Ogininea lui Allah
În cartea sa, “Care este Numele Lui?”, Aheed Deedat (un “mare teolog musulman), a încercat să convingă cititorii săi că numele Allah se referă la acelaş Dumnezeu căruia i se închină atât creştinii cît şi musulmanii. Ba mai mult, prin această carte a hulit împotriva Numelui Lui Dumnezeu, încercînd să arate că “Biblia nu este adevarată”. A fost foarte preocupat sa explice o mulţime de nume din mai multe limbi, “arătînd” că îşi au rădăcina în cuvîntul Allah. Însă despre provenienţa numelui Allah, nici nu a atins subiectul.
În acest articol, vreau să vedem care este originea lui Allah şi ce se ascunde în spatele acestui nume.
Allah - este oare numai o simplă traducere a Numelui Lui Dumnezeu în limba arabă, sau este ceva mai mult decît atît?
Cum a aparut numele Allah?
Înaintre ca să vorbim despre originea numelui Allah, este bine să ştim că învăţătura islamistă spune că numele lui Dumnezeu este Allah şi acest nume nu este traductibil. Acest nume trebuie sa fie rostit/pronunţat aşa cum sună în limba arabă, indiferent de limba vorbitorului.
Oare ce este cu acest nume? Cum a apărut el?
Allah derivează din AL+ ILAH =ALLAH. ILAH în limba arabă înseamnă “Dumnezeu”. AL este articolul definit “l”. Deci Allah s-ar traduce ca şi : “Dumnezeul”. Muhamed nu a fost cel ce a introdus lumii arabe şi întregii lumi, numele de Allah. Acest nume era foarte bine cunoscut de locuitorii Arabiei în timpul vieţii lui Muhamed.
“Allah a fost idolul şef, sau dumnezeul şef între cei 360 de dumnezei veneraţi în Arabia pe vremea cînd Muhamed s-a evidenţiat ca şi prooroc. Este interesant că nu mulţi musulmani vor să accepte faptul că pagînii din arabia i se închinaseră lui Alah înainte ca Muhamed să apară. Câţiva din ei chiar se mânie, când sunt confruntaţi cu acest adevăr. Dar istoria nu este de partea lor. Literatura pre-islamică a demonstrat acest fapt”. (Who Is This Allah?, G. J. O. Moshay, 1994, p 138).
“Înainte de Islam, religia lumii Aarabe se închina la o mulţime de duhuri, numite jinni. Allah era unul din mulţii dumnezeii, cărora li se slujea in Mecca. Dar după aceea Muhamed a început să înveţe oamenii că Allah, este Singurul Dumnezeu. Dumnezeul căruia I se inchină atît Iudeii cît şi Creştinii”. (A Short History of Philosophy, Robert C. Solomon, p. 130)
Potrivit celor doua citate de mai sus, Allah nu este numai numele lui Dumnezeu în limba arabă ci este un nume atribuit unui idol şef între cei 360 de dumnezei care se bucurau de reverenţă din partea locuitorilor Arabie în acel timp.
Allah – dumnezeul lună
Dacă mergi printr-o ţară musulmană, foarte uşor poţi observa că pe vîrful oricărei moschei (casa de rugaciune a musulmanilor) atîrnă o lună în creştere şi o stea în mijloc. Islamul a preluat din lumea păgînă o mulţime de datini, şi aşa cum vedem şi luna în creştere este tot un semn luat din perioada pre-islamică. De fapt, Allah, în lumea pre-islamică nu a fost altul decît dumnezeul-lună. Şi acest semn îi reprezintă pe musulmani pînă în ziua de azi. Dumnezeul-lună (Allah) era căsătorit cu zeiţa-soare. Iar stelele erau fiicele lui. Ca şi istoria, arheologia deasemenea demonstrează că Allah era un idol pagân. Arheologii au descoperit în Orientul Mijlociu o mulţime de temple pagâne care erau închinate dumnezeului-lună, iar semnul lui fiind o lună în creştere. În Persia ca şi în Egipt dumnezeul lună era desenat pe pereţi sau capete de statui. El era judecătorul omului şi al altor dumnezei. Dumnezeu a avertizat de nenumărate ori pe copii Săi cu privire la închinarea la lună, soare sau stele. Vechiul Testament ne avertizează spunînd:
“Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le -a fãcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg.” (Deut 4:19)
“2 Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe cari ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui; 3 care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit. 5… să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.” (Deut 17:2-3,5b) (citiţi şi alte texte Biblice 2Împ 21:3-5, 23:5, Ier 8:2, 19:13, Ţef 1:5)
Aşa cum vedem in Sfânta Scriptură nici pentru poporul lui Dumnezeu, Israel, nu era o noutate închinarea la dumnezeul-lună care ar fi fost căsătorit cu zeiţa-soare şi stelele fiind fiicele lui. De fapt, de foarte multe ori când Israel cădea în idolatrie, dumnezeul-lună era unul din complice. Această religie sau practică era bine cunoscută în acele timpuri, şi de aceea Dumnezeu ne avertizează cu privire la ele. În antichitate ele puteau fi văzute foarte des pe clanţa uşii, talismane, pe obiecte făcute din lut, pereţi, uşorii uşii, etc. Oamenii ajungeau pînă acolo că coceau pîinea în formă de lună în creştere ca şi un act de închinare la dumnezeul lună, sau lui Allah. Popoarele antice, obişnuiau să numească pe dumnezeul lună sub diferite nume. Pentru regiunea nordica din Mesopotamia, numita Sumeria, cele mai populare nume ale dumnezeului lună erau: Nanna, Suen şi Asimbabbar. Asirienii, Babilonienii şi Acadienii, au luat numele “Suen” şi l-au transformat în “Sin”, ca fiind numele lor preferat pentru dumnezeul lună. În conformitate cu mai multe inscripţii antice, s-a demostrat că în timp ce numele dumnezeului lună putea fi Suen, Sin, Nanna, etc. totuşi titlul său oficial era “al-ilah” adică Allah. Istoria demonstrează că templulu dumnezeului lună, era activ şi în timpul vieţii lui Muhamed. Aceasta fiind religia dominantă a Arabiei pe atunci. Muhamed nu a încercat să abată pe oamenii săi din acele timpuri de la închinarea lui Allah, ci învăţătura lui a trecut cu un pas mai departe. De la Allah-dumnezeul lună, cel mai mare dintre toti dumnezeii (cei 360 idoli la care se închinau arabii), la Allah unicul dumnezeu. Interesant este că şi expresia pe care o folosesc musulmanii ca şi “Allah-u Acbar” înseamnă “Allah este cel mai mare”. Expresia în limba arabă nu spune că Allah este mare, ci îl identifică pe Allah dintr-o grupa oarecare ca fiind cel mai mare. Despre ce grupă poate fi vorba? Despre grupa celor 360 de dumnezei cărora li se închinau arabii din acele timpuri, Alah fiind dumnezeul şef între aceşti dumnezei.
Islamul şi dumnezeul său Allah nu vin din Biblie ci din păgînismul Sabeenilor (sau Madeieni). Ei nu se închinau Dumnezeului Bibliei ci la dumnezeul lună şi la fiicele sale al-Uzza, al-Lat şi Manat. (afrimaţie făcută de Al-Kindi. Apologet creştin)
Văzând toate acestea, oare ne mai putem mira de ce semnul ce reprezintă pe musulmani este luna în creştere? De ce luna în creştere atîrna pe fiecare moscheie? De ce luna în creştere se găseşte pe drapelurile a multor ţări islamice? Mai poate fi întrebarea de ce musulmanii postesc în luna din an, care începe şi se termină cu o lună în creştere pe cer? Răspunul este simplu. Pentrucă islamul se trage dintr-o lume păgână de unde şi-a luat şi semnul, şi dumnezeul.
În acest articol am vorbit foarte mult despre originea lui Allah. Aceasta ne-a arătat deja câteva diferenţe care există între Dumnezeul căruia i se închină creştinii şi dumnezeul căruia i se închină musulmanii. Totuşi în articolul următor vom privi din perspectiva Bibliei şi a Coranului, ca să vedem care este diferenţa.
Dumnezeu sa va binecuvinteze din plin!
Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/ogininea-lui-alah/
