Despre Islam
1. Istoria Islamului
2. Ce este Islamul?
3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice
4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism
1 ISTORIA ISLAMULUI
Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei si nordul Africii. Impactul acestei credinţe asupra lumii este deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care înregistrează o rapidă creştere.
Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul, aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!
In analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepţie, revelatoare.
După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: ,,Mahomed”.
Islamismul este cea mai tânăra dintre religiile majore ale lumii, atât de orientata către misiune, încât a egalat aproape creştinismul în ceea ce priveşte numărul convertiţilor din Africa. Cuvântul Islam, în adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Dumnezeu”; prin urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o persoana supusa lui Dumnezeu.
Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii, însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului. Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.
a) Viaţa lui Mahomed, fondatorul Islamului
În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă, totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi. Însă din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul acela se credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib. La vârsta de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă, în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile. Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a trait (Fatima). Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare, profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani, încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului. La scurt timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa discipolilor săi.
Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii, temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate.
Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:
“Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare. Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind sătuli de politeism şi dorind monoteismul.
Creştinismul monofizit (adică, cel de concepţie că doar o singura natura a existat în întruparea lui Isus), era pe vremea aceea foarte răspândit în Regatul Arab al lui Ghassan, iar Biserica Bizantina era reprezentata de călugări hermiti presăraţi in jurul Hijaz-ului, calugari cu care se prea poate ca Mahomed sa fi venit in contact. Nestorienii (adică, cei care din intenţia de păstrare a deplinei umanităţi a Mântuitorului, i-au separat natura Sa divina), erau stabiliţi la Al Hira si in Persia. Iudeii erau puternic reprezentaţi în Al Madina, in Yemen si in multe alte locuri. In plus nu poate exista nici o îndoiala ca la un moment dat din viata lui el a absorbit multa învăţătura de la surse Talmudice si ca a avut contact cu o anume forma a Creştinismului, părând extrem de probabil ca adoptarea timpurie de către el a monoteismului sa poate sa-si aibă originea in urma uneia dintre aceste influente.”
b) Chemarea
Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns sa creadă intr-un singur Dumnezeu, Allah, având astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste revelaţii constituie conţinutul celor relatate in Koran.
Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe gânduri cu privire ceea ce să creadă.
În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se arată deodată Arhanghelul Gabriel şi strigă la el: ,,citeşte”, el răspunzând că nu poate citi îl provocă pe înger să citească şi astfel primi prima revelaţie care apare în primele cinci versuri ale surei (capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să se sinucidă, Gabriel i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri prin inspiraţie.
La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca ele erau divine sau demonice. Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.
După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel ales de Dumnezeu să restabilească religia lui Avraam, însă la început a avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.
c) Revelaţiile lui Mahomed
În”The Cambridge History of Islam” se comentează privitor la revelaţiile lui Mahomed:
“In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească “mesaje” sau “revelaţii” de la Dumnezeu. Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regula el părea să le “fi descoperit pur si simplu, în inima lui”. Oricare ar fi fost “maniera” exacta a revelaţiei, şi mai multe “maniere” au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre propria sa gândire şi aceste revelaţii.”
Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui.
În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din revelaţii, au fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.
Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.
d) Hijira - Fuga din Mecca la Medina
Noua credinţă a avut parte de împotrivire în oraşul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorita respingerii sale din Mecca si ostracismului vederilor sale, Mahomed si adepţii săi s-au retras in oraşul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, “Oraşul /Cetatea Profetului”, noua denumire data vechiului oraş, Yatrib.
“Hijira” care înseamnă “fuga”, marchează punctul de cotitura din Islam. Toate calendarele islamice marchează aceasta data de 16 iulie, anul 622 e.n. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Hristos, ajunge sa fie anul 8 după Hijira (”in anul al optulea al Hijirei”).
In primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât şi cu creştinii, insa ei i-au respins atât învăţaturile cât şi persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatra neagra Kaaba a fost înălţată. Mahomed a denunţat toţi idolii care înconjurau Kaaba si a declarat-o un templu pentru singurul Dumnezeu adevărat, Allah.
Cu atenţia sa îndreptată spre Mecca, Mahomed şi-a dat seama ca trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urma, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.
Acum Mahomed îşi asigurase în Arabia, ascensiunea politica şi profetica. Oponenţii activi din jurul sau au fost trecuţi prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub ameninţare, să-şi trimită delegaţi care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte pe data de 8 iunie 632, el ştia că era aproape de îndeplinirea intenţiilor lui ambiţioase: unirea tuturor triburilor arabe intr-o teocraţie guvernată după voia lui Allah.
În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca şi moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului sau şi al adepţilor săi apropiaţi, noua credinţă s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.
Când Mahomed a murit, el nu şi-a exprimat conducătorilor Islamului dorinţa de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facţiuni care credeau ca propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînţelegere a apărut între cei ce susţineau că numai din rândurile conductorilor islamici trebuia sa fie ales un calif, şi între cei ce credeau că succesorul trebuia sa fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiica, Fatima.
Acesta a fost începutul fărâmiţării Islamului în toate sectele islamice pe care noi le cunoaştem în prezent.
2. CE ESTE ISLAMUL?
Islamul nu este un cult, ci este o mare religie a lumii, deosebit de diferita de Creştinism. Nu este un cult fiindcă un cult înseamnă un grup de oameni polarizaţi în jurul interpretării distincte a Bibliei de către un om sau de către o organizaţie, pe când Islamul pretinde o cu totul alta baza a apariţiei şi autorităţii lui. El este o alternativa spirituala fiindcă oferă oamenilor o alta revelaţie decât Scriptura - Koranul - şi o alta cale de mântuire, decât Isus Hristos - Mahomed. Fiindcă Isus Hristos a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6), a spune oamenilor ca pot fi mântuiţi pe o alta cale înseamnă a le oferi o alternativa. Dar daca Isus este singura Cale de mântuire, prin urmare, nu exista o alta alternativa!
De aceea, Islamul este o mare religie a lumii care contestă bazele Creştinismului şi care şi-a început invazia, pe alocuri agresivă, a lumii. Moscheele răsar în multe zone “creştine”, iar daca trăiţi într-o tara creştină probabil ca v-aţi întrebat ce sunt aceste construcţii cu cupole rotunde din unele mari oraşe ale ţării d-voastră!
Din nefericire, cei mai mulţi creştini înţeleg foarte puţin învăţăturile Islamului şi le este teama sa-l împărtăşească pe Hristos musulmanilor. Sper că acest material vă va ajuta să vă pregătiţi să le vorbiţi musulmanilor pe care-i întâlniţi.
“Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah” este marea Shahada, sau “mărturia de credinţă” pe care musulmanii credincioşi o proclama zilnic în toata lumea. Aceasta declaraţie de credinţă este ceea ce deosebeşte de fapt Islamul de celelalte religii ale lumii, Creştinismul, Iudaismul si Hinduismul. Islamul este una dintre cele patru mari religii ale lumii, pe lângă Creştinism, Iudaism si Hinduism.
În aceasta scurta evaluare /analiza a Islamismului vom defini cei mai importanţi termeni ai acestei religii.
3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice
a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ” care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a revelaţiilor lui Mahomed.
Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.
Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului. Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”.
Coranul contrazice Biblia pentru că :
1. Susţine că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1 :26-28. Sura 3 :45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ».
2. Spune ca Hristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4 :157).
3. Sura 4 :111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea) împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).
Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.
Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul Sfânt, Mângâietorul.
Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.
b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea după precedente, după cazuri analoge.
Învăţătura fundamentală a Islamului este:
,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi Mahomed este trimisul Său.”
La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor.
Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri, este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată; şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau Şeitân (Satan), la început fu un înger dar din cauză că nu s-a închinat la Adam care s-a căit, fu alungat din rai. Personaje importante omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului, sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.
Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.
Cele şase doctrine islamice:
1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic.
2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit {aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn” (demoni).
3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în Coran.
4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed.
5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi profetului sau Mahomed.
Ce mai cred musulmanii ?
Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului sunt similare cu cele creştine. Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, precum si în îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a descoperit islamismul.
Conceptul unei religii imorale cu referire la creştinism este confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei cred că “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica creştinismul.
Sărbătorile islamice sunt:
Ramadanul: Noiembrie 27 - Decembrie 26
Eid-ul-Fitr: Decembrie 27
Haijj: Februarie 25
Eid-ul-Adha: Martie 6
c) Un musulman are următoarele datorii în viaţă:
Cei cinci stâlpi ai credinţei:
Mărturisirea că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeu (Alah) şi că Mahomed este trimisul (profetul) Său.
Rugăciunea care premergându-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka, şi constă din formule anumite, din citate din Coran, şi din închinări ale corpului. Aceste rugăciuni trebuie sa fie scurte, sa dureze în medie de 2 minute şi să fie spuse pe din afară.
Postul în luna Ramdân zilnic de la răsăritul soarelui până la apus cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură, pe care trebuie sa îl facă musulmanul pentru a intra în rai. Este diferit de postul creştin prin aceea că durează o luna de zile, şi se ţine de la răsăritul până la apusul soarelui (după care începe petrecerea!). În tot acest timp, musulmanului nu trebuie ăa îi intre nimic în stomac, solidarizându-se astfel cu săracii lumii. De asemenea, credinciosul nu trebuie sa comită nici un act imoral în timpul postului; în caz contrar, postul este fără rost.
Milostenia care este un bir din a patru-zecea parte a veniturilor putând fii plătit în bani sau în natură, majoritatea preferă să dea banii direct cerşetorilor de pe străzi.
Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem (credincios) măcar o dată în viaţa sa.
Se pare ca exista o a şasea cerinţă, ,,jihadul”, care literal înseamnă “exercitarea forţei pentru Dumnezeu”. ,,Jihadul” poate fi realizat de către musulman prin scrierea unei cărţi despre islamism, prin mărturisirea credinţei fata de alţii, sau în mod fizic, prin lupta pentru cauza islamului. Singura siguranţă pe care o are musulmanul cu privire la soarta veşnică a sufletului este ,,moartea prin jihad”; numai astfel i se garantează ca va primi cheile raiului.
4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism sunt:
În Islamism omul ajunge la Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică în rai (paradis) prin faptele lui, pe când în creştinism prin credinţă adică acceptarea harului lui Dumnezeu şi a jertfei lui Isus Cristos.
Islamul este lucrul omului pentru Dumnezeu şi pentru rai.
Credinţa creştină este lucrul lui Dumnezeu pentru om şi în om. Isaia 53:6 ne spune că: “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cada asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Iar Efeseni 2:8, 9, se spune: “Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. “
Creştinii cred într-un Fiu al lui Dumnezeu singurul care are merite şi este Drept, şi prin care ne putem apropia de Dumnezeu (Ioan 14:6), în timp ce musulmanii negă acest lucru, ei se apropie de Dumnezeu prin meritele lor.
Musulmanii au un mormânt la Mekka conţinând trupul lui Mahomed întemeietorul Islamului, creştinii au un mormânt gol al lui Isus care este Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25).
Viaţa lui Mahomed nu are la bază nici o profeţie, viaţa lui Isus că este Mesia are la bază zeci de profeţii ale Vechiului Testament.
Pe lângă faptul că naşterea lui Mahomed nu a fost profeţită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Hristos, el nu s-a născut din fecioară, ca şi Hristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise şi în multe alte condiţii pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiţii sau profeţii pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.
Pentru o si mai mare detaliere a originii divine a lui Hristos priviţi la lista de mai jos, unde veţi vedea profeţia făcuta în Vechiul Testament şi apoi, împlinirea în Noul Testament.
În timp ce citeşti următorul tabel gândeşte-te la cine ar putea fi “trimisul lui Dumnezeu” Isus sau Mahomed?
