AISHA BINT ABU BAKR

Istorisit de Ursa:
“Profetul a scris (contractul de căsătorie) cu Aisha in timp ce ea avea sase ani si a consumat casatoria cu ea în timp ce ea a fost de nouă ani; ea a rămas cu el timp de inca nouă ani (adică până la moartea sa).” (Sahih Bukhari 7.88)

Istorisit de Aisha:
“Obisnuiam sa ma juc impreuna cu prietenele mele cu păpuşile în prezenţa Profetului. Cand Apostolul lui Allah obisnuia sa intre (in locuinta mea), prietenele mele se ascundeau, dar Profetul le chema să mi se alăture şi să se joace cu mine (jucatul cu papusile si imagini similare erau interzise, dar au fost permise pentru Aisha la acea vreme, ea fiind o fetita care nu atinsese încă vârsta pubertatatii) (Fateh-al-Bari pagina 143, Vol.13) (Sahih Bukhari 8.151)

Istorisit de Aisha:
“Apostolul lui Allah mi-a spus, “Mi-ai fost arătată de două ori (în vis), înainte de a te căsători cu mine. Am vazut un inger purtandu-te pe o bucata de panza, si i-am spus: ” Descoperă (fata),” şi iată, erai tu.
Mi-am spus: “daca este de la Allah, atunci trebuie să se întâmple.” (Sahih Bukhari 9.140)

Unii musulmani afirma că Mohamed nu a iniţiat căsătoria cu Aisha ci Abu Bakr a fost acela care, după ce Aisha a fost refuzata de un petitor, l-a abordat Mahomed cerandu-i să se căsătorească cu ea deoarece nu gasea alt barbat cu care sa o casatoreasca. Cu toate acestea, următorul hadis ne arăta clar că iniţiatorul casatoriei a fost Mohamed, iar Abu Bakr a fost şocat de această sugestie.

Istorisit de Ursa:
“Profetul a cerut lui Abu Bakr mana Aishei in casatorie. Abu Bakr a spus: “Dar eu sunt fratele tău.” Profetul a spus: “Tu esti fratele meu in religia lui Allah si cartea Lui, dar ea (Aisha) imi este (legal) permisa in casatorie.” (Sahih Bukhari 7.18)

Istorisit de tatal lui Hisham:
“Khadija a murit cu trei ani înainte ca Profetul sa plece la Medina. El a rămas acolo timp de aproximativ doi ani dupa care s-a căsătorit cu Aisha cand ea era in varsta de vârsta de şase ani şi a consumat căsătoria atunci când ea a avut nouă ani.” (Sahih Bukhari 5.236; a se vedea si Sahih Bukhari 7.64, 7.65)

Aisha a fost surprinsa atunci cand casatoria a fost consumata.

Istorisit de Aisha:
“Când Profetul s-a casatorit cu mine, mama (mea) a venit si m-a dus in casa profetului unde nimic nu m-a surprins in afara de venirea Apostolul lui Allah la mine inanite de pranz.” (Sahih Bukhari 7.90)

Istorisit de Aisha:
“Profetul s-a logodit cu mine când aveam şase ani. Am mers impreuna la Medina unde am locuit in casa lui Bani de-Al-Harith bin Khazraj. Aici m-am îmbolnăvit şi mi-a cazut parul. Dupa un timp, parul meu a crescut (din nou), iar mama mea, Um Ruman, a venit la mine în timp ce mă jucam într-un leagăn cu unele dintre prietenele mele. M-a chemat, m-am dus la ea, fara sa ştiu ce vrea să facă cu mine. M-a luat de mana si m-a pus sa stau langa uşa casei. Respiram foarte greu iar dupa ce respiratia mea s-a imbunatatit, a luat niste apa si mi-a spalat fata si capul. Apoi m-a dus în casă. In casa am vazut cateva femei Asari care au spus: “Cele mai bune urari si binecuvantarea lui Allah si noroc.” Apoi, mama m-a încredinţat lor şi ele m-au pregatit (pentru casatorie). Pe neasteptate Apostolul lui Allah a venit la mine inainte de pranz si mama m-a dat lui (Mahomed), la acel moment eu avand varsta de nouă ani.” (Sahih Bukhari 5.234)

Istorisit de Aisha, Ummul Mu’minin:
“Apostolul lui Allah s-a casatorit cu mine cand aveam şase sau şapte ani. Când am venit la Medina, niste femei au venit la noi (conform versiunii lui Bishr: Umm Ruman a venit la mine atunci când ma dadeam in leagan). M-au luat, m-au pregătit şi aranjat. Apoi am fost dusa la Apostolul lui Allah, şi el a inceput convieţuirea cu mine când am avut nouă ani. (Ea) m-a oprit la uşă, şi am izbucnit în râs.” (Sunan Abu Da’ud 41.4915, 41.4916 Sunan Abu Da’ud, Sunan Abu Da’ud 41.4917)

Aisha a istorisit multe hadisuri, acestea devenind baza pentru multe parti din Sharia (legea islamica). Aishei i-a fost dat titlul de Mama a credincioşilor (Ummul Mu’minin).

„Unicitatea lui Allah este o caracteristică specifică doar islamului. Aceasta este forma cea mai pură a monoteismului şi ea se referă la închinarea înaintea lui Allah, care nu a născut şi nu a fost născut. El nu are pe nimeni asemeni Lui în ce priveşte natura sa dumnezeiască.”[2]

Considerând că forma trinitariană a creştinismului este o compromitere a monoteismului pur, musulmanii susţin că forma islamică nu acceptă nici un compromis de orice fel. Prin urmare, orice asociere a lui Allah cu cineva este un păcat de neiertat - „şirk”. Şi aceasta se referă strict la recunoaşterea altor dumnezei pe lângă Allah. În Sura 4:116 este scris: „Allah nu iartă să I se facă semeni, dar iartă orice, în afară de aceasta, celui care voieşte El. Acela care îi face lui Allah semeni, acela rătăceşte mult prea departe!”
Se poate spune că conceptul monoteismului islamic vorbeşte despre Dumnezeu ca despre o finţă unică, care, pe de o parte, este autosuficientă, iar pe de altă parte, nu are nevoie de nimic; mai degrabă toţi au nevoie de El. Această noţiune ne conduce la ideea că Dumnezeu este existent în Sine, El este atotputernic şi omnipotent, totul a luat fiinţă prin voia Lui şi nimic nu poate avea loc fără voia Sa. El este conducătorul, El cunoaşte tot ce este în lumea pe care a creat-o, pe care, totodată, o stăpâneşte.
În modul cel mai direct, conceptul monoteist în islam constituie un răspuns la câteva provocări, venite din partea păgânismului, creştinismului şi identităţii musulmane.

1). Afirmarea monoteismului împotriva politeismului.
Este cunoscut faptul că religia Arabiei preislamice avea un caracter politeist, iar unele din datele istorice subliniază faptul că şi Muhammad era unul dintre păgâni şi posibil să fi  învăţat monoteismul de la Zaid ibn Amr, înainte ca să fi avut revelaţii. Iată ce scrie F.E. Peters:

„În conformitate cu o cunoscută şi foarte mult editată tradiţie, tânărul Mahomed era păgân, iar Zaid ibn Amr era monoteist.”

Profetul a sacrificat o oaie pentru unul dintre idoli (nusub min al-ansab); apoi a fript-o şi a dus-o cu el. Apoi Zayd ibn Nufayl s-a întâlnit cu noi în susul văii; era una dintre zilele fierbinţi din Mecca. Când ne-am întâlnit, ne-am salutat, folosind formula din Epoca Barbară inam sabahan. Profetul spuse: „de ce te văd pe tine, o, tu fiu al lui Amr, urât de poporul tău?” Acesta răspunse: „Aceasta (se întâmplă) fără ca eu să fiu cauza urii lor; însă am descoperit că ei asociază divinităţile cu Dumnezeu, iar eu am refuzat să fac la fel. Am vrut sa-L venerezi pe Dumnezeu conform cu religia lui Avraam…” Profetul l-a întrebat: „Vrei ceva de mâncare?” Acesta răspunse: „Da”, Profetul aşeză în faţa lui carnea de oaie. Acesta (Zayid ibn Amr) spuse: „Pentru cine ai sacrificat oaia, o Mahomed? El răspunse: „Pentru unul dintre idoli”; apoi Zayd spuse: „Eu nu pot să mănânc nimic ce a fost sacrificat pentru altă divinitate, în afară de Dumnezeu.” (citat din al-Khargushi, Sharaf al-mustafa) [3]

De altfel, o altă tradiţie (hadis) spune că în Mecca şi în împrejurimile ei au existat monoteişti fără a se bucura de beneficiul revelaţiei.[4] Istoricul ecleziast, Sozomen din Gaza, care a trăit în sec. al 5-lea, a scris cu mai puţin de un secol şi jumătate înaintea lui Muhammad, că se ştia mai dinaite că arabii erau avraamiţi în ascendenţă şi că „mulţi mai trăiesc în stil evreiesc.”[5]
Pe baza acestor date putem afirma că odată devenind monoteist, Muhammad, fără a avea vreo revelaţie specială de la Dumnezeu, şi-a dat seama de absurditatea închinării la idoli, acceptând de altfel să se închine Dumnezeului lui Avraam. Prin urmare, afirmaţia cu privire la monoteismul islamic este un răspuns adus politeismului.
În al doilea rând, monoteismul islamic este un răspuns la credinţa creştină despre Trinitate.

2). Afirmarea singularităţii monoteiste împotrivă Trinităţii creştine.
Este foarte clar că o altă latură a monoteismului islamic este un răspuns la afirmarea monoteismului creştin. Sunt mai multe pasaje din Coran unde Trinitatea este exclusă definitiv.

- Necredincioşi sunt şi aceia care spun: „Dumnezeu este unul din trei”, căci nu există Dumnezeu afară de Allah cel Unic şi de nu vor înceta să vorbească astfel, îi va atinge … pedeapsa dureroasă (Sura 5:73).
- Atunci Allah va zice: „Isus, fiul Mariei, ai zis tu vreodată omenirii: „Închinaţi-vă mie şi mamei mele ca la nişte dumnezei pe lângă Dumnezeu?”
- O, voi, oameni ai Cărţii! Nu exageraţi împotriva religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah alta decât adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care l-a trimis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi! Şi nu spuneţi „Trei”… Allah este prea Înalt pentru a avea un fiu.
Aceste versete sunt aduse în discuţiile polemice împotriva doctrinei creştine despre Trinitate. Pentru a veni cu un răspuns la această provocare, este important să înţelegem mai întâi contextul din care a ieşit Muhammad.

Este cunoscut faptul că bunicul lui Muhammad era curatorul Kaabei. şi la ora actuală Kaaba a devenit centrul închinării islamice, unde, după părerea musulmanilor, acest sanctuar cubic este o construcţie a lui Avraam (fapt lipsit de dovezi istorice); cu alte cuvinte, un templu al închinării monoteiste; altădată acest sanctuar era un panteon al celor 360 de idoli ce se găseau în Kaaba. Altfel spus, Kaaba a fost un centru de închinare politeistă. De asemenea, sunt cunoscute mai multe din numele zeităţilor ce se găseau în Kaaba. Trei dintre aceşti dumnezei: al-Lat, al-Uzza şi Manat erau trei zeiţe, la care s-au închinat arabii în perioada barbară. De altfel, aceste trei zeiţe erau considerate fiicele lui Allah (Sura 53:19-20). Prin urmare, ideea de fiu în mintea lui Muhammad era rezultatul dintre o împreunare a Dumnezeului Atotputernic cu o fiinţă umană. Concluzia este că această idee nu corespunde nici pe departe concepţiei creştine,[6] pe de o parte; iar pe de altă parte, mai există şi alte dovezi, precum că Muhammad a avut întâlniri cu un grup de cvasi-creştini, care învăţău că Dumnezeu Tatăl a avut relaţii intime cu Fecioara Maria, din care a rezultat Isus:
Conform lui Epiphanius, unul dintre părinţii bisericii, această sectă s-a dezvoltat în sec. al 4-lea şi se numeau Collyridieni, alcătuită în mare parte din femei [7]. Deşi nu există dovezi precum că Muhammad să fi avut tangenţe cu un astfel de grup, totuşi, ideea despre faptul cum a perceput el Trinitatea este foarte asemănătoare.
Mai trebuie specificat faptul că atât Muhammad, cât şi ceilalţi urmaşi ai săi, fac o mare confuzie, învinuind creştinismul de „triteism”, confundând triteismul cu Trinitatea. În concluzie, ceea ce respinge Coranul nu corespunde cu învăţătura creştină despre Trinitate, ci mai degrabă ideea aceasta este  împotriva unei erezii cu privire la existenţa a trei dumnezei. Ca şi musulmanii, creştinii afirmă existenţa unui singur Dumnezeu. Nu ne rămâne decât să menţionăm că suntem de acord cu poziţia Quranului în privinţa triteismului, făcând o diferenţă clară între acesta şi Trinitate.
În al 3-lea rând, monoteismul islamic este un răspuns cu privire la identitatea poporului arab.

3). Monoteismul identităţii poporului arab.
Deşi dovezile istorice nu susţin faptul că Avraam împreună cu Ismael ar fi construit Kaaba, - şi aceasta reise atât din documentele din perioadă preislamică, cât şi din perioada timpurie a activităţii lui Muhammad, - totuşi, prin formarea islamului, Muhammad a dat o nouă identitate poporului arab.
F.E. Peters susţine că în perioada primară a activităţii lui Muhammad rolul lui Avraam nu a fost atât de proemiinent. El afirmă că monoteismul islamic a început să folosească numele lui Avraam, patriarhul israelit, care va juca un rol deosebit de important în propria sa identitate, doar spre sfârşitul activităţii sale la Mecca, anul 620 A.D. Prin urmare, fără dovezi istorice, Coranul atribuie construirea Kaabei lui Avraam şi Ismael. Această pretenţie apare în Sura 2:127, o revelaţie avută la Medina şi aproape de momentul primei rupturi a lui Muhammad de evreii de acolo.[8] Folosindu-se de numele lui Avraam, Muhammad a încercat, în primul rând, să abată poporul de la idolatrie, mai târziu, după ce a cucerit Mecca in 630, a subliniat şi mai mult identitatea arabilor ca popor ales, adică descendenţi ai lui Avraam. În favoarea acestei idei vin anumite texte din Coran, care menţionează că în perioada primară Muhammad avea qibla (adică direcţia închinării) spre Ierusalim şi doar atunci când a rupt-o definitiv cu evreii, deoarece aceştia nu au vrut să recunoască în Muhammad pe unul dintre profeţii Vechiului Testament, el a schimbat qibla de la Ierusalim la Mecca (Sura 2:142). Dar tocmai în această perioadă el îşi întărea poziţia sa, câştigând lupta prin cucerirea oraşului Mecca.
Un ultim aspect cu privire la monoteismul islamic este şi lipsa revelaţiei directe a lui Dumnezeu. Astfel, una din diferenţele majore dintre islam şi creştinism se referă la imanenţa lui Dumnezeu. În timp ce în teologia creştină atributul „Dumnezeu este milostiv” se include în numărul atributelor imanente ale lui Dumnezeu, acelaşi atribut care se identifică cu unul din Numele bune ale lui Dumnezeu al-Rahim, este o caracteristică a  transcendenţei lui Dumnezeu. Islamul exclude faptul, că Dumnezeu ar fi caracterizat de acest atribut, dar El e milostiv, deoarece în baza suveranităţii Sale, El  îşi porunceşte Sie Însuşi să fie milostiv. Exprimând ideea în altă formă specifică, spre deosebire de iudaism şi creştinism, unde Dumnezeu S-a descoperit în mod direct sub o formă de teofanism, islamul susţine că Muhammad a primit revelaţia prin îngerul Gavril şi nu din partea lui Dumnezeu.[9] Cu alte cuvinte, islamul nu susţine în teologia sa imanenţa lui Dumnezeu, ci doar transcendenţa Sa.
În final, bazându-ne pe un studiu atent asupra conceptului monoteist în islam, conchidem că islamul nu se concentrează asupra esenţei lui Dumnezeu, ci mai mult asupra acţiunilor Lui.[10]

1.2. Conceptul monoteist în iudaism
În esenţa sa, monoteismul este credinţa într-un singur Dumnezeu, totuşi, religia Bibliei nu a separat niciodată conceptul de acţiune. Este cunoscut faptul că monoteismul în Israel s-a dezvoltat timp de mai multe secole.
Mărturisirea crezului monoteist la evrei sună în felul următor:

Credinţa într-un Dumnezeu unic. Credinţa în existenţa lui Dumnezeu şi afirmarea unicităţii Sale sunt principii fundamentale ale credinţei evreieşti. Monoteismul este cel de al doilea din cele 13 articole de crez ale lui Maimonide. Afirmaţia necondiţionată a religiei monoteiste se exprimă în profesiunea de credinţă cea mai renumită a iudaismului. „Shema Israel Adonai Elohenu Adonai Ehad” („Ascultă, Israele, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unic”) (Deut.6:4). Shema Israel este, fără îndoială, un act de credinţă monoteist necondiţionat.[11]

Totuşi, conceptul monoteist apare mult mai devreme ca poporul Israel să se dezvolte ca naţiune (Gen. 4:26). În ceea ce priveşte poporul Israel, conceptul monoteist ia fiinţă în perioada patriarhului Avraam (Gen. 12:8). În timp ce unii dintre rabinii evrei îl identifică pe Avraam ca fiind primul om care sa închinat unui singur Dumnezeu, alţii îl consideră pe Moise, deoarece acestuia i-au fost date cele 10 porunci, prima fiind: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău (Ex. 20:1).
O altă idee cu privire la monoteismul iudaic este plasată în perioada de exil, când poporul lui Israel a refuzat să se mai închine altor dumnezei, decât singurului Dumnezeu viu.
Monoteismul biblic capătă o formă mult mai afirmativă, în timp ce se bazează pe revelarea de Sine a lui Dumnezeu: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu”. Fiecare evreu ortodox rosteşte de 2 ori pe zi „Shema”.
Există două versiuni cu privire la traducerea termenului ehad, „Ascultă, Israele, Domnul este singurul nostru Dumnezeu!” ori „Ascultă Israel Domnul nostru este Dumnezeu singur” . În primul rând, termenul ehad înseamnă „unic”. Prin urmare, „Dumnezeu este unul” se referă la faptul că Dumnezeu nu este o cantitate distictivă, Unul vizavi de mulţi, ci se referă la esenţa calităţii Sale. Dumnezeu este Unul în esenţa Sa. Dumnezeu nu reprezintă ceva mai mult ori mai bun decât alte forme, ci este unic în ontologia Sa. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este distinct, separat de întreaga creaţie, El este sfânt[12] (Isaia 45:21-22).
O altă conotaţie a termenului ehad este „unitate”, ce implică sfinţenia. Termenul în ebraică este shalom, şi se referă la unitate în diversitate. Ideea subliniază o relaţie perfectă dintre părţile care alcătuiesc perfecţiunea.[13] Se ridică o întrebare: Cum se înţelege expresia „Dumnezeu este unitate?” În primul rând, Dumnezeu există într-o unitate relaţională cu Dumnezeu Tatăl (Gen.1:26). În al doilea rând, unitatea lui Dumnezeu este exprimată prin unitatea cosmosului creat de Dumnezeu, Dumnezeu este Unul ca şi Creator (Isaia 45:18).
Unitatea lui Dumnezeu şi unitatea esenţială a creaţiei ridică două expresii evreieşi foarte importante cu privire la monoteismul biblic. Prima se referă la Dumnezeu ca şi „rădăcină” (iqar), privind elementul fundamental al universului, Unul de la care toate lucrurile au venit în existenţă, Unul prin care toate îşi continuă existenţa. A doua expresie este una liturgică, aşa cum o vedem în Shema. În al reilea rând, expresia „Dumnezeu este Unul” specifică relaţia Sa cu umanitatea, exprimată în crearea persoanelor după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Stanley Grenz, citat de Cheryl A. Brown explică faptul astfel: „Imaginea lui Dumnezeu este, în primul rând, un concept relaţional. Într-un mod suprem noi reflectăm imaginea lui Dumnezeu în relaţiile noastre unii cu alţii.” Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinşi, spune acelaşi autor, de faptul că imaginea lui Dumnezeu se concentrează asupra comunităţii de credincioşi. În înţelepciunea Sa Dumnezeu a creat umanitatea şi întreaga lume ca şi o unitate în diversitate. Faptul că umanitatea a fost creată după chipul lui Dumnezeu indică potenţialul enorm pentru  fructificarea unităţii şi armoniei dintre diverse comunităţi umane în baza relaţiilor.
Spre deosebire de monoteismul filosofic, care susţine că Dumnezeu rămîne nemişcat şi apatic, monoteismul Vechiului Testament subliniază că Dumnezeu este mişcat profund de implicaţiile umane, în special de suferinţa umană (Isaia 57:15).
Pe de o parte, monoteismul iudaic se deosebşte de cel islamic prin faptul, că iudaismul mărturiseşte că Dumnezeu este personal şi că monoteismul iudaic se întemeiază pe două principii fundamentale:

1. Universul şi tot ce cuprinde el îşi datorează existenţa unui Dumnezeu unic, creator al cerului şi al pământului. Acest Dumnezeu personal, apropiat de fiecare individ este Stăpânul istoriei şi intervine în lumea pe care a creat-o. În învăţătura iudaică, monoteismul este intim legat de valorile morale care sunt aspecte ale unităţii lui Dumnezeu.
2. Acest Dumnezeu este Creatorul umanităţii, toţi oamenii ar trebui să se considere fraţi şi surori, uniţi prin credinţa lor în Dumnezeul unic.[14]

Pe de altă parte, monoteismul biblic se deosebeşte foarte mult de cel păgân: cel dintâi este „teist”, iar cel de–al doilea, „panteist”. Monoteismul se referă la existenţa unei divinităţi ca atare, în vreme ce teismul şi panteismul se referă la o relaţie care se stabileşte înre divinitate şi univers.
În final, spre deosebire de islam şi religiile păgâne, iudaismul împărtăşeşte ideea unui monoteism etic. În timp ce credinţa biblică este etică, cea păgână este filosofică şi ontologică. În timp ce păgânismul ajunge la unicitatea divinităţii prin raţionament sau prin consideraţii metafizice, credinţa biblică se întemeiază pe aspectele etice ale absolutului legii morale, ori, altfel spus, pe revelaţia de Sine a lui Dumnezeu.

1.3. Conceptul monoteismului trinitarian în creştinism
Spre deosebire de iudaism şi islam, conceptul monoteist în creştinism este unul trinitarian. Aceasta nu înseamnă că creştinii se închină la trei Dumnezei, ci unuia singur , care S-a revelat pe Sine în trei persoane diferite. Aceasta mai înseamnă, că, deşi Dumnezeu este Unul singur, totuşi, există din eternitate ca trei persoane distincte. În manualul de Teologie Sistematică a lui Wayne Grudem întâlnim definiţia: „Dumnezeu există din eternitate în trei persoane distincte: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Fiecare persoană în Sine este Dumnezeu şi cele trei persoane sunt un singur Dumnezeu.”[15] Deşi cunoaşterea absolută a trinităţii râmâne un mister, şi posibil să rămână un mister pentru întreaga eternitate, totuşi modul în care Dumnezeu S-a revelat omenirii prin Scripturile Vechiului şi Noului Testament este trinitarian. Autorul citat mai sus susţine, că, deşi termenul „trinitate” nu poate fi întâlnit în Biblie, totuşi ideea trinităţii persistă în multe locuri din Scriptură. Cuvântul „trinitate” inseamnă „unitatea celor trei”. Termenul este folosit pentru a sumariza învăţătura Scripturii că Dumnezeu este unul singur în trei persoane.[16]
Uneori se creează impresia că doctrina trinităţii poate fi găsită doar în Noul Testament, dar nu şi în Vechiul Testament, dar ideea în sine ne-ar conduce la o mare surpriză să vorbim despre faptul că Dumnezeu a existat în trei persoane distincte din eternitate şi Vechiul Testament să nu vorbească despre aceasta.
Totuşi, deşi doctrina Trinităţii nu este subliniată explicit în Vechiul Testament, mai multe pasaje sugerează şi implică existenţa lui Dumnezeu în mai mult decât o singură persoană. În Gen. 1:26, expresia: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”, exprimă faptul cu privire la persoanele divine. În mai multe pasaje din Vechiul Testament apar concomitent doi termeni cu privire la Dumnezeu: „Dumnezeu” şi „Domnul” Ps. 45:6-7,

Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un undelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.

Pasajul vorbeşte despre două persoane ce poartă numele de Dumnezeu.
În pasajul din Osea 1:7 citim: „Dar voi avea milă de casa lui Iuda şi-i voi izbăvi prin    Domnul Dumnezeul lor…”. În limba originală textul foloseşte doi termeni; „Yahweh” şi „Elohim” idee ce indică din nou Trinitătea. Alte texte importante ca şi acestea sunt: Isaia 48:16, Prov. 8:22-31, etc.
După mai multe secole, atunci când creştinii au studiat aceste pasaje în lumina Noului Testament, ei au recunoscut în ele vestigiile Trinităţii [17].
Dacă în Vechiul Testament ideea Trinităţii este una implicită, atunci în Noul Testament este atât de explicită, încât Noul Testament începe cu istoria întrupării Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, Trinitatea în Noul Testament este implicată atât prin acţiune directă (Mat. 3:16-17), acţiune formală la botez (Mat. 28:19), cât şi prin acţiune declarată în serviciile de închinare (2Cor. 13:14).
Deşi putem sublinia faptul că Trinitatea rămâne un mister, pe care nu suntem capabili să-l cunoaştem în mod exhaustiv, în acelaşi timp putem înţelege acest adevăr important prin întruparea Domnului Isus. Astfel, creştinismul afirmă:

1. Dumnezeu este trei persoane.
2. Fiecare persoană este Dumnezeu.
3. Cele trei persoane sunt un singur Dumnezeu.

În concluzie putem remarca faptul, că printre adevărurile distincte, proclamate de creştini, cel care separă creştinismul de islam e că: Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul care se cunoaşte pe Sine Însuşi, şi care prin Isus Christos ni s-a revelat ca Tată, Fiu şi Duhul Sfânt; aceasta este doctrina Sfintei Treimi. Trinitatea stă la baza vieţii creştine şi această doctrină este mărturisită deopotrivă de creştinii ortodocşi, greco-ortodocşi, romano-catolici, protestanţi şi evanghelici.

1.4. Concluzii
Trăgând o linie sub cele prezentate până în prezent, după ce am trecut în revistă conceptele de bază cu privire la religiile monoteiste, putem conchide că, în timp ce iudaismul şi creştinismul mărturisec acelaşi concept monoteist, cu excepţia aspectului trinitarian, pe care, deşi este cuprins în Vechiul Testament, iudeii îl resping; conceptul monoteismului în islam este foarte diferit. Ba mai mult, în timp ce iudeii şi creştinii se închină Aceluiaşi Dumnezeu, ce s-a revelat în mod progresiv în istoria omenirii, islamul nu cunoaşte acest Dumnezeu. Prin urmare, ori de câte ori ne referim la cele trei religii monoteiste, trebuie specificat faptul, că, dacă punem iudaismul şi creştinismul de o parte şi islamul de cealaltă, atunci nu putem vorbi că aceste trei religii monoteiste se referă la „un singur Dumnezeu”, ci mai degrabă, studiind conceptele acestora, descoperim câteva diferenţe ireconciliabile dintre ele. Aici putem fi întru toul de acord cu istoricul creştin Stephen Nell, când afirmă: „Creştinii şi musulmanii proclamă cu pasiune credinţa într-un singur Dumnezeu. Dar orice porţiune din această definiţie depinde de semnificaţia pe care o atribuie fiecare  termenului „Dumnezeu.”

1. Trinitatea. În timp ce Trinitatea este plasată în inima monoteismului creştin, pentru musulmani aceasta este echivalentă cu închinarea la trei dumnezei şi totodată e un concept ce nu poate fi reconciliat. Deşi modul în care este înţeles acest concept diferă foarte mult de la creştini la musulmani, el rămâne cel mai greu de reconciliat, chiar şi atunci când sunt explicate argumentele lipsite de fond ale musulmanilor. De altfel, pentru creştini Trinitatea reprezintă modul în care Dumnezeu Îşi descoperă caracterul Său personal, remarcând unitatea ca opusul singularătăţii, aspect ce derivă din înţelesul musulman. Deci, în timp ce musulmanii discută despre „un singur Dumnezeu” în termeni matematici, înţelesul fiind echivalent cu „un Dumnezeu singuratic”; creştinii subliniază rolul relaţiilor personale prin monoteismul Trinitarian, şi tocmai aceste relaţii fac parte din unitatea căreia i se închină, adică „un singur Dumnezeu”.

2. Christologia. Pentru musulmani Isus este unul dintre profeţii lui Dumnezeu şi chiar dacă El a făcut foarte multe miracole şi a fost înălţat la cer, evitând totodată actul răstignirii (aceasta este opinia islamului), Isus nu poate fi mai mult decât unul dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu. Privind din latura opusă, creştinii nu văd nici un rost în creştinism fără actul răscumpărător al lui Isus Christos. Prin urmare, în timp ce creştinii consideră că prin căderea în păcat omenirea a căzut sub blestemul păcatului (Rom. 3:23) singura soluţie posibilă a fost întruparea şi răstignirea Fiului lui Dumnezeu ca act de răscumpărare, musulmanii neagă faptul că omul a moştenit păcatul, iar în final şi nevoia de Salvator.  Astfel, în timp ce Christologia face parte din conceptul monoteismului creştin, pentru islam acest concept este o blasfemie, este păcatul de neiertat (Şirk). La fel ca şi în cazul Trinităţii, christologia este un alt aspect ireconciliabil.

În final, trebuie specificat faptul că diferenţa dintre iudaism, islam şi creştinism cu privire la doctrina Trinităţii nu constă în identitatea lui Dumnezeu, ci în natura acestei identităţi. Toate sistemele monoteiste afirmă fără nici o ezitare unicitatea şi unitatea lui Dumnezeu împotriva idolatriei şi a politeismului. În acelaşi timp, creştinismul crede că identitatea lui Dumnezeu admite distincţii fără a fi fragmentată unitatea Sa. Nu ne rămâne decât să subliniem importanţa învăţăturii trinitariene în creştinism. Răspunsul este simplu, deoarece această învăţătură este plasată chiar în centrul credinţei creştine. Aşa cum a fost menţionat deja, noi admitem faptul că Trinitatea este şi va râmâne un mister. S-ar putea ca nici în eternitate să nu putem pătrunde în mod comprehensiv plinătatea ei, dar totuşi suntem chemaţi s-o mărturisim şi să credem, trăindu-ne viaţa în lumina adevărului lui Dumnezeu în dragoste şi puritate. Timoty George face o remarcă deosebit de copleşitoare cu care aş dori să închei acest subiect:

Mărturisirea despre Sfânta Treime trebuie făcută într-o umilinţă divină şi plină de respect cutremurător, asemănător cu răspunsul apostolului Ioan în experienţa de pe insula Patmos, ce a căzut la picioarele Christosului înviat din morţi.
Revelându-ne Trinitatea Sa, Dumnezeu ne invită să participăm în modul cel mai profund la închinare în sanctuarul etern al inimii Sale. Tot ce ni se cere este doar să răspundem plini de frică şi reverenţă la un har atât de măreţ. Mai întâi, Trinitatea ne conduce la umilinţă, apoi izbucneşte în forţă într-o doxologie. [18]

[1] Norman Geisler & Abdul Saleeb, Answering Islam, Baker Book House Company, Grand Rapids, (traducerea rusă), Kazani 2002, p. 173.
[2] Ibidem, p. 173.
[3] Francis.E Peters, Mahomed şi originile islamului (traducere din Engleză), editura Arc. 2003, p. 121.
[4] Ibidem, p. 116.
[5] Ibidem, p. 116.
[6] Timothy George, Is the Father of Jesus the God of Muhammd?, Zondervan Grand Rapids, Michigan 49530, p. 58.
[7] Idem, p. 59.
[8] Francis.E Peters, Mahomed şi originile islamului (traducere din engleză), editura Arc. 2003, p. 112.
[9] George W. Braswell Jr, What you need to know about islam and muslims, Broadman & Holman Publishers, Nashvill, Tennessee, 2000, p. 21.
[10] Kenneth Gragg, Muhammad and the Christian, Oneworld, Oxford, Reprinted bz Oneworld in 1999, p. 102.
[11] Dicţionar Enciclopedic de Iudaisme, Editura Hasefer Bucureşti, 2000.
[12] Cheryl A.Brown, Monoteism, Women’s Bible Comentary, Doumers Grove IL. Inter Varsity Press, 2002. p. 94.
[13] Ibidem, p. 94.
[14] Dicţionar Enciclopedic de Iudaisme, Editura Hasefer Bucureşti, 2000, p. 548.
[15] Wayne Grudem, Systematic Theology, An introduction to Biblical Doctrine, Inter-Varsity Press, Leicester, England, Zondervan Publishing House Grand Rapids, Michigan 1994, p. 226.
[16] Ibidem, p. 226.
[17] Timothy George, Is the Father of Jesus the God of Muhammd?, Zondervan Grand Rapids, Michigan 49530, p. 61.
[18] Ibidem, p. 67.

Pentru a verifica cat de adevarat este afirmatia ca numai Iisus a fost singurul fara pacat, trebuie sa vedem in primul rand ce ni se relateaza in Biblie si Coran despre Iisus si Muhammad, daca au avut sau nu pacat.

MUHAMMAD
Coran, sura 47:19
Deci sa stii (O, Muhammed!) ca nu exista alta divinitate afara de Allah si cere iertare pentru pacatele tale si pentru dreptcredinciosi si dreptcredincioase! Allah cunoaste umbletul vostru [pe pamânt] si odihna voastra.
Coran, sura 40:55
Deci fii statornic (O, Muhammed, si rabda umilinþele idolatrilor.), caci fagaduinta lui Allah este adevar, cere iertare pentru pacatul tau si preamareste-L pe Domnul tau cu lauda, atât spre seara cât si spre dimineata!
Coran, sura 48:2
Pentru ca Allah sa-ti ierte pacatele tale, cele care au fost si cele care vor veni, sa-si împlineasca binefacerea Sa asupra ta si sa te calauzeasca pe un drum drept.

In Coran, sura 47:19, Allah ii cere clar lui Muhammad:
“si cere iertare pentru pacatele tale si pentru dreptcredinciosi si dreptcredincioase!”
Din acest pasaj rezulta ca Muhammad nu a fost fara pacat. Ca musulman poate nu vei fi de acord cu faptul ca Muhammad a avut pacat, si vei dori in continuare sa sustii contrariul.
Te rugam sa ne arati cum aceste versete din Coran sustine faptul ca Muhammad a fost fara pacat.
Daca Muhammad este fara de pacat, de ce ii cere Allah sa-si ceara iertare pentru pacatele sale?

IISUS
Invatatii (teologii vremii) cautau prin orice mijloc sa gaseasca la Iisus o fapta cat de mica din care sa rezulte cum a incalcat legea iudaica.
In Ioan 8:46 Iisus ii confrunta si le cere acestora sa aduca dovezi ca are pacat.

“Ioan 8:46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?”

Pe cine alegi sa urmezi?
Pe Iisus cel fara de pacat? Sau pe Muhammad, cel caruia Allah ii porunceste sa-si ceara iertare pentru pacatele sale?

Acuzaţia de apostazie (adică renunţarea publică la o anumită credinţă religioasă; renegarea unei doctrine sau concepţii) adusă lui Habib Bastam “se fundamentează pe faptul că acesta s-a născut din părinţi musulmani, iar la vârsta maturităţii a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi să declare verbal şi prin fapte renunţarea de Islam, ocupându-se totodată de organizarea de întruniri evanghelice, chemând şi pe alţii să îmbrăţişeze creştinismul, formând o biserică în casă, desfăşurând ceremonii de botez, predicându-şi credinţa în creştinism în faţa adunării formate din vecini de-ai săi şi negând preceptele islamice“, potrivit hotărârii prin care a fost condamnat la moarte.“Date fiind cele de mai sus, după analizara dosarului, a declaraţiilor procurorului şi a vecinilor care au depus mărturie, precum şi a rapoartelor întocmite de organele de judecată a investigaţiilor şi interogatoriilor desfăşurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apăra pe parcursul investigării dosarului, instanţa consideră vinovăţia acuzatului ca fiind evidentă. Pe baza decretului adoptat în unanimitate de experţii în jurisprudenţă islamică, a art. 3 din Codul de Procedură al Tribunalelor Generale şi Revoluţionare, a art. 205 din Legea Sancţiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini şi Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani şi a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotărârea este emisă în absenţa acuzatului şi poate fi reanalizată de Curtea Supremă în termen de douăzeci de zile de la data comunicării”, se arată în hotărârea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusă la dosarul lui Habib Bastam.

Cazul lui Habin Bastam se află şi în atenţia Oficiului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam - cetăţean britanic de origine iraniană, şi el condamnat, în lipsă, pentru apostazie în Iran.

Assadollah Masoud Bastam a venit în Romania şi s-a adresat mai multor instituţii pentru protecţia drepturilor omului, inclusiv Reprezentanţei Comisiei Europene şi Parlamentului, cerând sprijin pentru salvarea vieţii fratelui său, Habib Bastam, în vârstă de 29 de ani, “refugiat în România din cauza persecuţiilor politice şi religioase la care a fost supus în ţara sa natală, Iran”.

“Situaţia familiei Bastam s-a agravat în Iran pe măsură ce mai mulţi membri ai săi, având convingeri democratice şi convertindu-se la creştinism, au fost rând pe rând persecutaţi politic şi religios, în primul rând de autorităţi. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzaţia de apostazie - în anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam - căruia la scurt timp autorităţile britanice i-au acordat protecţie şi statutul de azilant, devenind ulterior cetăţean britanic, onorabilitatea sa fiind susţinută şi de unul din principalele partide politice britanice, pe ale cărui liste electorale a candidat la alegeri locale în 2006. Persecuţiile s-au accentuat asupra membrilor familiei Bastam, unii dintre aceştia fiind implicaţi în campania lui Mir Hossein Moussavi (fost contracandidat al preşedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în 2009). Ulterior, prin intervenţia unor parlamentari britanici şi americani, a unor organizaţii, ceilalţi doi fraţi ai lui Assadollah Masoud Bastam şi Habib Bastam au ajuns in Marea Britanie şi SUA, unul dintre ei, Yadollah Bastam, primind deja azil politic în Marea Britanie. De asemenea, şi părinţii celor patru fraţi se află în acest moment în Marea Britanie solicitând azil politic”, spune organizaţia pentru apărarea drepturile omului.

Despre cazul Bastam Amnesty International a fost sesizată în 5 noiembrie 2009 de un parlamentar britanic.

În anul 2010, la Teheran, Habib Bastam a fost condamnat la moarte, de către Tribunalul Revoluţionar Islamic, pentru apostazie. El s-a refugiat în România, soţia şi copilul său rămânând în Iran. Cât a stat în Rădăuţi, Bastam a frecventat biserica penticostală Betel, păstorită de Vasile Piscuc.

“Cazul Habib Bastam trebuie reconsiderat şi prin prisma informaţiilor recente, de notorietate publică, privind deteriorarea gravă a relaţiilor dintre Iran şi Marea Britanie: atacarea ambasadei Marii Britanii la Teheran în 29 noiembrie, retragerea personalului diplomatic britanic de la Teheran, plecarea de la Londra, în 3 decembrie, dupa ultimatumul dat de autorităţile britanice, a personalului diplomatic iranian. În conditiile actuale, simpla comparaţie cu cazul fratelui său căruia un alt stat membru al UE i-a acordat protectie şi statut de azilant, pentru motive cel puţin similare, conduce la concluzia că şi statul român trebuie să procedeze în mod similar, acordându-i protecţie, în mod plenar şi urgent. Spre deosebire de alte cazuri de refugiaţi din Iran unde persecuţia se menţine numai la nivel politic, aici este argmentată şi la nivel religios, fapt ce presupunea şi cerea o abordare specială, inclusiv prin cazarea separată chiar de alţi conaţionali cu care nu este şi coreligionar. În numele drepturilor omului, acestei persoane, Habibo Bastam, îi trebuie acordate o asistenţă competentă şi protecţie, deopotrivă. Dosarul domniei sale trebuie examinat cu suficientă atenţie şi maximă înţelegere de cei care au această misiune şi prerogativă ţinând cont de toate datele şi informaţiile de ultima oră, incidente”, notează organizaţia citată, într-o scrisoare adresată ORI, Guvernului, Parlamentului, Ministerului Afacerilor de Externe, Delegaţiei Comisiei Europene, Avocatului Poporului, Ambasadei Marii Britanii, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ORI a respins cererea de azil al Habibo Bastam, avocatul său, Antonie Popescu, contestând decizia şi adresându-se mai multor autorităţi române.

Sursa: www.mediafax.ro/social/un-iranian-condamnat-la-moarte-in-teheran-pentru-ca-a-trecut-la-crestinism-cere-azil-autoritatilor-romane-9098738

,,Avantajele ce deriva din aplicarea legilor naturii sunt utile in aceasta lume. Allah ne-a inzestrat cu ratiune pentru a descoperi aceste legi. Dar El nu ne-a dat puterea sa descoperim ce este dincolo de aceste legi si nici sa aducem avantajele lumii viitoare  in acesata lume. De aceea, noi operam in limitele materiale care ne-au fost date. Noi incercam sa realizam ceea ce este bun si sa evitam ce este rau, in limitele posibile noua, in acesata viata. Nu vom poseda pentru noi insine in cealalta lume, nici bine nici rau.”(8)
El este sursa binelui, de aceea, in providenta Sa permite ca anumiti compusi sa se combine si sa aibe ca rezultat formarea unor medicamente. Pastilele care ofera remedii bolilor ar ramane un mister daca in voia Sa permisiva nu ar permite descoperirea acestora de catre oameni care sunt finite finite.
Aceste descoperiri reprezinta rodul unui studiu indelungat realizat de catre oameni des tiinta. Pana au ajuns la acest produs finit, oamenii acestia au studiat anumite stiinte. Existenta lor dovedesc unicitatea lui Allah. Cu toate ca cercetatorii in urma au ajuns la o anumita intelegere cu privire la mecanismele naturii, exista si raman anumite fenomente de neinteles, acestea fiind cauzate de Allah. Rationamentul existentei lor ramane la indemana lui Allah si in voia Lui, El permite aceesul dupa buna Sa placere. Prezenta unor astfel de fenomene de neinteles dovedesc unicitatea lui Allah.
Un alt aspect important in discutia aceasta il reprezinta elemental etic si moral din fiinta umana. Pus in fata unor anumite situatii de viata sau de moarte, de cele mai multe ori omul prefer sa urmeze impulsul de a reactiona in mod correct si a face binele. Acest imbold spre a actiona in mod corect, acesta inclinatie finite umane de a face binele si a respinge raul nu face altceva decat sa sublinieze din nou suveraniteatea dar si unicitatea lui Dumnezeu.
Implicatii practice
Doctrina unicitatii lui Allah, a recunoasterii doar unui singur Dumnezeu este un concept essential pentru viata oricarui musulman. La nivel declarativ afirma Ali Al-Tanyawi, termenul tawhid poarta in dreptul lui urmatoarea expresie: La ilaha ill Allah (Nu exista alta divinitate in afara de Allah).(9) Mai mult, unii invatatori afirma ca aceasta afirmatie mai este numita si ,,cheia raiului”, aceasta denumire fiind oferita de catre Mohamed.
Ea isi lasa amprenta in multe din elementele ce formeaza o natiune. In studiul sau amanuntit cu privire la islam Ali Al-Tanyawi prezinta locurile unde apare atat expresia cat si termenul tawhid:
,,Este scrisa pe steagul unor tari islamice, pe monede, este strigat de lupta, formula de juramant, este repetata de dervisi in cadrul sedintelor de zikr, este pronuntata de catre cei care poarta sicriul si de catre cei care vad trecand sicriul, poate fi scrisa pe usa caselor, este considerate si drept o formula magica”(10)
Ea este mai mult decat o formula magica, ea este o realitate in viata fiecarui musulman. Insusirea acestui concept reprezinta un element determinant deoarece ea reprezinta linia de demarcare intre un aderent authentic si unul care doar pretinde a fi. La urma urmei asumarea lui face diferenta atat la nivel de indivizi cat si de personae. In credinta mulsulmana oamenii se impart in credinciosi si necredinciosi, iar credinciosii sunt cei care il recunosc pe Allah si care si traiesc in lumina marturisirii lor. Mai mult decat atat, linia de demarcatie este prezenta nu numai in lumea materiala, ci si in lumea spiritual si anume in locul in care oamenii vor fi rasplatiti pentru viata lor. Cei ce au urmat indeaproape sa-I fie fideli lui Allah vor fi bine primiti in Rai , pe cand ceilalti vor fi pedepsiti pentru sitlul de viata contrar invataturilor Coranului.
Doctrina acesta are de a face in mod special cu viata de zi cu zi. In contextul separarii cele doua categorii de oameni, Meududi, un scriitor musulman in cartea sa face urmatoarea afirmatie: ,,Adevarata diferentiere are loc prin acceptarea constienta a semnificatiei acestor cuvinte si atasamentul fata de aceasta doctrina in viata practica”(11) Ceea ce doreste scriitorul sa afirme aici este ca acesta afirmatie nu trebuie sa ramana la nivelul unui obiect de studio, ci el trebuie sa se regaseasca in cele mai mici detalii ale vietii, asta deoarece modul de viata sa reprezinte supunere fata de Allah.
In contextual acesta Ali Al-Tanyawi este mai concret in idea acesta si scrie urmatoarele: ,,Credinta in Allah ca Stapan al universului si Stapan al tuturor taramurilor este o afacere a inimii: un concept pe care cineva il asimileaza in interiorul inimii”(12). La urma urmei, inima este cea care determina un stil de viata, ea este sursa, izvorul tuturor deciziilor. De aceea in primul rand credinta trebuie sa cucereasca inima. Ea nu trebuie sa fie intr-o anumita masura inglobata, ci intru totul. Pentru a nu fi ambiguu, el continua sa explice afirmatia.
Credinta musulmana cere anumtite practici care trebuiesc insusite de orice credincios in Allah, discipline ca si: rugaciunea, postul, pomenirea lui Allah si recitarea shahadei. Cu toate ca aceste elemente sunt necesare pentru o viata de credinta sanatoasa, adevarata credinta insemna mai mult decat practicarea acestor discipline. Adorarea lui Allah trebuie sa fie un mod de viata. ,,Fiecare actiune legala, ce are ca intentie cautarea multumirii lui Allah este adorare.”(13) Adorarea nu este un concept inventat de catre om ci el reprezinta scopul pentru care a fost creat acesta. Astfel, Sura 51:56 spune urmatoarele cuvinte: ,,Eu nu i-am creat pe dijnni si pe oameni decat pentru ca ei sa Ma adore”.
Pentru acesta trebuie tinut cont de faptul ca adorarea lui Dumnezeu are doua aspecte: cel fizic si cel spiritual. Cel fizic tine de gesturile pe care le face un credincios musulman atinci cand intra intr-o moschee. Ele reprezinta manifestearea credintei inimii. Adorarea autentica cuprinde atat partea launtrica cat si gesticulatiile exterioare.
Intreaga inchinare nu trebuie sa reprezinte un gest de constrangere, ci mai degraba prin inchinare trebuie sa se inteleaga manifestarea dragostei pentru Allah. Ali Al-Tanyawi explica ceea ce insemna si cum ar trebui sa se manifeste aceasta: ,,Dragostea unui credincios fata de Allah este dragoste absoluta; nu este supusa nici unor constrangeri sau limitari.”(14) Aceasta se manifesta in doua moduri. Pe de o partea ea inseamna aderarea la calea prezentata de catre profet iar pe de alta partea insemna abtinerea de la tot ceea ce este considerat ca fiind interzis de catre Allah. Pentru cei care nu stiu care este calea, Mohamed face urmarea afimartie sub forma unui indemn in Sura 3:31 ,,Daca il iubiti pe Allah, urmati-ma”. De cele mai multe ori acesta consta in supunerea fata de toate poruncile, pentru ca legea islamica este in esenta o relegie a supunerii.
Trebuie observant faptul ca cu toate ca Allah indeamna la supunere, in suveranitatea Lui El rasplateste pe cel ce Il urmeaza dar si pedepseste pe cel ce ii incalca poruncile. In lucrarea sa intitualata O explicatie sumara a Trinitatii, James M. Arlandson subliniza faptul ca ,,Mohamed promite o pedeapsa dureroasa (iadul) pentru credinciosii care cred in Trinitate”(15) El isi fondeaza aceasta afirmatie in baza versetului 73 din Sura 5: Acei oameni care spun ca Dumnezeu este unul din trei, strica (adevarul): exista un singur Dumnezeu. Daca persista in ceea ce spun , o pedeapsa dureroasa se va abate asupra celor care strica (adevarul).
In discutia acesta, Omar Al-Askar, surprinde un pasaj din Coran care intezice inrudirea musulmanilor cu alte popoare care impartasesc alte credinte. In contextual unei relatari el mentioneaza faptul ca ,,Allah le-a interzis bărbaţilor credincioşi să se însoare cu (muşrik) femeile politeiste, aşa cum a interzisşi femeilor credincioase să se mărite cu bărbaţi muşrik”(16) Aceasta concluzie autorul o trage in baza pasajului din Sura 2:221:

„Nu vă însuraţi cu politeiste înainte ca ele să treacă în credinţă,
căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea
vă place!Şi nu daţi de soţii [fete credincioase] politeiştilor, înainte ca ei
să treacă la credinţă, căci un rob credincios este mai bun decât un
politeist, chiar dacă el vă place. Aceştia cheamă la Foc, pe când Allah
cheamă la Raişi la iertare, prin graţia Sa. El le arată limpede semnele
Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte.“ .

Citeste aici Raspunsul crestinilor

Sursa: www.dawn.com/2011/12/10/you-do-not-have-the-right-to-remain-silent.html

O dezbatere “ştiinţifică”, susţine că relaxarea acestei interdicţii va avea ca rezultat creşterea homosexualităţii si pornografiei în rândul populaţiei saudite, atât între bărbaţi cât şi între femei.
La aceste concluzii au ajuns învăţaţii musulmani (ulema) care formează Majlis al-Ifta’ al-A’ala, cel mai înalt consiliu religios din Arabia Saudită. Consiliul a colaborat cu Kamal Subhi, fost profesor la Universitatea Regele Fahd.
Studiul a evaluat impactul posibil al abrogării interdicţiei în Arabia Saudită, singura ţară din lume în care femeile nu au voie să conducă un autovehicul.

Studiul a fost prezentat tuturor celor 150 de membri ai Consiliului Shura, organismul legislativ al ţării.

Acest studiu avertizează că a permite femeilor să conducă autovehicule va declanşa un val de prostituţie, pornografie, homosexualitatea şi divorţuri”.

Autorii acestui studiu, susţţin că într-un interval de zece ani de la ridicare interdicţiei de a conduce pentru femei, nu ar mai exista fecioare în Regatul Islamic Saudit. De asemeni a scos în evidenţă “declinul moral” care poate fi deja observat în ţările musulmane în care femeile au voie să conducă.

Profesorului Subhi afirmă că aflându-se într-o cafenea dintr-un stat arab al cărui nume nu îl citează:

“Toate femeile se uitau la mine. Una mi-a făcut un gest prin care îmi arăta clar că este disponibilă … Aşa se întâmplă atunci când femeilor le este permis să conducă. “

Studiul a fost facut în urma condamnării unei femei de 34 de ani din Arabia Saudită, Shaima Jastaniya, la o pedeapsă cu 10 lovituri de bici, dupa ce aceasta a fost prinsă la volanul unui autovehicul în oraşul Jeddah.

Populaţia a protestat vehement împotriva sentinţei si a legii cu privire la interzicerea sofatului pentru femei.
Cu toate acestea rezistenţa la schimbare şi reformă este puternică în rândul conservatorilor din familia regală şi a clericilor.

Dacă ar fi să facem o numărătoare generală şi aproximativă am afla că în Asia de Sud (care include India) sunt 420 milioane musulmani; în Asia de Est (include Indonezia) – 290 milioane; în Asia centrală (Rusia, Uzbekistan) – 105 milioane; în Africa din sudul Saharei – 255 milioane; Turcia – 70 milioane; Europa de Vest – 10 milioane; SUA şi Canada – 8 milioane.

În primul rând trebuie să spunem că, deşi Coranul declară egalitate între bărbaţi şi femei, Shari’a (legea islamică) defineşte drepturi şi obligaţii diferite la femei faţă de bărbaţi, precum şi un statut juridic inferior al femeilor. Este un lucru neobişnuit  pentru ţările musulmane ca o femeie să călătorească independent, deci va fi nevoie să te documentezi despre tradiţiile şi legile ţării pe care vrei să o vizitezi. Sunt locuri mai stricte, ca Arabia Saudită, unde femeile nu au voie nici măcar să conducă o maşină sau să meargă pe bicicletă, şi alte locuri, majoritatea în Asia şi Africa de Nord, unde legile şi atitudinile sunt mai relaxate.

Indiferent ce ţară musulmană vei vizita, atât singură cât şi însoţită, trebuie să înţelegi de la început că aici este vorba de o altă cultură. Trebuie să accepţi faptul că oriunde te-ai duce, ca femeie cu tenul mai deschis vei atrage întotdeauna atenţia bărbaţilor. Dacă eşti blondă sau ai ochii deschişi la culoare, cu atât mai mult. Vei avea parte de priviri insistente, fluierături sau chiar atingeri. Nu poţi spune că nu ai parte de asemenea tratamente şi în Europa, numai că în ţările musulmane se poate întâmplă mai des. Mult mai des. Totul depinde de tine şi de atitudinea ta. Nu te speria. O dată ce ai înţeles ce este permis şi ce nu, o întreagă cultură te aşteaptă să o descoperi.

Sfaturi pentru a te proteja într-o ţară islamică

1. Îmbracă-te adecvat

Fiecare ţară are codul său vestimentar şi este bine să îţi faci temele de acasă, ca să ştii ce să îţi împachetezi. Chiar dacă în majoritatea ţărilor islamice nu te aşteaptă amenzi sau închisoare pentru un decolteu, trebuie să ştii că o îmbrăcăminte care iese în evidenţă nu numai că atrage multe priviri, dar este considerată lipsă de respect. Ca să nu mai spun că femeile care se îmbracă într-un anumit fel – mai european – sunt de obicei prostituate. Deci cel mai probabil nu o să te simţi foarte confortabil cu toate privirile aţintite către tine.

Ca turistă, în majoritatea ţărilor ai nevoie de un voal peste păr (mai ales dacă eşti blondă sau roşcată) şi să ai pieptul, mâinile şi picioarele acoperite. De asemenea, îmbrăcămintea nu trebuie să fie mulată. Pare greu, mai ales că majoritatea ţărilor islamice se află în zone călduroase, dar nu este aşa de rău. Un material vaporos te va proteja atât de privirile insistente ale bărbaţilor, cât şi de razele soarelui. Evită întotdeauna pantalonii scurţi, bluzele decoltate sau tricourile fără mânecă, sau orice material transparent, chiar şi în Turcia. O fustă lungă s-ar putea să fie soluţia cea mai bună, mai ales că este mai comod pentru aşa numitele wc-uri turceşti pe care le găseşti în toate ţările musulmane.

Deşi ca turistă vei fi nevoită să foloseşti cel mai probabil doar voalul pentru a-ţi acoperi părul şi decolteul, hai să trecem în revistă elementele de îmbrăcăminte islamică principale:

-  Hijab, poate cel mai important obiect vestimentar, este voalul care acoperă părul, gâtul şi pieptul femeilor. Sunt mai multe tipuri de hijab-uri şi de obicei se poartă împreună cu o bonetă sau un alt voal mai strâns, pentru a-l împiedica să alunece de pe păr. Găseşti pe youtube o mulţime de filmuleţe care te învaţă cum se pot prinde voalurile de diferite dimensiuni în diferite feluri, care de care mai chic. Aici e un alt filmuleţ care te învaţă cum să îl aranjezi pentru zilele de vară călduroase. Teoria spune că degeaba porţi voalul, dacă restul corpului nu e şi el acoperit.

-  Niqab este o adăugare pentru hijab, fiind voalul care acoperă nasul şi gura, lăsând la vedere doar ochii. De obicei culoarea niqab-ului este neagră, dar se găsesc şi culori închise, ca albastru sau maro. Ca turistă, nu eşti obligată să îl porţi în nicio ţară.

-  Burqa este voalul care acoperă întreaga faţă, inclusiv ochii. Nu vei avea nevoie nici de el, dar ca să fie clar ce a interzis Franţa.

-  Jilbab este ca un palton sau o rochie lungă până în pământ, care obligatoriu are şi mâneci lungi.

-  Abaya este o rochie care, pe lângă faptul că acoperă mâinile şi picioarele, ţine loc şi de hijab.

Acestea fiind spuse, nu vreau să îţi imaginezi că nu o să ai concurenţă la modă. Aruncă numai o privire pe site-urile care vând haine islamice, ca acesta.

2. Respectă tradiţiile

Islamul menţine o segregare a sexelor, iar rolurile acestora sunt clar stabilite prin lege.

Atunci când vizitezi o moschee, acoperirea braţelor, genunchilor şi capului sunt obligatorii. Intrarea femeilor nu este permisă în toate moscheile, aşa că întreabă înainte să intri. Descalţă-te la intrare şi fie lasă-ţi pantofii la uşa sau în dulapurile speciale, fie ia-i cu tine în ghiozdan sau în geantă. O dată ce ai intrat, adu-ţi aminte că eşti într-un lăcaş de cult şi oamenii se roagă acolo, aşa că vorbeşte şoptit.

În majoritatea ţărilor musulmane femeile nu merg singure pe stradă, ci doar însoţite de soţii lor, taţii, sau alte femei. Dacă ai pe cineva care te poate însoţi, este de preferat să nu mergi singură. Dacă ai ceva de întrebat, mai bine întreabă o altă femeie. Unele ţări nu acceptă interacţionarea în public între femei şi bărbaţi.

Călătorind în grup, sau chiar cu familia, bărbaţii merg de obicei separat de femei. În unele ţări se aşteaptă chiar ca femeile să meargă pe trotuare diferite faţă de bărbaţi.

Nu îţi ţine iubitul de mână în public, chiar dacă sunteţi căsătoriţi. De sărut nici nu se discută – nu vei vedea nici o femeie musulmană decentă sărutând un bărbat pe stradă. Adu-ţi aminte că este o cultură diferită, unde virginitatea, sexul numai după căsătorie şi chiar ieşitul în oraş doar cu persoane de acelaşi sex sunt respectate cu stricteţe.

Într-un mijloc de transport în comun, dacă eşti însoţită de un bărbat este bine să ocupi locul de la fereastră, iar dacă eşti singură alătură-te unui grup de femei.

Într-o casă musulmană, femeile vor sta separat de bărbaţi. Dacă eşti invitată, nici nu te gândi să te alături bărbaţilor!

Ca reguli generale, evită să îţi arăţi talpa picioarelor (fiind considerata lipsă de respect) şi nu folosi mâna stângă pentru a mânca sau interacţiona cu ceilalţi (se presupune că e mâna cu care te ştergi la fund).

3.   Evită familiaritatea excesivă

Trebuie să înţelegi că ceea ce poate părea pentru tine ca bunăvoinţă şi atitudine prietenoasă, bărbaţii musulmani ar putea înţelege ca interes de a duce lucrurile mai departe. O privire mai insistentă însoţită de un zâmbet ţi-ar putea aduce belele, mai ales că părerea generală a bărbaţilor musulmani despre femeile europene e că sunt uşuratice. Sfatul este să eviţi schimbul de priviri cu străinii, ceea ce nu ar trebui să fie greu, mai ales că bărbaţii te vor ignora la început în cazul în care călătoreşti cu alt bărbat. De cele mai multe ori îţi va transmite mesaje sau răspunde la întrebări numai vorbind cu însoţitorul tău.

Dacă socializezi cu bărbaţi localnici, aşteaptă să îţi întindă ei mâna pentru salut. Sunt mulţi care nu vor să dea mâna cu o femeie.

De asemenea nu ar trebui să te joci cu părul, să îţi aranjezi hainele în public sau să stai prea mult în faţa oglinzii. Rişti să fii privită doar ca un obiect sexual. Nu accepta o invitaţie de la un bărbat singur sau un grup de bărbaţi, decât dacă şi tu faci parte dintr-un grup mai mare. De asemenea, dacă ţi se oferă un pahar de alcool, refuză politicos sau plăteşte singură. Regula asta nu se aplică pentru ceaiuri însă, pe care ţi le vor oferi localnicii cu orice ocazie.

Pentru a scăpa de insisţentele unora sau altora, arată că nu eşti disponibilă purtând o verighetă pe deget, chiar dacă eşti însoţită sau nu de un bărbat.

Dacă simţi că cineva devine mult mai familiar decât ai dori, nu ezita să îl admonestezi (chiar zgomotos pentru a te auzi cei din jur) sau să îl ameninţi că o să chemi poliţia. Te va lăsa în pace şi nu se va simţi jignit, chiar dacă va fi dezamăgit, pentru că el ştie că este o atitudine corectă. În unele ţări, precum India, dacă încerci să faci o poză unui astfel de agresor vei observa că se va îndepărta fără alte insistenţe.

Cere permisiunea înainte de a face poze cuiva pentru că s-ar putea să jignesti fără să vrei având în vedere că legea islamică nu permite reprezentări ale oamenilor sau animalelor în poze.

Ce faci dacă Ramadanul coincide cu planurile tale de călătorie într-o ţară islamică

Ramadan-ul (sau Ramazan) este luna de post a lumii islamice. Sunt 30 de zile în care musulmanii credincioşi postesc de la mâncare, băuturi şi relaţii sexuale de la răsărit până la apus.

Nu e cazul să îţi amâni planurile de călătorie dacă se întâmplă să coincidă cu Ramadanul, dar trebuie să ai în vedere tradiţiile şi legile ţării în care poposeşti. În timp ce majoritatea ţărilor islamice acceptă faptul că străinii nu postesc pe durata Ramadan-ului, în Emiratele Arabe sau Qatar este interzis prin lege să mănânci, să bei sau să fumezi în public în timpul acestuia, deci te poţi trezi cu o amendă sau chiar cu închisoarea doar dacă bei suc în public. Este posibil să întâlneşti câteva restaurante închise în timpul zilei sau localuri unde nu servesc alcool, dar sigur nu se aplică pentru locurile mai turistice.

Este preferabil să nu te bazezi pe trafic, mai ales că este mai aglomerat şi se întâmplă mai multe accidente din cauza oamenilor care se grăbesc acasă pentru a lua cina. Se aşteaptă ca femeile să se îmbrace mai modest. Şi sigur nu vei vrea să superi pe cineva, pentru că nu ai cum să nu fii irascibil după o zi întreagă de post negru. Vei auzi muzică şi tobe în fiecare dimineaţă în jur de ora 3, care trezesc lumea pentru a-şi lua micul dejun înainte de răsăritul soarelui. În ultimele 3 zile de Ramadan este sărbătoare, iar toate muzeele, magazinele şi băncile vor fi închise.

Sfaturi specifice

Turcia

Aici lucrurile nu sunt foarte diferite faţă de Europa şi personal m-am simţit mai în siguranţă făcând autostopul aici decât mergând cu trenul în Vestul Europei. Cum şi este de aşteptat, dacă te îmbraci sumar aşteaptă-te la priviri şi propuneri indecente. Însă nu te va condamna nimeni dacă nu ai voal pe cap, sau dacă porţi blugi mulaţi şi mânecă scurtă. Situaţia se schimbă în partea de est a Turciei unde trebuie să fii mai prudentă.

Bărbaţii menţin totuşi o mentalitate diferită de a europenilor, şi de multe ori pot să înţeleagă printr-un simplu zâmbet  de-al tău că vrei ceva mai mult de la ei. Devine şi mai complicat atunci când le zici că nu ai nicio intenţie, dar ei cred că vrei să demonstrezi că cedezi mai greu. Sfatul este să te comporţi cât mai formal, chiar dacă turcii sunt numai un zâmbet. Alimentaţi de filmele americane, de unde învaţă că toate femeile non-musulmane sunt uşuratice, nu prea poţi să îi condamni că încearcă. O altă soluţie pentru întrebările pe care le vei auzi frecvent de genul What is your name? Where are you from? e să nu le raspunzi în engleză. Nu prea cunosc alte limbi, şi nici nu se vor simţi ofensaţi. În autocarele ce leagă oraşele între ele, călătoarele singure sunt aşezate numai lângă alte femei, ceea ce te poate face să te simţi mai în siguranţă.

În Istanbul şi Ankara, precum şi pe litoralul foarte turistic, cam orice tip de îmbrăcăminte este acceptat. Totuşi, ca femeie singură, nicăieri nu eşti 100% în siguranţă, aşa că evită să mergi singură mai târziu de apus. Istanbulul poate părea sigur, dar are cea mai mare rată de criminalitate din Turcia. Satele sunt mai convenţionale, deci încearcă să nu ieşi în evidenţă prea mult.

Egipt

Deşi este o ţară turistica, legea după care se conduce Egiptul este Shari’a – legea islamică. Totuşi există atât musulmani, cât şi creştini, deci nu este obligatoriu să porti hijab. Însă trebuie să te îmbraci decent, fără decolteuri sau pantaloni scurţi, pentru că oricum o să ieşi în evidenţă, fiind albă între femei închise la culoare. Un voal sau o pălărie nu poate face rău, mai ales dacă eşti blondă, pentru că egiptenilor le place să atingă părul blond. Şi te va proteja şi de soarele puternic.

Contactele intime de orice gen sunt interzise în public, aşa că încearcă să nu îţi săruţi iubitul pe stradă, chiar dacă cel mai probabil o să scapi doar cu un avertisment de la poliţia turismului.  Nici fumatul în public pentru femei nu este văzut foarte bine. Chiar dacă acasa faci plajă topless, la hotel este de preferat să rămâi cu tot costumul de baie pe tine, pentru că majoritatea angajaţilor sunt musulmani.

Găseşti aici (http://www.egipt.3xforum.ro/)  un forum unde poţi găsi mai multe informaţii şi poţi pune întrebări în legătura cu Egipt.

Tunisia

Tunisia este mai liberală decât Egiptul şi, bazându-se destul de mult pe turism, nu vei avea mari probleme ca femeie, chiar singură, mai mult decât obişnuitele priviri insistente şi ocazionalele atingeri minore. Femeile de aici se îmbracă într-un stil mai mult european, cu blugi mulaţi şi bluze strâmte, dar îşi acoperă fiecare centimetru de piele şi ocazional poartă hijab-ul pe cap. Sudul Tunisiei, mai puţin turistic, este şi mai tradiţional.

Unele baruri refuză să primească femei, iar altele s-ar putea să îţi ceară paşaportul pentru a-ţi verifica naţionalitatea.

Maroc

Ca şi în celelalte ţări musulmane, dar turistice, o femeie singură trebuie să aibă mai multă grijă cu ce se îmbracă. Bărbaţii îţi vor arunca priviri insistente şi te vor mângâia pe păr, mai ales dacă este deschis la culoare. Şi ei au o poliţie a turismului, aşa că poţi ameninţa dacă cineva te deranjează prea tare.

Găsiţi aici (http://www.lonelyplanet.com/thorntree/thread.jspa?threadID=1554556) câteva sfaturi bune de la o femeie care a călătorit singură în Maroc.

Iordania

Iordania pare mai relaxată în ceea ce priveşte îmbrăcămintea femeilor şi insistenţele bărbaţilor, mai ales dacă vizitezi doar locurile turistice. Asta nu înseamnă în niciun caz că poţi să treci la pantaloni scurţi şi bustieră, mai ales că localnicele poartă haine modeste, slab colorate şi hijab. Trebuie să păstrezi acelaşi stil de îmbrăcăminte, mai ales că soarele arde destul de puternic.

Aici (http://www.jordanjubilee.com/travelme/women.htm) găsiţi mai multe sfaturi pentru o călătorie în Iordania.

Iran

Iranul este o ţară mai tradiţională şi trebuie să te aştepţi la o cenzură ceva mai mare. Situaţia nu este atât de drastică precum ţi-ai imagina citind diverse ziare, dar există poliţie care patrulează pe străzi pentru a vedea dacă eşti îmbrăcat regulamentar. Purtarea de hijab este obligatorie, la fel şi îmbrăcămintea decentă. Majoritatea femeilor poarta jilbab. O să fii surprinsă totuşi că sunt destule femei pe stradă machiate puternic, îmbrăcate în culori vii şi hijab-ul lasă la vedere o bună parte din păr. Dar dacă vrei să fii lăsată în pace de bărbaţi şi de poliţie, este de preferat să urmezi regulile.

Emiratele Arabe Unite

Este o ţară mai liberală decât cele din jurul ei, iar femeile sunt libere să se îmbrace după bunul plac. Ca în toate celelalte ţări musulmane, este bine să fii decent îmbrăcată pentru a nu atrage atenţia. În majoritatea restaurantelor există camere separate pentru femei, în cazul în care călătoreşti singură. Avantajul în Emiratele Unite Arabe e că femeile sunt de cele mai multe ori servite primele şi există cozi speciale pentru femei în majoritatea instituţiilor.

India

Nici aici nu există vreo lege pentru îmbrăcăminte, dar este de preferat să îţi acoperi picioarele şi să nu ai decolteu adânc. Salwar Kameez este un model specific indian şi este decent şi răcoros. Dacă vrei să scapi de bărbaţi, fă-le o poză – vor pleca imediat.

Indonezia

Deşi nu este nici pe departe la fel de strict ca în ţările din Orientul Mijlociu, depinzând de locul unde te duci e bine să îţi acoperi mâinile şi picioarele. Este o zonă cu umiditate mare şi trebuie să îţi alegi cu atenţie materialul din care sunt făcute hainele. De evitat decolteurile adânci, pentru că indonezienii sunt de părere că sunt făcute ca să fie atinse. Şi aici se aplică regula de bază – în zonele turistice este acceptat orice, dar cu cât te îndepărtezi trebuie să te îmbraci mai decent.

Poate unele reguli de comportament pentru femeile care vizitează ţări islamice par nedrepte, dar sunt destul de rezonabile. Fiecare ţară are regulile şi tradiţiile sale, şi nedrept ar fi să te aştepti ca o cultură să se aplece în faţa unei alte culturi, exterioare. Aşa că ia-ţi inima-n dinţi, documentează-te bine despre ţara pe care vrei să o vizitezi şi adu-ţi aminte să respecţi cultura şi oamenii între care ajungi, pentru ca şi ei la rândul lor să te respecte pe tine. De multe ori o ţară musulmană va fi mai sigură pentru o turistă care respectă tradiţiile decât o ţară aşa-zis civilizată.

Ai fost într-o ţară islamică? Comentează şi împărtăşeşte din experienţa ta.

Sursa: http://nomadic.ro

Emir Kusturica Nemanja, sa nascut pe 24 noiembrie 1954 în Sarajevo. Este regizor, actor si muzician, recunoscut la nivel international si aclamat pentru mai multe filme. A castigat de doua ori Palme d’Or la Cannes (pentru When Father Was Away on Business şi Underground ), precum şi Comandant al ordinului francez Ordre des Arts et des Lettres.

Aproximativ din 2005, resedinta primara a lui Kusturica este Drvengrad, un sat din regiunea Mokra Gora din Serbia. Portiuni din acest sat istoric a fost reconstruit pentru filmul sau „Viata este un miracol”.

Vezi si: Au renunţat la islam