primii crestini pana in timpul lui Arius, crestinii au inteles ca Iisus a fost in acelasi timp si Dumnezeu (in totalitate), cat si om (in totalitate) si acest lucru era recunoscut si declarat in mod deschis cand acestia isi faceau cunoscuta credinta lor. O data cu venirea lui Constantin la putere, fiind primul imparat crestin, conducatorii biserici din lumea cunoscuta la aceea vreme, aveau acum oportunitatea sa se intalneasca si impreuna sa discute despre intrebari teologice importante, cum este si aceasta.

Ce s-a intamplat la Nicea?

Controversele dintre Arius si alti conducatori bisericesti au devenit atat de vehemente, incat imparatul Constantin a decis convocarea unui Sinod Ecumenic, Sinod la care a activat ca si mediator. Mai mult de 250 de episcopi din interiorul celor doua imperii cat si din afara s-au intrunit pentru a discuta persoana lui Iisus Hristos. Cu toate ca a mediat acest Sinod Ecumenic, Constantin nu a fost parte a acestei discutii, acesta doar a facut posibil si a permis biserici sa se intruneasca pentru dezbateri.

In analiza pe care episcopii prezenti au facut-o, acestia au fost foarte conservatori, neintentionand sa dezvolte idei sau doctrine noi. Intrebarea cea mai dezbatuta a fost urmatoarea: ‘Ce au invatat Iisus si apostoli sai?’ Dupa ce au studiat si au dezbatut Sfanta Scriptura, conducatorii bisericii au fost in unanimitate de acord ca Arius nu avea dreptate si impreuna au alcatuit un crez al bisericii, cunoscut si sub numele de Crezul de la Nicea.

In timpul intrunirii, conducatorii bisericii au fost de acord cu cateva canoane (reguli), canoane prin care urmau sa organizeze si sa mentina randuiala in biserica. Aceste lucruri au avut loc la Nicea, fara a se discuta in timpul Sinodului canonizarea Scripturii si doctrina Trinitatii.

Biserica, de la inceput pana in acel moment, a folosit cele patru Evanghelii, iar aceast lucru nu a fost facut prin vot, ci datorita faptului ca Apostolii au scris aceste Evanghelii dandu-le apoi bisericilor. Sinodul Ecumenic de la Nicea nu a avut nimic de a face cu selectarea unor Evanghelii in detrimentul altora si nici cu schimbarea textului Scripturilor.

Canoanele de la Nicea

Referitoare la…
… eunucii in randul clericilor
… noii convertiti si pacatul sexual in randul clericilor
… insotitorii (in viata) pentru clerici
… ordinarea episcopilor
… excomunicarea si sinoadele pentru ascultarea diferitelor cazuri
… jurisdictiile pentru Alexandria, Roma si Antiohia
… cinstirea provinciei Ierusalimului
… asimilarea lui Catari in Biserica
… schimbarea clerului
… schimbarea episcopilor
… cei care-si negau credinta lor in Hristos
… cei care se intorceau la serviciul militar
… comuniunea pentru cei morti
… pacatele credinciosilor ‘tineri’ in credinta
… atributiile clerului
… clerul si camata
… restrictii referitoare la diaconat
… asimilarea Paulinistilor de catre Biserica
… rugaciunea in ziua de Duminica si in ziua Cinzecimii.

O situaţie imposibilă

Felul in care invatatii (apologetii) musulmani interpreteaza Sinodul Ecumenic de la Nicea nu este acceptabil. Nu gasim niciunde o evidenta a faptului ca Evangheliile au fost arse in timpul Sinodului de la Nicea, sau in alta perioada din istoria Crestinismului. Chiar daca cineva si-ar fi dorit sa faca acest lucru, acel cineva nu ar fi avut cum sa faca aceasta. O conspiratie pentru schimbarea Injil-lului necesita cateva actiuni:

1. Stragerea tuturor copiilor existente (originalul Injil) si arderea lor. In secolul al IV-lea Injil-lul era tradus in limbile greaca, siriana, coptica, latina, gotica si etiopiana. Crestinismul avea insa o arie de acoperire dincolo de teritoriile in care aceste limbi erau folosite, in tari ca Marea Britanie, Armenia si India. In acel moment nu exista nici un cerc/grupare de oameni destul de puternici care sa poata aduna fiecare copie a Scripturilor din fiecare biserica din lume pentru a le distruge si apoi compune un nou Injil (unul fals). Spre deosebire de istoria timpurie a Islamului, timp in care comunitatea musulmana a fost stransa impreuna formand un califat, bisericile crestine erau independente si nu erau sub jurisdictia nici unui om, si multe dintre aceste biserici erau in afara teritoriului imperiului Roman. Astazi sunt manuscrise si fragmente din Injil, fragmente si manuscrise care sunt mai vechi decat anul 325 d. Hr. deci precedente Sinodului de la Nicea. Intrebarea care se pune acum este: ‘Oare conspiratorii le-au falsificat si pe acestea?’

2. Schimbarea fortata a practicilor si crezurilor crestinilor de pretutindeni. Pentru a face ca noua varianta a Injil-ului sa fie acceptata, conspiratorii trebuiau sa-i fi fortat pe credinciosi sa adopte obiceiuri si ceremonii noi, cum ar fi: comuniunea (simbol al crucificarii lui Iisus), botezul (simbol al iertarii pacatelor in Hristos), inchinarea in ziua de Duminica (in cinstea invierii lui Hristos) si crezul religios in Cruce. Cum erau vechile ritualuri si ceremonii? De ce nu avem nici o relatare despre acestea? Cum ar putea cineva sa aduca o astfel de schimbare dramatica fara ca sa vedem nici o opunere din partea credinciosilor? (Nu gasim acestea in nici un fel de documente).

3. Eliminarea oricaror copii a Injil-ului original. Nu numai ca au existat copii ale Injil-ului, dar si multi scriitori au citat deja multe pasaje din acesta in primul, al II-lea si al III-lea secol. Cunoastem astazi ca sunt peste 32.000 de citate. Pentru a-si duce la indeplinire planul, conspiratorii trebuiau sa gaseasca si sa distruga toate scrierile care citau din Injil-ul original, inlocuindu-le cu citate din Injil-ul cel nou, schimbat de ei.

Acest lucru este mai mult de cat imposibil. Felul in care musulmanii vor ca noi sa credem o astfel de conspiratie impotriva invataturilor originale ale lui Iisus, ar fi insemnat reconstituirea in totalitate a unei istorii frauduloase si sa convinga restul lumii ca aceasta este adevarata. Se pare ca aceasta schimbare a fost facuta asa de bine si de perfect, incat cei care aveau s-o descopere, au fost doar un grup de invatati musulmani din secolele al IX-lea si al X-lea. Unde sunt aceste dovezi?

Concluzie

Musulmanii pot sa nu fie de acord cu Conciliul de la Nicea; pot sa respinga crezul care reflecta invatatura apostolica originala; insa musulmanii nu pot afirma cu dovezi ca in timpul Sinodului Ecumenic de la Nicea, Scripturile au fost schimbate. Intrebarile pe care crestinii le pun musulmanilor inca au nevoie de un raspuns:
Cand au fost schimbate Scripturile?
Cine le-a schimbat?
Cum le-au schimbat?
Nici un musulman nu a fost capabil sa prezinte dovezi, si atat timp cat dovezile incontestabile din istorie raman, nu o vor putea face niciodata.

Scripturile nu au fost schimbate la Nicea. Ele au fost, asa cum din totdeauna au fost in Crestinism, onorate si pastrate cu sfintenie de credinciosi.

Parakletos sau Periklytos?

Exista profetii referitoare la Mohammed in afara Coranului? Apare descrisa venirea lui Mohammed in Scripturile evreiesti sau crestine? Unii musulmani cred ca textul din Injil (Noul Testament) din Ioan 16:7, se refera la profetia mentionata in Sura 7:157 si Sura 61:6.

În comentariul facut de Hamza, Vol. 1, pg.330, acesta ne spune: Nu putem acorda acestui verset din Sura 7:157, tot meritul cuvenit in lumina Vechiului si Noului Testament … Ioan 16:7. Toate neînţelegerile care ii separă pe evrei, creştini si musulmani se trag din modul în care fiecare pronunţă sau scrie parakletos, pe care traducătorii evanghelici au tradus-o (si o traduc), folosing urmatorul termen: “Mangaietor”. Cum trebuie să o citim acest termen: Parakletos sau Periklytos?

Musulmanii, conştienti de faptul că Noul Testament (in original) a fost scris în limba greacă, au ales cea din urmă pronuntie, si anume ‘Periklytos’, termen care se traduce sub urmatoarea forma: ‘glorios’, in timp ce Parakletos înseamnă “mangaietor”, sau “avocat”. In baza textului Coranic din Sura 61:6, musulmanii sustin ca referile facute in Ioan 14:16 si 16:7, sunt profetii despre venirea lui Mohammed, şi că termenul periklytos (glorios) se referă la Ahmad, o formă a numelui lui Muhammed, ambele insemnanad “cel laudat”.

Limba greacă, confirmă termenul Parakletos

Ceea ce musulmanii au încercat să faca cu acest cuvânt este sa-i modifice sensul, înlocuind vocalele (înlocuirea a-a-e-o în parakletos cu e-i-y-o în periklytos). În ebraică şi arabă, acolo unde autorul (scrierii) nu include vocalele în cuvinte, există loc de interpretare cu privire vocalele pe care ar fi vrut autorul sa le scrie in cuvant. Acest lucru nu este valabil si în limba greacă, intrucat toate vocalele sunt scrise în mod clar în toate textele.

Manuscrisele grecesti confirma Parakletos.

Pentru a inlatura orice indoiala cu privire la scrierea acestui cuvant, este simplu pentru oricine sa poata verifica si citi manuscrisele (mentionam doar doua dintre cele mai vachi manuscrise, care se gasesc in Londra, in British Museum, Codex Siniaticus si Codex Alexandrinus). Există mai mult de 70 de manuscrise ale Noului Testament in limba greaca, care dateaza dinainte de Mohammed si in nici unul dintre aceastea nu gasim cuvantul “Periklytos”. Toate aceste manuscrise folosesc cuvântul Parakletos. De fapt, cuvântul Periklytos nu apare niciunde în Biblie!

Prin urmare, Mohammed nu a putut fi Parakletos.

În sprijinul acestui argument, fiecare musulman cauta alte surse (in afara Coranului), care sa vorbeasca despre venirea lui Mohammed (atât în Taurat cat şi in Injil, asa cum reiese din Sura 7:157). Fără acestea, singura autoritate a lui Mohammed este Coranul, iar singura autoritate pentru Coran este Muhammad. Acest raţionament este unul de tip circular, ceea ce nu reprezinta un argument stiintific valabil. Având în vedere că nu există în Injil nicio relatare a faptului ca Iisus a profetit despre venirea lui Mohammed, musulmanii trebuie sa rezolve problema autenticitatii lui Mohammed.

Prin urmare, cine este Parakletos?

O altă problemă pentru musulmani apare odată cu studiul versetelor în cauză. Ioan 14:16 spune: “Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mangaietor (Greceste: Paraclet, aparator, ajutor.), care sa ramana cu voi in veac;” Majoritatea musulmanilor citeaza pe langa acest verset, şi versetul din Ioan 16:7 dupa care închid Biblia. Ceea ce musulmanii nu reuşesc să se înţeleagă este că, la fel ca in cazul multor texte literare, nu putem citi un verset sau o expresie în afara contextului. În cazul în care cititorul continua lectura dincolo de capitol 14:16 şi de capitolul 16:7, afla că Iisus explica identitatea lui Parakletos.

Haideti sa ne uitam la contextul in care Iisus ne vorbeste despre Parakletos in capitolul 16 din Ioan, si anume la faptul ca acesta nu este o fiinta umana:

14:16. ‘care sa ramana cu voi in veac;’ (fiinta umana nu traieste vesnic)
14:17. ‘Duhul adevarului’ (fiinta umana este diferita de duh)
14:17. ‘nu-l vede’ (omul este vizibil)
14:17. ‘nu-l cunoaste’ (omul este cunoscut de altii)
14:17. ’si va fi in voi’ (o fiinta umana nu poate fi inlauntrul altei fiinte umane)

Iisus spune despre Parakletos, si anume ca misiunea lui este sa ni-L arate pe El (Iisus)

14:26. Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-l va trimete Tatal, in Numele Meu, va va invata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu.
16:8. Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata.
16:14. El Ma va proslavi, pentruca va lua din ce este al Meu, si va va descoperi.

Iisus a spus despre Parakletos ca este un duh

14:17. ‘Duhul adevarului’
14:26 ‘Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant’ (Mangaietorul - Parakleos)

Nota: La cine se poate referi versetul (Ioan 14:16) “un alt Mangaietor care `sa ramana cu voi in veac”? Isus Hristos este acest “mangaietor” care mijloceste pentru noi in veac.

Răspunsul este Duhul Sfânt, care a sosit 50 de zile mai târziu

Contextul arat clar că termenul Parakletos nu poate fi atribuit unui profet sau unui inger: el va fi cu ei pentru totdeauna, el nu poate fi vazut, va fi în ei şi le va aminti oamenilor de ceea ce a făcut Iisus, aducand totodata glorie lui Iisus. Doar o singura faptura poate avea toate aceste calitati, Duhul Sfânt despre care ni se vorbeste in Injil (Noul Testament), pe care Iisus il identifică cu Parakletos. El singur, îndeplineşte toate cerinţele de mai sus.

În primul capitol din Faptele Apostolilor, Iisus vorbeşte despre acest “dar” înainte de a fi inaltat la cer, şi la 40 de zile după ce a promis venirea Duhului Sfânt (Ioan 14:16 şi Ioan 16: 7).

El ne spune (Faptle Apostolilor capitolul 1):

vs.4 ” Pe cand Se afla cu ei, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui, “pe care,” le-a zis El, “ati auzit-o dela Mine.”
vs.5 ” Caci Ioan a botezat cu apa, dar voi, nu dupa multe zile, veti fi botezati cu Duhul Sfant.”

Este evident ca acest Mangaietor este într-adevăr Duhul Sfânt, care a venit cu putere la 10 zile dupa inaltatrea lui Iisus, în ziua de Rusalii (tradusa si ziua Cincizecimii) şi cu 570 de ani înainte de naşterea lui Mohammed.

Ce putem spune despre profetie?

Surele 7:157 şi 61:6 ne vorbesc despre un profet, Ahmad (Mohammed), care a fost revelat dinainte în Taurat şi in Injil. Prin urmare, este necesar, ca aceste pasaje sa fie regăsite în Taurat şi in Injil . Fără ele, Mohammed nu are nicio dovadă a legitimitatii sale de profet, si implicit autoritatea convingerilor a peste un miliard de musulmani atarna de mărturia unui singur om.

In Injil, nu există pasaje care sa descrie venirea acestui profet. Musulmanii cred că pasajele din Ioan sunt cele care se referă la Ahmad. Sunt ele intr-adevar? Poate acest managietor promis să fie un om, un profet, un duh, sau mai precis Duhul Sfânt despre care vorbeste Biblia?

Citind aceste versete şi luand in considerare ceea ce s-a spus, şi tu trebuie să tragi o concluzie. Pe baza dovezilor puse inaintea ta, trebuie să decizi cine este într-adevăr persoana despre care se vorbeste in Injil in Ioan 14:16 şi Ioan 16:7.