Astazi, creştinii sunt tot mai mult atacaţi de doctrina Islamistă, în acest articol vom privi la originea Religiei Islamice din mai multe puncte de vedere. Iar în final vom face toţi împreună o concluzie.

Originea Islamului: Istorie

Religia Islamică, este cea mai tânară printre marele religii ale lumii. Cea mai tânără însă nicidecum cea mai mică. Astăzi este considerată ca cea mai rapid raspindită relgie din lume. Muhamed (circa 570-632 D.H) introduce islamul în anul 610 d.H., după ce ar fi avut o descoperire din partea lui Dumnezeu prin Îngerul Gavril. Muhamed a dictat Coranul, cartea pe care musulmanii o cred a fi sfântă, avînd cuvite perfecte din partea lui Alah.

“Istoria demonstrează faptul că înainte de Muhamed, arabii fiind pagîni se inchinau la 360 de dumnezei. Cîte unui dumnezeu la fiecare zi din an. Iar dumnezeul AL-Ilah era cel mai mare dintre toţi aceşti dumnezei. (Islam: Muhammad and His Religion, Arthur Jeffery, 1958, p 85)”

Aşa cum vedem în alt articol, idolul şef AL-Ilah este si numele din care derivează astăzi numele de Allah.

“Înainte de Islam, religia lumii Arabe se închina la o mulţime de duhuri, numite jinn. Allah era unul din mulţii dumnezeii, cărora li se slujea in Mecca. Dar dupa aceea Muhamed a început sa înveţe oamenii ca Allah, este Singurul Dumnezeu. Dumnezeu căruia I se inchină atît Iudeii cît şi Creştinii”. (A Short History of Philosophy, Robert C. Solomon, p. 130).

Orginea Islamului: Islam

Originea Islamului, aşa cum o relatează mai multe surse, arată că îşi are începutul legat de proorocul Muhamed, adică în secolul 7. Părerea musulmanilor, însă, este alta. Ei cred că islamul a început mult înainte de naşterea lui Muhamed şi că proorocul Muhamed este ultimul şi cel mai distins dintre proorocii recunoscuţi de musulmani. Coranul a fost dictat de Muahamed, dar potrivit lui, religia Islamică nu a început odată cu el. Ei spun că Adam a fost primul om şi primul musulman pe pamînt, şi însuşi Domnul Isus a fost musulman care se ruga de 5 ori pe zi. Coranul mărturiseşte despre sine că a fost “dat de Dumnezeu” prin îngerul Gavril proorocului Muhamed, pentru ca să confimre Scripturile de mai înainte, sau Scripturile precedente.

“Spune: “Cine este duşman lui Gavriil? El l-a pogorât (Coranul) în inima ta, cu îngăduinţa lui Allah, adeverind ceea ce se află dinaintea lui, ca îndreptare şi bună vestire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducere Liga Islamică)
“Spune, oricine se împotriveşte lui Gavril, să ştie că el a adus aceasta (Coranul) în inima ta, după voia lui Dumnezeu, ca să confirme scripturile precedente şi să aducă vestea bună şi călăuzire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducrerea din limba engleză)

Orgininea Islamului: Scripturile Precedente

Musulmanii cred în 4 cărţi venite de la Dumnezeu şi anume:
- Tora (Primele 5 cărţi ale V.Testament scrise de Moise),
- Pasalmii lui David (Zaburi Doud) ,
- Noul Testament (Ingil) şi
- Coranul.
Când Coranul spune că a venit să confirme cele scrise în Scripturile precedente, el se referă la Tora, Psalmi şi N.Testament. Coranul marturiseşte că aceste cărţi au venit de la Dumnezeu. Nu numai că le acceptă, dar spune:

Iar dacă tu ai îndoială asupra celor pe care ţi le-am trimis,
atunci întreabă-i pe cei care au citit Cartea revelată
mai înainte de tine. Ţi-a venit Adevãrul de la Domnul tãu!
Aşadar, nu fi printre cei care au îndoieli!
(traducere Liga Islamică)
“dacă stai la îndoială cu privire la ceea ce ţi-am trimis (adică Coranul) Noi, intreabă pe cei ce au citit Scripturile precedente (Tora, Psalmii si Noul Testament), înaintea ta. Doar a venit la tine adevărul de la Domnul tău, deci să nu fii indoielnic” (Sura 10:94)
(traducere din limba engleză)

Dar aici se încep toate neânţelegerile şi problemele. Toate aceste probleme ţin nemărginit de persoana şi Dumnezeirea Domnului Isus Hristos, Mesia. Coranul vine în contradicţie cu ceea ce este scris în Tora, Psalmi şi N. Testament. De exemplu, el contrazice răstignirea Domnului Isus (Sura 4:157-158), pe cînd toate cele 4 Evangheliii şi întreg Noul Testament, Tora şi Psalmii, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca răstignit şi înviat. (Genesa 3:15, Isaia 53, Psalmul 22, Mat 27:33-36, Marcu 15:24-25, Luca 23:33, Ioan 19:17-18 etc.)

În Biblie nu găsim nici o singură referinţă la Muhamed, totuşi musulmanii susţin că însuşi Domnul Isus a profeţit venirea lui Muhamed pe acest pamînt.

O altă contradicţie şi neînţelegere este între musulmani şi Evrei. Potrivit Cuvîntului Lui Dumnezeu, Biblia, Dumnezeu a făcut un legamînt cu Avraam şi seminţia lui după el, Isaac fiind urmaşul făgăduinţei, născut din soţia lui Avraam, Sara (Genesa 15). Când Avraam a primit făgăduinţa aceasta din partea lui Dumnezeu, avea 75 de ani şi încă nu avea copii. Sara, soţia sa, era stearpă. Ca să mai ai copii la o aşa vârstă înaintată, trebuia să se întâmple un miracol. Sara, a hotărît să-l ajute pe Dumnezeu în împlinirea făgăduinţei Lui, propunîndu-i lui Avraam să intre la roaba sa egipteancă, Agar. Şi aceasta să le nască copilul fagaduintei.

“Avram a ascultat cele spuse de Sara. 3 Atunci Sara, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, 4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată… Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael. 16 Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael” (Genesa 16:2-4, 15-16).

Totuşi nu Ismael era copilul pe care îl promisese Domnul lui Avraam. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că îi va da un fiu din soţia lui, Sara, şi numele lui va fi Isaac. (Genesa 17-18). Dumnezeu a împlinit promisiunea Sa şi Sara i-a născut pe Isaac lui Avraam. El a fost fiul făgăduit de Dumnezeu de la început. (Genesa 21:1-3) Mai tîrziu lui Isaac i s-a născut Iacov, iar lui Iacov i s-au născut 12 fii care formează cele 12 seminţii ale poporului Israel prin care s-a născut Mîntuitorul, Mesia Isus Hristos. Însă Coranul spune că nu Isaac, ci Ismael este copilul făgaduinţei dat de Dumnezeu lui Avraam. (Sura 19:54, Sura 37:83-109 comparaţi cu Genesa 12:1-19). Iar legamântul şi fagăduinţele lui Dumnezeu au fost date lui Ismael şi nu lui Isaac. Muhamed este descendent din Ismael şi de aceea a încercat să convingă pe toţi urmaşii săi că Ismael este copilul făgăduinţei, dat de Dumnezeu lui Avraam, şi că arabii, dar nu Evreii sunt poporul ales al lui Dumnzeu. De aceea au şi existat multe războaie între Israeliţi si vecinii săi Arabi, in anul 1948-49, apoi 1956, în 1967, în 1973-74 şi în 1982. Faptul că Israel rămîne pînă azi în picioare, este o minune şi o puternica mărturie ca ei sunt poporul cu care Dumnezeu a făcut legămînt, urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Concluzii:  Am văzut, pe scurt, că istoria Islamului începe odată cu Muhamed, în secolul 7. Profetul Muhamed a dictat Coranul crezînd că este “primit din partea lui Dumnezeu” prin îngerul Gavril. Coranul, potrivit cu cele scrise în el, ar fi trebuit să confirme cele scrise în Biblie, Scripturile prcedente. Dar aici intervine mare dilemă. Coranul în cele mai multe privinţe se contrazice total cu doctrina Bibliei. Şi atunci, ce să mai credem? Avem două opţiuni. Prima: să credem că Cuvîntul Lui Dumnezeu, Biblia, este Adevărul absolut, complet şi fără greşeală. Iar Coranul şi religia Islamică nu sunt decât o tentativă din partea diavolului asupra cuvîntului Lui Dumnezeu, pentru a duce în eroare pe oameni.

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1Ioan 2:22)

A doua opţiune: să credem că Coranul este cartea adevarată, iar Biblia nu este Cuvîntul lui Dumnezeu. Musulmanii nu pot explica de ce Coranul nu confirma cele scrise in Biblie. Cei mai mulţi din ei preferă să spună: “Adevărata Biblie a fost pierdută în timp”. Unii mai zic: “Biblia a fost schimbată de către preoţii Iudei din acele timpuri”. Ambele cazuri sunt minciuni, pentru că nici unii din ei nu au dovezi clare pentru a confirma spusele lor. În schimb, sunt foarte multe dovezi care confirmă contrariul(voi prezenta în alt articol), şi anume că Biblia este Cuvîntul Lui Dumnezeu, complet, desăvîrşit, lăsat pentru noi, oamenii.
Oare poate Dumnezeu să mintă? Bineînţeles că NU. Atunci Dumnezeu care nu minte şi care ne-a repetat de nenumarate ori, in Tora, Psalmi si Noul Testament că Isus Hristos, nu a fost doar un simplu om, sau un simplu prooroc, ci El este Fiul Lui Dumnezeu, chipul Dumnezeului nevăzut (Epislola către Coloseni 1:15), El este Dumnezeu din Dumnezeu şi însăşi Dumnezeu îl numeşte pe Isus, Dumnezeu. (Epistola către Evrei 1:8). Oare poate Dumnezeu să vină dupa aceia cu o altă carte pe nume “Coran” şi să spună: “Îmi pare foarte rău, dar în primele trei cărţi venite de la mine, am cam greşit Eu şi v-am minţit, acum în ultima carte vă spun şi vă adeveresc ca Isus nu este Dumnezeu”. Oare poate fi aşa? Bineînţeles că nu. Sună amuzant nu?! Ultimele cuvinte pe care Dumnezeu ni le-a lasat pe paginile Sfintei Scripturi spun urmatoarele:

“Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. 19 Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărtii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.“ 20 Cel ce adevereste aceste lucruri, zice: ,,Da, Eu vin curînd.“ Amin! Vino, Doamne Isuse! 21 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin”. (Apocalipsa 22:18-21)

Tot ce a avut Dumnezeu să ne spună, este scris pe paginile Sfintei Scripturi, Biblia. Cuvîntul lui Dumnezeu este absolut şi complet, neavând nevoie de o altă carte ca să-l mai completeze. De aceea şi apostolul Pavel a scris:

“8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)

Oare este Dumnezeul Coranului acelasi cu Dumnezeul Bibliei? Oare Dumnezeu în care credem noi, creştinii, este acelaşi cu dumnezeul în care cred musulmanii? Revin-o pe acest portal şi vom găsi răspuns la aceaste întrebări.

Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/originea-islamului-3-puncte-de-vedere/

1. Istoria Islamului
2. Ce este Islamul?
3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice
4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism

1 ISTORIA ISLAMULUI

Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei si nordul Africii. Impactul acestei credinţe asupra lumii este deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care înregistrează o rapidă creştere.

Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul, aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

In analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepţie, revelatoare.

După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: ,,Mahomed”.

Islamismul este cea mai tânăra dintre religiile majore ale lumii, atât de orientata către misiune, încât a egalat aproape creştinismul în ceea ce priveşte numărul convertiţilor din Africa. Cuvântul Islam, în adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Dumnezeu”; prin urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o persoana supusa lui Dumnezeu.

Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii, însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului. Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.

a) Viaţa lui Mahomed, fondatorul Islamului

În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă, totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi. Însă din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul acela se credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib. La vârsta de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă, în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile. Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a trait (Fatima). Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare, profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani, încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului. La scurt timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa discipolilor săi.

Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii, temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate.

Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:

“Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare. Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind sătuli de politeism şi dorind monoteismul.

b) Chemarea

Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns sa creadă intr-un singur Dumnezeu, Allah, având astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste revelaţii constituie conţinutul celor relatate in Koran.

Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe gânduri cu privire ceea ce să creadă.

În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se arată deodată Arhanghelul Gabriel şi strigă la el: ,,citeşte”, el răspunzând că nu poate citi îl provocă pe înger să citească şi astfel primi prima revelaţie care apare în primele cinci versuri ale surei (capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să se sinucidă, Gabriel i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri prin inspiraţie.

La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca ele erau divine sau demonice. Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.

După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel ales de Dumnezeu să restabilească religia lui Avraam, însă la început a avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.

c) Revelaţiile lui Mahomed

În”The Cambridge History of Islam” se comentează privitor la revelaţiile lui Mahomed:

“In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească “mesaje” sau “revelaţii” de la Dumnezeu. Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regula el părea să le “fi descoperit pur si simplu, în inima lui”. Oricare ar fi fost “maniera” exacta a revelaţiei, şi mai multe “maniere” au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre propria sa gândire şi aceste revelaţii.”

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui.

În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din revelaţii, au fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.

d) Hijira - Fuga din Mecca la Medina

Noua credinţă a avut parte de împotrivire în oraşul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorita respingerii sale din Mecca si ostracismului vederilor sale, Mahomed si adepţii săi s-au retras in oraşul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, “Oraşul /Cetatea Profetului”, noua denumire data vechiului oraş, Yatrib.

“Hijira” care înseamnă “fuga”, marchează punctul de cotitura din Islam. Toate calendarele islamice marchează aceasta data de 16 iulie, anul 622 e.n. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Hristos, ajunge sa fie anul 8 după Hijira (”in anul al optulea al Hijirei”).

In primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât şi cu creştinii, insa ei i-au respins atât învăţaturile cât şi persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatra neagra Kaaba a fost înălţată. Mahomed a denunţat toţi idolii care înconjurau Kaaba si a declarat-o un templu pentru singurul Dumnezeu adevărat, Allah.

Cu atenţia sa îndreptată spre Mecca, Mahomed şi-a dat seama ca trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urma, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.

Acum Mahomed îşi asigurase în Arabia, ascensiunea politica şi profetica. Oponenţii activi din jurul sau au fost trecuţi prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub ameninţare, să-şi trimită delegaţi care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte pe data de 8 iunie 632, el ştia că era aproape de îndeplinirea intenţiilor lui ambiţioase: unirea tuturor triburilor arabe intr-o teocraţie guvernată după voia lui Allah.

În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca şi moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului sau şi al adepţilor săi apropiaţi, noua credinţă s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.

Când Mahomed a murit, el nu şi-a exprimat conducătorilor Islamului dorinţa de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facţiuni care credeau ca propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînţelegere a apărut între cei ce susţineau că numai din rândurile conductorilor islamici trebuia sa fie ales un calif, şi între cei ce credeau că succesorul trebuia sa fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiica, Fatima.

Acesta a fost începutul fărâmiţării Islamului în toate sectele islamice pe care noi le cunoaştem în prezent.

2. CE ESTE ISLAMUL?

Islamul nu este un cult, ci este o mare religie a lumii, deosebit de diferita de Creştinism. Nu este un cult fiindcă un cult înseamnă un grup de oameni polarizaţi în jurul interpretării distincte a Bibliei de către un om sau de către o organizaţie, pe când Islamul pretinde o cu totul alta baza a apariţiei şi autorităţii lui. El este o alternativa spirituala fiindcă oferă oamenilor o alta revelaţie decât Scriptura - Koranul - şi o alta cale de mântuire, decât Isus Hristos - Mahomed. Fiindcă Isus Hristos a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6), a spune oamenilor ca pot fi mântuiţi pe o alta cale înseamnă a le oferi o alternativa. Dar daca Isus este singura Cale de mântuire, prin urmare, nu exista o alta alternativa!

De aceea, Islamul este o mare religie a lumii care contestă bazele Creştinismului şi care şi-a început invazia, pe alocuri agresivă, a lumii. Moscheele răsar în multe zone “creştine”, iar daca trăiţi într-o tara creştină probabil ca v-aţi întrebat ce sunt aceste construcţii cu cupole rotunde din unele mari oraşe ale ţării d-voastră!

Din nefericire, cei mai mulţi creştini înţeleg foarte puţin învăţăturile Islamului şi le este teama sa-l împărtăşească pe Hristos musulmanilor. Sper că acest material vă va ajuta să vă pregătiţi să le vorbiţi musulmanilor pe care-i întâlniţi.

“Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah” este marea Shahada, sau “mărturia de credinţă” pe care musulmanii credincioşi o proclama zilnic în toata lumea. Aceasta declaraţie de credinţă este ceea ce deosebeşte de fapt Islamul de celelalte religii ale lumii, Creştinismul, Iudaismul si Hinduismul. Islamul este una dintre cele patru mari religii ale lumii, pe lângă Creştinism, Iudaism si Hinduism.

În aceasta scurta evaluare /analiza a Islamismului vom defini cei mai importanţi termeni ai acestei religii.

3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile islamice

a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ” care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a revelaţiilor lui Mahomed.

Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.

Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului. Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”.

Coranul contrazice Biblia pentru că :

1. Susţine că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1 :26-28. Sura 3 :45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ».

2. Spune ca Hristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4 :157).

3. Sura 4 :111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea) împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).

Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.

Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul Sfânt, Mângâietorul.

Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.

b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea după precedente, după cazuri analoge.

Învăţătura fundamentală a Islamului este:

,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi Mahomed este trimisul Său.”

La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor.

Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri, este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată; şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau Şeitân (Satan), la început fu un înger dar din cauză că nu s-a închinat la Adam care s-a căit, fu alungat din rai. Personaje importante omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului, sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.

Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.

Cele şase doctrine islamice:

1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic.

2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit {aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn” (demoni).

3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în Coran.

4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed.

5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi profetului sau Mahomed.

Ce mai cred musulmanii ?

Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului sunt similare cu cele creştine. Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, precum si în îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a descoperit islamismul.

Conceptul unei religii imorale cu referire la creştinism este confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei cred că “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica creştinismul.

Sărbătorile islamice sunt:

Ramadanul: Noiembrie 27 - Decembrie 26

Eid-ul-Fitr: Decembrie 27

Haijj: Februarie 25

Eid-ul-Adha: Martie 6

c) Un musulman are următoarele datorii în viaţă:

Cei cinci stâlpi ai credinţei:

Mărturisirea că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeu (Alah) şi că Mahomed este trimisul (profetul) Său.

Rugăciunea care premergându-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka, şi constă din formule anumite, din citate din Coran, şi din închinări ale corpului. Aceste rugăciuni trebuie sa fie scurte, sa dureze în medie de 2 minute şi să fie spuse pe din afară.

Postul în luna Ramdân zilnic de la răsăritul soarelui până la apus cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură, pe care trebuie sa îl facă musulmanul pentru a intra în rai. Este diferit de postul creştin prin aceea că durează o luna de zile, şi se ţine de la răsăritul până la apusul soarelui (după care începe petrecerea!). În tot acest timp, musulmanului nu trebuie ăa îi intre nimic în stomac, solidarizându-se astfel cu săracii lumii. De asemenea, credinciosul nu trebuie sa comită nici un act imoral în timpul postului; în caz contrar, postul este fără rost.

Milostenia care este un bir din a patru-zecea parte a veniturilor putând fii plătit în bani sau în natură, majoritatea preferă să dea banii direct cerşetorilor de pe străzi.

Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem (credincios) măcar o dată în viaţa sa.

Se pare ca exista o a şasea cerinţă, ,,jihadul”, care literal înseamnă “exercitarea forţei pentru Dumnezeu”. ,,Jihadul” poate fi realizat de către musulman prin scrierea unei cărţi despre islamism, prin mărturisirea credinţei fata de alţii, sau în mod fizic, prin lupta pentru cauza islamului. Singura siguranţă pe care o are musulmanul cu privire la soarta veşnică a sufletului este ,,moartea prin jihad”; numai astfel i se garantează ca va primi cheile raiului.

4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism sunt:

În Islamism omul ajunge la Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică în rai (paradis) prin faptele lui, pe când în creştinism prin credinţă adică acceptarea harului lui Dumnezeu şi a jertfei lui Isus Cristos.

Islamul este lucrul omului pentru Dumnezeu şi pentru rai.

Credinţa creştină este lucrul lui Dumnezeu pentru om şi în om. Isaia 53:6 ne spune că: “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cada asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Iar Efeseni 2:8, 9, se spune: “Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. “

Creştinii cred într-un Fiu al lui Dumnezeu singurul care are merite şi este Drept, şi prin care ne putem apropia de Dumnezeu (Ioan 14:6), în timp ce musulmanii negă acest lucru, ei se apropie de Dumnezeu prin meritele lor.

Musulmanii au un mormânt la Mekka conţinând trupul lui Mahomed întemeietorul Islamului, creştinii au un mormânt gol al lui Isus care este Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25).

Viaţa lui Mahomed nu are la bază nici o profeţie, viaţa lui Isus că este Mesia are la bază zeci de profeţii ale Vechiului Testament.

Pe lângă faptul că naşterea lui Mahomed nu a fost profeţită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Hristos, el nu s-a născut din fecioară, ca şi Hristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise şi în multe alte condiţii pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiţii sau profeţii pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.

Pentru o si mai mare detaliere a originii divine a lui Hristos priviţi la lista de mai jos, unde veţi vedea profeţia făcuta în Vechiul Testament şi apoi, împlinirea în Noul Testament.

În timp ce citeşti următorul tabel gândeşte-te la cine ar putea fi “trimisul lui Dumnezeu” Isus sau Mahomed?

Unii musulmani afirmă despre Isus că deşi a fost trimis de Dumnezeu, misiunea Lui pe pământ a fost doar pentru israeliţi. Mesajul său era doar pentru o singură comunitate. Musulmanii afirmă că slujirea Lui nu s-a extins dincolo de copiii lui Israel” (Zafrullah Khan, Eliberare de Cruce - Deliverance from the Cross, pag. 48). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, ei fac referire la două dintre pasajele din Evanghelia lui Matei.

Odată când Isus îşi trimite ucenicii să vestească Împărăţia cerurilor, i-a sfătuit: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. (Matei 10:5-6)”. Cu o altă ocazie Isus ar fi zis unei femei Cananeence: “Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 15:24).

Dacă misiunea lui Isus ar fi fost doar pentru poporul evreu, Isus nu ar fi poruncit ucenicilor următoarele: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ucenicii au înţeles că sunt trimişi să propovăduiască altor popoare (întregii lumi). Ucenicii nu au ezitat să facă acest lucru, ştiau că Evanghelia este: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16).

Musulmanii sunt de acord că unul din principiile cele mai bune ale interpretării Coranului este să cauţi toate referinţele asupra subiectului şi apoi să formulezi concluzia finală. Atunci când musulmanii interpretează Biblia, de cele mai multe ori nu folosesc acelaşi mod de abordare. În mod intenţionat ignoră contextul specific al pasajului şi învăţătura generală a scripturii.

Un standard selectiv.
Dacă cineva doreşte să fie selectiv cu referinţele biblice ca să arate limitările misiunii de slujire a lui Isus, atunci, acel cineva trebuie să folosească în acelaşi mod, o selecţie a anumitor pasaje pentru a demonstra limitările lui Mohamed şi a mesajului pe care Coranul îl prezintă. Cineva ar putea cu uşurinţă selecta câteva pasaje din Coran, lăsând alte pasaje în afara selecţiei şi să afirme despre Coran că a fost DOAR ÎN ARABĂ ŞI PENTRU ARABI (Sura 43:3) şi că MOHAMED a fost un PROFET DOAR PENTRU ARABI (Sura 6:93; 42:7). Cu siguranţă pentru musulmani, o asemenea abordare nu este demnă de a fi luată in considerare. Cu toate astea musulmanii abordează Biblia cu o astfel de atitudine.

În alt loc Isus a zis: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc.” (Ioan 10:16). Unii musulmani afirmă că Isus s-a referit la cele 10 triburi pierdute ale lui Israel care aveau nevoie să le fie dus mesajul (lui Isus). O asemenea teorie nu are o bază scripturală. Dovada biblică nu sugerează că aceste triburi sunt “pierdute” în sensul în care musulmanii afirmă. De ex. când Ezra a facut o jertfă de vină Domnului pentru aceia care s-au întors din captivitate El a sacrificat 12 ţapi, una pentru fiecare din triburile lui Israel (Ezra 6:17, 8:35). Înainte de a fi dusă în exil, naţiunea Israelului a fost divizată în două împărăţii, dar Dumneuzeu spunea profeţilor Săi că aceste împărăţii se vor uni într-o zi şi vor trăi ca o singură naţiune (Ieremia 3:18; Osea 1:11).
Vedem împlinirea profeţiei in Vechiul Testament şi unirea Celor zece triburi (2 Cronici 11:14, 16; 15:9).

Găsim exemple în Noul Testament care ne confirmă faptul că evreii niciodată n-au considerat cele zece triburi ca fiind pierdute, cu toate ca numarul lor fusese micşorat.
Isus le-a zis ucenicilor săi că vor sta pe 12 tronuri ca să judece seminţiile lui Israel. Cum ar fi putut ucenicii să facă aceasta dacă nu au predicat Evanghelia şi celorlalte 10 seminţii? (Matei 19:28)
În mărturia sa în faţa împăratului Agrippa, Pavel a zis: “Şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!” (Fapte 26:6-7).
Scrisoarea lui Iacov este adresată creştinilor evrei din cele 12 triburi ale lui Israel. Asta arată că biserica din Ierusalim ştia de existenţa fiecărui trib.
“Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!” (Iacov 1:1)

Cuvântul “pierdut” în Evanghelie.
Ce a vrut să spună Isus când a folosit cuvântul “pierdut” referindu-se la “oaia pierdută a lui Israel”? În Matei 9:36 Isus descrie mulţimea care îl urma “hăituită şi fără ajutor, ca oaia fără păstor”.
Pierdut înseamnă a nu ştii direcţia de mers/pe ce drum s-o iei.
În Luca 19:10 Isus a zis vameşului Zacheu: “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” În Evanghelii termenul “pierdut” includea/făcea referire şi la păcătoşi, vameşi, adulteri, cei marginalizaţi, leproşii şi toţi cei care erau orbi sau surzi spiritual.
Când Isus a zis femeii Canaanite că El a fost trimis “la oile pierdute ale lui Israel” El s-a referit la poporul Israel care trăia împrejur şi nu la unele triburi pierdute prin est. Mai mult de atât, când Isus şi-a sfătuit ucenicii să se ducă la “Oile pierdute” (Matei 10:6), ei nu s-au dus în această misiune preliminară in Siria, Persia sau India ca să predice presupuselor triburi pierdute (din Est). Mai degrabă ei s-au dus în satele şi oraşele din jurul lor şi apoi s-au întors să-i spună lui Isus despre dificultăţile şi succesele pe care le-au avut.

Nu doar evreii au fost binecuvântaţi prin Isus, ci şi mulţi alţii din alte popoare. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că El va binecuvânta toate naţiunile prin el (Geneza 18:18). Aceasta a fost promisiunea la care Isus face referire în Ioan 10:16 când zice: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.”
Putem acum vedea cum într-adevăr aceste cuvinte “care nu sunt din staulul acesta” se referă la ne-evrei, adică alte neamuri.

Când Isus a zis ucenicilor săi: “Nu mergeţi printre cei dintre neamuri şi să nu intraţi în niciun oras al samaritenilor”, El ştia că aceasta ar fi fost prima lor ocazie unde ei ar fi predicat. El a vrut ca ei să se concentreze mai întâi la a predica celor din ‘casa’ lui Israel. Mai târziu, Isus i-a trimis într-un sat al samaritenilor (Luca 9:52). El a predicat unei femei din Samaria şi, ulterior, întregului oraş, stând cu ei 2 zile (Ioan 4:1-42).
Putem vedea că Isus nu şi-a considerat slujirea ca fiind restransă doar la evrei. Când a venit timpul potrivit El a ordonat ucenicilor să predice în toată lumea (Matei 28:18-20).

Cu toate că unii musulmani urmând învăţăturile comentatorilor (teologi) musulmani, gândesc că Isus a fost un mesager trimis doar Copiilor lui Israel, niciunde în Coran Isus nu este descris aşa. Mai degrabă El este descris ca “un semn pentru toate lumile”, ayatan lil-alamin, şi un “semn pentru omenire”, ayatan lin-nas (Sura 21:91; 19:21).

Scripturile creştine iţi pot spune mai mult despre cum Isus este un semn pentru toţi oamenii.

Coranul recunoaşte că Isus este profet şi promisul Mesia. Afirmă că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu şi “duh de la El (Dumnezeu)” (Sura 4: 171). Chiar şi aşa unii musulmani cred despre creştini că au o credinţa eronata despre Allah, şi anume că ar fi “al treilea din trei” şi de aceea îi avertizează:
“Şi nu spuneţi “Trei!” ” (Sura 4:171)…
“Allah este singurul Dumnezeu” (Sura 4: 172).

În Coran găsim că Allah îl va întreba pe Isus: “O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: “Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Allah?” (Sura 5:116)
Isus va raspunde: Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: “Adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!” (Sura 5:117).

Aceste referinţe arată trei dumnezei în unitate: Dumnezeu Tatăl, Isus (ca Fiul) şi Maria ca un alt Dumnezeu. Când privim înapoi în istorie găsim că în secolul al IV-lea câteva grupuri eretice au avut o asemenea credinţă, dar acestea au fost condamnate de către alţi creştini. În orice caz (De aceea), acest punct de vedere eronat este prezentat în Coran prin întrebarea: “Cum să aibă El un fiu, de vreme ce El nu a avut o soaţă?” (Surah 6:102)
(Allah) “nu Şi-a luat soaţă şi nici copil!” (Surah 72:3)

Cu toate că toţi creştinii, pe parcursul istoriei, au răspuns că ei nu cred că Dumnezeu şi-ar fi luat o soţie care să dea naştere lui Isus, câţiva musulmani continuă să scrie împotriva ideii creştine referitoare la divinitatea lui Christos spunănd: “Cineva poate avea un fiu cănd are o soţie. Dumnezeu nu are soaţă, aşa că El nu poate avea un fiu. Mai mult decât atât, Dumnezeu este Creatorul a tot ce exista şi posedă cunoştinţa perfectă, El nu are nevoie de un fiu care să-L ajute sau care să-I urmeze (în succesiune)” (Malik Farid, Coranul Sfânt, p.304).

Tatăl, mama şi fiul?
Biblia nu spune că Dumnezeu ar fi avut o soţie şi apoi a avut un fiu numit Isus. De asemeni, Biblia nu prezintă idea unei Trinităţi care să fie compusă din tatăl, mama şi fiul. Isus n-a spus/afirmat că mama sa trebuie să fie adorată ca şi Dumnezeu. Mulţi musulmani gândesc că dacă Coranul a spus asta atunci acuzaţia este adevărata. De fapt, Coranul spune doar că trinitatea nu este tatăl, fiul şi mama, şi că Isus n-a fost rezultatul unei relaţii (de împreunare) între Dumnezeu şi Maria. Creştinii sunt de acord cu asta, la fel şi Biblia.

Fii cu nemiluita?
Caţiva musulmani încearcă să reinterpreteze mai degrabă conceptul filial, decât să-l nege. Ei au găsit referinţe în Biblie unde altor oameni li se spune fiu sau fii şi folosesc aceste exemple să arate că expresia Fiul lui Dumnezeu, când este spusă de Isus despre sine sau de către alţii, nu înseamnă mai mult în cazul Lui decât înseamnă în aplicarea ei faţă de alţii în Scriptură. De exemplu un scriitor musulman Deedat, citează câteva texte din Biblie în cărticica sa, Christos în Islam (Christ in Islam), să arate că expresia Fiul lui Dumnezeu “a fost un termen metaforic descriptiv, folosit de regulă de către evrei”. El adauga că în Biblie “Dumnezeu are fii cu nemiluita” (p.28 Christ in Islam). Faptul este că Isus niciodată n-a afirmat că ar fi Fiul Lui Dumnezeu în acelaşi înţeles în care toţi credincioşii adevăraţi sunt fii ai lui Dumnezeu.
Nu ar trebui să trecem cu vederea multele ocazii când filialitatea lui Isus este afirmată ca fiind unică.
De exemplu: “Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-l descopere.” (Luca 10: 22).

Isus a zis că oricine trebuie să-L onoreze pe El ca Fiu de Dumnezeu exact aşa cum îl onorează pe Tatal.
De ce? pentru că: “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.” (Ioan 5:22-23).

Nicio altă persoană n-a pretins o asemenea autoritate. Este în mod clar o afirmaţie exclusivă. Într-un alt pasaj Isus a spus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (Ioan 14:6). Mai mult decât atât, nu numai Isus se referă la sine ca fiind unicul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl însuşi mărturseşte pentru El: “acesta este Fiul meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17; 17:5).
Dumnezeu a vorbit prin Isus, nu doar ca profet, ci şi ca “Fiu”, prin care El a creat toate lucrurile: “la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte” (Evrei 1:2-3).

Divinitatea lui Isus
Când creştinii spun “Isus este Dumnezeu” ei înţeleg prin asta că Isus împărtăşeşte natura divină cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. El a luat formă de om şi a ales benevol să se supună limitărilor şi slăbiciunilor naturii umane. Biblia ne spune despre El: “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totusi n’a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însusi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2: 5-8).

Unii musulmani argumentează că “nicăieri în Evanghelii sau Epistole nu este spus că Isus s-a referit la el însuşi ca Dumnezeu sau că ar fi lăsat să se înţeleagă că El era Dumnezeu”. Ei vor să vadă o afirmaţie categorică a lui Isus care să zică: “Eu sunt Dumnezeu”.

În 922 e.n. un Sufi numit Al-Hallaj a fost executat din cauză că a zis despre sine: “Ana al haqq”, care înseamnă “sunt adevărul”. O afirmaţie care în urechea musulmanului ortodox era echivalentul cu a se identifica pe sine cu Dumnezeu.
In cazul lui Isus, cu mult timp inainte El a spus: “Ana huwa Sirat, al-haqq, al-haya. - Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14: 6) şi mulţi musulmani încă mai întreabă: “arată-ne unde a zis Isus că este Dumnezeu”.
Dacă Isus ar fi făcut afirmaţia simplă: “Sunt Dumnezeu”, El ar fi exclus pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt. Din acest motiv El a folosit termenul “Eu sunt” (Ioan 8: 58), care este o referinţă clara la Dumnezeul din Vechiul Testament (Exod 3:14) şi a fost clar înţeles de către ascultătorii săi care au încercat să-l omoare cu pietre. În alte locuri vedem că El şi-a permis să fie numit “Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16:16).

Acum, în Scripturile creştine găsim mult mai multe despre persoana lui Isus. Dacă cititorul este interesat, putem discuta în detalii despre persoana lui Isus.
raspunsislamului @ yahoo.com

Atentie! In diferitele traduceri ale Coranului nu exista concordanta in numerotarea pasajelor cu versiunea originala. (Deci s-ar putea ca numerotarea pasajelor, din prezentul articol, sa nu corespunda cu versiunea de Coran pe care o aveti dumneavoatra). Lucrurile nu stau la fel in cazul Bibliei, unde impartirea in capitole si versete de regula se potriveste.

Coranul este considerat revelatia lui Allah, iar Biblia revelatia lui Dumnezeu. O analiza atenta a celor doua carti scoate la iveala deosebirea totala dintre Allah, dumnezeul islamului si Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov.

Dumnezeu este creatorul, Mantuitorul si Sustinatorul cerului si pamantului, Cel care S-a revelat in Isus Cristos.
Allah este “dumnezeul” pe care Mahomed l-a prezentat ca fiind singurul dumnezeu adevarat.

Dumnezeu: intre Dumnezeu si om exista o punte de laegatura prin Isus Cristos. Domnul S-a nascut (S-a intrupat) ca om si a murit (in trup) pentru noi!
Allah este despartit de creatie; conform Coranului nu exista nici o legatura intre dumnezeu si om.

Dumnezeu este lumina, sfintenie si dragoste. El este un Dumnezeu al relatiei. El a dat omului vointa libera si face totul pentru ai oferi acestuia dragostea Lui. El este Tatal celor mantuiti prin Cristos.
Allah nu este un dumnezeu al dragostei si al relatiei . El nu este tatal credinciosilor. El este maret, inaccesibil, lipsit de sentimente si actioneaza totdeauna samavolnic (procedează după bunul lui plac). Este atat de impersonal incat nu actioneaza niciodata cu referire la persoana.

Dumnezeu. Omul are vointa libera cu ajutorul careia, in urma actiunii Duhului Sfant, poate decide sa traiasca pentru Isus Cristos, sau poate respinge planulu lui Dumnezeu. Dumnezeu respecta acesasta decizie a omului.
Allah. Omul este supus vointei lui Allah in mod neconditionat. El insusi nu are vointa libera, ci totul este hotarat de Allah, care actioneaza imprevizibil si care este cauza primara a binelui si raului.

Dumnezeu. Scopul mantuirii este partasia vesnica cu Dumnezeu.
Allah. Telul: supunerea totala lui Allah

Dumnezeu. Caderea lui Adam in pacat are consecinte asupra tuturor urmasilor sai. Prin pacatul lui Adam a intrat moartea in lume.
Allah. Coranul nu cunoaste o cadere generala in pacat cu consecinte asupra tuturor oamenilor.

Dumnezeu.Omul este despartit de Dumnezeu datorita pacatului sau.
Allah. Omul nu este despartit de Allah, dar nu vedem cum lui Allah ii pasa de om.

Dumnezeu. Ispasirea este posibila doar prin Isus Cristos.
Allah. Nu este nevoie de reconciliere si ispasire pentru a obtine mantuirea.

Dumnezeu. Omul este rau (neasculatarea i-a adus o natura pacatoasa) si nu poate face binele inaintea lui Dumnezeu prin fortele proprii. El nu isi poate rascumpara vinovatia (doar) facand fapte bune inaintea lui Dumnezeu.
Allah. Omul trebuie sa decida pentru bine si sa evite raul.

Dumnezeu. Omul nu poate fi socotit neprihanit inaintea lui Dumnezu prin fapte bune (Rom. 3,20). Insa el poate primi mantuirea si pe Isus ca Domn prin credinta, fiind socotit astfel neprihanit.
Allah. Omul poate fi pe placul lui Allah prin fapte bune, fara ca acest lucru sa-i confere omului salvarea.

Dumnezeu. Isus Cristos este Dumnezeu; El, Fiul, a existat din vesnicii impreuna cu Tatal (Ioan 1:1;1Ioan 5:20)
Mentionam ca (noi crestinii) nu credem despre Isus ‘Fiul’, ca este un rezultat al relatiei dintre Dumnezeu si Maria (asa cum interpreteaza musulmanii despre ce noi crestinii credem), ci este modul in care Dumnezeu a ales sa se reveleze noua oamenilor.
Allah nu are copii. Isus Cristos nu poate fi venerat ca si Dumnezeu. Isus a fost creat de Allah.

Dumnezeu. Cu 2000de ani in urma Isus Cristos a fost conceput prin Duhul Sfant in pantecele Mariei; Dumnezeu a luat trup de om (Luca 1:35; 1Tim 3:16)
Allah. Isus a fost asezat de catre Allah in pantecele Mariei. Isus Cristos este doar om, nu si ‘fiul’ lui Allah.

Ori de câte ori vorbim despre islam şi creştinism, apar aceaste întrebări: “Se închină creştinii şi musulmanii aceluiaşi (la acelaşi) Dumnezeu? Este Dumnezeul Bibliei acelaşi cu cel al Coranului?” Ce ne face să spunem “Nu” sau “Da”? În acest articol vom privi ce spune Biblia despre Dumnezeu şi apoi ce spune Coranul. Vom vedea că în unele privinţe Coranul adevereşte cele scrise în Biblie dar în acelaşi timp se şi contrazice. Haideţi să privim împreună.

Biblia mărturiseşte despre Sfânta Treime:

Dumnezeul Sfintei Scripturi, Biblia, este UNUL şi se descoperă pe Sine în trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Nu 3 dumnezei care lucrează la unison, ci un singur Dumnezeu care se descoperă în trei persoane. Biblia ne relatează că:

“1. La început (atunci când nimic afară de Dumnezeu nu era prezent), Dumnezeu (ELOHIM) a făcut cerurile şi pământul. 2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric , şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. 3. Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!“ Şi a fost lumină. (Gen 1:1-3)

Primul nume sub care Dumnezeu se descoperă în Vechiul Testament este ELOHIM. Cuvântul “EL” înseamnă mare sau puternic şi se referă în Biblie la Dumnezeul Atotputernic. Cuvântul “ELOHIM” este tradus în Vechiul Testament, “Dumnezeu.” Terminaţia “HIM”, este de asemenea importantă căci, în evreieşte, arată pluralul, adică doua sau mai multe persoane. Înseamnă oare ca există mai mulţi dumnezei? Nicidecum! Deuteronom 6:4 scrie “Domnul, Dumnezeul nostru (ELOHIM) este singurul Domn.” Dumezeu Tatăl, Dumezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sau Sfânta Treime. În Dumnezeu sunt trei persoane dumnezeieşti care sunt Unul şi acelaşi Dumnezeu. El este în acelaşi timp, o singură fiinţă şi trei persoane care sunt una.
Când încă nimic, din materia pe care o vedem şi o pipăim noi nu exista, Dumnezeu era prezent. Când încă nimic nu exista, Duhul Sfint, Duhul Lui Dumnezeu sau Dumnezeu Duhul Sfint, era acolo. Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt prezenţi şi lucrând împreună la creaţie. Dar apare întrebarea: “Era Dumnezeu Fiul prezent la creaţie; era El atunci când nimic nu exista în afară de Dumnezeu?” Priviţi cum răspunde Sfânta Scriptură la această întrebare:

“1. La început era Cuvântul (Isus), şi Cuvântul (Isus) era cu Dumnezeu, şi Cuvântul (Isus) era Dumnezeu. 2. El (Isus) era la început cu Dumnezeu. 3. Toate lucrurile au fost făcute prin El (Isus); şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El (Isus).
14. Şi Cuvântul (Isus) S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Evanghelia dupa Ioan 1:1-3, 14)

Dumnezeu a făurit creaţia Lui prin Cuvântul Său. Aşa cum am văzut la Geneza 1:3 şi în tot capitolul, expresia cheie este “Şi Dumezeu a zis…”. Dumnezeu a zis sau a Cuvântat şi îndată apărea ceea ce spunea sau Cuvânta El. Dumnezeu Fiul, Domnul nostru Isus Hristos, era prezent la începutul începuturilor. Fiecare personă din Sfânta Treime a luat parte la facerea tuturor lucrurilor. Geneza 1:26 arată desluşit acest lucru:

“Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru (Nostru = Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), după asemănarea Noastră; “ (Geneza 1:26)

Cuvântul “Nostru”, în acest capitol, nu ne arată numai o formă de politeţe (aşa cum susţin unii musulmani). Cine demonstrează că Dumnezeu în Persoana Sfintei Treimi era prezent acolo? Citiţi şi alte texte Biblice care ne învaţă despre Sfânta Treime. (Isaia 6:8, Isaia 48:16-17, Matei 1:18, Luca 1:35, Fapte 10:36, Romani 8:9-11, 1 Corinteni 8:6, 1 Corinteni 12:3-6, etc.)

Coranul neagă doctrina Trinităţii

După mărturisirea lui însuşi (Sura 2:97, 5:52), Coranul pretinde a fi o confirmare a Scripturilor precedente, adică Biblia. Totuşi el nu confirmă cele scrise mai sus ci dimpotrivă se contrazice.

Necredincioşi sunt şi cei care spun: “Dumnezeu este treimea din trei”, cãci nu existã altã divinitate în afarã de [Allah] cel Unic şi de nu vor înceta sã vorbeascã astfel, îi va atinge şi pe cei necredincioşi dintre ei chin dureros. (Sura 5:73)

Muhamed face în acest verset o aluzie la Sfânta Treime şi ne numeşte, pe noi, cei care credem în Sfânta Treime, necredincioşi. Totuşi vorbele lui nu sunt adevarate. Pentru că noi, creştinii, nu credem că “Dumnezeu este al treilea din trei”, ci noi credem că Dumnezeu este UNUL (nu trei), care s-a descoperit şi se descoperă în trei Persoane: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Sunt mai multe versete în Coran care atacă direct Sfânta Treime. Musulmanii nu pot să înţeleagă cum Isus poate fi Fiul Lui Dumnezeu. Aceasta este o barieră peste care le este foarte greu să treacă. De ce? Pentru că în înţelegerea Coranului, Dumnezeu ar fi trebuit să aiba o soţie ca să poată avea un fiu. Deci, cu alte cuvinte, Sfânta Treime ar fi trebuit să existe după formula: “Tatăl+Mama+Fiul”. Toate lucrurile sunt luate din punct de vedere omenesc. Aşa cum şi Nicodim vroia să înţeleagă naşterea din nou din punct de vedere omeneşte şi l-a întrebat pe Domnul Isus : ,,Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?“ (Ioan 3:4) Isus nu a fost născut sau creat pentru ca sa fie Dumnezeu Fiul , El…

Isus este Dumnezeu de la începutul începuturilor

Aşa cum am văzut mai sus în Ioan 1:1, Domnul Isus este de la început cu Dumnezeu şi El este de la început Dumnezeu. Isus Hristos Dumnezeu nu are un punct de pornire a existenţei Sale. Deci existenţa Lui nu a început atunci când S-a născut din fecioara Maria. Pentrucă,

“Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”(Ioan 1:3)

Fecioara Maria a fost creată prin Isus, pentrucă El este mai înainte de ea.

“El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut (arată nu un început ci o prioritate) din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.” (Coloseni 1:15-17)
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi a luat un chip de rob, fãcându-Se asemenea oamenilor. (Filipeni 2:6-7)

Vechiul Testament şi profeţii ne descoperă că Isus Hristos este Dumnezeu (Isaia 9:6, 7:14, 11:1-10). Cerul ne declară aceasta (MatEI 3:17, Luca 3:22,). Noul Testament o confirmă (Luca 1:32, Evrei 1:8, Ioan 10:30, 1:1,14, Coloseni 1:15). Diavolul o ştie (Marcu 5:6-10, Luca 4:41). Hristos însuşi mărturiseşte aceasta (Ioan 8:19, 10:30). Ucenicii au crezut (Ioan 6:68-69, Matei 16:15-16), şi au mărturisit şi învăţat pe oameni. (Romani 1:9, 5:10, 8:3, 32, 2 Corinteni 5:19). Cine este Isus pentru tine?

Coranul confirmă şi neagă Dumnezeirea lui Isus Hristos

Oare cum o carte ce pretinde a fi “de la Dumnezeu” poate să confirme ceva si apoi acelaşi adevăr să-l contrazică? Interesant, nu? Tocmai asta face Coranul cu privire la Dumnezeirea Domnului Isus. Priviţi cu atenţie la versetul de mai jos: (cineva poate spune că aceasta este doar o tălmăcire a Coranului în limba română; totuşi nu numai traducerea română ci şi toate celelalte se traduc în acelaşi fel aici, doar că la unele poate numărul versetului diferă)

“… Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Sãu pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi. Şi nu spuneţi “Trei!”. Opriţi-vã de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil?…” (Sura Muierilor 4:171)

În acest loc din Coran, putem face o listă foarte interesantă despre Isus. Si anume:
Isus = Mesia
Isus = Trimis al lui Dumnezeu
Isus = Cuvântul Lui Dumnezeu
Isus = Duhul lui Dumnezeu
Acestea sunt 4 caracterstici extraordinare pe care ni le dă Coranul şi care de fapt adeveresc Dumnezeirea Domnului Hristos. Toţi musulmanii spun: “Isus Mesia”. Dar nici măcar nu ştiu că de fapt spunând “Mesia” deja adevereşti Dumnezeirea Lui. “Mesia” este echivalentul lui “Hristos”, ceea ce înseamnă “Unsul”, sau “Cel ce avea să vină” să ne salveze de sub robia păcatelor. Dicţionarul Biblic spune că este şi o indicaţie la numele “Imanuel” adică “Dumnezeu este cu noi”(Isaia 9:6), ceea ce indica Dumnezeirea Lui. Deci spunând Isus Mesia spui Isus Dumnezeu. A doua caracteristică de asemenea este adevarată cu privire la Isus, dar să ne oprim la cea de a treia. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi aici nu este unica dată când Coranul spune aceasta. Biblia de asemenea scrie că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (vezi mai sus Ioan 1:1,14). Dumnezeu a creat totul prin Cuvântul Său. A zis şi s-a făcut. Isus Cuvântul Lui Dumnezeu, este Dumnezeul care a creat tot universul şi pe noi inclusiv. Ultima caracteristică îmi place foarte mult. Ea spune “Isus este Duhul Lui Dumnezeu”. Gândeşte-te, Dumnezeu are trup? Bineînţeles că nu! Dumnezeu este Duh şi aceasta ne-o mărturiseşte şi Biblia când spune:

“Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)

Deci dacă Dumnezeu este Duh şi Isus este Duhul Lui Dumnezeu, cine este atunci Isus? Dacă nu ai înţeles vreau să te mai gândeşti încă odată: Dumnezeu nu are carne şi oase ci este Duh. Isus este Duhul Lui Dumnezeu. Cine este Isus? Isus este ceea ce este şi Dumnezeu, adică Duhul Său, El este Dumnezeu! Slăvit Să-i fie Numele Lui! Însă aici intră Coranul în contrazicere. După ce a mărturisit toate aceste lucruri despre Domnul Isus, tot în acelaşi verset, spune “Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu spuneţi nimic despre treime”. Adeverind că Isus este Dumnezeu, el de fapt a adeverit şi existenţa Sfintei Treimi, totuşi după aceasta spune să nu spunem nimic despre treime… Nu vreau ca vizitatorii musulmani de pe acest portal să se supere, dar întreg Coranul este plin de astfel de contradicţii, ceea ce ne vorbeşte şi despre valoarea şi valabilitatea acestei cărţi.
“Este Dumnezeul Bibliei şi al Coranului Acelaşi?” Bineînţeles că nu!
Dumnezeu să ne lumineze pe toţi în această privinţă şi să putem sta tari pentru adevărul Lui neschimbător.

Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/este-dumnezeul-bibliei-si-al-coranului-acelasi/

Cand ne vorbeste despre Maria, Coranul face confuzie, prezentandu-ne doua femei ca fiind una si aceiasi persoana – Maria, mama lui Iisus, si Maria, sora lui Aaron. Coranul o prezinta pe Maria, sora lui Aaron, fica lui Imran, mama acesteia fiind sotia lui Imran:

Muierea lui Imran a zis: “Doamne, Iti juruiesc [numai] Tie ceea ce este in pantecul meu, devotat numai Tie! Primeste-l de la mine! Tu esti Cel care Aude Totul, Atoatestiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!”.
Si cand a nascut, a zis ea: “Doamne, am zamislit o copila!”, dar Allah stia bine ceea ce nascuse ea. Si un baiat nu este intocmai ca o copila! “Eu i-am pus numele Maria si o incredintez pe ea si pe scoboratorii ei ocrotirii Tale, impotriva lui Seitan cel izgonit! (Sura 3:35-36)

Apoi a venit cu el la neamul ei, purtandu-l [in brate]. Si i-au zis ei: “O, Maria, tu ai facut un lucru ingrozitor! O, sora a lui Aaron, tatal tau nu a fost un om [facator] de rau, iar mama ta nu a fost o tarfa!” (Sura 19:27-28)

Si [la fel si] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a ramas neprihanita si am suflat in ea din Duhul Nostru. Si ea a crezut in cuvintele Domnului ei si in scripturile Sale si a fost ea dintre cei supusi cu statornicie. (Sura 66:12)

(traducere si editare - Liga Islamica si Culturala din Romania, EDITURA ISLAM Editia IV, 2006)

Sa comparam cu ne spune Biblia:

Maria (in ebraica: Mariam), proorocita, sora lui Aaron, a luat in mana o timpana, si toate femeile au venit dupa ea, cu timpane si jucand. (Exod 15:20)

Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s-a nascut lui Levi, in Egipt; ea a nascut lui Amram: pe Aaron, pe Moise, si pe Maria, sora lor. (Numeri 26:59)

Fiii lui Amram: Aaron si Moise, si Maria.. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar si Itamar. (1 Cronici 6:3)

Caci te-am scos din tara Egiptului, te-am izbavit din casa robiei, si am trimis inaintea ta pe Moise, Aaron si Maria! (Mica 6:4)

Maria si Aaron au vorbit impotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevasta; caci luase o femeie etiopiana. Si au zis: “Oare numai prin Moise vorbeste Domnul? Nu vorbeste oare si prin noi?” Si Domnul a auzit-o. Moise insa era un om foarte bland, mai bland decat orice om de pe fata pamantului. Deodata Domnul a zis lui Moise, lui Aaron si Mariei: “Duceti-va, catesi trei la cortul intalnirii.” Si s-au dus catesi trei. Domnul S-a pogorat in stalpul de nor, si a statut la usa cortului. A chemat pe Aaron si pe Maria, si ei s-au apropiat amandoi.
Norul s-a departat de pe cort. Si iata ca Maria era plina de lepra, alba ca zapada. Aaron s-a intors spre Maria; si iata ca ea avea lepra. Atunci Aaron a zis lui Moise: “Ah, domnul meu, nu ne face sa purtam pedeapsa pacatului pe care l-am facut ca niste nechibzuiti, si de care ne-am facut vinovati!” Sa nu fie Maria ca un copii nascut mort, a carui carne este pe jumatate putreda cand iese din pantecele mamei lui!” Moise a strigat catre Domnul, zicand: “Dumnezeule, Te rog, vindeca-o!” Si Domnul a zis lui Moise: “Daca ar fi scuipat-o tatal ei in obraz, n’ar fi fost ea oare de ocara timp de sapte zile? Sa fie inchisa deci sapte zile afara din tabara; dupa aceea, sa fie primita in tabara.” Maria a fost inchisa sapte zile afara din tabara. Si poporul n’a pornit, pana ce a intrat din nou Maria in tabara.
(Numeri 12:1-5, 10-15)

Este foarte greu de acceptat ideia regasita in Coran, si anume confuzia intre mama lui Iisus si sora lui Moise prin lumina faptului ca amandoua aveau frati pe nume Aaron si tati care se numeau Imran/Amran. Este clar pentru orice cititor impartial ca Muhammed a confundat identitatea mamei lui Iisus cu cea a sorei lui Moise si Aaron.

Pentru a vedea confuzia care o creeaza aceste pasaje din Coran (referitor la acest subiect), haideti sa ne uitam la doua scrieri ale unor comentatori islamici.

Comentatorul musulman Ibn Kathir relateaza: Aisha a crezut ca Moise este unchiul lui Iisus din partea mamei. Aisha era convinsa ca Maria, mama lui Iisus, era sora lui Aaron, fratele biologic al lui Moise, facandu-l pe Iisus (care a trait mult mai tarziu) nepotul acestuia.
De unde altundeva a avut Aisha aceste informatii care au facut-o sa creada acestea, daca nu de la Mohammed?
Ibn Kathir ne spune urmatoarele:

وَقَالَ اِبْن جَرِير حَدَّثَنِي يَعْقُوب حَدَّثَنَا اِبْن عُلَيَّة عَنْ سَعِيد بْن أَبِي صَدَقَة عَنْ مُحَمَّد بْن سِيرِينَ قَالَ أُنْبِئْت أَنَّ كَعْبًا قَالَ إِنَّ قَوْله : ” يَا أُخْت هَارُون ” لَيْسَ بِهَارُون أَخِي مُوسَى قَالَ فَقَالَتْ لَهُ عَائِشَة كَذَبْت قَالَ يَا أُمّ الْمُؤْمِنِينَ إِنْ كَانَ النَّبِيّ صَلَّى اللَّه عَلَيْهِ وَسَلَّمَ قَالَهُ فَهُوَ أَعْلَم وَأَخْبَر وَإِلَّا فَإِنِّي أَجِد بَيْنهمَا سِتّمِائَةِ سَنَة قَالَ فَسَكَتَتْ وَفِي هَذَا التَّارِيخ نَظَر

Ni se spune (relateaza) de Ibn jarir, povestit de Yaqub, spus (relatat) de Ibn U’laya, povestit de Sa’id Ibn Abi Sadaqa, povestit de Muhammad Ibn Sireen care afirma ca Ka’b a spus versetul urmator: “O sora lui Harun (Aaron)!” (din Sura 19:28) nu se referea la Aaron fratele lui Moise. Aisha ii raspunde lui Ka’b: “ESTI UN MINCINOS.” Ka’b ii raspunde, “O mama a credinciosilor, daca profetul, fie ca rugaciunile lui Allah sa fie peste el, a spus, si el are mult mai multa cunostinta, aceasta este ce el ne spune. Pe langa aceasta, am gasit o diferenta de timp intre ei (Iisus si Moise) de 600 de ani. Dupa ce el a spus acestea ea (Aisha) a tacut.

Musulmanii sustin despre Aisha ca a fost persoana cea mai inteleapta dintre musulmani, a inteles clar expresia: “sora lui Aaron” ca referire la Moise, fratele lui Aaron, ceea ce l-ar face pe Moise unchiul natural al lui Iisus. Mai specific, ea a inteles aceasta fraza literar – Maria este sora biologica a lui Aaron, fratele lui Moise. Cu toate ca Ka’b a gresit referitor la diferenta de timp intre Iisus si Moise, acesta a fost corect cand face referire la problema si dilema creata de cuvintele lui Mohammed.

Un alt comentator si istoric sunni pe nume Al-Tabari ne istoriseste un hadith(hadith – traditie orala care contine relatari ale spuselor si faptelor profetului Mohammed):

الْقَوْل فِي تَأْوِيل قَوْله تَعَالَى : { يَا أُخْت هَارُون } اِخْتَلَفَ أَهْل التَّأْوِيل فِي السَّبَب الَّذِي مِنْ أَجْله قِيلَ لَهَا : يَا أُخْت هَارُون , وَمَنْ كَانَ هَارُون هَذَا الَّذِي ذَكَرَهُ اللَّه , حَدَّثَنَا اِبْن حُمَيْد , قَالَ : ثنا الْحَكَم بْن بَشِير , قَالَ : ثنا عَمْرو , عَنْ سِمَاك بْن حَرْب , عَنْ عَلْقَمَة بْن وَائِل , عَنْ الْمُغِيرَة بْن شُعْبَة , قَالَ : أَرْسَلَنِي النَّبِيّ صَلَّى اللَّه عَلَيْهِ وَسَلَّمَ فِي بَعْض حَوَائِجه إِلَى أَهْل نَجْرَان , فَقَالُوا : أَلَيْسَ نَبِيّك يَزْعُم أَنَّ هَارُون أَخُو مَرْيَم هُوَ أَخُو مُوسَى ؟ فَلَمْ أَدْرِ مَا أَرُدّ عَلَيْهِمْ حَتَّى رَجَعْت إِلَى النَّبِيّ صَلَّى اللَّه عَلَيْهِ وَسَلَّمَ , فَذَكَرْت لَهُ ذَلِكَ , فَقَالَ : ” إِنَّهُمْ كَانُوا يُسَمُّونَ بِأَسْمَاءِ مَنْ كَانَ قَبْلهمْ ” . وَقَالَ بَعْضهمْ : عَنَى بِهِ هَارُون أَخُو مُوسَى , وَنُسِبَتْ مَرْيَم إِلَى أَنَّهَا أُخْته لِأَنَّهَا مِنْ وَلَده , - حَدَّثَنَا مُوسَى , قَالَ : ثنا عَمْرو , قَالَ : ثنا أَسْبَاط , عَنْ السُّدِّيّ { يَا أُخْت هَارُون } قَالَ : كَانَتْ مِنْ بَنِي هَارُون أَخِي مُوسَى

Cei (oamenii) care se ragasesc in aceste comentarii si interpretari nu sunt in concordanta referitor la ce s-a spus: “O sora lui Harun!” (din Sura 19:28), si la care Harun face Allah referire aici…

A fost relatat de Ibn Hamid, relatat de Al Hakam Ibn Mashir, relatat de Amr, relatat de Simak Ibn Harb, relatat de Alkama Ibn Wa’il, relatat de Al Mughira Ibn Shu’ba care a spus: “Profetul, m-a trimis sa-i adun de la cei din Najran (bunuri) pentru nevoile sale. Oamenii din Najran m-au intrebat: Nu sustine profetul vostru ca Harun, fratele Mariei (Mariam) este fratele lui Moise? Nu am stiut ce sa le raspund pana nu m-am intors la profet (may Allah’s prayers be upon him.). I-am spus tot ce am auzit si au spus, si el (profetul) a spus: “Ei obisnuiau sa isi dea nume dupa numele celor care au trait inainte de ei.”

Altii au spus ca Harun (cel la care textul face referire) este fratele lui Moise, si Maria este considerata a fi sora lui Moise, pentru ca ea este (descendenta, se trage din) din fiul lui.

Ni se spune (relateaza) de catre Musa, relatat de catre Amr, relatat de catre Asbat, relatat de catre Al Suddi care spune urmatoarele: “O sora lui Jarun!” (Sura 19:28) cea (Maria) care se trage din tribul lui Harun, fratele lui Moise.

(Traducere din limba araba al lui Al-Tabari, comentariul Surei 19:28, editia online, textul original, ingrosarea caracterelor ne apartine).

Avem aici un alt exemplu, unde arabii, oameni a caror limba materna este araba, inteleg afirmatia Coranului care vorbeste despre mama lui Iisus ca fiind sora biologica a lui Moise. Vedem cum, chiar traditia islamica ne prezinta doua marturii care sustin faptul ca Mohammed a facut o greseala grosolana: un martor considerat de musulmani ca una dintre cele mai intelepte persoane, a doua din partea crestinilor vorbitori de limba araba. Ambele grupuri au inteles ca Mohammed invata despre Moise ca fiind unchiul lui Iisus.

Musulmanii gresesc in doua aspecte. Primul, Muhammed a gresit cand a spus ca oamenii obisnuiau sa isi dea nume dupa numele celor care au trait inainte de ei. Modul in care oamenii se numeau (pe ei insisi) dupa predecesorii lor, nu era numind (chemand) pe cineva frate sau sora a lui cutare sau cutare, ci fiul / fica lui cutare sau cutare.

Un musulman, care nu este de acord cu aceasta pozitie, incearca sa explice contrariul:
… In limba semitica, cuvintele tata, mama, frate si sora sunt larg folosite si implica neaparat o relatie foarte apropiata ca cea cu mama, tata, frate si sora.. Ni se relateaza faptul ca profetul a spus: “Eu sunt raspunsul rugaciunilor facute de tatal meu Avraam.” (Bukhari)

In limba semitica, folosita in antichitate, numele persoanei era de cele mai multe ori conecatat cu un nume al fondatorului tribului sau al unui stramos foarte cunoscut. Spre exemplu, (interlocutorii) se puteau adresa unui barbat din tribul lui Banu Tamim cu apelativele fiul lui Tamim sau fratele lui Tamim. Intrucat Maria apartinea familiei de preoti, prin urmare descindea din Aaron, era considerata (i se adresau) sora cu Aaron. In acelasi fel, Elisabeta verisoara ei, sotia lui Zaharia, este prezentata in Luca 1:5 ca fiind una din fetele lui Aaron.

Sunt numeroase exemplele in Biblie unde numele tribului este folosit pentru a mentiona descendenta persoanei.. Spre exemplu, Lot este numit fratele lui Avraam (Geneza 14:14), dar in realitate Lot era nepotul lui Avraam (Geneza 11:31). In acelasi mod Avraam i-a vorbit lui Lot spunand: “Suntem frati” (Geneza 13:8). In realitate Avraam a fost unchiul lui Lot. La fel regina Babilonului a facut referire la Nebucadnetar, bunicul sau, ca fiind tatal lui Belsatar, cu toate ca Nabonidus era tatal sau, iar Nebucadnetar bunicul sau. (Daniel 5:11). In Noul Testament, Avraam este numit tatal nostru, cu toate ca in realitate era un descendent foarte indepartat (Faptele Apostolilor 7:2, Romani 4:12, Iacov 2:21). Un evreu, chiar si dupa 2000 de ani poate sa-l numeasca “tata” pe Avraam ( Luca 16:24-25, 1:67-73, 13:16). In Numeri (20:14), poporul Israel este numit frate al imparatului Edomului, cu toate ca Esau si Iacov erau frati si din ei au iesit cele doua popoare. In Rut 4:13-17 Obed este numit fiul lui Naomi, cu toate ca el era fiul lui Rut, nora sa. Laban este numit fiul lui Nahor (Geneza 29:5), cu toate ca el este fiul lui Betuel, care este fiul lui Nahor (Geneza 24:47). Iisus, in ziua sabatului, in Sinagoga, a vindecat femeia bolnava de 18 ani care era sub puterea unui duh de neputinta, si el a numit-o fiica a lui Avraam (Luca 13:16). Multimea a cartit impotriva lui Iisus pentru ca a intrat in casa vamesului. Iisus il numeste fiu al lui Avraam (Luca 19:9).

In Ioan 8:37-59, Iisus foloseste analogia “copii ai lui Avraam”.

Pavel ne spune de fagaduinta facuta lui Avraam (Galateni 3:16) si “semintiei tale” care este Hristos. Oamenii cu autoritate sunt de asemenea cunoscuti sub denumirea de “parinti” in limbajul Biblic: Judecatorii 17:10 – preoti; 2 Imparati 2:12, 6:21 – parinti; Geneza 45:8, Isaia 22:21 – conducatori; Iov 29:16 – binefacatori.

Uneori, familii de oameni sunt cunoscute dupa numele unui/unor descendenti faimosi. In Biblie, uneori numele Israel este folosit pentru a desemna poporul Israel (Deuteronom 6:3-4). Chedar este folosit pentru Ismaeliti (Isaia 21:16, 42:11). Iisus este numit fiul lui David (Matei 9:27, 15:22, 20:30-31, Marcu 10:47-48).

Autorul, in aparenta, nu a realizat cum aceste exemple dovedesc ceea ce noi sustinem prin faptul ca Mohammed a facut o greseala majora. In fiecare exemplu dat de autor, cuvantul folosit in conexiune cu linia genealogica a persoanei, a descendentilor persoanei, nu este “frate cu” sau “sora cu”, ci mai degraba “fiul lui” sau “fica lui”. Nici un exemplu care se refera la genealogia unei persone, dat de autor, nu foloseste expresia “frate cu” sau “sora cu”.

Exemplul folosit de autor “frate cu” sau “frati”, este folosit (i.e. Avraam si nepotul sau Lot) nu pentru descendenti ci pentru doua persoane contemporane. Prin urmare, folosind acest exemplu - relatia de rudenie dintre Avraam si Lot – autorul, indirect, ne ofera dovada despre greaseala din Coran, anume ca Maria si Aaron au fost contemporani si au trait in aceiasi perioada.

Referirea facuta la limba araba nu ajuta cu nimic. Cand cineva vorbeste despre “un frate al lui Tamim”, el/ea vrea sa spuna ca individul (in cauza) este contemporan cu acel trib, si anume, atat tribul cat si individul sunt contemporani (traiesc in aceiasi perioada).

A doua greaseala facuta de musulmani, este afirmatia despre Maria – anume ca apartine tribului lui Aaron, din linia genealogica a levitilor. Atat Biblia cat si dovezile non-Biblice ne arata ca Maria era din tribul lui Iuda, descendenta din linia genealogica a lui David, neavand nicio legatura cu linia preoteasca. Unii musulmani incearca sa faca legatura (Luca 1:36) prin faptul ca Maria este ruda cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul, care provenea din casa lui Aaron (Luca 1:5). Acesta ne arata faptul ca Elisabeta, prin mama ei, avea legaturi de sange cu semintia lui Iuda. Sunt cunoscute cazuri in care preotii isi luau sotii din alte semintii israelite. Textul urmator ne arata: Atalia, mama lui Ahazia, vazand ca fiul ei a murit, s-a sculat si a omorat tot neamul imparatesc al casei lui Iuda. Dar Iosabeat, fata imparatului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor imparatului, cand au fost omorati, si l-a pus cu doica lui in odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Iosabeat, fata imparatului Ioram, nevasta preotului Iehoiada, si sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorat. (2 Cronici 22:10-11)

Ioram era imparatul lui Iuda, descendent din linia lui David, astfel fica lui era descendenta a lui David. Ea era castorita cu un mare preot din semintia lui Aaron, fapt care ne arata ca preotii puteau sa se casatoreasca cu fete din celelalte semintii ale lui Israel.

Dupa cum vedem, dovezile aduse arata ca invatatura Coranului este gresita. In mod eronat ne invata ca Maria, mama lui Iisus a fost sora biologica a marelui preot Aaron, facandu-l pe Moise unchiul lui Iisus.

De vreme ce Invierea lui Iisus este principala dovada in sustinerea lui in legatura cu divinitatea Lui, multi au incercat sa dovedeasca contrariul prin punctarea contradictiilor aflate in acesta. De vreme ce musulmanii neaga crucificarea, cu siguranta ei trebuie sa nege si Invierea. Unul dintre cele mai favorite subiecte pe lista Bibliei de contradictii, prezentata de atei si musulmani, este de asemenea in Evanghelie conform textului din Ev. dupa Marcu capitolul 16 (de asemenea Ev. dupa Matei 28), femeile au intalnit la Mormantul lui Iisus un barbat (inger), care este citit sa insemne unul si doar un singur inger, in timp ce conform cu Ev. dupa Luca capitolul 24 (de asemenea Ev. dupa Ioan cap. 20), explicit sustine ca ele au intalnit doi ingeri. Nu sunt preocupat de ateisti aici, dar este interesant de vazut ca acesti musulmani, se pare ca nu-si cunosc propriul Coran de vreme ce ei fac atata caz despre astfel de lucruri.

Aici sunt (macar) doua pasaje in Coran in relatie cu anuntarea nasterii lui Iisus, Mariei.

[3/42]
Îngerii au spus: “O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi ţi-a dat curăţenie. El te-a ales înaintea femeilor lumilor.

[3/45]
Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu.

[19/17-18]
Ea puse un văl între ea şi ai săi şi Noi i-am trimis duhul Nostru ce i se înfăţişă ca un bărbat desăvârşit.
Ea spuse: “La Milostivul caut izbăvire de tine, dacă tu te temi!”

Cati ingeri au venit la Maria? In capitolul 3, araba foloseste forma plurala, ceea ce inseamna ca nu erau mai putin de trei ingeri, dar asta ar putea insemna de asemenea ca acolo erau de fapt patru, o mie, un milion etc.!

In Sura (19/18) vedem ca ea se adreseaza la singular, de ce atunci Maria cauta aparare/refugiu doar fata de la unul din ingeri? Nu erau si ceilalti ca niste barbati si o amenintau?

Intamplator, acesta problema in Coran este mult mai dificil de rezolvat pentru musulmani decat terrmenul Biblic “unul” pentru crestini, in timp ce in Coran Maria se adreseaza unui inger (si este clar ca ea vorbeste doar cu un inger). Ar fi fost mult mai ciudat daca in jurul ei ar fi fost trei sau mai multi. In Biblie nu gasim ca femieile se adreseaza direct ingerilor. Totusi nimic nu stabileste ca acolo ar fi fost doar un inger. Marcu si Matei au mentionat ca unul este cel cu care femeile vorbeau in timp ce Luca si Ioan spun clar ca acolo erau de doi.

Dupa intalnirea cu presedintele si vice- presedintele undeva pe o strada din oras, as fi putut spune: l -am vazut pe presedinte azi. Nimic intr-o astfel de afirmatie nu include si faptul ca l-am intalnit si pe al doilea in (ierarhic) comanda si poate de asemenea mai multi oameni.

As accepta fara probleme acesta semnificatie pentru pentru textile din Coran, dar este mai putin convingatoare decat cea a Bibliei. Unul ar trebui sa explice de ce Maria s-a adresat de doua ori unuia din ingeri si de asemenea nu face referire si la ceilalti ingeri.

Articaol de: Jochen Katz
Sursa: www.answering-islam.org