Intorducere

Când Mohamed a intrat pentru prima oară în Yathrib (Al-Madina Al-Munawwarah), el s-a bazat pe sprijinul celor din poporul său. Mohamed a crezut că tribul evreilor din oraş, îi va oferi ajutor pentru a-şi susţine autoritatea ca profet, prin prisma faptului că aceştia deţineau Tora şi toţi profeţii au fost dintre evrei.

În Yathrib şi suburbiile sale, trăiau mulţi evrei. Aceştia erau: familia Bani Al-Nadheer, famila Qaynuqa Bani, familia Bani Quraytha şi alţii. Evreii erau foarte bogaţi şi aveau succes în afacerile lor. Lucruri dorite şi de tânăra naţiune islamică.

La început, Mahomed a încercat să fie prieten cu evreii şi să-i atragă de partea lui. El a insistat că Oamenii Cărţii (evreii şi creştinii) se închină aceluiaşi Dumnezeu [sura 29:46]. El a spus că acelaşi Dumnezeu ne-a trimis (revelat) Tora [sura 5:48]. El a ordonat musulmanilor să postească Aashoora sau Paştele [Saheeh Bukhari - 2004]. Chiar Qibla (direcţia spre care musulmani se roagă) a fost spre Ierusalim - aceeaşi direcţie spre care evreii se rugau [Saheeh Bukhari - 41]

Oricât de mult a încercat Mahomed să-i convingă că el este profet, nu a reuşit. A încercat chiar să negocieze într-o sinagoga din Yathrib (Al-Madina Al-Munawwarah), spunând că, dacă numai doisprezece evrei ar crede în El, atunci Allah şi-ar abate mânia lui de la ei [Musnad Ahmad - 23464].

Când a înţeles că evreii nu vor crede în el, şi că necredinţa lor se va întoarce împotriva lui, pentru că au Tora în care se găsesc criteriile după care este arătat un profet (adevărat sau fals), (Mohamed) a realizat că aceştia ar trebui eliminaţi. Primul pas a fost să schimbe Qibla (direcţia spre care musulmanii se roagă) de la Ierusalim la Mecca [sura 2:144 şi Saheeh Bukhari - 41]. Apoi îi avertizează, fie devin musulmani şi vor trăi în siguranţă sau îşi vând proprietăţile şi pleacă (părăsesc terenurile deţinute) [Saheeh Muslim - 1765 & 1767 şi Sunan Abi Dawood - 3003].

Mohammed merge către evrei, fie pentru a încheia un tratat cu ei, fie pentru a-i exila. Evreii Bani Al-Nadheer au refuzat să încheie un tratat cu Mohamed, au luptat împotriva lui, au pierdut şi, ulterior, au fost exilaţi. Evreii Bani Quraytha văzând soarta fraţiilor lor Bani Al-Nadheer nu au avut altă opţiune decât să facă un tratat de pace cu Mohamed [Saheeh Muslim - 1766 şi Sunan Abi Dawood - 3004].

Mohamed era hotărât în a exila sau omorî toţi evreii (din peninsulă). Nu putea rupe tratatul cu evreii Bani Quraytha pentru că, deşi ar fi cauzat imaginii sale de profet, un profet trebuie să-şi ţină promisiunile şi tratatele. Mohamed a subliniat cu tărie importanţa păstrării tratatelor [sura 09:04 şi Saheeh Bukhari - 33]. Deci, singura cale prin care el ar fi putut rupe tratatul era să prezinte situaţia de aşa natură ca evreii Bani Quraytha să fie cei care au rupt tratatul.

Ghazwat Al-Khandaq (Bătălia Canalului sau Sanţului) a venit. Triburile păgâne arabe s-au retras şi Mohamed era gata de luptă. Mahomed i-a omorât pe evreii Bani Quraytha pe motiv că au renunţat la tratat şi i-au trădat pe musulmani. Oare i-au trădat ei pe musulmani?

Bătălia de la Al-Khandaq (bătălia de la şanţ sau bătălia aliaţilor) şi Bătălia de la Bani Quraytha

Quraysh şi Ghatfan, încurajaţi de evreii exilaţi, Bani Al-Nadheer, au vrut să-l elimine pe Mohamed pentru totdeauna. Au strâns o armată mare şi au asediat Yathrib-ul [Saheeh Bukhari - 4103]. Mohamed, bazat pe sugestia lui Salman Al-Farisi, a săpat un şanţ în jurul Yathrib-ului [Saheeh Bukhari - 2837], cu excepţia părţi locuite de Bani Quraytha, pentru că aveau ziduri mari şi ar fi fost imposibil pentru arabii păgâni să treacă prin cetatea lor, cu excepţia cazului în care Bani Quraytha le-ar fi permis. Datorită tratatului dintre Mohamed şi Bani Quraytha, Mohamed nu a avut niciun motiv de teamă [Saheeh Muslim - 1766 şi Sunan Abi Dawood - 3004]. Totul era pregătit.

După începerea asediului, Mohamed a avut probleme cu alimentele şi alte resurse [Saheeh Bukhari - 4101 şi Musnad Ahmad – 13808]. Tovaraşii săi erau îngroziţi [Saheeh Bukhari - 4103 şi Musnad Ahmad - 10613], şi, mai ales că circulau zvonuri despre evreii Bani Quraytha, că urmau să rupă tratatul dintre ei şi Mohamed, şi i-ar lăsa pe arabii păgâni să treacă prin partea lor. Dupa ceva timp, o furtună de nisip a lovit armatele arabilor păgâni, iar prin refuzul evreilor Bani Quraytha de ai lasa să treacă prin fortăreaţa lor, armatele (pagâne) nu au avut altă alegere, decât să se retragă [Musnad Ahmad – 22823].

Pe de altă parte Mohamed, era gata de luptă. Armata (lui Mohamed) era echipată şi dornică de a lupta în numele lui Allah. Zvonurile că Bani Quraytha au vrut să-l trădeze au fost doar o scuză, şi că ar fi primit un ordin trimis de la Allah, prin intermediul lui Jibreel (Gabriel). Mohamed i-a asediat timp de 14 zile. La sfârşitul acestor zile Bani Quraytha s-au predat. Mohamed a omorât toţi bărbaţii, şi a făcut sclavi femeile şi copiii acestora [Saheeh Muslim - 1769]. Acum, avea mai puţin cu un trib de evreii de care să se teamă.

Trădători sau trădaţi?

Întrebarea pe care ne-o punem acum este; au fost evreii tribului Bani Quraytha trădători sau au fost trădaţi?

Mai întâi de toate, cum ştim dacă un tratat este nul? Nu putem doar pesupune că un tratat este nul din cauza unor simple zvonuri [sura 49:12]. Putem presupune doar dacă:
- Cealaltă parte denunţă în mod oficial tratatul;
- Acţiunea celeilalte parţi este o încălcare directă a tratatului.

Putem spune că una din cele două variante se aplică în cazul tribului de evrei Bani Quraytha?

Am cautat în cele două cărţi ale Hadis-ului (Saheeh Bukhari, Saheeh Muslim, Sunan Al-Tarmithi, Sunan Al-Nasa’i, Sunan Abi Dawood, Sunan Ibn Majah, Musnad Ahmad, Muwatta’ Malik şi Sunan Al-Darimi) şi nu am găsit niciun indiciu care să arate faptul că tribul evreilor Bani Quraytha, oficial sau nu, a renunţat sau a încalcat tratatul.

Singurul Hadis găsit care expune poziţia tribului Bani Quraytha este Hadis-ul [Musnad Ahmad - 22823], care spune că tribul Bani Quraytha a refuzat să-i asiste pe arabii păgâni în vreun fel în atacul pe care aceştia îl duceau împotriva lui Mohamed.

Concluzie

Am văzut cât de mult a vrut Mohamed să-i aibă pe evrei de partea lui. Neputând sa-i atragă acesta i-a eliminat. Am văzut că evrei Bani Quraytha au refuzat să-i ajute pe arabii păgâni sau sa-i lase să treacă prin fortăreaţa lor. Cu toate acestea, Mohamed era hotărât să elimine toţi ne-musulmanii din Arabia . Evreii erau nevinovaţi, lucru care nu l-a oprit pe Mohamed să-i asedieze (pe Bani Quraytha) omorînd (a omorât) fără milă toţi bărbaţii, iar femeile şi copii făcându-i sclavi. Mohamed însuşi a încălcat tratatul, cu toate că a predicat întotdeauna despre cum ar trebui să fie păstrate tratatele.

Istoria este scrisă de învingători. Prin urmare, musulmanii de-a lungul istoriei au susţinut că evreii Bani Quraytha au fost trădători. Totuşi, pentru că cele nouă colecţii de Hadis-uri (De la Al-Bukhari la Darimi) au fost adunate de bărbaţi care se temeau de Allah, nu a fost inclus niciun hadis neautentic. Prin urmare nu s-a putut găsi niciun hadis care să vorbească despre trădarea evreilor Bani Quraytha.

Ce putem înţelege de aici? Poate un profet adevărat al lui Dumnezeu rupe tratatele încheiate fără niciun motiv plauzibil?

Articol preluat şi tradus cu permisiunea: www.answering-islam.org

Următoarea observaţie este pentru mine una dintre cele mai clare dovezi ale inegalităţii între bărbaţi şi femei din cadrul islamului.

Mohammed a spus: “Mi-a fost arătat focul iadului şi că majoritatea locuitorilor iadului sunt femei.”

Acest hadis poate fi găsit în:
SaHeeH Bukhari: 29, 304, 1052, 1462, 3241, 5197, 5198, 6449, 6546 (sistemul de numerotare FatH Al-Bari’s)
SaHeeH Muslim: 80, 885, 907, 2737, 2738 (sistemul de numerotare Abd Al-BaQi’s)
Sunan Al-Tarmithi: 635, 2602, 2603, 2613 (sistemul de numerotare AHmad Shakir’s)
Sunan Al-Nasa’i: 1493, 1575 (sistemul de numerotare Abi Ghuda’s)
Sunan Ibn Majah: 4003 (sistemul de numerotare Abd Al-BaQi’s)
Musnad AHmad: 2087, 2706, 3364, 3376, 3559, 4009, 4027, 4111, 4140, 5321, 6574, 7891, 8645, 14386, 27562, 27567, 19336, 19351, 19415, 19425, 19480, 19484, 20743, 21729, 26508 (sistemul de numerotare IHya’ Al-Turath’s)
Muwata’ Malik: 445 (sistemul de numerotare Muqata’ Malik’s)
Sunan Al-Darimi: 1007 (sistemul de numerotare Alami şi Zarmali’s)

Puteţi citi online următoarele hadis-uri: Sahih Bukhari: Vol. 1:28, 301; Vol. 2:161; Vol. 7:124-126.

Cu un an în urmă, atunci când am început să cercetez despre islam, am citit acest hadis, şi am găsit cea mai puternică dovadă a faptului că în islam, bărbaţii şi femeile nu sunt egale. Permiteţi-mi să explic:

Să presupunem că avem două clase într-o şcoală anume, că ambele au acelaşi număr de studenţi, şi că numărul este un număr imens. Să presupunem că dăm ambelor clase un test. Majoritatea din clasa A a trecut testul în timp ce majoritatea din clasa B nu a reuşit. Dacă ambele clase au aceleaşi abilităţi mentale, acelaşi grad de educaţie, acelaşi test, aceleaşi stimulente ar trebui să obţină rezultate foarte aproapiate. Altfel, înseamnă că ceva nu a fost în regulă. Fie studenţii din clasa B nu sunt la fel de bine educaţi ca cei din clasa A, ori examenul clasei B a fost mai greu, etc … În situaţia dată, examinatorul nu este unul corect.

Cele de mai sus se aplică in cazul acestor hadis-ri. În cazul în care atât bărbaţii cât şi femeile sunt egali, atunci numărul bărbaţilor din iad, faţă de cel al femeilor ar trebui să fie aproximativ egal. Dacă nu, atunci înseamnă că femeile sunt fie mai slabe şi mai ispitite de păcat (un examen mai greu), sau că nu au aceleaşi oportunităţi ca şi bărbaţii (un nivel mai scăzut de educaţie). Acest lucru ne arată că Dumnezeu, fie nu a fost corect în testarea acestora, sau nu a fost corect atunci când le-a creat.

Să adăugăm acestei observaţii faptul că se nasc mai mulţi băieţi decât fete (cu aproximativ 5% mai mult). Numarul bărbaţilor care au trăit pe acest pământ este mai mare decât cel al femeilor (chiar dacă ei mor mai tineri). Avem acum o problemă si mai delicată.

Chiar dacă este destul de clar ce a vrut să spună Muhammad, o obiecţie posibilă ar putea fi ridicată din traducerea în alte limbi a cuvântului “majoritate”. Care este sensul cuvântului “majoritate” în arabă? Este posibil să-l interpretem ca 50,1% la 49,9% sau nu? Sau limba arabă indică o diferenţă mare?

Cuvântul “majoritate” în limba arabă este “akthar”. Acest cuvânt este de obicei folosit atunci când există o mare diferenţă de mărime, număr, etc .. Acest hadis este înţeles de către toţi Şeicii şi interpretat ca atare: “marea majoritate”. Am auzit pe cineva spunând că acesta înseamnă două treimi dintre cei din iad sunt femei. Din context, este imposibil să o interpreteze ca 50,1% la 49,9%.

Un alt motiv este faptul că Mohammed “a văzut” cu ochii săi o mare diferenţă. Mohamed nu a făcut cercetări, iar Dumnezeu nu-i spune numărul. Deci, dacă diferenţa este vizibilă, atunci aceasta nu poate fi, doar un procent de 1% sau 2% diferenţă.

Am continuat căutarile şi am găsit că acest hadis apare de foarte multe ori. Am găsit un alt hadis în Bukhari, hadis care face referie la “cei mai mulţi locuitori ai iadului sunt femei”. Fraza utilizată în limba arabă face referire clară că Mohammed aici vorbeşte despre o MARE majoritate.

Volumul 7, Cartea 62, Numărul 124:

Istorisit de Osama: Profetul a spus:
“Am stat la poarta Paradisului şi am văzut că majoritatea oamenilor care intrau erau dintre cei săraci, în timp ce cei bogaţi erau opriţi la poarta (pentru a li se cere socoteală). Dar, cei (tovarăşii) care meritau să fie în foc, au fost aruncaţi în foc. Apoi am stat la poarta de foc (în faţa iadului) şi am văzut că majoritatea celor care au intrat erau femei.”

Acest hadis se găseşte în:
SaHeeH Bukhari: 5196, 6547 (sistemul de numerotare FatH Al-Bari’s)
SaHeeH Muslim: 2736 (sistemul de numerotare Abd Al-BaQi’s)
Musnad AHmad: 21275, 21318 (sistemul de numerotare IHya’ Al-Turath’s)

Cuvantul arab folosit aici pentru “majoritate” este “Aammah (sau 3ammah), şi indică fără orice urmă de îndoială (în arabă) “marea majoritate”. Nu cred că “majoritatea” este o traducere foarte bună. Traducerea găsită pentru Aammah (sau 3ammah) a fost “cei mai mulţi locuitori”. Deci Mohamed a vrut să ne spună clar că “marea majoritate” a celor care sunt în iad este compusă din femei.

Numărul menţionrilor:
Bukhari (ambele hadis): de 11 ori
Muslim (ambele hadis): de 6 ori
Ahmad (ambele hadis): ori 27 ori
Numărul total al menţiunilor (în ambele hadis în toate cele nouă cărţi: de 53 ori

Bazându-ne pe faptul că găsim acest lucru menţionat în multe scrieri autentice ale lanţului de transmiteri, nu admite că acest hadis nu este autentic în ce priveşte sensul acestuia.

Articol preluat şi tradus cu permisiunea: www.answering-islam.org

Unul dintre motivele pe care liderii musulmani îl oferă pentru perfecţiunea Coranului, este că Muhammad a avut o memorie perfectă. Se spune că Dumnezeu i-a dat lui Muhammed nu doar cuvintele pentru a putea vorbi, ci şi capacitatea de a-şi aminti perfect aceste cuvinte. Un savant islamic ne spune:

Atât timp cât a trăit profetul, comunitatea a avut în el un ghid infailibil în ceea ce priveşte recitarea corectă a Coranului. Pentru a nu uita, profetului i-a fost acordată o protecţie specială, după cum ne indică însuşi Coranul: “Noi te vom învăţa să reciţi [Coranul], astfel încât tu să nu uiţi, Decât numai ce voieşte Allah; El cunoaşte deopotrivă ceea ce se rosteşte şi ceea ce este ascuns.” (Sura 87:6-7). (Labib as-Said, The Recited Koran - A History of the First Recorded Version, p. 20)

Este această afirmaţie adevărată sau este o exagerare? În acest articol vom examina ce ne spun Coranul şi Hadith-urile despre memoria lui Mohamed şi a tovarăşilor săi.

1. Ce spune Coranul despre memoria lui Mohamed?

Versetul la care Labib as-Said face referire pentru a susţine ideea că Mohamed a avut o memorie perfectă, ne spune ceva total diferit de ideea lui Labib. Mai exact, susţine că “lui Mohamed i-a fost acordată o protecţie specială împotriva uitării”. În încercarea sa, Labib as-Said uită un cuvânt foarte important din aceste versete: “ce voieşte” (arabă: illa). Haideţi să privim din nou la aceste versete:

• “Noi te vom învăţa să reciţi [Coranul], astfel încât tu să nu uiţi, Decât numai ce voieşte Allah…” (Sura 87:6-7)

Acest verset nu afirmă despre Mohamed că nu va uita nimic din ceea ce i-a fost revelat (Coran). Versetul ne spune că Mohamed va uita doar ceea ce vrea Dumnezeu. Acum dar, versetul pare a fi o explicaţie şi o justificare pentru uitarea lui Mohamed. Această interpretare o gasim şi în hadis-uri.

2. Ce ne spun hadis-urile despre memoria lui Mohamed?

• Aisha ne relatează: Profetul a auzit un om recitând din Coran în moschee şi a zis: “Fie ca Allah să-şi reverse mila lui peste acest om, deoarece el mi-a amintit astfel de anumite versete şi de o astfel de sura.” (Bukhari: volume 6, book 61, number 556, Khan)

• Hisham ne relatează: (acelaşi hadith adăugă): pe care l-am pierdut (modificarea versetelor). (Bukhari: volumul 6, cartea 61, numărul 557, Khan)

• ‘A’isha ne relatează că Apostolul lui Allah a auzit o persoană recitând Coranul în timpul nopţi. Auzindu-l, el a spus: Allah să-şi arate îndurarea faţă de el, el mi-a amintit de anumite versete pe care le-am uitat dintr-o anumită sură. (Muslim: cartea 4, numărul 1720, Siddique)

• ‘A’isha ne relatează că Apostolul lui Allah asculta recitarea Coranului de către un bărbat în moschee. În consecinţă, el a spus: Fie ca Allah să aibă milă de el; el mi-a amintit de versetul despre care am fost făcut să-l uit. (Muslim: cartea 4, numărul 1721, Siddique)

• Mu’awiyah ibn Khudayj ne relateaază: Într-o zi Apostolul lui Allah s-a rugat şi a dat salutul în timp ce un rak’ah (mişcările şi cuvintele prescrise pe care musulmanii trebuie să le facă în timpul rugăciunii [Salah]) de rugăciune au rămas a fi oferite (făcute). Un bărbat s-a dus la el şi i-a spus: Ai uitat să faci o rak’ah de rugăciune. … (Abu Dawud: cartea 3, numărul 1018, Hasan)

• Imran ibn Husayn ne relateaază: Profetul i-a condus în rugăciune şi a uitat ceva, aşa că a făcut mătănii şi apoi a rostit tashahhud, apoi i-a salutat. (Abu Dawud: cartea 3, numarul 1034, Hasan)

• Abdullah ibn Mas’ud ne relatează: … (Mohamed a spus) Sunt doar o fiinţă umană şi uit la fel cum voi toţi uitaţi, aşa că atunci când uit ceva, amintiţi-mi, … (Abu Dawud: cartea 3, numarul 1015, Hasan)

• ‘Abdullah ne relatează: … (Muhammad a spus) Eu sunt un om ca voi şi pot sa uit la fel ca voi. Deci, dacă uit ceva, aduceti-mi aminte … (Bukhari: volumul 1, cartea 8, numărul 394, Khan)

Din hadis-urile enumerate mai sus este clar că au existat diferite ocazii când Muhammad a uitat părţi ale Coranului şi trebuia să i se aducă aminte. Vedem de asemenea că în unele împrejurări a uitat ceea ce s-a rugat şi a fost necesar să i se amintească.

3. Ce ne spun hadis-urile despre memoria tovarăşilor lui Mohamed?

• Abdullah ne relatează: Profetul a spus, “De ce oamenii spun, “am uitat anumite versete (din Coran)? ” El, de fapt, a fost făcut (de Allah) să uite. ” (Bukhari: volume 6, cartea 61, numărul 559, Khan)

• Ibn Mas’ud ne relatează că Mesagerul lui Allah spunând: Mizerabil este omul care spune: am uitat o anumită Sură, sau am uitat un anumit verset, dar el a fost făcut să uite. (Muslim: cartea 4, numărul 1726, Siddique)

• Abu Harb b. Abu al-Aswad relatează cu autoritatea tatălui său, că Abu Musa al-Ash’ari a trimis să fie aduşi recitatori din Basra . Recitatorii au venit la el şi erau trei sute la număr. Ei au recitat Coranul, acesta spunându-le: Sunteti cei mai buni dintre locuitorii din Basra , pentru că voi sunteţi recitatori (ai Coranului între ei). Deci, continuaţi să-l recitaţi. (Dar, ţineţi minte), că recitarea voastră pe o perioadă lungă de timp, nu poate întări inimile voastre aşa cum au întărit inimile celor dinaintea voastră. Obişnuiam să recităm o sură care semăna în lungime şi dificultate cu (sura) Bara’at. Totuşi, am uitat-o, cu excepţia acestui pasaj pe care încă mi-l amintesc: “Dacă ar exista două văi pline cu bogăţii, pentru fiul lui Adam, el şi-ar dori o a treia (vale), şi nimic în afara prafului nu ar umple stomacul fiului lui Adam. ” Şi obişnuiam să recităm o sură care semăna cu una dintre surele Musabbihat, dar am uitat-o, şi ne amintim (atât) din ea: “O oameni care credeţi, de ce nu trăiţi ceea ce afirmaţi” ( lxi 2,. 61:2) şi “este scris (înregistrat) pe gâturile voastre ca o (un) mărturie (împotriva voastră) şi ve-ţi fi întrebaţi despre acest lucru în Ziua Învierii” (xvii. 13, 17:13). (Musulmani: cartea 5, numărul 2286, Siddique)

Avem aici pe unul dintre însoţitorii (apropiaţii lui Mohamed) mărturisind despre existenţa unor sure care nu mai sunt în Coran, deoarece acestea au fost uitate.

Concluzie

Dovezile din Coran şi hadis-uri arată că Mahomed şi însoţitorii săi au avut o memorie normală, uitând părţi ale Coranului. Liderii musulmani ar trebui să se oprească din a face afirmaţii exagerate despre Mohamed. Mohamed a fost un om obişnuit. Mohamed a spus despre el însuşi: “sunt doar o fiinţă umană şi uit la fel cum şi voi uitaţi” (Bukhari, Abu Dawud).

Referinţe

Muhammad ibn Ismail al-Bukhari, Sahih al-Bukhari (translator: Dr. Muhammad Muhsin Khan).

Sulaiman Abu Dawud, Sunan Abu-Dawud (translator: Prof. Ahmad Hasan).

Muslim ibn al-Hajjaj, Sahih Muslim (translator: Abdul Hamid Siddique).

Labib as-Said, The Recited Koran - A History of the First Recorded Version, Princeton, New Jersey: The Darwin Press, 1975.

Abdullah Yusuf Ali, The Meaning Of The Holy Quran, Maryland, U.S: Amana Publications, 2004.

Articol preluat din: www.answering-islam.org
Copyright © Samuel Green 2004.

Astazi, creştinii sunt tot mai mult atacaţi de doctrina Islamistă, în acest articol vom privi la originea Religiei Islamice din mai multe puncte de vedere. Iar în final vom face toţi împreună o concluzie.

Originea Islamului: Istorie

Religia Islamică, este cea mai tânară printre marele religii ale lumii. Cea mai tânără însă nicidecum cea mai mică. Astăzi este considerată ca cea mai rapid raspindită relgie din lume. Muhamed (circa 570-632 D.H) introduce islamul în anul 610 d.H., după ce ar fi avut o descoperire din partea lui Dumnezeu prin Îngerul Gavril. Muhamed a dictat Coranul, cartea pe care musulmanii o cred a fi sfântă, avînd cuvite perfecte din partea lui Alah.

“Istoria demonstrează faptul că înainte de Muhamed, arabii fiind pagîni se inchinau la 360 de dumnezei. Cîte unui dumnezeu la fiecare zi din an. Iar dumnezeul AL-Ilah era cel mai mare dintre toţi aceşti dumnezei. (Islam: Muhammad and His Religion, Arthur Jeffery, 1958, p 85)”

Aşa cum vedem în alt articol, idolul şef AL-Ilah este si numele din care derivează astăzi numele de Allah.

“Înainte de Islam, religia lumii Arabe se închina la o mulţime de duhuri, numite jinn. Allah era unul din mulţii dumnezeii, cărora li se slujea in Mecca. Dar dupa aceea Muhamed a început sa înveţe oamenii ca Allah, este Singurul Dumnezeu. Dumnezeu căruia I se inchină atît Iudeii cît şi Creştinii”. (A Short History of Philosophy, Robert C. Solomon, p. 130).

Orginea Islamului: Islam

Originea Islamului, aşa cum o relatează mai multe surse, arată că îşi are începutul legat de proorocul Muhamed, adică în secolul 7. Părerea musulmanilor, însă, este alta. Ei cred că islamul a început mult înainte de naşterea lui Muhamed şi că proorocul Muhamed este ultimul şi cel mai distins dintre proorocii recunoscuţi de musulmani. Coranul a fost dictat de Muahamed, dar potrivit lui, religia Islamică nu a început odată cu el. Ei spun că Adam a fost primul om şi primul musulman pe pamînt, şi însuşi Domnul Isus a fost musulman care se ruga de 5 ori pe zi. Coranul mărturiseşte despre sine că a fost “dat de Dumnezeu” prin îngerul Gavril proorocului Muhamed, pentru ca să confimre Scripturile de mai înainte, sau Scripturile precedente.

“Spune: “Cine este duşman lui Gavriil? El l-a pogorât (Coranul) în inima ta, cu îngăduinţa lui Allah, adeverind ceea ce se află dinaintea lui, ca îndreptare şi bună vestire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducere Liga Islamică)
“Spune, oricine se împotriveşte lui Gavril, să ştie că el a adus aceasta (Coranul) în inima ta, după voia lui Dumnezeu, ca să confirme scripturile precedente şi să aducă vestea bună şi călăuzire pentru credincioşi” (Sura 2:97).
(traducrerea din limba engleză)

Orgininea Islamului: Scripturile Precedente

Musulmanii cred în 4 cărţi venite de la Dumnezeu şi anume:
- Tora (Primele 5 cărţi ale V.Testament scrise de Moise),
- Pasalmii lui David (Zaburi Doud) ,
- Noul Testament (Ingil) şi
- Coranul.
Când Coranul spune că a venit să confirme cele scrise în Scripturile precedente, el se referă la Tora, Psalmi şi N.Testament. Coranul marturiseşte că aceste cărţi au venit de la Dumnezeu. Nu numai că le acceptă, dar spune:

Iar dacă tu ai îndoială asupra celor pe care ţi le-am trimis,
atunci întreabă-i pe cei care au citit Cartea revelată
mai înainte de tine. Ţi-a venit Adevãrul de la Domnul tãu!
Aşadar, nu fi printre cei care au îndoieli!
(traducere Liga Islamică)
“dacă stai la îndoială cu privire la ceea ce ţi-am trimis (adică Coranul) Noi, intreabă pe cei ce au citit Scripturile precedente (Tora, Psalmii si Noul Testament), înaintea ta. Doar a venit la tine adevărul de la Domnul tău, deci să nu fii indoielnic” (Sura 10:94)
(traducere din limba engleză)

Dar aici se încep toate neânţelegerile şi problemele. Toate aceste probleme ţin nemărginit de persoana şi Dumnezeirea Domnului Isus Hristos, Mesia. Coranul vine în contradicţie cu ceea ce este scris în Tora, Psalmi şi N. Testament. De exemplu, el contrazice răstignirea Domnului Isus (Sura 4:157-158), pe cînd toate cele 4 Evangheliii şi întreg Noul Testament, Tora şi Psalmii, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca răstignit şi înviat. (Genesa 3:15, Isaia 53, Psalmul 22, Mat 27:33-36, Marcu 15:24-25, Luca 23:33, Ioan 19:17-18 etc.)

În Biblie nu găsim nici o singură referinţă la Muhamed, totuşi musulmanii susţin că însuşi Domnul Isus a profeţit venirea lui Muhamed pe acest pamînt.

O altă contradicţie şi neînţelegere este între musulmani şi Evrei. Potrivit Cuvîntului Lui Dumnezeu, Biblia, Dumnezeu a făcut un legamînt cu Avraam şi seminţia lui după el, Isaac fiind urmaşul făgăduinţei, născut din soţia lui Avraam, Sara (Genesa 15). Când Avraam a primit făgăduinţa aceasta din partea lui Dumnezeu, avea 75 de ani şi încă nu avea copii. Sara, soţia sa, era stearpă. Ca să mai ai copii la o aşa vârstă înaintată, trebuia să se întâmple un miracol. Sara, a hotărît să-l ajute pe Dumnezeu în împlinirea făgăduinţei Lui, propunîndu-i lui Avraam să intre la roaba sa egipteancă, Agar. Şi aceasta să le nască copilul fagaduintei.

“Avram a ascultat cele spuse de Sara. 3 Atunci Sara, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, 4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată… Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael. 16 Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael” (Genesa 16:2-4, 15-16).

Totuşi nu Ismael era copilul pe care îl promisese Domnul lui Avraam. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că îi va da un fiu din soţia lui, Sara, şi numele lui va fi Isaac. (Genesa 17-18). Dumnezeu a împlinit promisiunea Sa şi Sara i-a născut pe Isaac lui Avraam. El a fost fiul făgăduit de Dumnezeu de la început. (Genesa 21:1-3) Mai tîrziu lui Isaac i s-a născut Iacov, iar lui Iacov i s-au născut 12 fii care formează cele 12 seminţii ale poporului Israel prin care s-a născut Mîntuitorul, Mesia Isus Hristos. Însă Coranul spune că nu Isaac, ci Ismael este copilul făgaduinţei dat de Dumnezeu lui Avraam. (Sura 19:54, Sura 37:83-109 comparaţi cu Genesa 12:1-19). Iar legamântul şi fagăduinţele lui Dumnezeu au fost date lui Ismael şi nu lui Isaac. Muhamed este descendent din Ismael şi de aceea a încercat să convingă pe toţi urmaşii săi că Ismael este copilul făgăduinţei, dat de Dumnezeu lui Avraam, şi că arabii, dar nu Evreii sunt poporul ales al lui Dumnzeu. De aceea au şi existat multe războaie între Israeliţi si vecinii săi Arabi, in anul 1948-49, apoi 1956, în 1967, în 1973-74 şi în 1982. Faptul că Israel rămîne pînă azi în picioare, este o minune şi o puternica mărturie ca ei sunt poporul cu care Dumnezeu a făcut legămînt, urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Concluzii:  Am văzut, pe scurt, că istoria Islamului începe odată cu Muhamed, în secolul 7. Profetul Muhamed a dictat Coranul crezînd că este “primit din partea lui Dumnezeu” prin îngerul Gavril. Coranul, potrivit cu cele scrise în el, ar fi trebuit să confirme cele scrise în Biblie, Scripturile prcedente. Dar aici intervine mare dilemă. Coranul în cele mai multe privinţe se contrazice total cu doctrina Bibliei. Şi atunci, ce să mai credem? Avem două opţiuni. Prima: să credem că Cuvîntul Lui Dumnezeu, Biblia, este Adevărul absolut, complet şi fără greşeală. Iar Coranul şi religia Islamică nu sunt decât o tentativă din partea diavolului asupra cuvîntului Lui Dumnezeu, pentru a duce în eroare pe oameni.

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1Ioan 2:22)

A doua opţiune: să credem că Coranul este cartea adevarată, iar Biblia nu este Cuvîntul lui Dumnezeu. Musulmanii nu pot explica de ce Coranul nu confirma cele scrise in Biblie. Cei mai mulţi din ei preferă să spună: “Adevărata Biblie a fost pierdută în timp”. Unii mai zic: “Biblia a fost schimbată de către preoţii Iudei din acele timpuri”. Ambele cazuri sunt minciuni, pentru că nici unii din ei nu au dovezi clare pentru a confirma spusele lor. În schimb, sunt foarte multe dovezi care confirmă contrariul(voi prezenta în alt articol), şi anume că Biblia este Cuvîntul Lui Dumnezeu, complet, desăvîrşit, lăsat pentru noi, oamenii.
Oare poate Dumnezeu să mintă? Bineînţeles că NU. Atunci Dumnezeu care nu minte şi care ne-a repetat de nenumarate ori, in Tora, Psalmi si Noul Testament că Isus Hristos, nu a fost doar un simplu om, sau un simplu prooroc, ci El este Fiul Lui Dumnezeu, chipul Dumnezeului nevăzut (Epislola către Coloseni 1:15), El este Dumnezeu din Dumnezeu şi însăşi Dumnezeu îl numeşte pe Isus, Dumnezeu. (Epistola către Evrei 1:8). Oare poate Dumnezeu să vină dupa aceia cu o altă carte pe nume “Coran” şi să spună: “Îmi pare foarte rău, dar în primele trei cărţi venite de la mine, am cam greşit Eu şi v-am minţit, acum în ultima carte vă spun şi vă adeveresc ca Isus nu este Dumnezeu”. Oare poate fi aşa? Bineînţeles că nu. Sună amuzant nu?! Ultimele cuvinte pe care Dumnezeu ni le-a lasat pe paginile Sfintei Scripturi spun urmatoarele:

“Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. 19 Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărtii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.“ 20 Cel ce adevereste aceste lucruri, zice: ,,Da, Eu vin curînd.“ Amin! Vino, Doamne Isuse! 21 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin”. (Apocalipsa 22:18-21)

Tot ce a avut Dumnezeu să ne spună, este scris pe paginile Sfintei Scripturi, Biblia. Cuvîntul lui Dumnezeu este absolut şi complet, neavând nevoie de o altă carte ca să-l mai completeze. De aceea şi apostolul Pavel a scris:

“8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)

Oare este Dumnezeul Coranului acelasi cu Dumnezeul Bibliei? Oare Dumnezeu în care credem noi, creştinii, este acelaşi cu dumnezeul în care cred musulmanii? Revin-o pe acest portal şi vom găsi răspuns la aceaste întrebări.

Sursa: Moldova Creştină
http://www.moldovacrestina.net/opinii/originea-islamului-3-puncte-de-vedere/

Unii musulmani afirmă despre Isus că deşi a fost trimis de Dumnezeu, misiunea Lui pe pământ a fost doar pentru israeliţi. Mesajul său era doar pentru o singură comunitate. Musulmanii afirmă că slujirea Lui nu s-a extins dincolo de copiii lui Israel” (Zafrullah Khan, Eliberare de Cruce - Deliverance from the Cross, pag. 48). Pentru a-şi susţine punctul de vedere, ei fac referire la două dintre pasajele din Evanghelia lui Matei.

Odată când Isus îşi trimite ucenicii să vestească Împărăţia cerurilor, i-a sfătuit: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. (Matei 10:5-6)”. Cu o altă ocazie Isus ar fi zis unei femei Cananeence: “Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 15:24).

Dacă misiunea lui Isus ar fi fost doar pentru poporul evreu, Isus nu ar fi poruncit ucenicilor următoarele: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ucenicii au înţeles că sunt trimişi să propovăduiască altor popoare (întregii lumi). Ucenicii nu au ezitat să facă acest lucru, ştiau că Evanghelia este: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16).

Musulmanii sunt de acord că unul din principiile cele mai bune ale interpretării Coranului este să cauţi toate referinţele asupra subiectului şi apoi să formulezi concluzia finală. Atunci când musulmanii interpretează Biblia, de cele mai multe ori nu folosesc acelaşi mod de abordare. În mod intenţionat ignoră contextul specific al pasajului şi învăţătura generală a scripturii.

Un standard selectiv.
Dacă cineva doreşte să fie selectiv cu referinţele biblice ca să arate limitările misiunii de slujire a lui Isus, atunci, acel cineva trebuie să folosească în acelaşi mod, o selecţie a anumitor pasaje pentru a demonstra limitările lui Mohamed şi a mesajului pe care Coranul îl prezintă. Cineva ar putea cu uşurinţă selecta câteva pasaje din Coran, lăsând alte pasaje în afara selecţiei şi să afirme despre Coran că a fost DOAR ÎN ARABĂ ŞI PENTRU ARABI (Sura 43:3) şi că MOHAMED a fost un PROFET DOAR PENTRU ARABI (Sura 6:93; 42:7). Cu siguranţă pentru musulmani, o asemenea abordare nu este demnă de a fi luată in considerare. Cu toate astea musulmanii abordează Biblia cu o astfel de atitudine.

În alt loc Isus a zis: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc.” (Ioan 10:16). Unii musulmani afirmă că Isus s-a referit la cele 10 triburi pierdute ale lui Israel care aveau nevoie să le fie dus mesajul (lui Isus). O asemenea teorie nu are o bază scripturală. Dovada biblică nu sugerează că aceste triburi sunt “pierdute” în sensul în care musulmanii afirmă. De ex. când Ezra a facut o jertfă de vină Domnului pentru aceia care s-au întors din captivitate El a sacrificat 12 ţapi, una pentru fiecare din triburile lui Israel (Ezra 6:17, 8:35). Înainte de a fi dusă în exil, naţiunea Israelului a fost divizată în două împărăţii, dar Dumneuzeu spunea profeţilor Săi că aceste împărăţii se vor uni într-o zi şi vor trăi ca o singură naţiune (Ieremia 3:18; Osea 1:11).
Vedem împlinirea profeţiei in Vechiul Testament şi unirea Celor zece triburi (2 Cronici 11:14, 16; 15:9).

Găsim exemple în Noul Testament care ne confirmă faptul că evreii niciodată n-au considerat cele zece triburi ca fiind pierdute, cu toate ca numarul lor fusese micşorat.
Isus le-a zis ucenicilor săi că vor sta pe 12 tronuri ca să judece seminţiile lui Israel. Cum ar fi putut ucenicii să facă aceasta dacă nu au predicat Evanghelia şi celorlalte 10 seminţii? (Matei 19:28)
În mărturia sa în faţa împăratului Agrippa, Pavel a zis: “Şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!” (Fapte 26:6-7).
Scrisoarea lui Iacov este adresată creştinilor evrei din cele 12 triburi ale lui Israel. Asta arată că biserica din Ierusalim ştia de existenţa fiecărui trib.
“Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!” (Iacov 1:1)

Cuvântul “pierdut” în Evanghelie.
Ce a vrut să spună Isus când a folosit cuvântul “pierdut” referindu-se la “oaia pierdută a lui Israel”? În Matei 9:36 Isus descrie mulţimea care îl urma “hăituită şi fără ajutor, ca oaia fără păstor”.
Pierdut înseamnă a nu ştii direcţia de mers/pe ce drum s-o iei.
În Luca 19:10 Isus a zis vameşului Zacheu: “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” În Evanghelii termenul “pierdut” includea/făcea referire şi la păcătoşi, vameşi, adulteri, cei marginalizaţi, leproşii şi toţi cei care erau orbi sau surzi spiritual.
Când Isus a zis femeii Canaanite că El a fost trimis “la oile pierdute ale lui Israel” El s-a referit la poporul Israel care trăia împrejur şi nu la unele triburi pierdute prin est. Mai mult de atât, când Isus şi-a sfătuit ucenicii să se ducă la “Oile pierdute” (Matei 10:6), ei nu s-au dus în această misiune preliminară in Siria, Persia sau India ca să predice presupuselor triburi pierdute (din Est). Mai degrabă ei s-au dus în satele şi oraşele din jurul lor şi apoi s-au întors să-i spună lui Isus despre dificultăţile şi succesele pe care le-au avut.

Nu doar evreii au fost binecuvântaţi prin Isus, ci şi mulţi alţii din alte popoare. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că El va binecuvânta toate naţiunile prin el (Geneza 18:18). Aceasta a fost promisiunea la care Isus face referire în Ioan 10:16 când zice: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.”
Putem acum vedea cum într-adevăr aceste cuvinte “care nu sunt din staulul acesta” se referă la ne-evrei, adică alte neamuri.

Când Isus a zis ucenicilor săi: “Nu mergeţi printre cei dintre neamuri şi să nu intraţi în niciun oras al samaritenilor”, El ştia că aceasta ar fi fost prima lor ocazie unde ei ar fi predicat. El a vrut ca ei să se concentreze mai întâi la a predica celor din ‘casa’ lui Israel. Mai târziu, Isus i-a trimis într-un sat al samaritenilor (Luca 9:52). El a predicat unei femei din Samaria şi, ulterior, întregului oraş, stând cu ei 2 zile (Ioan 4:1-42).
Putem vedea că Isus nu şi-a considerat slujirea ca fiind restransă doar la evrei. Când a venit timpul potrivit El a ordonat ucenicilor să predice în toată lumea (Matei 28:18-20).

Cu toate că unii musulmani urmând învăţăturile comentatorilor (teologi) musulmani, gândesc că Isus a fost un mesager trimis doar Copiilor lui Israel, niciunde în Coran Isus nu este descris aşa. Mai degrabă El este descris ca “un semn pentru toate lumile”, ayatan lil-alamin, şi un “semn pentru omenire”, ayatan lin-nas (Sura 21:91; 19:21).

Scripturile creştine iţi pot spune mai mult despre cum Isus este un semn pentru toţi oamenii.