Un iranian condamnat la moarte în Teheran pentru că a trecut la creştinism cere azil autorităţilor române
Un iranian refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări, însă cererea i-a fost respinsă, migrantul adresându-se mai multor instituţii ale statului român, între care şi Ministerul Afacerilor de Externe.
Acuzaţia de apostazie (adică renunţarea publică la o anumită credinţă religioasă; renegarea unei doctrine sau concepţii) adusă lui Habib Bastam “se fundamentează pe faptul că acesta s-a născut din părinţi musulmani, iar la vârsta maturităţii a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi să declare verbal şi prin fapte renunţarea de Islam, ocupându-se totodată de organizarea de întruniri evanghelice, chemând şi pe alţii să îmbrăţişeze creştinismul, formând o biserică în casă, desfăşurând ceremonii de botez, predicându-şi credinţa în creştinism în faţa adunării formate din vecini de-ai săi şi negând preceptele islamice“, potrivit hotărârii prin care a fost condamnat la moarte. Read more »

