Astazi, creştinii sunt tot mai mult atacaţi de doctrina Islamistă, în acest articol vom privi la originea Religiei Islamice din mai multe puncte de vedere. Iar în final vom face toţi împreună o concluzie.

Originea Islamului: Istorie

Religia Islamică, este cea mai tânară printre marele religii ale lumii. Cea mai tânără însă nicidecum cea mai mică. Astăzi este considerată ca cea mai rapid raspindită relgie din lume. Muhamed (circa 570-632 D.H) introduce islamul în anul 610 d.H., după ce ar fi avut o descoperire din partea lui Dumnezeu prin Îngerul Gavril. Muhamed a dictat Coranul, cartea pe care musulmanii o cred a fi sfântă, avînd cuvite perfecte din partea lui Alah.

“Istoria demonstrează faptul că înainte de Muhamed, arabii fiind pagîni se inchinau la 360 de dumnezei. Cîte unui dumnezeu la fiecare zi din an. Iar dumnezeul AL-Ilah era cel mai mare dintre toţi aceşti dumnezei. (Islam: Muhammad and His Religion, Arthur Jeffery, 1958, p 85)”

Aşa cum vedem în alt articol, idolul şef AL-Ilah este si numele din care derivează astăzi numele de Allah.

“Înainte de Islam, religia lumii Arabe se închina la o mulţime de duhuri, numite jinn. Allah era unul din mulţii dumnezeii, cărora li se slujea in Mecca. Dar dupa aceea Muhamed a început sa înveţe oamenii ca Allah, este Singurul Dumnezeu. Dumnezeu căruia I se inchină atît Iudeii cît şi Creştinii”. (A Short History of Philosophy, Robert C. Solomon, p. 130).

Orginea Islamului: Islam

Originea Islamului, aşa cum o relatează mai multe surse, arată că îşi are începutul legat de proorocul Muhamed, adică în secolul 7. Părerea musulmanilor, însă, este alta. Ei cred că islamul a început mult înainte de naşterea lui Muhamed şi că proorocul Muhamed este ultimul şi cel mai distins dintre proorocii recunoscuţi de musulmani. Coranul a fost dictat de Muahamed, dar potrivit lui, religia Islamică nu a început odată cu el. Ei spun că Adam a fost primul om şi primul musulman pe pamînt, şi însuşi Domnul Isus a fost musulman care se ruga de 5 ori pe zi. Coranul mărturiseşte despre sine că a fost “dat de Dumnezeu” prin îngerul Gavril proorocului Muhamed, pentru ca să confimre Scripturile de mai înainte, sau Scripturile precedente.

“Spune: “Cine este duşman lui Gavriil? El l-a pogorât (Coranul) în inima ta, cu îngăduinţa lui Allah, adeverind ceea ce se află dinaintea lui, ca îndreptare şi bună vestire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducere Liga Islamică)
“Spune, oricine se împotriveşte lui Gavril, să ştie că el a adus aceasta (Coranul) în inima ta, după voia lui Dumnezeu, ca să confirme scripturile precedente şi să aducă vestea bună şi călăuzire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducrerea din limba engleză)

Orgininea Islamului: Scripturile Precedente

Musulmanii cred în 4 cărţi venite de la Dumnezeu şi anume:
- Tora (Primele 5 cărţi ale V.Testament scrise de Moise),
- Pasalmii lui David (Zaburi Doud) ,
- Noul Testament (Ingil) şi
- Coranul.
Când Coranul spune că a venit să confirme cele scrise în Scripturile precedente, el se referă la Tora, Psalmi şi N.Testament. Coranul marturiseşte că aceste cărţi au venit de la Dumnezeu. Nu numai că le acceptă, dar spune:

Iar dacă tu ai îndoială asupra celor pe care ţi le-am trimis,
atunci întreabă-i pe cei care au citit Cartea revelată
mai înainte de tine. Ţi-a venit Adevãrul de la Domnul tãu!
Aşadar, nu fi printre cei care au îndoieli!
(traducere Liga Islamică)
“dacă stai la îndoială cu privire la ceea ce ţi-am trimis (adică Coranul) Noi, intreabă pe cei ce au citit Scripturile precedente (Tora, Psalmii si Noul Testament), înaintea ta. Doar a venit la tine adevărul de la Domnul tău, deci să nu fii indoielnic” (Sura 10:94)
(traducere din limba engleză)

Dar aici se încep toate neânţelegerile şi problemele. Toate aceste probleme ţin nemărginit de persoana şi Dumnezeirea Domnului Isus Hristos, Mesia. Coranul vine în contradicţie cu ceea ce este scris în Tora, Psalmi şi N. Testament. De exemplu, el contrazice răstignirea Domnului Isus (Sura 4:157-158), pe cînd toate cele 4 Evangheliii şi întreg Noul Testament, Tora şi Psalmii, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca răstignit şi înviat. (Genesa 3:15, Isaia 53, Psalmul 22, Mat 27:33-36, Marcu 15:24-25, Luca 23:33, Ioan 19:17-18 etc.)

În Biblie nu găsim nici o singură referinţă la Muhamed, totuşi musulmanii susţin că însuşi Domnul Isus a profeţit venirea lui Muhamed pe acest pamînt.

O altă contradicţie şi neînţelegere este între musulmani şi Evrei. Potrivit Cuvîntului Lui Dumnezeu, Biblia, Dumnezeu a făcut un legamînt cu Avraam şi seminţia lui după el, Isaac fiind urmaşul făgăduinţei, născut din soţia lui Avraam, Sara (Genesa 15). Când Avraam a primit făgăduinţa aceasta din partea lui Dumnezeu, avea 75 de ani şi încă nu avea copii. Sara, soţia sa, era stearpă. Ca să mai ai copii la o aşa vârstă înaintată, trebuia să se întâmple un miracol. Sara, a hotărît să-l ajute pe Dumnezeu în împlinirea făgăduinţei Lui, propunîndu-i lui Avraam să intre la roaba sa egipteancă, Agar. Şi aceasta să le nască copilul fagaduintei.

“Avram a ascultat cele spuse de Sara. 3 Atunci Sara, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, 4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată… Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael. 16 Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael” (Genesa 16:2-4, 15-16).

Totuşi nu Ismael era copilul pe care îl promisese Domnul lui Avraam. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că îi va da un fiu din soţia lui, Sara, şi numele lui va fi Isaac. (Genesa 17-18). Dumnezeu a împlinit promisiunea Sa şi Sara i-a născut pe Isaac lui Avraam. El a fost fiul făgăduit de Dumnezeu de la început. (Genesa 21:1-3) Mai tîrziu lui Isaac i s-a născut Iacov, iar lui Iacov i s-au născut 12 fii care formează cele 12 seminţii ale poporului Israel prin care s-a născut Mîntuitorul, Mesia Isus Hristos. Însă Coranul spune că nu Isaac, ci Ismael este copilul făgaduinţei dat de Dumnezeu lui Avraam. (Sura 19:54, Sura 37:83-109 comparaţi cu Genesa 12:1-19). Iar legamântul şi fagăduinţele lui Dumnezeu au fost date lui Ismael şi nu lui Isaac. Muhamed este descendent din Ismael şi de aceea a încercat să convingă pe toţi urmaşii săi că Ismael este copilul făgăduinţei, dat de Dumnezeu lui Avraam, şi că arabii, dar nu Evreii sunt poporul ales al lui Dumnzeu. De aceea au şi existat multe războaie între Israeliţi si vecinii săi Arabi, in anul 1948-49, apoi 1956, în 1967, în 1973-74 şi în 1982. Faptul că Israel rămîne pînă azi în picioare, este o minune şi o puternica mărturie ca ei sunt poporul cu care Dumnezeu a făcut legămînt, urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Concluzii:  Am văzut, pe scurt, că istoria Islamului începe odată cu Muhamed, în secolul 7. Profetul Muhamed a dictat Coranul crezînd că este “primit din partea lui Dumnezeu” prin îngerul Gavril. Coranul, potrivit cu cele scrise în el, ar fi trebuit să confirme cele scrise în Biblie, Scripturile prcedente. Dar aici intervine mare dilemă. Coranul în cele mai multe privinţe se contrazice total cu doctrina Bibliei. Şi atunci, ce să mai credem? Avem două opţiuni. Prima: să credem că Cuvîntul Lui Dumnezeu, Biblia, este Adevărul absolut, complet şi fără greşeală. Iar Coranul şi religia Islamică nu sunt decât o tentativă din partea diavolului asupra cuvîntului Lui Dumnezeu, pentru a duce în eroare pe oameni.

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1Ioan 2:22)

A doua opţiune: să credem că Coranul este cartea adevarată, iar Biblia nu este Cuvîntul lui Dumnezeu. Musulmanii nu pot explica de ce Coranul nu confirma cele scrise in Biblie. Cei mai mulţi din ei preferă să spună: “Adevărata Biblie a fost pierdută în timp”. Unii mai zic: “Biblia a fost schimbată de către preoţii Iudei din acele timpuri”. Ambele cazuri sunt minciuni, pentru că nici unii din ei nu au dovezi clare pentru a confirma spusele lor. În schimb, sunt foarte multe dovezi care confirmă contrariul(voi prezenta în alt articol), şi anume că Biblia este Cuvîntul Lui Dumnezeu, complet, desăvîrşit, lăsat pentru noi, oamenii.
Oare poate Dumnezeu să mintă? Bineînţeles că NU. Atunci Dumnezeu care nu minte şi care ne-a repetat de nenumarate ori, in Tora, Psalmi si Noul Testament că Isus Hristos, nu a fost doar un simplu om, sau un simplu prooroc, ci El este Fiul Lui Dumnezeu, chipul Dumnezeului nevăzut (Epislola către Coloseni 1:15), El este Dumnezeu din Dumnezeu şi însăşi Dumnezeu îl numeşte pe Isus, Dumnezeu. (Epistola către Evrei 1:8). Oare poate Dumnezeu să vină dupa aceia cu o altă carte pe nume “Coran” şi să spună: “Îmi pare foarte rău, dar în primele trei cărţi venite de la mine, am cam greşit Eu şi v-am minţit, acum în ultima carte vă spun şi vă adeveresc ca Isus nu este Dumnezeu”. Oare poate fi aşa? Bineînţeles că nu. Sună amuzant nu?! Ultimele cuvinte pe care Dumnezeu ni le-a lasat pe paginile Sfintei Scripturi spun urmatoarele:

“Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. 19 Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărtii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.“ 20 Cel ce adevereste aceste lucruri, zice: ,,Da, Eu vin curînd.“ Amin! Vino, Doamne Isuse! 21 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin”. (Apocalipsa 22:18-21)

Tot ce a avut Dumnezeu să ne spună, este scris pe paginile Sfintei Scripturi, Biblia. Cuvîntul lui Dumnezeu este absolut şi complet, neavând nevoie de o altă carte ca să-l mai completeze. De aceea şi apostolul Pavel a scris:

“8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)

Oare este Dumnezeul Coranului acelasi cu Dumnezeul Bibliei? Oare Dumnezeu în care credem noi, creştinii, este acelaşi cu dumnezeul în care cred musulmanii? Revin-o pe acest portal şi vom găsi răspuns la aceaste întrebări.

Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/originea-islamului-3-puncte-de-vedere/

Prin acest articol vreau să vă prezint 4 învăţături pe care le-a promovat Mohamed şi despre ca Mântuitorul acestei lumi, Domnul Isus Hristos nu a spus nimic sau ne-a învăţat opusul.

1. Băuturi şi mâncăruri interzise

Mohamed – Şi băuturile spirtoase şi carnea de porc sunt incompatibile cu islamul (Sura 5:90). Mohamed personal îi pedepsea pe acei care consumau vin.

Isus Hristos - nu a judecat pe nimeni niciodată referitor la ce mănâncă sau beau. “El le-a zis: „Şi voi sоnteţi aşa de nepricepuţi? Nu оnţelegeţi că nimic din ce intră оn om de afară, nu-l poate spurca?Fiindcă nu intră оn inima lui, ci оn pоntece, şi apoi este dat afară оn hazna?” A zis astfel, făcоnd toate bucatele curate. El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gоndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, оnşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.”(Marcu 4:18-23)

2. Postul

Mohamed le cerea musulmanilor să ţină postul între prima rugăciune (la ora 4 dimineaţa) şi cea de a patra rugăciune (ora 5 seara), în timpul sfintei luni de Ramadan (Sura 2:181)

Isus Hristos nu le-a cerut imperativ ucenisilor săi să ţină postul, şi foarte rar menţiona despre acest lucru. Ceea ce evident nu reduce cu nimic importanţa postului. Postul este o atitudine a inimii, dar nu o obligaţiune de dragul religiei.

3. Răzbunarea

Mohamed “Dacă aţi primit o rană , şi ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel schimbăm noi aceste zile între oameni, pentru ca Alah să îi cunoască pe cei care cred şi să-i deosebească pe cei care cred şi să îi pedepsească pe cei necredincioşi” (Sura 1:140)

Isus “Aţi auzit că s’a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă оmpotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu оntoarce spatele celui ce vrea să se оmprumute dela tine. Aţi auzit că s’a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvоntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este оn ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:38-44)

4. Armament

Mohamed “O Profetule!!, Îndeamnă-i pe dreptcredincioşi la luptă! Dacă douăzeci dintre voi sunt statornici , vor birui două sute, iar dacă între voi sunt o sută , vor birui ei o mie dintre acei care nu cred” (Sura 8:65)

Isus “ Îndată, Iuda s’a apropiat de Isus, şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s’au apropiat, au pus mâinile pe Isus, şi L-au prins. Şi unul din ceice erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi ceice scot sabia, de sabie vor pieri. (Matei 26:50-52)

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să studiem Sfintele Scripturi aşa cum au fost lăsate ele, ca să putem deosebi binele de rău.

Autor Radu Blendarencu www.blendarencu.wordpress.com

1. Istoria Islamului
2. Ce este Islamul?
3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice
4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism

1 ISTORIA ISLAMULUI

Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei si nordul Africii. Impactul acestei credinţe asupra lumii este deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care înregistrează o rapidă creştere.

Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul, aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

In analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepţie, revelatoare.

După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: ,,Mahomed”.

Islamismul este cea mai tânăra dintre religiile majore ale lumii, atât de orientata către misiune, încât a egalat aproape creştinismul în ceea ce priveşte numărul convertiţilor din Africa. Cuvântul Islam, în adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Dumnezeu”; prin urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o persoana supusa lui Dumnezeu.

Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii, însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului. Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.

a) Viaţa lui Mahomed, fondatorul Islamului

În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă, totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi. Însă din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul acela se credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib. La vârsta de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă, în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile. Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a trait (Fatima). Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare, profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani, încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului. La scurt timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa discipolilor săi.

Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii, temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate.

Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:

“Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare. Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind sătuli de politeism şi dorind monoteismul.

b) Chemarea

Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns sa creadă intr-un singur Dumnezeu, Allah, având astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste revelaţii constituie conţinutul celor relatate in Koran.

Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe gânduri cu privire ceea ce să creadă.

În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se arată deodată Arhanghelul Gabriel şi strigă la el: ,,citeşte”, el răspunzând că nu poate citi îl provocă pe înger să citească şi astfel primi prima revelaţie care apare în primele cinci versuri ale surei (capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să se sinucidă, Gabriel i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri prin inspiraţie.

La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca ele erau divine sau demonice. Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.

După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel ales de Dumnezeu să restabilească religia lui Avraam, însă la început a avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.

c) Revelaţiile lui Mahomed

În”The Cambridge History of Islam” se comentează privitor la revelaţiile lui Mahomed:

“In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească “mesaje” sau “revelaţii” de la Dumnezeu. Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regula el părea să le “fi descoperit pur si simplu, în inima lui”. Oricare ar fi fost “maniera” exacta a revelaţiei, şi mai multe “maniere” au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre propria sa gândire şi aceste revelaţii.”

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui.

În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din revelaţii, au fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.

d) Hijira - Fuga din Mecca la Medina

Noua credinţă a avut parte de împotrivire în oraşul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorita respingerii sale din Mecca si ostracismului vederilor sale, Mahomed si adepţii săi s-au retras in oraşul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, “Oraşul /Cetatea Profetului”, noua denumire data vechiului oraş, Yatrib.

“Hijira” care înseamnă “fuga”, marchează punctul de cotitura din Islam. Toate calendarele islamice marchează aceasta data de 16 iulie, anul 622 e.n. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Hristos, ajunge sa fie anul 8 după Hijira (”in anul al optulea al Hijirei”).

In primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât şi cu creştinii, insa ei i-au respins atât învăţaturile cât şi persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatra neagra Kaaba a fost înălţată. Mahomed a denunţat toţi idolii care înconjurau Kaaba si a declarat-o un templu pentru singurul Dumnezeu adevărat, Allah.

Cu atenţia sa îndreptată spre Mecca, Mahomed şi-a dat seama ca trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urma, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.

Acum Mahomed îşi asigurase în Arabia, ascensiunea politica şi profetica. Oponenţii activi din jurul sau au fost trecuţi prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub ameninţare, să-şi trimită delegaţi care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte pe data de 8 iunie 632, el ştia că era aproape de îndeplinirea intenţiilor lui ambiţioase: unirea tuturor triburilor arabe intr-o teocraţie guvernată după voia lui Allah.

În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca şi moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului sau şi al adepţilor săi apropiaţi, noua credinţă s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.

Când Mahomed a murit, el nu şi-a exprimat conducătorilor Islamului dorinţa de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facţiuni care credeau ca propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînţelegere a apărut între cei ce susţineau că numai din rândurile conductorilor islamici trebuia sa fie ales un calif, şi între cei ce credeau că succesorul trebuia sa fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiica, Fatima.

Acesta a fost începutul fărâmiţării Islamului în toate sectele islamice pe care noi le cunoaştem în prezent.

2. CE ESTE ISLAMUL?

Islamul nu este un cult, ci este o mare religie a lumii, deosebit de diferita de Creştinism. Nu este un cult fiindcă un cult înseamnă un grup de oameni polarizaţi în jurul interpretării distincte a Bibliei de către un om sau de către o organizaţie, pe când Islamul pretinde o cu totul alta baza a apariţiei şi autorităţii lui. El este o alternativa spirituala fiindcă oferă oamenilor o alta revelaţie decât Scriptura - Koranul - şi o alta cale de mântuire, decât Isus Hristos - Mahomed. Fiindcă Isus Hristos a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6), a spune oamenilor ca pot fi mântuiţi pe o alta cale înseamnă a le oferi o alternativa. Dar daca Isus este singura Cale de mântuire, prin urmare, nu exista o alta alternativa!

De aceea, Islamul este o mare religie a lumii care contestă bazele Creştinismului şi care şi-a început invazia, pe alocuri agresivă, a lumii. Moscheele răsar în multe zone “creştine”, iar daca trăiţi într-o tara creştină probabil ca v-aţi întrebat ce sunt aceste construcţii cu cupole rotunde din unele mari oraşe ale ţării d-voastră!

Din nefericire, cei mai mulţi creştini înţeleg foarte puţin învăţăturile Islamului şi le este teama sa-l împărtăşească pe Hristos musulmanilor. Sper că acest material vă va ajuta să vă pregătiţi să le vorbiţi musulmanilor pe care-i întâlniţi.

“Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah” este marea Shahada, sau “mărturia de credinţă” pe care musulmanii credincioşi o proclama zilnic în toata lumea. Aceasta declaraţie de credinţă este ceea ce deosebeşte de fapt Islamul de celelalte religii ale lumii, Creştinismul, Iudaismul si Hinduismul. Islamul este una dintre cele patru mari religii ale lumii, pe lângă Creştinism, Iudaism si Hinduism.

În aceasta scurta evaluare /analiza a Islamismului vom defini cei mai importanţi termeni ai acestei religii.

3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice

a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ” care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a revelaţiilor lui Mahomed.

Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.

Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului. Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”.

Coranul contrazice Biblia pentru că :

1. Susţine că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1 :26-28. Sura 3 :45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ».

2. Spune ca Hristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4 :157).

3. Sura 4 :111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea) împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).

Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.

Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul Sfânt, Mângâietorul.

Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.

b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea după precedente, după cazuri analoge.

Învăţătura fundamentală a Islamului este:

,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi Mahomed este trimisul Său.”

La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor.

Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri, este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată; şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau Şeitân (Satan), la început fu un înger dar din cauză că nu s-a închinat la Adam care s-a căit, fu alungat din rai. Personaje importante omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului, sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.

Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.

Cele şase doctrine islamice:

1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic.

2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit {aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn” (demoni).

3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în Coran.

4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed.

5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi profetului sau Mahomed.

Ce mai cred musulmanii ?

Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului sunt similare cu cele creştine. Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, precum si în îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a descoperit islamismul.

Conceptul unei religii imorale cu referire la creştinism este confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei cred că “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica creştinismul.

Sărbătorile islamice sunt:

Ramadanul: Noiembrie 27 - Decembrie 26

Eid-ul-Fitr: Decembrie 27

Haijj: Februarie 25

Eid-ul-Adha: Martie 6

c) Un musulman are următoarele datorii în viaţă:

Cei cinci stâlpi ai credinţei:

Mărturisirea că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeu (Alah) şi că Mahomed este trimisul (profetul) Său.

Rugăciunea care premergându-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka, şi constă din formule anumite, din citate din Coran, şi din închinări ale corpului. Aceste rugăciuni trebuie sa fie scurte, sa dureze în medie de 2 minute şi să fie spuse pe din afară.

Postul în luna Ramdân zilnic de la răsăritul soarelui până la apus cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură, pe care trebuie sa îl facă musulmanul pentru a intra în rai. Este diferit de postul creştin prin aceea că durează o luna de zile, şi se ţine de la răsăritul până la apusul soarelui (după care începe petrecerea!). În tot acest timp, musulmanului nu trebuie ăa îi intre nimic în stomac, solidarizându-se astfel cu săracii lumii. De asemenea, credinciosul nu trebuie sa comită nici un act imoral în timpul postului; în caz contrar, postul este fără rost.

Milostenia care este un bir din a patru-zecea parte a veniturilor putând fii plătit în bani sau în natură, majoritatea preferă să dea banii direct cerşetorilor de pe străzi.

Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem (credincios) măcar o dată în viaţa sa.

Se pare ca exista o a şasea cerinţă, ,,jihadul”, care literal înseamnă “exercitarea forţei pentru Dumnezeu”. ,,Jihadul” poate fi realizat de către musulman prin scrierea unei cărţi despre islamism, prin mărturisirea credinţei fata de alţii, sau în mod fizic, prin lupta pentru cauza islamului. Singura siguranţă pe care o are musulmanul cu privire la soarta veşnică a sufletului este ,,moartea prin jihad”; numai astfel i se garantează ca va primi cheile raiului.

4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism sunt:

În Islamism omul ajunge la Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică în rai (paradis) prin faptele lui, pe când în creştinism prin credinţă adică acceptarea harului lui Dumnezeu şi a jertfei lui Isus Cristos.

Islamul este lucrul omului pentru Dumnezeu şi pentru rai.

Credinţa creştină este lucrul lui Dumnezeu pentru om şi în om. Isaia 53:6 ne spune că: “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cada asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Iar Efeseni 2:8, 9, se spune: “Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. “

Creştinii cred într-un Fiu al lui Dumnezeu singurul care are merite şi este Drept, şi prin care ne putem apropia de Dumnezeu (Ioan 14:6), în timp ce musulmanii negă acest lucru, ei se apropie de Dumnezeu prin meritele lor.

Musulmanii au un mormânt la Mekka conţinând trupul lui Mahomed întemeietorul Islamului, creştinii au un mormânt gol al lui Isus care este Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25).

Viaţa lui Mahomed nu are la bază nici o profeţie, viaţa lui Isus că este Mesia are la bază zeci de profeţii ale Vechiului Testament.

Pe lângă faptul că naşterea lui Mahomed nu a fost profeţită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Hristos, el nu s-a născut din fecioară, ca şi Hristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise şi în multe alte condiţii pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiţii sau profeţii pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.

Pentru o si mai mare detaliere a originii divine a lui Hristos priviţi la lista de mai jos, unde veţi vedea profeţia făcuta în Vechiul Testament şi apoi, împlinirea în Noul Testament.

În timp ce citeşti următorul tabel gândeşte-te la cine ar putea fi “trimisul lui Dumnezeu” Isus sau Mahomed?

Coranul recunoaşte că Isus este profet şi promisul Mesia. Afirmă că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu şi “duh de la El (Dumnezeu)” (Sura 4: 171). Chiar şi aşa unii musulmani cred despre creştini că au o credinţa eronata despre Allah, şi anume că ar fi “al treilea din trei” şi de aceea îi avertizează:
“Şi nu spuneţi “Trei!” ” (Sura 4:171)…
“Allah este singurul Dumnezeu” (Sura 4: 172).

În Coran găsim că Allah îl va întreba pe Isus: “O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: “Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Allah?” (Sura 5:116)
Isus va raspunde: Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: “Adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!” (Sura 5:117).

Aceste referinţe arată trei dumnezei în unitate: Dumnezeu Tatăl, Isus (ca Fiul) şi Maria ca un alt Dumnezeu. Când privim înapoi în istorie găsim că în secolul al IV-lea câteva grupuri eretice au avut o asemenea credinţă, dar acestea au fost condamnate de către alţi creştini. În orice caz (De aceea), acest punct de vedere eronat este prezentat în Coran prin întrebarea: “Cum să aibă El un fiu, de vreme ce El nu a avut o soaţă?” (Surah 6:102)
(Allah) “nu Şi-a luat soaţă şi nici copil!” (Surah 72:3)

Cu toate că toţi creştinii, pe parcursul istoriei, au răspuns că ei nu cred că Dumnezeu şi-ar fi luat o soţie care să dea naştere lui Isus, câţiva musulmani continuă să scrie împotriva ideii creştine referitoare la divinitatea lui Christos spunănd: “Cineva poate avea un fiu cănd are o soţie. Dumnezeu nu are soaţă, aşa că El nu poate avea un fiu. Mai mult decât atât, Dumnezeu este Creatorul a tot ce exista şi posedă cunoştinţa perfectă, El nu are nevoie de un fiu care să-L ajute sau care să-I urmeze (în succesiune)” (Malik Farid, Coranul Sfânt, p.304).

Tatăl, mama şi fiul?
Biblia nu spune că Dumnezeu ar fi avut o soţie şi apoi a avut un fiu numit Isus. De asemeni, Biblia nu prezintă idea unei Trinităţi care să fie compusă din tatăl, mama şi fiul. Isus n-a spus/afirmat că mama sa trebuie să fie adorată ca şi Dumnezeu. Mulţi musulmani gândesc că dacă Coranul a spus asta atunci acuzaţia este adevărata. De fapt, Coranul spune doar că trinitatea nu este tatăl, fiul şi mama, şi că Isus n-a fost rezultatul unei relaţii (de împreunare) între Dumnezeu şi Maria. Creştinii sunt de acord cu asta, la fel şi Biblia.

Fii cu nemiluita?
Caţiva musulmani încearcă să reinterpreteze mai degrabă conceptul filial, decât să-l nege. Ei au găsit referinţe în Biblie unde altor oameni li se spune fiu sau fii şi folosesc aceste exemple să arate că expresia Fiul lui Dumnezeu, când este spusă de Isus despre sine sau de către alţii, nu înseamnă mai mult în cazul Lui decât înseamnă în aplicarea ei faţă de alţii în Scriptură. De exemplu un scriitor musulman Deedat, citează câteva texte din Biblie în cărticica sa, Christos în Islam (Christ in Islam), să arate că expresia Fiul lui Dumnezeu “a fost un termen metaforic descriptiv, folosit de regulă de către evrei”. El adauga că în Biblie “Dumnezeu are fii cu nemiluita” (p.28 Christ in Islam). Faptul este că Isus niciodată n-a afirmat că ar fi Fiul Lui Dumnezeu în acelaşi înţeles în care toţi credincioşii adevăraţi sunt fii ai lui Dumnezeu.
Nu ar trebui să trecem cu vederea multele ocazii când filialitatea lui Isus este afirmată ca fiind unică.
De exemplu: “Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-l descopere.” (Luca 10: 22).

Isus a zis că oricine trebuie să-L onoreze pe El ca Fiu de Dumnezeu exact aşa cum îl onorează pe Tatal.
De ce? pentru că: “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.” (Ioan 5:22-23).

Nicio altă persoană n-a pretins o asemenea autoritate. Este în mod clar o afirmaţie exclusivă. Într-un alt pasaj Isus a spus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (Ioan 14:6). Mai mult decât atât, nu numai Isus se referă la sine ca fiind unicul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl însuşi mărturseşte pentru El: “acesta este Fiul meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17; 17:5).
Dumnezeu a vorbit prin Isus, nu doar ca profet, ci şi ca “Fiu”, prin care El a creat toate lucrurile: “la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte” (Evrei 1:2-3).

Divinitatea lui Isus
Când creştinii spun “Isus este Dumnezeu” ei înţeleg prin asta că Isus împărtăşeşte natura divină cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. El a luat formă de om şi a ales benevol să se supună limitărilor şi slăbiciunilor naturii umane. Biblia ne spune despre El: “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totusi n’a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însusi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2: 5-8).

Unii musulmani argumentează că “nicăieri în Evanghelii sau Epistole nu este spus că Isus s-a referit la el însuşi ca Dumnezeu sau că ar fi lăsat să se înţeleagă că El era Dumnezeu”. Ei vor să vadă o afirmaţie categorică a lui Isus care să zică: “Eu sunt Dumnezeu”.

În 922 e.n. un Sufi numit Al-Hallaj a fost executat din cauză că a zis despre sine: “Ana al haqq”, care înseamnă “sunt adevărul”. O afirmaţie care în urechea musulmanului ortodox era echivalentul cu a se identifica pe sine cu Dumnezeu.
In cazul lui Isus, cu mult timp inainte El a spus: “Ana huwa Sirat, al-haqq, al-haya. - Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14: 6) şi mulţi musulmani încă mai întreabă: “arată-ne unde a zis Isus că este Dumnezeu”.
Dacă Isus ar fi făcut afirmaţia simplă: “Sunt Dumnezeu”, El ar fi exclus pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt. Din acest motiv El a folosit termenul “Eu sunt” (Ioan 8: 58), care este o referinţă clara la Dumnezeul din Vechiul Testament (Exod 3:14) şi a fost clar înţeles de către ascultătorii săi care au încercat să-l omoare cu pietre. În alte locuri vedem că El şi-a permis să fie numit “Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16:16).

Acum, în Scripturile creştine găsim mult mai multe despre persoana lui Isus. Dacă cititorul este interesat, putem discuta în detalii despre persoana lui Isus.
raspunsislamului @ yahoo.com

Ori de câte ori vorbim despre islam şi creştinism, apar aceaste întrebări: “Se închină creştinii şi musulmanii aceluiaşi (la acelaşi) Dumnezeu? Este Dumnezeul Bibliei acelaşi cu cel al Coranului?” Ce ne face să spunem “Nu” sau “Da”? În acest articol vom privi ce spune Biblia despre Dumnezeu şi apoi ce spune Coranul. Vom vedea că în unele privinţe Coranul adevereşte cele scrise în Biblie dar în acelaşi timp se şi contrazice. Haideţi să privim împreună.

Biblia mărturiseşte despre Sfânta Treime:

Dumnezeul Sfintei Scripturi, Biblia, este UNUL şi se descoperă pe Sine în trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Nu 3 dumnezei care lucrează la unison, ci un singur Dumnezeu care se descoperă în trei persoane. Biblia ne relatează că:

“1. La început (atunci când nimic afară de Dumnezeu nu era prezent), Dumnezeu (ELOHIM) a făcut cerurile şi pământul. 2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric , şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. 3. Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!“ Şi a fost lumină. (Gen 1:1-3)

Primul nume sub care Dumnezeu se descoperă în Vechiul Testament este ELOHIM. Cuvântul “EL” înseamnă mare sau puternic şi se referă în Biblie la Dumnezeul Atotputernic. Cuvântul “ELOHIM” este tradus în Vechiul Testament, “Dumnezeu.” Terminaţia “HIM”, este de asemenea importantă căci, în evreieşte, arată pluralul, adică doua sau mai multe persoane. Înseamnă oare ca există mai mulţi dumnezei? Nicidecum! Deuteronom 6:4 scrie “Domnul, Dumnezeul nostru (ELOHIM) este singurul Domn.” Dumezeu Tatăl, Dumezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sau Sfânta Treime. În Dumnezeu sunt trei persoane dumnezeieşti care sunt Unul şi acelaşi Dumnezeu. El este în acelaşi timp, o singură fiinţă şi trei persoane care sunt una.
Când încă nimic, din materia pe care o vedem şi o pipăim noi nu exista, Dumnezeu era prezent. Când încă nimic nu exista, Duhul Sfint, Duhul Lui Dumnezeu sau Dumnezeu Duhul Sfint, era acolo. Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt prezenţi şi lucrând împreună la creaţie. Dar apare întrebarea: “Era Dumnezeu Fiul prezent la creaţie; era El atunci când nimic nu exista în afară de Dumnezeu?” Priviţi cum răspunde Sfânta Scriptură la această întrebare:

“1. La început era Cuvântul (Isus), şi Cuvântul (Isus) era cu Dumnezeu, şi Cuvântul (Isus) era Dumnezeu. 2. El (Isus) era la început cu Dumnezeu. 3. Toate lucrurile au fost făcute prin El (Isus); şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El (Isus).
14. Şi Cuvântul (Isus) S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Evanghelia dupa Ioan 1:1-3, 14)

Dumnezeu a făurit creaţia Lui prin Cuvântul Său. Aşa cum am văzut la Geneza 1:3 şi în tot capitolul, expresia cheie este “Şi Dumezeu a zis…”. Dumnezeu a zis sau a Cuvântat şi îndată apărea ceea ce spunea sau Cuvânta El. Dumnezeu Fiul, Domnul nostru Isus Hristos, era prezent la începutul începuturilor. Fiecare personă din Sfânta Treime a luat parte la facerea tuturor lucrurilor. Geneza 1:26 arată desluşit acest lucru:

“Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru (Nostru = Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), după asemănarea Noastră; “ (Geneza 1:26)

Cuvântul “Nostru”, în acest capitol, nu ne arată numai o formă de politeţe (aşa cum susţin unii musulmani). Cine demonstrează că Dumnezeu în Persoana Sfintei Treimi era prezent acolo? Citiţi şi alte texte Biblice care ne învaţă despre Sfânta Treime. (Isaia 6:8, Isaia 48:16-17, Matei 1:18, Luca 1:35, Fapte 10:36, Romani 8:9-11, 1 Corinteni 8:6, 1 Corinteni 12:3-6, etc.)

Coranul neagă doctrina Trinităţii

După mărturisirea lui însuşi (Sura 2:97, 5:52), Coranul pretinde a fi o confirmare a Scripturilor precedente, adică Biblia. Totuşi el nu confirmă cele scrise mai sus ci dimpotrivă se contrazice.

Necredincioşi sunt şi cei care spun: “Dumnezeu este treimea din trei”, cãci nu existã altã divinitate în afarã de [Allah] cel Unic şi de nu vor înceta sã vorbeascã astfel, îi va atinge şi pe cei necredincioşi dintre ei chin dureros. (Sura 5:73)

Muhamed face în acest verset o aluzie la Sfânta Treime şi ne numeşte, pe noi, cei care credem în Sfânta Treime, necredincioşi. Totuşi vorbele lui nu sunt adevarate. Pentru că noi, creştinii, nu credem că “Dumnezeu este al treilea din trei”, ci noi credem că Dumnezeu este UNUL (nu trei), care s-a descoperit şi se descoperă în trei Persoane: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Sunt mai multe versete în Coran care atacă direct Sfânta Treime. Musulmanii nu pot să înţeleagă cum Isus poate fi Fiul Lui Dumnezeu. Aceasta este o barieră peste care le este foarte greu să treacă. De ce? Pentru că în înţelegerea Coranului, Dumnezeu ar fi trebuit să aiba o soţie ca să poată avea un fiu. Deci, cu alte cuvinte, Sfânta Treime ar fi trebuit să existe după formula: “Tatăl+Mama+Fiul”. Toate lucrurile sunt luate din punct de vedere omenesc. Aşa cum şi Nicodim vroia să înţeleagă naşterea din nou din punct de vedere omeneşte şi l-a întrebat pe Domnul Isus : ,,Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?“ (Ioan 3:4) Isus nu a fost născut sau creat pentru ca sa fie Dumnezeu Fiul , El…

Isus este Dumnezeu de la începutul începuturilor

Aşa cum am văzut mai sus în Ioan 1:1, Domnul Isus este de la început cu Dumnezeu şi El este de la început Dumnezeu. Isus Hristos Dumnezeu nu are un punct de pornire a existenţei Sale. Deci existenţa Lui nu a început atunci când S-a născut din fecioara Maria. Pentrucă,

“Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”(Ioan 1:3)

Fecioara Maria a fost creată prin Isus, pentrucă El este mai înainte de ea.

“El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut (arată nu un început ci o prioritate) din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.” (Coloseni 1:15-17)
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi a luat un chip de rob, fãcându-Se asemenea oamenilor. (Filipeni 2:6-7)

Vechiul Testament şi profeţii ne descoperă că Isus Hristos este Dumnezeu (Isaia 9:6, 7:14, 11:1-10). Cerul ne declară aceasta (MatEI 3:17, Luca 3:22,). Noul Testament o confirmă (Luca 1:32, Evrei 1:8, Ioan 10:30, 1:1,14, Coloseni 1:15). Diavolul o ştie (Marcu 5:6-10, Luca 4:41). Hristos însuşi mărturiseşte aceasta (Ioan 8:19, 10:30). Ucenicii au crezut (Ioan 6:68-69, Matei 16:15-16), şi au mărturisit şi învăţat pe oameni. (Romani 1:9, 5:10, 8:3, 32, 2 Corinteni 5:19). Cine este Isus pentru tine?

Coranul confirmă şi neagă Dumnezeirea lui Isus Hristos

Oare cum o carte ce pretinde a fi “de la Dumnezeu” poate să confirme ceva si apoi acelaşi adevăr să-l contrazică? Interesant, nu? Tocmai asta face Coranul cu privire la Dumnezeirea Domnului Isus. Priviţi cu atenţie la versetul de mai jos: (cineva poate spune că aceasta este doar o tălmăcire a Coranului în limba română; totuşi nu numai traducerea română ci şi toate celelalte se traduc în acelaşi fel aici, doar că la unele poate numărul versetului diferă)

“… Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Sãu pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi. Şi nu spuneţi “Trei!”. Opriţi-vã de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil?…” (Sura Muierilor 4:171)

În acest loc din Coran, putem face o listă foarte interesantă despre Isus. Si anume:
Isus = Mesia
Isus = Trimis al lui Dumnezeu
Isus = Cuvântul Lui Dumnezeu
Isus = Duhul lui Dumnezeu
Acestea sunt 4 caracterstici extraordinare pe care ni le dă Coranul şi care de fapt adeveresc Dumnezeirea Domnului Hristos. Toţi musulmanii spun: “Isus Mesia”. Dar nici măcar nu ştiu că de fapt spunând “Mesia” deja adevereşti Dumnezeirea Lui. “Mesia” este echivalentul lui “Hristos”, ceea ce înseamnă “Unsul”, sau “Cel ce avea să vină” să ne salveze de sub robia păcatelor. Dicţionarul Biblic spune că este şi o indicaţie la numele “Imanuel” adică “Dumnezeu este cu noi”(Isaia 9:6), ceea ce indica Dumnezeirea Lui. Deci spunând Isus Mesia spui Isus Dumnezeu. A doua caracteristică de asemenea este adevarată cu privire la Isus, dar să ne oprim la cea de a treia. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi aici nu este unica dată când Coranul spune aceasta. Biblia de asemenea scrie că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (vezi mai sus Ioan 1:1,14). Dumnezeu a creat totul prin Cuvântul Său. A zis şi s-a făcut. Isus Cuvântul Lui Dumnezeu, este Dumnezeul care a creat tot universul şi pe noi inclusiv. Ultima caracteristică îmi place foarte mult. Ea spune “Isus este Duhul Lui Dumnezeu”. Gândeşte-te, Dumnezeu are trup? Bineînţeles că nu! Dumnezeu este Duh şi aceasta ne-o mărturiseşte şi Biblia când spune:

“Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)

Deci dacă Dumnezeu este Duh şi Isus este Duhul Lui Dumnezeu, cine este atunci Isus? Dacă nu ai înţeles vreau să te mai gândeşti încă odată: Dumnezeu nu are carne şi oase ci este Duh. Isus este Duhul Lui Dumnezeu. Cine este Isus? Isus este ceea ce este şi Dumnezeu, adică Duhul Său, El este Dumnezeu! Slăvit Să-i fie Numele Lui! Însă aici intră Coranul în contrazicere. După ce a mărturisit toate aceste lucruri despre Domnul Isus, tot în acelaşi verset, spune “Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu spuneţi nimic despre treime”. Adeverind că Isus este Dumnezeu, el de fapt a adeverit şi existenţa Sfintei Treimi, totuşi după aceasta spune să nu spunem nimic despre treime… Nu vreau ca vizitatorii musulmani de pe acest portal să se supere, dar întreg Coranul este plin de astfel de contradicţii, ceea ce ne vorbeşte şi despre valoarea şi valabilitatea acestei cărţi.
“Este Dumnezeul Bibliei şi al Coranului Acelaşi?” Bineînţeles că nu!
Dumnezeu să ne lumineze pe toţi în această privinţă şi să putem sta tari pentru adevărul Lui neschimbător.

Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/este-dumnezeul-bibliei-si-al-coranului-acelasi/

De vreme ce Invierea lui Iisus este principala dovada in sustinerea lui in legatura cu divinitatea Lui, multi au incercat sa dovedeasca contrariul prin punctarea contradictiilor aflate in acesta. De vreme ce musulmanii neaga crucificarea, cu siguranta ei trebuie sa nege si Invierea. Unul dintre cele mai favorite subiecte pe lista Bibliei de contradictii, prezentata de atei si musulmani, este de asemenea in Evanghelie conform textului din Ev. dupa Marcu capitolul 16 (de asemenea Ev. dupa Matei 28), femeile au intalnit la Mormantul lui Iisus un barbat (inger), care este citit sa insemne unul si doar un singur inger, in timp ce conform cu Ev. dupa Luca capitolul 24 (de asemenea Ev. dupa Ioan cap. 20), explicit sustine ca ele au intalnit doi ingeri. Nu sunt preocupat de ateisti aici, dar este interesant de vazut ca acesti musulmani, se pare ca nu-si cunosc propriul Coran de vreme ce ei fac atata caz despre astfel de lucruri.

Aici sunt (macar) doua pasaje in Coran in relatie cu anuntarea nasterii lui Iisus, Mariei.

[3/42]
Îngerii au spus: “O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi ţi-a dat curăţenie. El te-a ales înaintea femeilor lumilor.

[3/45]
Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu.

[19/17-18]
Ea puse un văl între ea şi ai săi şi Noi i-am trimis duhul Nostru ce i se înfăţişă ca un bărbat desăvârşit.
Ea spuse: “La Milostivul caut izbăvire de tine, dacă tu te temi!”

Cati ingeri au venit la Maria? In capitolul 3, araba foloseste forma plurala, ceea ce inseamna ca nu erau mai putin de trei ingeri, dar asta ar putea insemna de asemenea ca acolo erau de fapt patru, o mie, un milion etc.!

In Sura (19/18) vedem ca ea se adreseaza la singular, de ce atunci Maria cauta aparare/refugiu doar fata de la unul din ingeri? Nu erau si ceilalti ca niste barbati si o amenintau?

Intamplator, acesta problema in Coran este mult mai dificil de rezolvat pentru musulmani decat terrmenul Biblic “unul” pentru crestini, in timp ce in Coran Maria se adreseaza unui inger (si este clar ca ea vorbeste doar cu un inger). Ar fi fost mult mai ciudat daca in jurul ei ar fi fost trei sau mai multi. In Biblie nu gasim ca femieile se adreseaza direct ingerilor. Totusi nimic nu stabileste ca acolo ar fi fost doar un inger. Marcu si Matei au mentionat ca unul este cel cu care femeile vorbeau in timp ce Luca si Ioan spun clar ca acolo erau de doi.

Dupa intalnirea cu presedintele si vice- presedintele undeva pe o strada din oras, as fi putut spune: l -am vazut pe presedinte azi. Nimic intr-o astfel de afirmatie nu include si faptul ca l-am intalnit si pe al doilea in (ierarhic) comanda si poate de asemenea mai multi oameni.

As accepta fara probleme acesta semnificatie pentru pentru textile din Coran, dar este mai putin convingatoare decat cea a Bibliei. Unul ar trebui sa explice de ce Maria s-a adresat de doua ori unuia din ingeri si de asemenea nu face referire si la ceilalti ingeri.

Articaol de: Jochen Katz
Sursa: www.answering-islam.org

Introducere

Si [adu-ti aminte] cand Isus, fiul Mariei, a zis: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah la voi, intarind Tora de dinainte de mine si vestind un Trimis ce va veni dupa mine si al carui nume este Ahmad!” si cand el le-a adus semnele limpezi, ei au zis: “Aceasta este vrajitorie invederata!” (Traducere facuta de Liga Islamica si Culturala din Romania – 2006)

Atunci cand musulmanii citesc acest verset din Coran, privesc inapoi in timp pentru a presupune ceea ce ei cred ca Evanghelia originala ne-ar fi comunicat. Ei sustin ca ar fi facut o referire (profetie) clara la venirea lui Mohammed, si nu I sa dat (in Evanghelia originala) lui Iisus titlul de Fiu al lui Dumnezu si a negat rastignirea lui Iisus pe cruce. Unii musulmani in dorinta lor de a discredita Scripturile crestine, cauta anumite scrieri, scrieri care sa sustina argumentele de care au nevoie.
Un astfel de document este asa numita ‘Evanghelia lui Barnaba’. Textul aceasta ‘evanghelii’, dupa cum musulmanii sustin, contrazice invatatura Evangheliilor canonice si sunt in concordanta cu invatatura islamica. In dialogul cu crestinii, musulmanii sustin ca aceasta ‘evanghelie’ este Evanghelia originala, care i-a fost trimisa lui Iisus din cer, dupa care Iisus i-a dictat-o lui Barnaba. Unii musulmani se bazeaza pe acest document atunci cand vorbesc/prezinta viata si invatatura lui Iisus, lasand la o parte Coranul, Biblia sau traditiile.

Un musulman din Pakistan, pe nume Attaur Rahim, care cu foarte mare greutate a reusit sa mediatizeze Evanghelia lui Barnaba in Pakistan, a spus urmatoarele:

“Evanghelia lui Barnaba, este singura evaghelie scrisa de un ucenic al lui Iisus care a supravietuit pana astazi, si scriitorul acestei evanghelii si-a petrecut marea majoritate a timpului sau in preajma lui Iisus pe tot parcursul celor trei ani cand Iisus a adus mesajul sau oamenilor. Deci, acesta a avut contact direct cu mesajul lui Iisus, pe cand autorii celor patru Evanghelii recunoscute nu au fost in prezenta lui Iisus” [1].

Acesta ignora complet faptul ca Ioan a fost un ucenic al lui Iisus chiar de la inceput, cand Iisus a inceput sa invete, iar Matei l-a urmat pe Iisus putin dupa aceasta. Rahim nu ne ofera nici o sursa/dovada a faptului ca Barnaba a fost ucenic al lui Iisus in timp ce Iisus a vestit mesajul sau.

Un alt musulman, Ali Akbar, a spus urmatoarele:

“Crestinii nu dau credibilitate evangheliei Sfantului Barnaba, si nu include aceasta ‘evanghelie’ in Noul Testament si nu se predica din aceasta foarte des in biserici. Aceasta evanghelie a fost exclusa de crestini in timpul unui Sinod Ecumenic cu trei sute de ani inainte de profetul Muhammed, motivul fiind, fara indoiala, prezicerea facuta in cuvinte foarte clare despre profetul Muhammed referitor la venirea acestuia” [2].

Si Ali Akbar omite sa ne ofere surse/dovezi ale excluderii, si anume in timpul carui Consiliu Ecumenic a avut loc acest fapt.

Si Abdu L-Ahad Dawud face afirmatii asemanatoare in cartea sa, ‘Mohammed in Biblie’ :

“Aceasta evanghelie a fost respinsa de biserici, din motiv ca mesajul ei este mult mai contradictoriu cu Scripturile revelate, si este foarte explicita atunci cand vorbeste despre natura misiunii lui Iisus Hristos, si mai presus de toate, pentru faptul ca are in textul ei cuvintele spuse de Iisus despre Mohammed” [3].
Unde este adevarul? De ce crestinii resping aceasta evanghelie? O resping pentru ca are in textul sau referiri la profetiile despre Mohammed, sau pentru ca au argumente mult mai solide contra credibilitatii acestui document?

Cateva aspecte despre ‘evanghelia’ lui Barnaba

Musulmanii au venit pentru prima oara in contact cu aceasta ‘evanghelie’, atunci cand George Sale a mentionat-o in traducerea Coranului, in limba engleza, traducere din anul 1734. George Sale mentioneaza in prefata traducerii, o versiune spaniola scrisa de Mostafa de Aranda, Mostafa sustinand ca a tradus-o din italiana. Se banuieste ca un calugar crestin din Italia, Fra Marino, in timp ce Papa Sixtus V (1585-1590) dormea, a furat acest manuscris din biblioteca papei, si dupa ce Marino citeste aceasta ‘evanghelie’ devine musulman [4]. Aceasta traducere, nu se stie cum, s-a pierdut, pastrandu-se doar diferite fragmente din textul tradus in spaniola. Versiunea in limba italiana, ajunge in Olanda si in 1709 se gasea in posesia lui J.F. Cramer, un consilier al Regelui Prusiei (Germania). Cramer, in 1713, da manuscrisul Printului Eugene de Savoy, dupa care in urmatorii ani trece prin mai multe maini, ajungand in final in Viena, in 1738, unde a fost depozitata in Biblioteca Imperiala, biblioteca in care se gaseste si astazi [5].

Lonsdale si Laura Ragg au fost desemnati sa traduca textul in limba engleza si sa tipareasca traducerea in anul 1907, cu o introducere de 70 de pagini, in care prezentau idei ale mai multor oameni de stiinta care sustineau faptul ca aceasta ‘evanghelie’ este una falsa, scrisa in perioada Evului Mediu. In anul 1908, a fost publicata in Cairo, traducerea in araba cu o noua introducere, iar in 1916 doua editii in traducere urdu (limba vorbita in Pakistan, India si alte tari), traduceri care se bazau pe versiunea textul tradus in araba.

Intre 1960 si 1980, Evanghelia lui Barnaba a fost tradusa in multe dintre limbile unde musulmanii sunt majoritari. Reeditarea in 1973 in Pakistan a versiunii traduse de Lonsdale si Laura Ragg a fost foarte mediatizata de organizatiile misionare musulmane [6]. Presa de limba urdu si engleza (din Pakistan) a promovat foarte mult aceasta ‘evangelie’, iar liderii religiosi musulmani au prezentat-o ca fiind adevarata Evanghelie a lui Iisus [7]. In acelasi an o noua traducere a fost publicata de catre Jama’at-e-Islami (Lahore, Pakistan), introducerea fiind scrisa de fondatorul organizatiei, Maulana Abul Ala Mawdudi [8].

Ambele traduceri, engleza si urdu, au fost republicate de cateva ori, si in anul 1990 o singura editura a tiparit nu mai putin de 203000 de exemplare (Aisha Bahwany, in Pakistan). Interesant este faptul ca nici una dintre aceste editii nu au inclus si introducerea de 70 de pagini facuta de Lonsdale si Laura Ragg, aceasta pentru ca in traducerea facuta de cei doi, gasim dovezi si informatii care atesta faptul ca aceasta carte este o ‘facatura’ scrisa in Evul Mediu. Este interesant faptul ca pentru unele editii in limba engleza, prezentarea cu titlul din prima pagina, sugereaza cititorului ca este in posesia textului original in intregime, asa cum a fost publicat pentru prima oara de Lonsdale si Laura Ragg. Editia in limba engleza a fost publicata si de alte edituri musulmane in Marea Britanie si America, fara insa ca acestia sa faca nici o referire la editiile anterioare si nici chiar la cei care au facut traducerea in limba engleza, Lonsdale si Laura Ragg.

Cuprinsul si mesajul ‘evangheliei’ lui Barnaba

‘Evanghelia lui Barnaba’ poate fi impartita in cateva parti, dupa cum urmeaza:

CAPITOLELE 1-9: Nasterea lui Iisus, copilaria si ‘dezbaterile’ avute cu invatatii acelei vremi despre lege.

CAPITOLELE 10-47: Iisus a primit o carte din partea lui Dumnezeu: Injil’ul. Isi incepe lucrarea si face minuni. Mesajul predicat de El este: “Nu sunt Mesia, ci Mesia se va naste dintre Ismaeliti”.

CAPITOLELE 48-98: Soldatii romani i se inchina Lui ca si Dumnezeu, dar Iisus le spune ca nu este Fiul lui Dumnezeu. El a venit sa aduca vestea buna despre venirea lui Mahommed.

CAPITOLELE 99-126: Multimea se aduna pentru a-L proclama pe Iisus ca si rege. Iisus pleaca la Damasc de unde calatoreste in alte orase.

CAPITOLELE 127-153: Iisus ii invata pe ucenici despre pocainta, post, rugaciune, frica de Dumnezeu si o conduita morala foarte inalta.

CAPITOLELE 154-191: Iisus invata despre o lume a pacatului, natura pacatului, refacere, libertate, rai si predestinare. Este mentionat un scrib, scrib care sustine ca a vazut o carte secreta apartinand lui Moise in care scrie ca “Mesia va veni din Ismael si nu din Isaac”.

CAPITOLELE 192-222: Iisus il invie pe Lazar din morti si vesteste judecata Ierusalimului. Evreii incerca sa-L omoare cu pietre, dar El se face nevazut. Iisus este tradat de Iuda, este rapit la cer, iar fata lui Iuda este schimbata cu cea a lui Iisus, si astfel Iuda este (dintr-o greseala) rastignit in locul lui Iisus. Iisus se arata prietenilor si mamei, spunandu-le ca nu El a fost crucificat. Il insarcineaza pe Barnaba sa scrie ‘evanghelia’ (Injil’lul), dupa care se reintoarce in cer.

Mesajul ‘Evangheliei lui Barnaba’

Musulmanii pretuiesc aceasta ‘evanghelie’ datorita faptului ca este in contradictie cu doctrina prezentata in Injil. Cateva aspecte principale care se regasesc in ‘evanghelie’ care aproba credinta musulmanilor si contrazic invatatura Injil’ului:

Iisus este doar un slujitor si un mesager al lui Dumnezeu (Barnaba, cap. 55). Iisus nu este Dumnezeu, nici Fiul lui Dumnezeu si nici zeu (Barnaba, cap. 53 si 100).

Iisus prezice venirea lui Mesia in persoana lui Mahommed (Barnaba, cap. 42-44). Iisus refuza sa fie Mesia, dand acest titlul lui Mahommed. Nu a fost sacrificat Isaac, ci Ismael (Barnaba, cap. 44).

Iisus a fost inaltat la cer inainte ca procesul crucificarii sa inceapa, iar Iuda a fost facut sa semene cu Iisus (Barnaba, cap. 220). Iisus nu a murit pe cruce (Barnaba cap. 215). Iuda a fost cel rastignit murind pe cruce (Barnaba, cap. 216). Ucenicii au furat trupul lui Iuda dupa care au sustinut ca Iisus a inviat din morti. Multi ucenici, printre care si Paul, au raspandit aceasta invatatura mincinoasa.

Despre scriitor.

Este oare Barnaba cel care a scris aceasta ‘evanghelie’? Musulmanii raspund cu “da” acestei intrebari, aratand spre locul din cartea Faptele Apostolilor unde Barnaba este mentionat. Cercetand scrierile, vedem ca Barnaba din Faptele Apostolilor si Barnaba presupusul autor al acestei ‘evanghelii’, sunt doua persoane diferite care au trait la intervale de timp diferite.

Conform Noului Testament, Barnaba nu a fost prezent in timpul celor trei ani, cat Iisus si-a expus invataturile. Barnaba este mentionat pentru prima oara in Faptele Apostolilor, dupa ce biserica a luat fiinta. Ca si alti ucenici, si-a vandut proprietatile cu scopul de a strange bani pentru ajutorarea celor saraci (Fapte cap. 4). El era un evreu din Cipru, pe nume Iosif, apostolii numindu-l si Barnaba, care in traducere inseamna ‘fiul mangaierii’ (Fapte cap. 4:36).

‘Evanghelia’ lui Barnaba, il prezinta pe Barnaba ca fiind un apostol al lui Iisus, cunoscut cu/dupa acest nume in tot timpul cat Iisus si-a expus invataturile. In numeroase ocazii ni se spune ca Iisus l-a strigat pe numele de Barnaba si nu pe numele de Iosif. Acest lucru, pune la indoiala credibilitatea aceste ‘evanghelii’, deoarece conform cu lista apostolilor din celelalte Evanghelii, Barnaba nu a fost chemat nici o data sa fie un apostol al lui Iisus.

Barnaba, autorul acestei ‘evanghelii’ respinge Dumnezeirea lui Hristos. Iisus ne este prezentat ca respingand faptul ca este egal cu Dumnezeu Tatal, si fiind doar un mesager si slujitor al lui Dumnezeu. In Injil (Faptele Apostolilor), Barnaba este cel care-l prezinta pe Pavel apostolilor in Ierusalim si ii sfatuieste pe acestia sa aiba incredere in el. Primul lucru pe care Pavel l-a predicat dupa ce a inceput sa-l urmeze pe Iisus, a fost faptul ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Fapte cap. 9:20), si fara indoiala Barnaba cunostea foarte bine acest lucru. Daca Pavel ar fi predicat o alta invatatura, in loc sa lupte pentru acceptarea lui ca propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, Barnaba nu ar fi facut tot posibilul sa-l opreasca din propovaduirea lui?

Aceasta ‘evanghelie’ scrie impotriva invataturii lui Pavel despre taierea imprejur, rastignire, moartea si invierea lui Iisus. In Injil – Faptele Apostolilor, gasim ca Pavel si Barnaba au lucrat impreuna pentru un an intreg, amandoi au predicat aceleasi lucruri despre Iisus, despre rastignire si Dumnezeirea lui Iisus (Fapte cap. 13:32-52). Ei discuta in contradictoriu cu cativa oameni veniti din Iudeea (Fapte cap. 15), oameni sustinatori ai taieri imprejur. Acum deci, cum poate Barnaba, cel despre care ni se vorbeste in Injil, sa scrie un document care sa respinga invatatura pe care a proclamat-o si aparat-o?

Pentru a dovedi ca intre Barnaba si Pavel au fost neintelegeri din punct de vedere doctrinal, musulmanii fac referire la textele din Galateni 2:13 si Faptele Apostolilor 15:38-40. Conform textului din Galateni 2:13, Barnaba a fost mustrat de Pavel pentru atitudinea sa. Pentru a nu ofensa o parte din evreii crestini, Barnaba si Petru nu luau masa cu cei convertiti dintre neamuri. In Faptele Apostolilor 15:2, Petru si Barnaba au realizat unde au gresit, dupa care au fost de acord cu argumentul adus de Pavel. Acum, privind la aceste texte, musulmanii intreaba: “Nu a fost radacina problemei una de doctrina? Indreptatirea prin credinta, si nu ascultarea legii, asa cum rezulta din Galateni capitolul 2?“
Raspunsul este, cu toate ca avem de-a face cu o problema doctrinara, ca Pavel nu face o greaseala.
In Corinteni 9:6, text scris dupa despartirea lor, ne arata ca Pavel si Barnaba erau din nou in relatii bune. Trebuie sa vedem faptul ca despartirea lor (Galateni cap. 2), a fost una de scurta durata.

In capitolul 15:37-40 din Faptele Apostolilor, ni se arata cum Pavel nu a vrut sa-l ia pe Ioan Marcu cu ei in urmatoarea calatorie, din cauza faptului ca acesta i-a parasit in prima calatorie pe cand erau in Pamfilia (Faptele Apostolilor 12:12; 13:13). Pavel se temea ca Ioan Marcu sa nu faca din nou acelasi lucru si astfel sa creeze probleme. Mai tarziu il vedem pe Pavel exprimandu-si dorinta ca si Marcu sa vina pentru a lua parte in lucrare. (Coloseni 4:10; II Timotei 4:11).

Este evident faptul ca disputa dintre ei era una personala si nu una de doctrina. Nu exista dovezi care sa arata ca Pavel si Barnaba s-au despartit din motive de neitelegeri doctrinale.

Acum, care ar fi fost motivul pentru care Barnaba sa-si schimbe credinta? Explicatiile date de musulmani nu au baze solide. O teorie foarte vehiculata este cea a lui Rahim, care a incercat cat a putut de bine sa promoveze aceasta ‘evanghelie’ in Pakistan, scriind despre viata lui Iisus asa cum El ne este prezentat in ‘evanghelie’. Rahim spune:

Pavel era un cetatea Roman si ar fi trebuit sa stie (sa fi invatat limba) latina, limba vorbita la Roma. Probabil vorbea si greaca, greaca fiind limba oficiala in zona unde el s-a nascut. Epistolele scrise de Pavel catre comunitatile crestine din Grecia, au fost scrise in limba natala a acestora. Acest lucru ne arata ca Pavel putea calatori in Grecia si Italia fara probleme de comunicare. Pe de alta parte Barnaba, nu vorbea nici una din aceste limbi. Ioan Marcu, care vorbea greaca, la insotit pe acesta in prima calatorie misionara in Grecia, pentru a-i fi interpret. Daca Barnaba ar fi mers singur, nu ar fi putut sa se faca inteles. Refuzul lui Pavel de a merge cu Ioan Marcu, ar putea fi intentia indirecta pentru a se asigura ca Barnaba nu va merge cu el. [9]

Afirmatiile lui Rahim sunt facute fara dovezi, multe dintre acestea fiind usor de combatut, deci nu putem trage concluzii valide bazandu-ne pe afirmatii nefondate. De asemeni afirmatia facuta in ‘evanghelie’ despre Barnaba, ca s-ar fi nascut in Cipru, nu este adevarata. In aceasta situatie, limba natala a lui Barnaba ar fi fost greaca, deci argumentul ca nu ar fi cunoscut limba greaca este daramat chiar prin propriile afirmatii. Rahim mai spune despre Pavel si Barnaba ca au fost studenti ai lui Gamaliel, situatie in care amandoi ar fi fost persoane educate care cunosteau invatatura Vechiului Testament si traditia iudaica. Vechiul Testament a fost tradus in limba greaca in anul 250 B.C., fiind accesibil vorbitorilor de limba greaca. Daca a fost atat de importanta traducerea in limba greaca a Vechiului Testament cu trei sute de ani inainte de Barnaba si Pavel, cu cat era mai mare nevoia de teologi iudei vorbitori de greaca in perioada anilor 30-40 A.D.? In mod sigur daca Barnaba ar fi fost un evreu educat, nu ar fi avut nevoie de un interpret, si fara probleme ar fi inteles in intregime ce Pavel si ceilalti apostoli ar fi predicat. In aceasta situatie nu ar fi fost nici un conflict sau neintelegere referitor la Dumnezeirea lui Iisus, rastignirea, invierea si inaltarea la cer.

Dovezi ale autenticitatii

Crestinii sustin ca ‘evenghelia’ lui Barnaba nu a existat in timpul apostolilor, copiilor acestora, parintilor biserici si copiilor acestora. Aproape toate cartile continute in Noul Testament, sunt mentionate si citate in scrierile primilor crestini, dar nu gasim nici o referinta despre ‘evanghelia’ lui Barnaba. Cu toate acestea, musulmanii sustin ca exista o istorie lunga si cu peripetii a acestei ‘evanghelii’, mergand inapoi in istorie pana la Irineu (130-200 A.D.). Spre exemplu, Rahim spune ca Irineu “pentru a-si sustine parerile, citeaza foarte mult din ‘evanghlia’ lui Barnaba. Aceasta ne arata ca ‘evanghelia’ lui Barnaba era in circulatie in primul si al doilea secol din istoria crestinismului”[10]. Privind cu atentie la scrierile lui Irineu, putem observa ca acesta citeaza din Epistola lui Barnaba si nu din ceea ce Rahim numeste ‘evanghelia’ lui Barnaba. (Diferenta dintre o epistola si o Evanghelie, este urmatoarea: epistola este o scrisoare care de obicei contine explicatii doctrinare, iar o Evanghelia este o scriere in care gasim detalii despre viata lui Iisus).

Rahim sustine ca in timpul domniei Imparatului Zeno, in anul 478, au fost descoperite ramasitele trupului lui Barnaba impreuna cu o copie a ‘evangheliei’, scrisa chiar cu mana lui, gasita chiar in interiorul pieptului lui. Conform spuselor lui Rahim, acest fapt este inregistrat in Acta Sanctorium, Boland Junii, Tome II, paginile 422-450, publicata in Antwerp in 1698 [11]. Inregistrarea face insa referire la o copie a Evangheliei dupa Matei, scrisa chiar de Barnaba, care a fost gasita in pieptul lui. Aceasta modificare intentionata a inregistrari denota faptul ca Rahim nu este o persoana integra. El a omis cuvintele “potrivit cu Matei, copiata (scrisa) de insusi Barnaba”, si a introdus in loc “Evanghelia lui Barnaba”.

Dovezi din istoria musulmana

De multe ori dovezile din istoria crestina sunt respinse de musulmani, dar trebuie sa privim si la dovezile oferite de istoria musulmana. Studiind traditia musulmana si dovezile istorice musulmane, observam ca Mohammed, profetul islamului, a fost in relatii bune cu domnitorul crestin din Najran. In periaoda in care Mohammed s-a nascut, triburile arabe erau in contact cu crestinii din Abisinia si de asemeni cu trei ramuri importante ale bisericii din Orientul Mijlociu: biserica Bizantina, Nestoriana si Iacobiti-Monofiziti. Dintre acestea, Nestorienii au avut cea mai mare influenta printre arabi. Dupa cum Ibn Ishaq ne spune, pe unul din peretii Kabei se putea vedea picturi cu Maria si Iisus [12].

Traditia musulmana, ne vorbeste despre cateva delegatii crestine care l-au vizitat pe Mohammed pentru a discuta cu acesta. Una din aceste delegatii, formata din 60 de persoane si condus de Abd al-Masih, episcop al crestinilor Najranieni, l-au intalnit pe Mohammed in moscheea din Medina pentru a discuta despre Dumnezeirea lui Iisus. Mohammed afirma (adresandu-se delegatiei) ca Iisus nu este Dumnezeu. Acest incident este mentionat in Coran (Sura 3:40-70). Aici ar fi fost cea mai excelenta oportunitate pentru a mentiona ‘evenghelia’ dupa Barnaba, daca ar fi existat, ca evidenta impotriva afirmatiilor crestine. Nici chiar Allah nu i-a revelat lui Mohammed nici un verset care sa vorbeasca depsre ‘evanghelie’.

Ioan din Damasc, cunoscut ca si Yahia b. Mansur, fiul unui angajat in serviciul public, care a fost trezorier al Califului Muawiya si Abdul Malik,(Ioan din Damasc) a scris comentarii referitor la mai multe subiecte, unul fiind si Dumnezeirea lui Iisus. Cu siguranta, Ioan ar fi mentionat aceasta ‘evanghelie’, daca aceasta ar fi existat.

Episcopul Timotheos (d. 823), a activat ca si prelat al biserici in timpul dinastiei Abaside din Bagdad sub domnia lui Harun al-Rashid (786-809), participa la cateva dezbateri la curtea lui Khalifa Musa al-Hadi (785-786). Discutiile nu au fost doar despre islamul ortodox contra liber cugetatorilor (free thinkers) si ereticilor, ci si despre cele patru Evanghelii. In documentele scrise despre dezbateri, nu gasim nici o mentiune facuta despre ‘evanghelia’ lui Barnaba. Invatatii musulmani au cantrazis personalitatea lui Iisus cat si pe cea a lui Dumnezeu, fara insa sa faca referiri la ‘evanghelia’ lui Barnaba. Califul Jafar al-Mutawakal (847-861), a abolit drepturile religioase, a interzis construirea de noi biserici si a introdus legi noi care discriminau crestinii si evreii [13], a purtat discutii la curtea sa cu mai multi invatati printre care si Episcopul Ilie. Nici aici nu gasim nici o referire la aceasta ‘evanghelie’.

Cartea Al-Fihrist scrisa de Abu al-Faraj Muhammad ibn Ishaq al-Nadim (935-990), carte despre care musulmanii sustin ca dezbate toate aspectele culturii medievale, contine o lista detaliata cu titluri de carti si autori. Autorul enumera lista cartilor din Biblie, fara a face nici o referile la ‘evanghelia’ lui Barnaba [14].

Musulmanii au stapanit Spania pentru mai multe secole (756-1492), timp in care au avut loc mai multe dezbateri intre crestini si musulmani. Nici aici musulmanii, pentru a combate credinta crestina, nu au prezentat ca dovada ‘evanghelia’ lui Barnaba. Pe parcursul acestei perioade au trait mai multi scriitori musulmani, istorici si filozofi printre care: al-Farabi (d.950), al-Masudi (d. 956), al-Kindi (d. 961), Ibn Hazm (d. 1063), al-Ghazali (d.1111), Abu al-Abbas al-Arif (d. 1141); Ibn Rushd (d. 1198), Muhyi’l Din Ibn al-Arabi (d.1240), and Ibn Khaldun (d. 1406). Nici unul dintre acestia nu mentioneaza acest document. Nici chiar comentariile Coranice de dinainte de 1700 nu fac nicio referire la aceasta ‘evanghelie’. Acum deci, este foarte dificil de crezut ca aceasta ‘evanghelie’ ar fi putut exista inainte de secolul al XIV-lea, asa dupa cum vom discuta in continuare.

Dovezi din continutul documentului

Aspectul fizic al manuscrisului existent al ‘evangheliei’ lui Barnaba, asa cum este alcatuit, stilul scrierii si limbajul folosit, ne sugereaza ca a fost scris intre 1500 si 1590.

Primul aspect – In Tora, Dumnezeu le porunceste israelitilor sa tina un an de sarbatoare.
“Anul al cincizecilea sa fie pentru voi anul de veselie” (Levitic 25:11).
Autorul ‘epistolei’ lui Barnaba, mentioneaza acest an de sarbatoare, cu o mica diferenta – anul de sarbatoare trebuia tinut la fiecare suta de ani (Barnaba, cap. 82). De unde are autorul aceasta informatie?

In jurul anului 1300, Papa Boniface al VIII-lea a decretat un interval de o suta de ani ca sarbatoare pentru biserica. In 1343 Clemens al VI-lea a schimbat intervalul inapoi la cincizeci de ani, dupa care mai tarziu, Papa Paul al II-lea (1464-1471) a redus termenul la douzeci si cinci de ani. Se pare ca scriitorul stia despre decretul emis de Papa Boniface, dar a crezut ca a fost un decret emis de Iisus. Acest amanunt ne face sa credem ca ‘evanghelia’ nu poate fi datata mai deverme de 1300 A.D.

Gasim in ‘evanghelie’ cateva citate atribuite lui Iisus , citatea care apartin lui Dante. Pentru exemplu: ‘zei falsi si mincinosi’ (Barnaba 23; 78; 217), citat care nu se regaseste in Biblie sau Coran, ci il gasim doar in aceasta ‘evanghelie’. Modul in care iadul, purgatoriul si paradisul ne sunt prezentate in ‘evanghelie’, este in mod remarcabil foarte similar cu cel al lui Dante. In capitolul 178, ni se spune ca sunt noua ceruri, idee care apartine de asemenea lui Dante. Un lucru interesant este faptul ca Dante a fost un scriitor italian care a trait aproximativ in acelasi timp cu Papa Boniface al VIII-lea. Dante, a inceput sa scrie cartea “Divina Comedie” in 1300.

Mai gasim in ‘evanghelie’si alte elemente apartinand Evului Mediu.
In capitolul 194, ni se spune ca familia lui Lazar domnea peste doua orase, Magdala si Bethania. In acele vremuri, armatele Romane controlau majoritatea teritoriului Palestinei, si nu exista un astfel de sistem in Imperiu. Acest sistem este mai degraba unul feudal, foarte comun in Evul Mediu.

In Capitolul 152 se face referire la butoaie de vin, lucru care este cu siguranta un anacronism.
Procedurile curtii de judecata, descrise in capitolul 121, denota faptul ca autorul era familiar cu societatea Evului Mediu. In lumina dovezilor prezentate si a altora care nu sunt prezentate aici, atat externe cat si interne, putem vedea ca ‘evanghelia’ a fost scrisa de cineva care a trait multe secole dupa Barnaba, cel despre care Noul Testament ne vorbeste.

Erori si Contradictii

Ni se spune in ‘evanghelie’ ca Iisus s-a nascut in tip ce Pilat era guvernator al Palestinei. Conform surselor istorice, Pilat a devenit guvernator in anul 26 A.D. In capitolul 3, nasterea lui Iisus are loc in timpul marelui Preot Anna (6-15 A.D.) si Caiafa (18-36 A.D.), fapt care nu numai ca este in contradictie cu istoria, ci este si o contradictie interna a ‘evangheliei’. Nici unul dintre cei mentionati nu erau in putere cand Iisus s-a nascut. Evanghelia lui Barnaba greseste cu zece ani referitor la marele Preot Ana, cu douazeci si doi de ani referitor la Caiafa, si cu treizeci de ani referitor la Pilat.

Irod (Antipa) ne este prezentat ca avand putere si multi soldati sub comanda sa in Ierusalim si Iudeea (Barnaba, cap. 214). Si aici gasim o incorectitudine. Irod a domnit in Galileea, care se afla la circa o suta de kilometri distanta. Cu toate ca Irod era un iudeu practicant, aici este prezentat ca facand parte din ‘neamuri’ (Barnaba, cap. 217). Irod se afla in Ierusalim pentru a sarbatorii Pastele, si de aceea a fost consultat in timpul procesului lui Iisus.

In capitolul 80, gasim ca Daniel avea varsta de doi ani cand fost luat prizonier de Nebucadnetar. Biblia in (Daniel, cap. 2) contrazice ‘evanghelia’ lui Barnaba. Nabucadnetar pentru visul avut, l-a consultat pe Daniel in al doilea an al domniei sale. Acesta a fost atat de uimit de intelepciunea lui Daniel, asa ca i-a dat stapanire peste Babilon si l-a facut capetenie peste intelepti. Daca marturia ‘evangheliei’ lui Barnaba ar fi acceptata, atunci Daniel ar fi avut doar trei ani cand aceste evenimente ar fi avut loc.

Capitolul 91 ne prezinta trei armate uluitoare, fiecare formata din cate 200000 de barbati inarmati, luptand pentru disputa referitoare la Dumnezeirea lui Iisus. La acea vremem, in imperiul Roman, fabricarea si posesia armelor erau riguros controlate. Encicolopedia Britanica, ne spune ca in acea perioada, intreaga armata Romana numara doar 300000 de soldati, dintre care jumatate erau rezervisti. Pana la distrugerea Ierusalimului de catre Romani (68-70 A.D.), in Iudea era stationata doar o mica garnizoana.

In capitolul 127, Iisus ne este prezentat predicand de pe varful templului. Acest loc ne era tocmai potrivit pentru predicat – se afla la o inaltime de 200 m de la sol, deci nu ar fi putut fi auzit de cei de jos.

Nazaretul este prezentat ca fiind un oras aflat pe malul Marii Galileii (cap. 20 si 21). Acest oras exista si astazi, si se afla la o inaltime de 400 m fata de nivelul marii si la o departare de 20 Km. In capitolul 99, orasul Tir ne este prezentat ca fiind aproape de Iordania. Tirul este situat la 50 km. distanta de Marea Mediterana, pe teritoriul Libanului de azi. Daca scriitorul ar fi mers impreuna cu Iisus prin aceste locuri, de ce face astfel de greseli?
Zacheu il intalneste pe Iisus in Nazaret, pe cand in Evanghelia dupa Luca l-a intalnit in/sau aproape de Ierihon.

Capitoulul 169 al ‘evangheliei’ ne prezinta vara Europeana. Vara in Palestina nu este la fel cu cea Europeana, doar iarna ploua pe cand vara pamantul este uscat, textul vorbeste despre verdeata, fiind departe de realitate. Textul il prezinta pe Iisus in pustia Iodaniei, unde cu siguranta nu s-ar fi bucurat de aceeasi vreme frumoasa de vara ca in Europa.

Hagai si Osea sunt doi profeti diferiti, ale caror profetii le gasim in doua carti din Vechiul Testament. ‘Evanghelia’ ii prezinta pe cei doi, impreuna, in cartea lui Daniel (Barnaba, cap. 185). Confuzia autorului despre citatele Biblice este demonstrata si in capitolele 165 si 169 unde amesteca citatele.

Scriitorul afirma despre Iisus ca nu este Mesia, dar in acelasi timp foloseste titlul mesianic “Fiul Lui David” (Barnaba, cap. 11, 19, 21, etc.). In capitolul 19, Iisus este cel care are intaietate la ultima judecata de apoi, dupa care in capitolul 54 se contrazice afirmand ca Mohammed este cel care are intaietate.

‘Evanghelia’ este in conflict cu islamul

Coranul cere musulmanilor sa creada in Cartile lui Dumnezeu, carti date lui Moise/Musa, David/Davut, Iisus/Isa cat si altor profeti. Conform invataturii islamice, aceste carti in nici un fel nu se pot contrazice. Musulmanii cred ca daca Bibila contine diferente, este pentru ca a fost schimbata/deformata. Multi musulmani cred ca ‘evanghelia’ lui Barnaba este in armonie cu Coranul, in acelasi mod evenimentele referitoare la rastignire cat si alte aspecte. Deci, trebuie sa fie singura ‘evanghelie’ adevarata si originala.

Haideti sa privim acum la cateva puncte in care Coranul si ‘evanghelia’ nu sunt in armonie:

Musulmanii sustin ca Evanghelia originala i-a fost transmisa lui Iisus. In timp ce ‘evangheliea’ lui Barnaba afirma ca a coborat direct in inima lui Iisus (cap. 10), nu specifica faptul ca Iisus a primit Cuvantul lui Dumnezeu care sa fie identica cu copia Cartii care se afla in cer. Scriitorul nu impartaseste aceleasi vederi despre inspiratie ca si ale musulmanilor.

Iisus este prezentat recitand si crezand Shahada (crezul musulman), “Nu exista alta divinitate in afara de Allah si Muhammad este Trimisul Sau”. Acest crez, nu a fost cunoscut si nici folosit de cat dupa 600 de ani dupa Iisus. Nici chiar in Coran nu-l gasim complet in aceasta forma.

Aceasta ‘evanghelie’ il prezinta pe Iisus si misiunea Sa, identic cu Ioan Botezatorul ca si premergator al lui Mesia, Mesia care este Mohammed (Barnaba, cap. 42-44 si 220. Autorul se pare ca a uitat de Ioan Botezatorul si lucrarea lui, atat Coranul cat si Noul Testament sunt de acord cu rolul profetic al lui Ioan si ne spun ca el era un premergator al lui Iisus. De asemeni Coranul accepta ca Iisus este Mesia, pe cand ‘evanghelia’ lui Barnaba refuza acest fapt. In mai multe pasaje din ‘evanghelie’, ne este sugerat in mod deschis ca Iisus nu este Mesia (Barnaba, cap. 42, 82, 83, 97, 198, 206).

Aceasta ‘evanghelie’ o prezinta pe Maria dand nastere fara dureri lui Iisus (cap. 3), locul nasterii fiind in casa sau sopronul unui cioban. Coranul, pe de alta parte, ne relateaza despre chinurile nasterii prin care Maria a trebuit sa treaca si ca nasterea lui Iisus a avut loc sub un palmier in pustie.

Majoritatea musulmanilor cred ca Allah a trimis in lume 124000 de profeti, iar in ‘evanghelie’ numarul profetilor este de 144000 (Barnaba, cap. 17)

In capitolul 137 autorul ne spune ca Dumnezeu a trimis in iad 70000 de credinciosi, pe cand in Coran ni se spune ca Dumnezeu nu este nedrept fata de un credincios, nici chiar cat greutatea unui graunte de praf (Sura 4:40).

‘Evanghelia’ ne mai invata, ca atunci cand Tora a fost alterata, Dumnezeu a trimis alta carte, Zabur sau Psalmii. Dupa ce si aceasta carte a fost modificata, Dumnezeu a trimis Injil’ul. Aceasta teorie sustine ca atunci cand o Carte Divina este alterata sau schimbata, Dumnezeeu trimite o alta. Atunci cand Evanghelia originala a fost alterata, Dumnezeu a trimis Coranul. Daca aceasta ‘evanghelie’ este nealterata si originala, asa cum majoritatea musulmanilor cred, nu ar fi fost nevoie sa fie trimis Coranul pentru a o inlocui.

In ‘evanghelie’ ni se vorbeste de noua ceruri si zece iaduri (Barnaba, cap. 52, 57, 178). Coranul ne invata ca sunt doar sapte ceruri (Sura 2:29).

Satan / Seitan este creatorul iadului (Barnaba, cap. 35), pe cand Coranul ne invata ca Dumnezeu este Creatorul iadului (Sura 25:11).

Autorul ne spunde ca inaintea ultimei zi, va fi un calendar de 15 zile de distrugere pas cu pas (Barnaba, cap. 53). Ne mai spune ca in a treisprezecea zi, cerurile vor fi infasurate ca o carte, si orice creatura in viata va muri. Toate aceasta sunt in contradictie cu Coranul, care ne spune ca oamenii vor trai pana in ultima zi (Sura 80:33-37). Niciunde in Coran nu gasim scris ca sfintii ingeri vor muri, ci vor continua sa isi exercite sarcinile (Sura 69:15-17).

Iisus ar fi spus ca barbatul trebuie sa aiba o singura sotie, pe cand Coranul permite pana la patru sotii (Sura 4:3; Barnaba 115).

In capitolele 32, 66 si 67 din aceasta ‘evanghelie’, Iisus ar fi spus despre darnicie si sacrificii ca sunt doar traditii si nu ceva ce Dumnezeu ne cere. Cu alte cuvinte aceasta ‘evanghelie’ neaga faptul ca Dumnezeu a cerut jertfe de arderi de tot in Tora. Coranul confirma ca Dumnezeu a cerut israelitilor sa aduca jertfe (Coran, Sura 2:67-72; Biblia, Numeri 19:1-10).

Acum vedem clar ca desi aceste doua documente, si cei ce le cred, impartasesc aceeasi teologie referitor la rastignirea lui Iisus, dar nu prea mai vedem si alte aspecte in care teologia sa fie aceeasi.

Concluzii

Vedem acum ca nici din punct de vedere istoric si nici autenticitatea pe care musulmanii o atribuie ‘evangheliei’ lui Barnaba nu ne ofera nici un fel de credibilitate. Dovezile istorice cat si cele din ‘evanghelie’, ne arata ca nu putea fi scrisa mai devreme de secolul al XIV-lea, si nici scriitorul acesteia nu poate fi Barnaba, personajul despre care Noul Testament vorbeste. Este plina de erori si contradictii, si in mare parte este in contradictie cu invatatura islmica.

‘Evanghelia’ lui Barnaba este un prim exemplu pentru ce se poate intampla atunci cand ceva contrafacut este supus unei examinari critice. Atunci cand luam in considerare toate erorile, vedem ca este produsul unui ‘pseudo-Barnaba’, personaj care nu a fost sub nicio forma un ucenic al Iisus, care a trait in primul secol, si nici nu a fost in locurile in care Iisus a umblat si invatat.

Bibliografie

[1] Rahim, “Jesus, a Propet of Islam”, p.37
[2] Akbar, “Israel and the Prophecies of the Qur’an”, p.6
[3] Abdul-Ahad Dawud, “Muhammad in the Bible”, p.89
[4] Sale, George, “Preliminary Discourse to the Koran”, pp. ix-x & 58
[5] Barnabas-Evangeliums, Codex No. 2662, Handschriften-und Inkunabelsammlung, Austria National Library, Vienna
[6] Rahim, M A, “The Gospel of Barnabas” (Qur’an Council of Pakistan, Karachi, 1973)
[7] “The Gospel of Barnabas”, 3rd Edition, with introduction (Begum Aisha Bawany Wakf, 1974); “The Gospel of Barnabas”, 6th Edition, with appendix (Begum Aisha Bawany Wakf, 1977)
[8] “Barnabas ki Injil” (Islamic Publications Ltd. Lahore) Asi Zia-ai, 1974; “Barnabas ki Injil” (Islamic Publications Ltd. Lahore), 3rd. Edition. 1981
[9] Rahim, “Jesus, a Propet of Islam”, p.63
[10] “The Gospel of Barnabas”, p.xv, (Lahore, Islamic Publications, 1982)
[11] Rahim, “Jesus a Prophet of Islam”, p.37
[12] Ibn Hisham: Sira (trans.), Gulliam, “Life of Mahammad”, p.522
[13] H.U. Rahman, “A Chronology of Islamic History, p.188
[14] “The First of alNadim”, Vol. 1, pp.40-46

Introducere.

Faptul ca Iisus Hristos a inviat din morti, a provocat dintotdeauna discutii contradictorii intre oameni. Invierea este unul dintre evenimentele din istorie care a dus la cele mai multe controverse si critici din partea scepticilor, si aceasta nu este fara un motiv intemeiat. Unul dintre motive este faptul ca Iisus Hristos a afirmat si a invatat multimile ca El este Fiul lui Dumnezeu. Pentru a dovedi cu putere acest lucru, Iisus a trebuit sa invie din morti (Matei 16:21; Marcu 8:31; Luca 9:22; Ioan 2:19-21). Pentru a verifica invatatura lui Iisus, trebuie sa analizam evenimentul invierii si sa vedem daca Iisus este sau nu ceea ce El afirma ca este, si implicit sa vedem daca putem crede Sfintele Scripturi ca fiind (adevaratul) Cuvantul lui Dumnezeu. Textul cheie care subliniaza acest lucru il gasim in 1 Corinteni 15:14-19:

14. Si daca n’a inviat Hristos, atunci propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra.
15. Ba inca noi santem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca, am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu inviaza.
16. Caci, daca nu inviaza mortii, nici Hristos n’a inviat.
17. Si daca n’a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi santeti inca in pacatele voastre,
18. si prin urmare si cei ce au adormit in Hristos, sunt pierduti.
19. Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci santem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!

Deci, pentru a avea credinta in Scripturi, Scripturi care ne arata nu doar ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, ci si ca El este Mantuitorul nostru, trebuie de asemeni sa credem in INVIEREA SA IN TRUP, pentru ca invierea lui Hristos dovedeste ca El este ceea ce El afirma despre sine, dovedind astfel Scripturile adevarate si ca avand autoritate.

Acum, ne intrebam : “Cum stim ca invierea a avut loc cu adevarat? O facem doar prin credinta? ” Deci daca invierea ne dovedeste cine este Iisus, si avand aceasta dovada, avem implicit si credibilitatea Scripturilor. Este necesar ca faptul invierei sa poata fi dovedit istoric. Acesta este dovedit istoric. Haideti sa privim acum la cateva aspecte care ne arata acest lucru:

1. In Vechiul Testament Profetii au vorbit despre inviere.

In multe locuri in Vechiul Testament, profetii au vorbit despre Mesia care va veni, mai intai sa sufere, dupa care va iesi victorios peste suferinta, aratand spre moartea si invierea Lui. Gasim trei pasaje care ne vorbesc specific despre moartea lui Mesia, urmata de biruinta Sa asupra mortii:

Psalmul 22:1-21 citim despre agonia si durerea Lui, urmate de salvarea primita in versetele 22-31.

Psalm 69: in versetele 1 la 29 citim despre suferinta unui barbat, dupa care in versetele 30 la 36 avem lauda si victorie.

Isaia 53: este cel mai cunoscut capitol din Vechiul Testament cu referire la moartea si invierea lui Iisus. In versetele 1 la 9 gasim descrierea suferintei si sacrificiului prin care Iisus a trebuit sa treaca. In versetele 10 si 11 vedem promisiunea ca El isi va vedea urmasii, va avea multe zile, va vedea rodul muncii Lui, toate acestea indicand spre suferinta prin care El va trece.

Cele trei pasaje ne arata moartea si invierea Lui.

2. Iisus a prezis in Noul Testament despre moartea si invierea Sa.

In cateva ocazii Iisus a vorbit de iminenta mortii si invierii Lui. A spus urmatoarele:

• Fariseilor in Templu, in Ioan 2:19-21
• In drumul spre Ierusalim, Matei 16:21 si Luca 9:22
• Le vorbeste ucenicilor, Marcu 8:27-33
• In gradina Ghetsimani, s-a rugat pentru acest lucru, Marcu 14:32-36

3. Istoricii contemporani au scris despre acest eveniment.

Atat istoricii evrei cat si cei romani (si nu numai) au scris despre rastignirea lui Iisus:

Thallus – un scriitor grec (50 A.D.) ne vorbeste despre rastignire, mentionand intunericul si cutremurul de pamant care au urmat rastignirii.

Josephus – un istoric evreu, care a trait in Roma, in jurul anului 93 A.D., scrie nu doar despre moartea lui Iisus, ci si despre lucrarea lui Ioan Botezatorul si fratele lui Iisus, Iacov.

Tacitus – un istoric roman (115 A.D.), scrie despre rastignirea lui Iisus, la fel cum scrie si Toledoth Jeshu care a trait in secolul IV D.C.

Cat despre inviere, stim din scrierile facute de unul dintre Parinti Biserici, Justin Martyr, ca in primul si al doilea secol evreii au facut referiri la acest fapt. Acesta ne ofera detalii despre evreii din diaspora, evrei care credeau ca actul invierii era doar o nascocire a ucenicilor lui Iisus, ucenici care au furat trupul din mormant. Nu ar fi fost nevoie de aceste nascociri daca mormatul ar fi fost gol.

4. Mormantul gol ne ofera dovezi.

Un lucru este clar astazi, asa cum a fost si cu doua mii de ani in urma, si anume NICI UN TRUP NU A FOST GASIT! Au gasit doar hainele care au apartinut lui Iisus. Nu a fost nici o disputa intre evrei, romani sau crestini referitor la faptul ca mormatul a fost gol, ar fi fost imposibil sa dovedeasca contrariul. Haideti sa privim la ce s-a intamplat la mormant:

Conform dovezilor arheologice, o piatra de aproximativ doua tone a fost folosita pentru a inchide mormatul. Dupa ce trupul era pus in mormant, piatra era rostogolita peste intrare pentru a impiedica hotii (potentiali) sa intre in mormant. Cu toate acestea, piatra a fost gasita data la o parte de pe intarea mormatului (Marcu 16, Ioan 20). Pentru a muta piatra de pe intrarea mormantului, probabil ar fi fost nevoie de 20 de barbati.

Pentru ai preveni pe eventualii hoti, mormantul a fost pecetluit/sigilat cu sigiliul Roman (Matei 27:66). Ruperea sigiliului Roman era pedepsita cu moartea prin rastignirea pe cruce cu capul in jos. Atunci cand mormantul a fost gasit gol, sigiliul lipsea.

Pe langa sigiliu, la mormant au fost puse straji romane (Matei 27:66). Aceste straji nu erau dintre garzile templului, erau ostasi romani, cei mai disciplinati soldati din acele timpuri. Soldatii stiau ca pedeapsa pentru neveghere (dormitul in post) era moartea prin ardere. Scriptura ne spune ca ostasii atunci cand au vazut mormantul gol, nu s-au intors in garnizoana, ci au mers la preotii evrei. De ce? Stiau ca superiorii lor nu-i vor crede, consecinta fiind condamnarea la moarte. Au mers la preoti pentru ca acestia sa le vorbeasca superilor in grad si sa aplaneze situatia. Preotii le-au dat bani, si le-au zis soldatilor sa spuna oamenilor ca ucenicii au furat trupul lui Iisus in timp ce ei dormeau (Matei 28:11-15).

Avem acum mormantul gol in care se mai gasesc fasiile folosite pentru infasurarea trupului. De asemeni sigiliul este rupt si piatra de doua tone este mutata din locul in care era pusa pentru a inchide intrarea in mormant. Pe langa acestea mai sunt si soldatii celei mai bune armate din acel timp, care pazeau mormantul, situatie in care nu prea avem multe de contestat.

Cu toate aceste gasim cateva teorii pentru mormatul gol:

Femeile au gresit mormantul, si daca asa s-au petrecut lucrurile ce s-a intamplat cu mormantul adevarat? De ce preotii si autoritatile nu au contrazis acest fapt?

Ucenicii si femiile au avut halucinatii. Daca asa stau lucrurile, de ce garzile romane au mers la preotii evrei? Au avut si soldatii halucinatii, chiar cu riscul de a-si pierde viata?

Trupul a fost furat de ucenicii lui Iisus. Unde se aflau garzile cand trupul era furat? Ce marturie au depus aceste garzi? Cum puteau oare cativa barbati sa atace garzile romane, iar dupa, sa-l invie pe Iisus?

Teoria cea mai folosita de sceptici este teoria lui Swoon. Iisus, dupa ce a fost pus in mormantul racoros, nu a mai avut nici un fel de rani, si-a dat joz panza cu care era infasurat, a mutat piatra de la intrare, a invins garzile care pazeau mormantul, iar dupa toate acestea a inceput sa propovaduiasca o noua religie.

Cea mai noua teorie este Conspiratia Pastelor. Iisus stiind ca va fi omorat, a luat droguri, si odata in mormant, cu toate ca era ranit, a reusit sa mute piatra, a invins garzile, dupa care a reusit sa schimbe lumea.

5. Aparitiile de dupa inviere.

Isus s-a aratat celor aproiati in cateva randuri:
• Mariei Magdalena si celeilalte Marii (Matei 28:1-10)
• Celor doi ucenici in drum spre Emaus (Luca 23:13-35)
• Celor unsprezece ucenici (Luca 23:36-49)
• La mai mult de 500 de oameni o data (1 Corinteni 15:4-6)

6. Le-a schimbat viata.

Viata ucenicilor a fost schimbata – lucru care poate fi socotit ca si evidenta. De ce ar fi vorbit acestia despre inviere? Ucenicii nu erau oameni cu faima, nu aveau bogatii, si nici un statut social de rang inalt. Atunci cand soldatii au venit sa-l aresteze pe Iisus, au fugit de langa El, s-au dezis de El si au stat ascunsi in urmatoarele zile; acum au fost transformati si, pentru credinta lor, erau batuti, omorati cu pietre, dati sa fie mancati de lei, torturati, si crucificati. Marturiseau chiar cu viata lor ca Iisus a inviat din morti, si cu siguranta nu s-ar fi schimbat atat de mult doar pentru o minciuna. Cu siguranta acestia au gasit ceva ce alti oameni nu aveau.

Avem cunostinta de alte miscari, miscari care au aparut cu aproximativ 100 de ani, inainte si dupa Iisus in Palestina. Una din cele mai cunoscute dintre acestea, a fost cea condusa de un barbat numit Iuda Galileanul in vremea nasterii lui Iisus. Iuda Galileanul impreuna cu adeptii lui, au fost prinsi de autoritatile romane si cricificati (Josephus, Antiquities, 17:271-298). Cu aproximativ 100 de ani dupa moartea lui Iisus un alt conducator s-a ridicat, Simion ben-Kosiba, a atras dupa el sute de barbati care au crezut ca acesta era Mesia cel promis. Si acestia au sfarsit prin a fi prinsi si omorati de autoritati. In toate aceste cazuri, moartea liderului a dus la moartea miscarii conduse de acesta.

Regula dupa care se ghidau era, daca mesia pe care il urmai era omorat, acesta nu era adevaratul Mesia, acestia renuntand la cauza lor, sau alegeau un lider din familia conducatorului ucis. Asa cum se obisnuia, ei ar fi putut sa-si aleaga ca un nou Mesia pe Iacov fratele lui Iisus. Ucenicii au refuzat sa-i ofere acestuia titlul de Mesia, desi acesta a condus biserica din Ierusalim inca aproximativ 30 de ani, pana la moartea sa. Cu toate ca asa procedau mai toate miscarile contemporane, urmasii lui Iisus, au continuat sa-L urmeze pe Iisus chiar si dupa moartea Sa. Motivul principal pentru care ei il urmau era faptul ca Iisus a invins moartea prin faptul ca a inviat. Faptul ca El a inviat, l-a facut sa fie cu totul deosebit de toti cei care au venit inainte de El, si acum urmasii lui erau gata sa moara pentru credinta lor. Cu exceptia unui singur ucenic al lui Iisus, toti au murit pentru credinta lor, si pentru mesajul care le-a schimbat viata.

Nu numai apostolii au crezut si au fost schimbati, dar chiar si dintre evreii care I se impotriveau. In Faptele Apostolilor 6:7, gasim ca multi preoti evrei au crezut in Iisus, si mai multe mii de oameni in Ierusalim, de asemenea, au crezut in El, evrei fiind. Toti acestia au fost aproape de mormantul gol, puteau vedea mormantul gol si puteau vorbi cu martorii care l-au vazut pe Iisus. Nici acestia nu au dat inapoi atunci cand au fost persecutati pentru credinta lor in Iisus.

7. Invierea – fundatia unei noi credinte.

Invierea lui Iisus este astazi fundatia credintei noastre. De aceea noi ne inchinam in ziua de Duminica si nu Sambata, ca evreii sau Vinerea, ca Smusulmanii. De aceea noi practicam botezul care semnifica moarte si invierea lui Iisus.

8. Si astazi oameni de stiinta cred in inviere.

Faptul invierii poate fi crezut, pentruca si unii oameni de stiinta in urma cercetarilor facute cred in inviere. Voi enumera doar cativa dintre acestia:

Brooke Foss Wescott (critic literar): ‘Nu gasim nici un alt eveniment istoric care sa fie mai bine sau mai variat documentat de cat invierea lui Iisus.’

Dr. Paul L. Maier(profesor de istorie antica): ‘Nu a fost gasita nici un fel de dovada in documentele (sursele) literare, epigrafice sau arheologice care sa ateste contrariul faptului ca in mormantul in care Iisus a fost ingropat, nu a fost gol in dimineata sarbatori Pastelui.’

Dr. Simon Greenleaf (profesor de Drept la Universitatea Harvard): ‘Conform legi referitoare la evidenta legala folosita in procesele judecatoresti, gasim mai multe dovezi care atesta invierea lui Iisus Hristos, de cat gasim pentru orice alt eveniment din istorie.’

Dr. Frank Morrison (avocat) si-a luat trei ani de concediu pentru a dovedi ca invierea nu a avut loc. Dupa acesti trei ani de studiu, a descoperit ca dovezile existente atesta faptul ca Iisus a murit si a inviat din morti. Dupa aceste cercetari, el a scris cartea: Cine a mutat piatra? (Who Moved the Stone?)

C.S.Lewis (un geniu in literatura) a fost curios sa descopere detaliile despre inviere. Dupa ce a evaluat dovezile pentru Crestinism, Lewis a ajuns la concluzia ca in nici o alta religie nu gasim astfel de revendicari ca in Crestinism. Experienta lui in domeniul critici literare l-a ajutat in cercetarea facuta, astfel ca nu a putut sa afirme despre continutul Evangheliilor ca fiind doar un mit.

Concluzie

Acum, ce putem noi spune despre inviere? Poate fi crezut acest fapt? Daca adaugam marturia profetilor din Vechiul Testament cu cea a lui Iisus, ca si dovezile istorice despre moartea si invierea Lui, daca analizam toate ramificatiile care rezulta din mormantul gol, aparitiile de dupa inviere, vietile schimbate ale ucenicilor, opiniile omenilor de stiinta de astazi, avem un ‘caz foarte bine argumentat’ in sprijinul evenimentului invierii.

Dovezile pentru inviere sunt in favoarea acestui fapt – Iisus cu adevarat a inviat din moarti. Acest lucru ne ofera o confirmare a autenticitatii Scripturilor in care noi credem, lucru care ne face sa proclamam acest adevar, stiind ca ceea cenoi spunem poate fi dovedit. Acest lucru ne intareste nu doar credinta noastra, ci ne si ajuta sa spunen celor care nu au auzit inca desre “Iisus cel rastignit si inviat”.

Crestinii sunt acuzati de musulmani ca au schimbat Sfintele Scripturi. In loc sa priveasca la documentele istorice pentru a vedea daca acest lucru este adevarat, musulmanii afirma fara nici un temei ca acest lucru s-a intamplat. Crestinii, vazand acuzatiile aduse de musulmani, ii intreaba pe acestia: Cand am schimbat noi crestinii Sfintele Scripturi? Cine (mai exact) le-a schimbat? Cum au fost schimbate? Avand in vedere gravitatea acuzatiilor facute de musulmani, acestia trebuie sa ne ofere date exacte referitor la perioada in care a avut loc schimbarea, numele persoanelor implicate si dovezi care sa ateste in ce mod si care sunt schimbarile facute.

Cea mai usoara cale pentru musulmani, a fost sa atace Sinodul Ecumenic de la Nicea. Invatatii (apologetii) muslmani ca Ahmed Deedat, Muhammad ‘ata ur-Rahim si alti, sustin ca in timpul acestui Sinod Ecumenic, biserica Paulina de Nord, nu doar ca a distrus Evangheliile, ci intr-un mod subtil a deviat intreaga crestinatate si a inlocuit intreaga invatatura data de Iisus, invatatura care era identica cu cea islamica. Conform a ceea ce musulmanii sustin, Arius (cleric din secolul al IV-lea), a fost un fel de proto-musulman, care s-a impotrivit ‘rautatii bisericii Pauline’, tinand si proclamand invatatura lui Iisus, invatatura primita prin traditie orala. Haideti sa privim la interpretarea islamica a ceea ce a avut loc in timpul Sinodului Ecumenic Nicea:

Marele Sinod Ecumenic de la Nicea a avut loc in anul 325 A.D. Biserica Paulina a adoptat declaratia prin care era recunoscuta doctrina Trinitatii (Trinitatica) doctrina oficiala a biserici, avand ca si consecinte imediate a acestei decizii alegerea dintre cele aproape 300 de Evanghelii existente a patru Evanghelii oficial recunoscute. Evangheliile scrise in limba ebraica ramase, au fost distruse. Dupa aceasta a fost emis un decret/edict prin care orice persoana asupra careia se va gasi o copie neautorizata a Evangheliei va fi pedepsita cu moartea. Aceasta este prima incercare bine organizata prin care se intentiona distrugerea oricarui document in care se gasea invatatura originala a lui Iisus, atat in manuscrise cat si din memoria oamenilor, documente care contraziceau doctrina Trinitatii. (Muhammad ‘ata ur-Rahim, Iisus, Un Profet al Islamului, p. 40).

Cu toate ca musulmanii au tinut la acest punct de vedere, documentele istorice nu sustin aceste afirmatii. Pentru a intelege ce sa intamplat in timpul Consiliului Ecumenic de la Nicea, trebuie sa privim mai intai la persoana lui Arius.

Crezul de la Nicea

Credem într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor, şi în Isus Cristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut din Tatăl, din substanţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu creat, de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, cele din cer şi cele de pe pământ, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât, s-a întrupat şi s-a făcut om şi a pătimit, a înviat a treia zi şi s-a înălţat la ceruri, de unde va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Şi în Duhul Sfânt.

Cine a fost Arius?

Arius a trait intre anii 256-336 AD si a fost preot in orasul Alexandria/Egipt. El credea ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fos creat de Dumnezeu inainte de toate, pentru a lua parte la creatia acestei lumii. Pentru el si adeptii lui, Iisus era doar semi-Dumnezeu, fara a fi Dumnezeu in intregime, nici om in intregime, considerand-ul a fi cea mai inalta creatura a lui Dumnezeu.

‘Dumnezeu nu a fost intodeauna Tatal… Cuvantul lui Dumnezeu nu a existat din totdeauna, (Cuvantul) a fost creat din nimic… caci Fiul este creat (fiinta creata) prin lucrarea (facuta de Dumnezeu).’ (Depoziţia lui Arius 2)

Unii invatati (apologeti) musulmani presupun ca Arius a tinut invatatura originala a lui Iisus, prin urmare a fost musulman, dupa cum au fost musulmani si Adam, Noe, David. Cu toate acestea Arius nu a fost un premergator al Islamului si ar fi condamnat miscarea Islamica ca si eretica. Arius a crezut despre Iisus Hristos (acest semi-Dumnezeu), ca era Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru pacatele noastre si a inviat a treia zi. Arius nu a invatat despre unitatea lui Dumnezeu in acelasi mod in care musulmanii o cred si o invata.

Invatatura lui i-a ingrijorat pe multi dintre conducatorii (contemporani lui) ai biserici. Incepand cu primii crestini pana in timpul lui Arius, crestinii au inteles ca Iisus a fost in acelasi timp si Dumnezeu (in totalitate), cat si om (in totalitate) si acest lucru era recunoscut si declarat in mod deschis cand acestia isi faceau cunoscuta credinta lor. O data cu venirea lui Constantin la putere, fiind primul imparat crestin, conducatorii biserici din lumea cunoscuta la aceea vreme, aveau acum oportunitatea sa se intalneasca si impreuna sa discute despre intrebari teologice importante, cum este si aceasta.

Ce s-a intamplat la Nicea?

Controversele dintre Arius si alti conducatori bisericesti au devenit atat de vehemente, incat imparatul Constantin a decis convocarea unui Sinod Ecumenic, Sinod la care a activat ca si mediator. Mai mult de 250 de episcopi din interiorul celor doua imperii cat si din afara s-au intrunit pentru a discuta persoana lui Iisus Hristos. Cu toate ca a mediat acest Sinod Ecumenic, Constantin nu a fost parte a acestei discutii, acesta doar a facut posibil si a permis biserici sa se intruneasca pentru dezbateri.

In analiza pe care episcopii prezenti au facut-o, acestia au fost foarte conservatori, neintentionand sa dezvolte idei sau doctrine noi. Intrebarea cea mai dezbatuta a fost urmatoarea: ‘Ce au invatat Iisus si apostoli sai?’ Dupa ce au studiat si au dezbatut Sfanta Scriptura, conducatorii bisericii au fost in unanimitate de acord ca Arius nu avea dreptate si impreuna au alcatuit un crez al bisericii, cunoscut si sub numele de Crezul de la Nicea.

In timpul intrunirii, conducatorii bisericii au fost de acord cu cateva canoane (reguli), canoane prin care urmau sa organizeze si sa mentina randuiala in biserica. Aceste lucruri au avut loc la Nicea, fara a se discuta in timpul Sinodului canonizarea Scripturii si doctrina Trinitatii.

Biserica, de la inceput pana in acel moment, a folosit cele patru Evanghelii, iar aceast lucru nu a fost facut prin vot, ci datorita faptului ca Apostolii au scris aceste Evanghelii dandu-le apoi bisericilor. Sinodul Ecumenic de la Nicea nu a avut nimic de a face cu selectarea unor Evanghelii in detrimentul altora si nici cu schimbarea textului Scripturilor.

Canoanele de la Nicea

Referitoare la…
… eunucii in randul clericilor
… noii convertiti si pacatul sexual in randul clericilor
… insotitorii (in viata) pentru clerici
… ordinarea episcopilor
… excomunicarea si sinoadele pentru ascultarea diferitelor cazuri
… jurisdictiile pentru Alexandria, Roma si Antiohia
… cinstirea provinciei Ierusalimului
… asimilarea lui Catari in Biserica
… schimbarea clerului
… schimbarea episcopilor
… cei care-si negau credinta lor in Hristos
… cei care se intorceau la serviciul militar
… comuniunea pentru cei morti
… pacatele credinciosilor ‘tineri’ in credinta
… atributiile clerului
… clerul si camata
… restrictii referitoare la diaconat
… asimilarea Paulinistilor de catre Biserica
… rugaciunea in ziua de Duminica si in ziua Cinzecimii.

O situaţie imposibilă

Felul in care invatatii (apologetii) musulmani interpreteaza Sinodul Ecumenic de la Nicea nu este acceptabil. Nu gasim niciunde o evidenta a faptului ca Evangheliile au fost arse in timpul Sinodului de la Nicea, sau in alta perioada din istoria Crestinismului. Chiar daca cineva si-ar fi dorit sa faca acest lucru, acel cineva nu ar fi avut cum sa faca aceasta. O conspiratie pentru schimbarea Injil-lului necesita cateva actiuni:

1. Stragerea tuturor copiilor existente (originalul Injil) si arderea lor. In secolul al IV-lea Injil-lul era tradus in limbile greaca, siriana, coptica, latina, gotica si etiopiana. Crestinismul avea insa o arie de acoperire dincolo de teritoriile in care aceste limbi erau folosite, in tari ca Marea Britanie, Armenia si India. In acel moment nu exista nici un cerc/grupare de oameni destul de puternici care sa poata aduna fiecare copie a Scripturilor din fiecare biserica din lume pentru a le distruge si apoi compune un nou Injil (unul fals). Spre deosebire de istoria timpurie a Islamului, timp in care comunitatea musulmana a fost stransa impreuna formand un califat, bisericile crestine erau independente si nu erau sub jurisdictia nici unui om, si multe dintre aceste biserici erau in afara teritoriului imperiului Roman. Astazi sunt manuscrise si fragmente din Injil, fragmente si manuscrise care sunt mai vechi decat anul 325 d. Hr. deci precedente Sinodului de la Nicea. Intrebarea care se pune acum este: ‘Oare conspiratorii le-au falsificat si pe acestea?’

2. Schimbarea fortata a practicilor si crezurilor crestinilor de pretutindeni. Pentru a face ca noua varianta a Injil-ului sa fie acceptata, conspiratorii trebuiau sa-i fi fortat pe credinciosi sa adopte obiceiuri si ceremonii noi, cum ar fi: comuniunea (simbol al crucificarii lui Iisus), botezul (simbol al iertarii pacatelor in Hristos), inchinarea in ziua de Duminica (in cinstea invierii lui Hristos) si crezul religios in Cruce. Cum erau vechile ritualuri si ceremonii? De ce nu avem nici o relatare despre acestea? Cum ar putea cineva sa aduca o astfel de schimbare dramatica fara ca sa vedem nici o opunere din partea credinciosilor? (Nu gasim acestea in nici un fel de documente).

3. Eliminarea oricaror copii a Injil-ului original. Nu numai ca au existat copii ale Injil-ului, dar si multi scriitori au citat deja multe pasaje din acesta in primul, al II-lea si al III-lea secol. Cunoastem astazi ca sunt peste 32.000 de citate. Pentru a-si duce la indeplinire planul, conspiratorii trebuiau sa gaseasca si sa distruga toate scrierile care citau din Injil-ul original, inlocuindu-le cu citate din Injil-ul cel nou, schimbat de ei.

Acest lucru este mai mult de cat imposibil. Felul in care musulmanii vor ca noi sa credem o astfel de conspiratie impotriva invataturilor originale ale lui Iisus, ar fi insemnat reconstituirea in totalitate a unei istorii frauduloase si sa convinga restul lumii ca aceasta este adevarata. Se pare ca aceasta schimbare a fost facuta asa de bine si de perfect, incat cei care aveau s-o descopere, au fost doar un grup de invatati musulmani din secolele al IX-lea si al X-lea. Unde sunt aceste dovezi?

Concluzie

Musulmanii pot sa nu fie de acord cu Conciliul de la Nicea; pot sa respinga crezul care reflecta invatatura apostolica originala; insa musulmanii nu pot afirma cu dovezi ca in timpul Sinodului Ecumenic de la Nicea, Scripturile au fost schimbate. Intrebarile pe care crestinii le pun musulmanilor inca au nevoie de un raspuns:
Cand au fost schimbate Scripturile?
Cine le-a schimbat?
Cum le-au schimbat?
Nici un musulman nu a fost capabil sa prezinte dovezi, si atat timp cat dovezile incontestabile din istorie raman, nu o vor putea face niciodata.

Scripturile nu au fost schimbate la Nicea. Ele au fost, asa cum din totdeauna au fost in Crestinism, onorate si pastrate cu sfintenie de credinciosi.

Ce cred musulmanii despre Adam si Eva? Allah ii spune lui Adam şi Evei ca pot trai in gradina Edenului si pot manca din toate fructele copacilor din aceasta gradina, cu o singura exceptie: fructele unui singur copac. Satan vine si ii vorbeste lui Adam si Evei dandu-se drept o persoana in care pot avea incredere, pretinzand ca are puterea sa le arate cum pot trai pentru eternitate intr-o imparatie minunata. Satan reuseste sa-i insele, si acestia mananca din fructele copacului oprit. Imediat acestia devin constienti de goliciunea lor. Dupa acest incident, Allah le cere socoteala pentru faptele lor. Ei isi marturisesc greseala, spunand ca au fost inselati, si apeland la indurarea lui Allah. Acesta ii timite sa traiasca pentru o vreme pe pamant. Pentru ca au fost dezbracati de robele lor de catre Satan, Allah ii invata sa se imbrace su dreptate, ascultand de El. Numai in acest mod isi vor putea recastiga accesul in grdina, accessul fiind dupa moarte.

Ce credem noi crestini, conform textului Biblic despre Adam si Eva? Biblia ne spune urmatoarele: Adam a fost creeat primul de Dumnezeu, dupa care Eva a fost creeata din Adam. Dumnezeu i-a creeat pe acestia dupa propria lui imagine, dandu-le stapanire peste tot pamantul. Gradina Edenului (in Biblie) se afla pe acest pamant, pe cand in Coran gradina nu este pe acest pamant. Dumnezeu ii spune lui Adam si Evei sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului. Satan o inseala pe Eva si aceasta manca din rodul acestui copac. Adam nu a fost inselat, el a mancat pentru ca Eva i-a dat sa manance din fruct, acesta cunoscand greseala pe care o face. Dupa ce au mancat, li s-au deschis ochii si au vazut ca sunt goi. Dumnezeu plimbandu-se prin gradina, il cheama pe Adam: ”Unde esti?” (Geneza 3:9). Pentru cele intamplate Adam a dat vina pe Eva, iar ea pe Satan. Dumnezeu ii pedepseste, pe Eva cu durerile facerii si supunerea fata de barbatul ei, iar pe Adam cu decadere, truda (munca grea pentru a-si castiga existenta) si moarte. In final, Dumenzeu ii alunga din Gradina Edenului.

Natura si consecintele pacatului

Punct de vedere islamic

Pentru un musulman (conform islamului), a pacatui inseamna a calca legea, fara ca asta sa corupa inima si mintea celor ce fac greseli. Pacatul lui Adam nu adus nici o vatamare pentru lumea noastra. Pedeapsa pentru greseala comisa de Adam si Eva, a fost condamnarea la viata pe pamant. Urmasii lui Adam, sunt cu toti supusi unui test de ascultare, desi conform majoritati musulmanilor, nimeni nu este pacatos inainte de a se naste. Legea islamica (Sharia) si codul juridic (Fiqh), abordeaza in general tematica calcarii legii, omul in sine fiind creat ca o fiinta slaba, care actioneaza gresit si comite erori. Allah a creat un plan si a dat legi pentru fiecare moment/aspect din viata, incluzand viata sociala, civila, religioasa cat si criminaliatatea. Devierea de la acest plan inseamna ca omul pacatuieste, ceea ce rezulta in decaderea societatii, relatiile interumane, comerciale si culturale. Pacatul etern este atribuit necredinciosilor sau acelora care au renuntat la islam (apostati). Pacatul este calsificat astfel: - sayyia, khatia: greseli (Sura 7:168; 17:31; 40:45; 47:19 48:2) - itada, junah, dhanb: imoralitate (Sura 2:190,229; 17:17 33:55) - haram: nepermis, in afara legi (Suras 5:4; 6:146) - ithm, dhulam, fujur, su, fasad, fisk, kufr: slabiciune si depravare (Sura 2:99, 205; 4:50, 112, 123, 136; 12:79; 38:62; 82:14) - shirk: asocierea unei persoane/lucru cu Allah (Sura 4:48) In mod normal, musulmanii cred ca sunt sub protectia lui Allah contra acestor pacate, nemusulmanilor neoferinduli-se aceasta protectie. Pentru fiecare pacat Allah are cate o pedeapsa, Coranul si Hadis-urile ocupandu-se detaliat de aceste pedepse. Musulmanii sustin ca Allah ii poate ierta de oricare din aceste pacate cu exceptia pacatului asocierii unei persone/lucru cu Allah (Shirk) (Sura 4:48).

Punctul de vedere crestin

Lumea, din punct de vedere Biblic, a fost creeata perfect, si datorita pacatului au intrat in lume durerea, moartea, decaderea, bolile si coruptia, toate dotorita pacatului lui Adam. Fiinta umana a fost creata fara pacat, dar pacatul a corupt natura umana, nu doar in trupul fizic, care este acum supus mortii, dar si launtrul inimii care a devenit plin de intuneric, egoism si rautate. Pacatul nu inseamna doar calcarealegi, este mult mai mult: a adus decaderea vietii in sine si a creatiei. Atunci cand o persoana sau un lucru este sub puterea pacatului si a raului, acestea nu raman fara cansecinte nefaste. Pacatul corupe, duce in robie, perverteste, duce la decadere si in cele din urma la moarte. Pentru ca Adam si Eva sau supus lui Satan, acestia au devenit robi ai pacatului. Datorita dorintei egoiste pe care au avut-o, relatia de prietenie cu Dumnezeu a fost ruinata. Cu toate ca au fost creeati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, I-a facut chiar prieteni si copii ai Sai, Dumnezeu nu a mai tolerat prezenta lor. Pacatul lui Adam, nu a fost in primul rand incalcarea poruncilor lui Dumnezeu, ci mai degraba ruperea relatiei de prietenie dintre el si Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe Adam, pentru ca primul lucru care conta pentru El, era prietenia dintre ei. Ascunzandu-se de Dumnezeu, Adam a aratat ca pacatul a adus divortul intre ei, divort initiat de om (Adam). Adam a stiut ca l-a tradat pe Dumnezeu, Dumnezeu care venea in gradina pentru a merge si vorbi cu el. Increderea si intimitatea care il lega pe Adam de Creatorul sau, a fost acum pierduta si nu putea fi restaurata doar cu un simplu cuvant de iertare. Ranile facute de un prieten, taie foarte adanc si necesita o lunga perioada pentru vindecare. Dupa aceasta, (noi) toti urmasii lui Adam pana astazi, au mostenit consecinta pacatului facut de Adam, instrainarea si departarea de Dumnezeu. In Biblie vedem cum Dumnezeu in diferite moduri cauta sa restaureze relatia intre El si creatia sa.

Un raspuns pentru problema pacatului

In islam pacatul sau greseala nu constituie o problema fundamentala. Daca relatia dintre Allah si omenire este una relatie stapan-sclav, sclavul poate fi trimis inapoi la munca dupa ce a fost neascultator. Pentru ca in islam, pacatul este considerat doar ca o simpla neascultare, si nu apare ca o separare completa de Creator, islamul nu are un concept de separare si distantare ca si consecinta a pacatului. In crestinism, pacatul este problema fundamentala, nu doar pentru omenire, ci si pentru intregul univers. Ruperea relatiei cu Dumnezeu, implica mult mai mult de cat simpla neascultare: implica despartirea de tot ce inseamna viata, sanatate, vitalitate, pace, bucurie, siguranta si fericire. Cand Adam si Eva nu l-au crezut pe Dumnezeu(care era prietenul lor), urmandu-l pe Satan, au creeat o prapastie in intregul univers. Initial, Dumnezeu si Adam, mergeau si vorbeau impreuna, avand o relatie intima unul cu altul (Geneza 3:8-9). Dupa ce pacatul a fost comis, aceasta relatie a fost distrusa. Dumnezeu nu mai vrea sa mearga si sa vorbeasca cu Adam si Eva, si ii alunga din prezenta Sa. Despartiti de Dumnezu, Prietenul si Creatorul lor, oamenii nu-si pot mentine integritatea si inevitabil cad in puterea mortii, decaderii, egoismului, bolii, suferintei si durerii. Pentru ca orice pacat facut in viata noastra ne duce la moarte si decadere, singurul raspuns pentru pacatul care a despartit omenirea de Dumnezeu, a fost ca mai intai moartea sa aibe loc, iar dupa moarte sa poata fi creata o noua omenire si un nou univers. In Vechiul Testament, Dumnezeu ne arata ca plata pacatului este oartea si iadul. In Noul Testamnet, gasim faptul ca Dumnezeu (Fiul) a luat trup de om, nascut din fecioara Maria, si a trait o viata in perfecta intimitate cu Tatal prin Duhul Sfant. Cand Iisus a murit, El a luat vina intregii omeniri asupra Sa, moartea si decaderea pe care le aduce pacatul, distrugandu-le prin insasi moartea Sa. Dupa ce a inviat din morti, a luat un trup nou mult mai puternic si nelimitat in comparatie cu trupul uman avut inainte de moarte.

Refacerea relatiei dintre om si Dumnezeu.

Prin moartea lui Iisus, problema cruciala a pacatului este rezolvata, iar prin invierea lui Iisus, relatia noastra cu Dumnezeu, distrusa prin pacat, este acum restaurata. Noua viata pe care am primit-o acum prin Iisus Hristos, este ca si cum pacatul facut de Adam si toti urmasii lui nu ar fi avut loc. Iisus Hristos a creeat o fiinta umana si un univers mult mai glorios decat cel dinainte. Pentru aceasta trebuie sa luam in considerare urmatoarele: daca cineva omoara singurul copil al unei familii, nu putem avea o reconciliere decat daca criminalul va aduce copilul omorat inapoi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cei ce-l urmeaza pe Iisus sunt cei care primesc partea acestei noi vieti. Cand au crezut in Iisus Hristos, Duhul lui Dumnezeu le da acestora un duh nou care vine chiar din Iisus cel inviat. Crestinii inca mai traiesc intr-o lume care nu este impacata cu Dumnezeu, dar in viata interioara au primit o noua fiinta, care va deveni vizibila o data cu revenirea lui Iisus Hristos pe pamant. Din punct de vedere fizic, crestinii nu au nimic deosebit de ceilalti oameni, dar in viata interioara cu fiecare zi ce trece, cresc mult mai puternici traind intr-o relatie intima cu Dumnezeul cel viu.

In concluzie

In islam, pacatul si greseala nu au un loc important in invatatura, islamul inseamna supunerea fata de voia lui Allah. Problema pacatului din trecutul unei persoane este rezolvata prin ascultarea de voia lui Allah si nimic mai mult. Acest lucru se datoreaza faptului ca intre Allah si creatia Lui, nu exista nici o relatie intima. Allah este undeva mult deasupra relatiilor cu oamenii, si este preocupat doar ca voia Lui sa fie implinita perfect in aceasta lume. Pentru crestinism, pacatul este parte importanta din invatura. Evangheliile sunt centrate pe remediul pacatului care se concentreaza pe nasterea, viata, moartea, invierea si inaltarea lui Iisus Hristos. Problema pacatului din trecut, si mai ales pacatul lui Adam, nu pot fi rezolvate indiferent cat de buna ar fi purtarea noastra acum sau in viitor. Ruptura a fost facuta, si despartirea a avut loc. Mesajul Evangheliei lui Iisus Hristos nu este un set de legi, ci ne aduce oferta repararii relatiei stricate in gradina Edenului.